Îmi deschid ochii adormit și privesc în jur. Clipesc de mai multe ori pentru a-mi alunga lacrimile de la contactul cu lumina și casc. Mă întind puțin și mă uit la tavan. Am atâtea lucruri la care aș putea să mă gândesc, încât nici nu știu cu ce să încep.

     Nu cred că a trecut mai mult de o oră de când dorm, deci Sienna nu s-a întors încă de la liceu. O să mai dureze până va termina, iar asta înseamnă că sunt singur în casă cu Atyl. Visul meu...

     Nu știu ce s-a întâmplat azi între noi doi și sper să mă înșel cu privire la faptul că am crezut că e ceva mai mult. Acum trebuie să mă axez doar pe muncă, Sienna și logodnică. Atyl și oricine altcineva sunt subiecte mai puțin importante, ce ajung pe locul doi. Trebuie să vorbesc cu Bynia și să mă focusez pe relația noastră, care a cam făcut pași înapoi din cauza distanței.

     Îmi iau telefonul, ce stă frumos așezat pe noptiera din lemn, și o apelez. Aștept câteva secunde și imediat îi aud vocea entuziasmată.

     — Bună, dragule, spune blând și îi simt zâmbetul pe buze.

     — Bună, îi răspund cu o voce răgușită, dar la fel de fericită. Ce faci? Cum te simți? o întreb în timp ce mă pun pe marginea patului.

     — Încercam să pun detaliile proiectului la cap. Sunt atât de multe, se plânge ea cu o voce de copil și râd.

     — Să înțeleg că nu te întorci prea devreme? oftez eu, iar ea mă urmează.

     — Nu știu sigur sută la sută, însă încă sper să revin, meditează câteva minute la ce a zis și schimbă subiectul. Tu cum ești? Ar trebui să fi la școală acum, nu? mă întreabă și aud puțin zgomot, semn că-și verifică ceasul de la mână.

     — Trebuia. A intervenit o problemă cu o elevă și trebuie s-o ajut, îi zic calm și mă ridic din pat, mergând spre baie.

     — Doar o elevă? zice ironoc, iar eu râd.

     — Nu mi-o pun cu elevele, Bynia.

     — Știu, îmi răspunde veselă. Acum te las, trebuie să mă întorc.

     Ne luăm rămas bun, după care îi închid. Îmi dau cu puțină apă pe față și-mi clătesc gura. Mă sprijin de chiuvetă și mă uit la reflexia mea din oglindă. Arăt ca o fantomă. Am slăbit enorm de când nu mai e ea, singurul lucru pe care-l pot face în materie de mâncare e să privesc cum se prepară și după s-o înfulec. Nimic mai mult.

     Sper să fie ceva prin frigiderul lor și să nu mor de foame. Mă șterg pe față cu un prosop, ce are imprimat mirosul lui, și ies din cameră. Îmi duc mâna la gură în timp ce casc, iar ochii mi se închid automat. Mă restabilesc pe picioare când era să cad pe scări și mă prind de bară.

     — Drace... șoptesc eu și îmi continui drumul precaut.

     Ajung la baza lor și-mi trec mâna prin păr nervos. O iau spre bucătărie și imediat simt un miros de mâncare. Îmi grăbesc puțin pașii și rămân în ușă, privind la bărbatul din fața mea. Modul elegant în care era îmbrăcat de dimineață e schimbat acum într-unul lejer. Poate prea lejer. Poartă un maieu, brațele lungi și musculoase ieșind în evidență. Conturul abdomenului i se observă prin materialul strâmt, iar o bucată de piele iasă la iveală când își ridică o mână să ia un pahar. Își mușcă buza de jos, fiind atât de concetrat la ce face, încât nici nu mi-a observat prezența.

     Îmi mut greutatea de pe un picior pe altul, gândindu-mă cu ce aș putea să încep conversația. Nu mă mai gândesc la nimic altceva, gusturile lui furându-mi complet atenția. Se mișcă cu precizie și face totul să pară atât de ușor. Își rotește corpul, vrând să ia ceva de pe masă, și atunci dă cu ochii de mine. Mă analizează rapid și apoi se întoarce la ce făcea.

     — Ai dormit puțin, afirmă el, iar eu mă așez pe un scaun.

     — Nu prea pot să dorm ziua, îi zic eu, evitând contactul vizual cu el.

     De fapt, nu e moment în care n-aș putea să adorm. Însă n-am putut să-i zic că mi-a fost greu să dorm, știind că el era pe undeva prin casă, poate chiar în cameră cu mine. Aș fi intrat în pământ dacă ar afla asta.

     — Înțeleg, spune, deși în privirea lui pot observa că nu mă crede.

     — Ce faci? îl întreb și-mi lungesc gâtul pentru a vedea ce pregătea.

     — Mă gândeam să fac paste, zice și se întoarce cu o lingură spre mine. Am făcut sosul, gustă!

     Nu am timp să reacționez că-mi introduce lingura cu sos în gură imediat. Fac ochii mari, dar înghit tot conținutul și mă abțin să nu zâmbesc de la gustul plăcut.

     — Cum e? întreabă, ridicând dintr-o sprânceană și privind la buzele mele.

      — E bun, îi spun și înghit în sec.

     Își apropie mâna de fața mea și-mi șterge cu degetul mare o urmă de sos. Și-l bagă în gură, sugând ușor, în timp ce mă privește în ochi.

     — Da, e bun.