Dacă acum doi ani m-ar fi întrebat cineva alături de cine mă văd atunci când părul îmi va fi cărunt și tâmplele aproape pustii, aș fi răspuns clar și răspicat: „Cu el!"

M-ai făcut să mă simt pustie și mi-ai răpit stelele din privire. Mi-ai răpit ce aveam mai de preț...m-ai răpit pe mine!

Nu concepeam ideea de a fi eu fără tine. Noi nu am existat niciodată în alt fel, decât împreună. Nu știu dacă am învățat să o fac, sau doar mă complac în obișnuință. Știi, cândva detestam griul. O credeam o culoare atât de anostă și de lipsită de orice trăire, dar tu m-ai făcut să mă complac în el.

Este posibil să suferi de amnezie...amnezie de tine? Mă tot întreb asta de ceva timp, căci am uitat tot ce eram înainte. Mi-am uitat tabieturile și plăcerile nevinovate. Nu cred că știu cum se mai zâmbește fără o mască și tone de „glet" pe față. Simt că mă protejează. De tine, de sentimente...de noi.

Îmi amintesc vag că nu îți plăcea să mă machiez. Îmi spuneai mereu:„ Îmi place să fii naturală!". Și nu o făceam. Voiam doar să îți fiu pe plac. Acum...acum îmi ascund atât de des naturalețea, încât am uitat și eu cum arată.

Mă certai de fiecare dată când îmi vopseam părul sau îl tundeam. Îți plăcea că era lung, des și de un șaten deschis. Deseori îl asemuiai cu nisipul mării. Ah, cât de tare iubeai apa!

Spune-mi, te rog, ce vezi acum când mă privești?

Mai vezi stele?

Sau...erau licurici?

Peste noapte, fără un anume scop, m-am tuns până la umeri și am devenit roșcată. Ha, ce amuzant! Nu îți face griji. Sunt inteligentă încă. Și când eram blondă am fost, deși știu ce se spune despre blonde.

Și mă întreb acum dacă mai vezi ceva din ce îți plăcea atunci când mă privești. Nu mai arăt ca fata de care te-ai îndrăgostit. Doar ochii au rămas la fel. Am vrut să păstrez o bucată din ce eram înainte să pleci. De fapt, cred că doar mă mint, știm cu toți că nu am ce face în privința lor.

Te-am iubit cu fiecare particulă din nenorocitul acesta de corp care nu mi-a plăcut niciodată. Mereu l-am considerat nedemn. Prin perspectiva irișilor aceștia pe care îți plăcea atât de mult să îi privești, erai un Adonis. Nu am fost niciodată capabilă să-ți identific vreun defect, dar mie? La mine totul era stricat!

Ciudat totuși, când eram lângă tine, mă simțeam de neînvins. Atât de perfectă pe cât putea să plăsmuiască mintea mea stricată, căreia îi plăcea să viseze.

Dacă ar fi să aleg o frază a ta pe care nu o voi uita niciodată ar fi: „ Mă gândesc întruna la tine. Nu îmi pot lua gândul de la ochii tăi.". Ce minciuni îndrug aici, nu am reușit să uit nici măcar un nenorocit de cuvânt din cele pe care mi le-ai spus vreodată. Creierul meu tembel a memorat totul. Fiecare minciună a ta s-a transformat într-o amintire plină de suferință pentru mine.

Dacă m-ar întreba cineva dacă eu ți-am greșit vreodată, aș spune „Da!", căci eram atât de mici, atât de fără creier și de necopți. Atât de naivi.

1 martie, atunci ți-am greșit pentru prima și singura dată. Mi-ai dăruit un mărțișor. Era atât de gingaș și de frumos. Atât de unic. Am plâns amândoi de pe urma prostiei mele. O inimă neagră și specială. Acum mă gândesc că poate era inima ta de fapt. O fată mai mare m-a păcălit să i-o dau ei, căci era singurul mărțișor cu care mă făleam. Singurul care conta. Îmi cer acum, pentru a o mia oară, scuze dacă te-am rănit atunci. Iartă-mă că am fost naivă.

Ziua în care mi-am dat seama că ne-am pierdut, m-a distrus. Mi-ai jucat inima în picioare, peste ani, tot pe 1 martie. Dacă ar fi să îi dau un nume acestei zile, știi care ar fi? Ziua morții noastre!

„Gata cu jocurile!" mi-ai zis, dar peste nici două luni, mi-ai arătat că de fapt, EU AM FOST DOAR UN JOC.

După tot ce mi-ai făcut, nici nu știu dacă ar mai trebui să te privesc în ochi. Uneori cred că nu mai meriți asta. Din păcate, nu reușesc să fiu eu fără tine. Nu mă pot regăsii. Ce mi-ai făcut chiar nu avea nici un sens.

„ Ai încredere în mine?", m-ai întrebat după toate astea, iar răspunsul meu a fost: „ Nici măcar cât să trec strada.", dar știi, pentru o secundă am vrut să zic că o fac. Acum tot ce trebuie este să mă întreb pe mine. Mai pot avea încredere în tine?

Au fost odată ca niciodată o ea și un el.

El și-a vândut sufletul la diavol

Ea i l-a recuperat numai ca să îl vândă la preț dublu