Ceasul sună,
ține-mă strâns de mână,
sunt al vostru descompus,
compus din beznă și furtună.
În urmă,
vreau să las o vorbă bună și o glumă,
dar rădăcina mi-o sugrumă,
fără să-nfloresc.
Nu-i firesc
să privesc în gol, să-mi amintesc
cât de frig mi-a fost și cât am vrut
să mă-ncălzesc.
Cerșesc
la colț de suflet și printre inimi goale,
murdar de culoare, sclipesc doar când este soare.
Moare
tot ce trăia odată, sunt plecat cu o barcă,
plutind spre neant, zdrobit de valuri,
caut maluri...
Liniște.
Să ne prefecem în figuri
de ceară,
să ne privim seară de seară
la Tussauds,
apoi să ne topim de dor.
Sufletul în cer
și inima-n cuptor.