Mi-a șoptit cineva că (poate)
s-au răcit cărbunii,
iar de la fum ustură ochii
pe care-i îmbibam
într-un adevărat mister.

,,Mister, de ce nu poți s-aștepți?''-
răspunde-mi tu, de ești isteț,
căci doar eu știu câte clepsidre-am stors și-ntors
și câți pumni am dat în tine
când îmi zâmbeai
cu gura plină de tic-tac
și cu-acel sictir în tine
pe pereți sau prin vitrine,
îmi vine să...
nu mai contează, vreau doar să pleci
și ia și ce-a rămas putred cu tine,
cu bine!

Din durere-apar poeți, din foame-scriitori,
hai să zburăm departe, oriunde, departe de nori,
nu departe de noi,
nu ne despart vreo doi
ani în care mai și plouă,
dar soarele apare
și ne umple pe-amândoi.

Cuvintele sunt relative dacă mă întrebi,
știi bine că o privire-ți face inima să-ți bubuie din piept,
toți avem șobolani morți și mucegai
când privim în spate,
și fugim,
fugim...
fugim cât mai departe.

Atâtea foi împrăștiate,
gânduri ce-mi bat în geam la miez de noapte,
,,Nu te teme de ploaie, nepoate,
cartușul pe țeavă!",
ce dacă sunteți doi, iar ,,el'' o armată,
ce dacă ți-e frică, aruncă-te-n apă,
găsește o fată, înoată până pe partea cealaltă,
clădește-o familie caldă,
iar ei oferă-i lumea toată...

Nimeni nu scapă, nici nu și-a dat seama
că-n timp unui rege îi cade coroana,
mă doare coloana de la câte ori m-am aplecat,
doar să deschid plicuri-
,,Îmi pare rău, dar am plecat...".

Capul plecat niciodată,
sunt ancorat de o stea, iar ancora-i grea,
am ajuns deja sau e mult prea devreme?
Cineva să m-aducă la ea,
că sufletu'-mi geme.

Îngropați-mă-n aur.
Destin, de ce mă ții
suspendat pe Hennessy,
cât de crud poți fi?
Merg teleghidat prin umbre,
undele mă-ntreabă ,,unde?".

Pe-o potecă prăfuită,
steaua-mi luminează calea,
deși uneori îmi arată doar ,,cărarea".

Doare cărarea, dar mereu se-ntoarce,
ziua dispare, dar noaptea apare,
dar noaptea mereu apar și iele,
mă invită la dans, dar nu le dau nas,
sunt imun la vrăji și durere.

Dar ea parcă nu vede, poate-i de la breton,
când văd că se schimbă subit tonul,
o mie de gânduri în cap
și mai încap încă pe-atât,
dar mi-e să nu-mi iau din nou zborul
și să nu se schimbe decorul.

M-am trezit leoarcă, cred c-am avut un coșmar,
picăturile de rouă alunecă pe geam,
și parcă tremur, alb la față,
ochii-n gol îi holbai
când mă gândesc că toate-ncep cu ,,Wess"
și se termină în (cu)
,,bye"...

01.06.2020