Dragă Atlas,

             Ce ciudat sună să încep atât de formal. Îți mai amintești cum ne prosteam pe vremuri scriindu-ne genul ăsta de scrisori? Nu a trecut decât  foarte puțin de când ai plecat, dar îți simt lipsa foarte tare. Îmi e dor de scrisorile pe care mi le lăsai în fiecare dimineață în fața ușii. Într-adevăr, de cele mai multe ori erau pline de lucruri banale și întrebări despre univers lipsite de sens, dar pentru mine erau totul. Nu mai ai întrebări pentru mine? 

         Știi, niciodată nu m-am gândit că voi fi pusă în situația de a îmi amintii de tine cu durere. Am fost noi doi dintotdeauna și nu aș fi crezut că se va schimba vreodată. Am atâtea întrebări și toate s-ar putea rezuma totuși într-una singură. De ce? 

       Mi se zdrobește inima cu fiecare respirație când mă gândesc că altcineva este acum lângă tine și îți face diminețile mai frumoase. Zâmbetul acela capabil să topească ghețari îi este destinat altcuiva și asta e...e dureros. Ți-am spus vreodată că e zâmbetul meu favorit?

      Locul nostru mi se pare așa de pustiu încât cred că nu o să mai merg acolo. Fără tine, ar mai avea vreun sens? Ba chiar, m-am decis, o să urăsc marea. Mai știi cum m-ai ținut de mână prima dată când am mers acolo și m-ai convins să intru în apă pentru că mă vei ține tu? Poate într-o zi voi învăța să înot, deși nu cred că prea curând. Poate mai degrabă niciodată. 

     Aceste două zile de când ai plecat au fost pline de întâmplări. Zion Diablo a fost la mine acasă și m-a amenințat cu un pistol. Îți vine să crezi? Pun pariu că i-ai fi crăpat capul dacă l-ai fi văzut cum mă privea, cu toate că ai fi fost speriat. Vrei să îți spun un secret? Și eu am fost foarte speriată. Nick are o datorie la el. Încă nu știu despre ce este vorba, dar jur că simt cum dezgustul pentru el se infiltrează prin mine și chiar  nu vreau asta. Îmi plăcea de el, o făcea pe mama fericită. Vreau să cred că a avut un motiv bun să ne pună în pericol. Despre Matthew? Încă nu am găsit curajul să îl înfrunt pe nemernic. Cred că fără tine alături nu voi putea să o fac. Sună jalnic, dar te rog, întoarce-te la mine. Deși mă străduiesc, maldita sea, nu știu cum să trăiesc fără tine! 

      Cred că mi-ar fi oarecum mai ușor dacă aș știi că nu ești acolo, undeva, cu altcineva care te face fericit. Cum ai putut să mă uiți atât de repede? Dimineața erai în brațele mele și seara în brațele ei. Ce am văzut în ochii tăi când o priveai, m-a ucis. Ai realizat că ne privești la fel? Cum poți simula asta atât de bine? Se spune că ochii nu mint niciodată, dar ai tăi, doamne, cât de mincinoși pot fii. M-am lăsat păcălită și acum sunt nevoită să trag ponoasele. Îmi lipsești, iubire! Cu fiecare respirație, simt cum îmi bați în piept. 

     Încă o scrisoare pe care nu o vei citii niciodată...

                                                                                                                          Cu drag,

                                                                                                                              A ta Acritură.