— De ce te-ai făcut profesor? mă întreabă el după ce am terminat de mâncat.

     A comandat atât de multă mâncare, încât credeam că voia să dea la toți oamenii din jur. Însă, acum când văd farfuriile de pe masa noastră goale, îmi dau seama cât de foame mi-a fost. Ne-a fost.

     — Nu am avut parte de profesori prea buni în perioada liceului. A trebuit să învăț mai mult de unul singur și nu a fost ușor. Nu a fost ușor nici să ajung unde sunt acum. Nu am fost un elev model, iar când am intrat la facultate mă simțeam ca pe un teren minat. Fiecare greșeală mă costa înzecit, mi-am dat seama de asta când deja aveam milioane. Cred că m-am făcut profesor în speranța că alții nu vor trece prin ce am trecut eu. Inițial ăsta a fost gândul meu și s-a dovedit că-mi place destul de mult să fac asta. Ador copiii. Bine, de fapt nu, ador adolescenții, mă corectez eu și râd puțin.

     — Nu-ți plac copiii? mă întreabă ridicând dintr-o sprânceneană. Cum vine asta! Copiii sunt foarte drăguți. Inocența lor îmi înmoaie sufletul, zice zâmbind. Îmi doresc o grămadă de copiii, trei, cinci, nouă. Cu cât mai mulți cu atât mai bine.

     — Tu sigur vrei copii sau vrei să-ți faci echipă de fotbal? râd și el mă urmează. Nu pot spune că-i detest, încep ușor, răspunzându-i la întrebare, însă nu-i am chiar la suflet. Un copil vine cu responsabilități, multe responsabilități. E adevărat că sunt drăguți, dar există și părți rele. Țipetele din toiul nopții, țipetele mai tot timpul, mirosul, plânsetele, mofturile, grija continuă și lista poate continua, îi spun calm, iar el mă privește parcă meditând.

     — E adevărat ce zici, de aia nu vreau nici eu să fac un copil. Vreau să adopt, îmi zice cu un zâmbet imens. Vreau să adopt mulți copii.

     — De ce n-ai vrea să faci? îl întreb confuz. Toți vor să aibă un copil al lor, ce te face pe tine să zici asta?

     — În primul rând, nu trebuie să aveți același sânge ca să fie al tău. Trebuie doar să aveți o conexiune, să o dobândiți în timp sau chiar de la început. Un copil e al tău când îl crești, când îi dai sfaturi și îi ții morală, când stai cu el când plânge și îi ești alături. Asta face un părinte, nu contează cine îl naște, ci mai mult cine îl crește. Dacă e aceeași persoană de la început e mai bine, însă sunt multe cazuri în care nu e. Pot reda bucuria în inima unui copil care a fost abandonat și îi pot reda ideea de familie și de iubire părintească. Eu, ca persoană, pot face asta. Deci de ce aș ezita? Aș face-o de mii și mii de ori dacă aș putea, îmi spune cu o sclipire de bucurie în ochi, luând o pauză și continuând. Și, în al doilea rând, nu vreau un copil din sângele meu, pentru că știu că n-o să am cum și cu cine să-l fac.

     Nu m-am gândit până acum la copii din perspectiva asta. Mereu a fost un gând pe care-l alungam imediat ce-mi apărea în minte. Nu voiam să aduc în discuție subiectul ăsta, nici măcar cu propria persoană. Am fost un laș și încă sunt. Gândul de a fi tată mă sperie teribil. Mă consider încă nepotrivit pentru rolul ăsta, de aceea am și amânat orice ideea pe care o avea Bynia legată de asta. Mi-e îngrozitor de frică de a o da în bară pe plan părintesc. Până la urmă nu am avut un exemplu prea potrivit de tată.

     Dacă gândul de a face un copil trecea rar prin mintea mea, ideea de a adopta unul era total inexistentă. Acum că o aud din perspectiva altei persoane sună uluitor. Îi văd iubirea cu care vorbește și speranța vie de a dărui fericire sufletelor ce au încetat să mai spere. Știu că orfelinatele sunt îngrozitoare, mai ales cele din zona asta, și mai știu că acei copii merită la o viață nouă, o viață plină de iubire. Însă, din păcate, nu-i poți salva pe toți. Sau mă înșel?

     — Cum adică n-o să ai cu cine să-l faci? sar eu la al doilea motiv, evitându-l cu desăvârșire pe primul. Sigur vei găsi o fată și vă veți îndrăgosti ca mai apoi să ai echipa aia de care ziceam. Ești arătos, de ce ai crede că n-ai avea cu cine?

     — Mulțumesc, începe el, râzând ușor. Problema e că... nu vreau o fată, îmi spune și mă încrunt. De asta nici n-aș putea avea proprii mei copii.

     — Cum adică să nu vrei o fată? Vrei mai multe sau... râd confuz și el dezaprobă. Ai vreo religie aparte care nu-ți dă voie? Te-a blestemat cineva? Ce poate să fie de nu vrei o fată? pun capăt șirului de întrebări, oftând.

     — Îmi plac bărbații!