Aprinde-ți o țigară-n suflet
în tăciune de jelire,
în fumul de țigară putred
zvâcnește-ți pieptul plin de urlet.
Când fumu'-i ciripit de primăvară,
iar în sufletu-ți
toamnă-i mereu,
tu aprinde iar(nă) o țigară
plutind ușor în ceasul greu.
În fumul de țigară
când siluete-ți suflă-n geam
răspunde-le ca prima oară
când ai suflat fumul în van.
Păpădii suflate-n păsuri
ți-au fugit de sub țigară
ofilite-n
ceas de moarte-
te-oprești aici,
ticăi departe.
Trage fumul din țigară
când n-ai ce trage-n altă parte,
când tot ce ți-a rămas-
scrumiera-
ți se sparge-n visuri moarte.
Privește-n cer mortal de noapte
presărat cu fum și corbi
cu aripi răsfirate-n șoapte
cu ochi stăpâni peste cei orbi.
Trage fum amar din pipă,
să-ți aduci aminte-o clipă
de toate clipele fumate
răsfirate-n vals de noapte.
Trage fumul din țigară
mângâiat naiv spre tâmplă,
lasă-ți coada-n colți de bivol
și fumează ce se-ntâmplă.
Scoate-armura și presară-ți
cianura gândului căzut
pe rădăcini adânc înfipte
spre crengi moarte spre pământ.
Suflați cu fum,
suflați cu fum,
inspiră-n ei și scuipă scrum.
Trage fumul din țigară
pân' ți-ar arde unghia,
apoi aprinde-ți încă una,
arzând cu patos frânghia.
Fumează drumul ce s-a stins,
atingând ce n-ai atins,
nu-i capăt, nici început,
ești doar un fumător pierdut.
Lasă vulturii să-ți care
speranțe-n fum, stinse în soare,
zburate-n catifea pătată
spre dimineți ce nu se-arată.
Trage fumul din țigară
când nu mai vezi nici pomi,
nici flori,
nici mari arbori, nici culori,
fumează-ți aripi noi
și zbori.

31.12.2019