Trupesc de simplu, dar în spirit
se scurg amurguri de regrete
în balta negrului cusur
al nebuniei mele bete.
Ce straniu-i cerul plin de lacrimi,
oftând de dor, căzând în gol...
Mori și ai să urci în nori
cu flori pentru ce n-ai putut
să ridici peste pământ.
Tot ce-am strâns, tot ce-a plouat
am desenat pe-asfalt cu cretă,
am încercat să joc șotron
dar noroiu'-a pus amprentă
pe solul turnat în beton.
Iar când te vei simți plouat,
privind în depărtare,
adu-ți aminte pașii mei
și mergi în continuare,
căci există o cale
chiar dacă e pustiu,
pentru tine-am făcut tot,
pentru tine încă scriu.
Încă sunt viu, chiar dacă sufletește sunt mort,
sper ca sfârșitul să mă prindă jucând mereu șotron,
lăsând în urmă ani ce i-am sărit
nesigur de direcții,
ăsta-i șotronul vieții,
fără instrucțiuni sau lecții.
Nu privi în spate decât în ultima clipă,
ai grijă de ploi și să nu faci risipă
de cretă fiindcă
suntem toți trecători,
numără pașii ce i-ai făcut și permite-ți să zbori,
spre cer și nori, noi te-așteptăm la capăt,
plini de cretă pe palme, aștept sufletul să se refacă.

09.02.2020