Mulțumesc că m-ați băgat în carnatină,
mă bucur că nu-mi mai bat falange în retină,
ce străzi pustii se-arată când clipesc după cortină-
suflete, în seara asta va fi ploaie cu morfină... (o să vină)
vremuri fără lună plină,
circuite arse-n creier, căutând lumină.
Infecții sufletești, degeaba te ferești,
apa și săpunul nu te vor ajuta
să cureți cine ești.
Obosești de la rutină când vezi aceeași ferestră în pupilă,
același pat dezordonat
și parc-auzi "cine-i de vină?".
Aceleași întrebări în nopți mult prea lungi,
atâtea întrebări ce nu și-au găsit încă răspuns,
scrumierele sunt pline, paharele sunt goale,
dup-atâta izolare poate vin
raze de soare,
să-ți șoptească la ureche "n-ai să mori, mai mult te doare".
În chinul amar al nefericirii lui,
infectat și el cu viruși, încă mai sclipește,
așa că și tu, atunci când pleci hai-hui,
să știi că oriunde ai merge, cineva te
iubește.
Încă-mi tremură mâna de la ultimul cuvânt,
mașina de scris poezii se trezește și plânge,
sunt infectat de mic, și pân' oi ajunge-n mormânt,
o să fiu fiu bolnav mereu, las în urmă numai sânge.
Ajunge.
15.03.2020