Atâta timp trecut de când n-am mai putut să ies,
atâte nopți plângând că n-o să mă găsesc,
și totuși, fluturii zboară,
și zbor și eu cu ei acum,
căci odinioară
eram prin prins între pereți
ce se-apropiau strivind
aripi căzute și săgeți
înfipte-n suflet,
le-am simțit ca un urlet.
Pe cer poți vedea și fluturi, chiar și vulturi,
ajunși la suprafață, trecând prin ape tulburi.
Sper să te bucuri, aripile-au prins contur,
sper să zbori în continuare,
n-ai să fii carne de tun
niciodată,
chiar dacă aripa se mai pătează,
păstrează-ți echilibrul și mergi mereu în față,
căci în spate sunt doar cimitire și multă ceață.
Într-un timp mi-a fost greață,
cu toate că eram gol,
m-am umplut cu viață,
m-am transformat dintr-un cocon
din gheață
într-un fluture, și zbor...
Prin miriștea nopții
aud des chemarea morții,
însă dau din aripi pentru liniște...
Ce mai contează moartea
când fluturii transformă?
Ochii puri deja prind formă
încălzind ca un cărbune
tot ce a fost gheață-odată,
acum lucesc spre altă lume.
Și toți plutim în cer senin după o vreme,
aducând cu noi magnolii, crizanteme
pe care le urcăm și le purtăm în cuget,
nu pune punct, când ceru'-ți cere suflet;

13.02.2020