O liniște sugrumantă împânzește încăperea. Singurele zgomote care se aud sunt furculițele noastre ce lovesc brutal vesela. Ne chinuim să facem mut până și mestecatul și înghițitul mâncării. Privirile ne sunt ațintite doar la porția de paste, căreia îi amânăm sfârșitul cât mai mult cu putință. Atmosfera e atât de jenantă, încât mă simt împietrit de o forță ireală, neavând dreptul de a mă mișca sau de a-mi ridica privirea, indiferent dacă vreau sau nu.

     Nu a mai zis niciunul nimic de douăzeci de minute și mi-e frică când mă gândesc că va trebui să ne vorbim curând. Pofta de mâncare, care deși era uriașă la început, mi-a pierit după ce am luat două înghițituri. Gândul mi-era doar la momentul de mai devreme care părea atât de... diferit.

     Diferit probabil de ce-am avut și ce n-am avut. Diferit de mine, de el, de tot, toți și toate. Diferit de bine. A fost o senzație care mi-a făcut inima să trepideze fanatic și să-și ia zborul, căzând fix în mâinile lui. Iar el, cu tipicul zâmbet șarmant, a primit-o cu brațele deschise.

     Îmi permit să-mi ridic cotul pe masă și să-mi așez capul în palmă, amestecând melancolic cu furculița printre paste. Îi simt privirea cum mă analizează, dar îmi impun să nu mă uit. Tot ce simt e greșit. Nu pot să accept asta. Nu vreau, de fapt, să accept asta.

     — Nu trebuie să mănânci dacă nu-ți place, îi aud vocea, iar corpul îmi tresare. Trebuia să te întreb dinainte ce voiai, însă am zis să fie gata când te trezești. De obicei mănânc paste, de asta am făcut și acum, se scuză și-mi ridic privirea, făcând contact vizual cu el.

     Mă privește într-un mod pe care nu-l pot defini. E greu de citit și asta mă enervează. Mă face să fiu mai confuz decât sunt deja.

     — Nu, îi răspund după ceva timp de tăcere, nu e asta. Pastele sunt grozave, doar că nu mă simt tocmai în stare să mănânc.

     Mă privește curios, iar apoi un zâmbet îi apare pe față. Se ridică de la masă și așază farfuriile pe blatul de lângă chiuvetă. Îmi face semn să-l urmez, iar eu fac întocmai. Ieșim din bucătărie și mergem în stânga. Pașii lui sunt repeziți, foarte entuziasmați. Îmi mai aruncă priviri peste umăr pentru a se asigura că sunt în spatele lui, iar când vede că rămân în urmă încetinește. Coborâm niște scări și ajungem în garaj.

     Îl văd cum ia din cuier o cheie și se îndreaptă spre o mașină neagră. Nu stau s-o analizez prea mult și mă urc repede în dreapta lui. Pornește motorul imediat și-mi face semn să-mi pun centura. Fac întocmai și mă așez comod pe scaun, întorcându-mi privirea spre el. Se întinde spre bancheta din spate și apucă în tricou, trăgându-l peste corpul său acoperit doar de un maieu.

     — Unde mergem? îl întreb curios când văd cum ne îndepărtăm de casă.

     — O să vezi când ajungem, îmi spune și zâmbește în colțul gurii.

     Ce-aș mai vrea să-i șterg rânjetul ăla de pe față. Îmi dau ochii peste cap și oftez, oricum n-aveam altceva mai bun de făcut. Simțeam cum mă sufoc acolo, dar aici, într-un mod bizar, mă simt liber. Dau puțin geamul în jos și-mi scot mâna, lăsând-o în bătaia și răcoarea vântului.

     Îmi întorc privirea spre el și-l văd concentrat la drum, foarte concentrat. De când a pornit mașina nu a mai spus nimic, iar asta mă face să mă gândesc dacă e ceva mai mult în spatele acestui lucru sau doar îl plictisesc. Ambele variante mi se par corecte.

     Oprește mașina și-mi arunc ochii pe geam, sprâncenele formând o încruntătură.

     — Ce căutăm aici? îl întreb, dar el deja a coborât, ignorându-mă.

     Rămân puțin bulversat pe scaun și nici nu realizez când el ajunge în dreapta mea și-mi deschide ușa. Înghit nodul din gât ce revine de fiecare dată și ies fără să-i ofer vreo privire. Urcă micile scări din față și mă lasă pe mine să intru primul în încăpere.

     Ok, termină!

     Merg încet, lăsându-l să mă depășească ca să-l pot urmări. Rămân în urma lui ca să pot să-l analizez. Pare stăpân pe sine, nimic nou. Merge elegant și superior, parfumul simțindu-i-se în urmă. Se oprește când se așază la o masă, iar eu fac la fel, punându-mă pe scaunul din fața lui.

     — Ce căutăm aici? repet întrebare din mașină, sperând să primesc un răspund de data asta.

     — Mâncăm. Ce altceva poți face într-un fast-food? întreabă ironic și apucă un meniu, plimbându-și ochii cercetător pe listă.

     — Am zis că nu am chef, nu înțeleg rostul, îi spun cu o voce joasă.

     — Știu că te simți ciudat să mănânci alături de mine, fiindcă îți sunt străin. Așa că te-am adus aici, unde toată lumea e străină cu toată lumea. Ca să știi că niciodată nu ești singur, indiferent de situație. Acum uită-te pe meniu la ce să comandăm, au o grămadă de bunătățuri.