Înghit în sec și fac un pas în spate. Sienna se uită destul de urât la mine, aproape gata să explodeze într-o sumedenie variată de înjurături. Mă privește fix, fără să clipească, și cred că a uitat preț de câteva minute bune că sunt profesorul ei. Pe partea cealaltă e Atyl, așezat pe marginea canapelei, cu brațele strânse la piept și cămașa descheiată la primi doi nasturi. Mă privește amuzat, râzând copios în sinea lui.

— De ce mi-ați umblat în telefon? întreabă ea, într-un sfârșit, punându-și mâinile în cap.

— Nu ți-am umblat, doar am răspuns la un apel, i-am răspuns eu, privind cum fața i se înroșește ușor. Stai calmă, nu m-am uitat la poza ta de fundal cu iepurași, îi zis serios, dar sfârșesc prin a râde alături de Atyl.

Îmi pun mâna la gură, încercând să-mi astup râsetele, dar mă trezesc cu o pernă în cap. Mă opresc instant și-mi îndrept privirea spre Sienna, ridicând dintr-o sprânceană.

— N-ai fost învățată să nu-ți bați profesorii? rânjesc eu la ea.

— Dumneavoastră nu ați fost învățat să respectați intimitatea oamenilor? îmi răspunde cu aceeași monedă și zâmbesc amuzat.

Aparent, inocenta Sienna de la școală e cu totul altfel de adevărata Sienna. Nu mă așteptam ca aparențele să înșele atât de mult. Mereu părea în treaba ei, axată doar pe învățat. N-o vedeam făcând altceva în afară de a citi în banca ei, cu căștile în urechi.

— Încetați amândoi, ne întrerupe Aryl, privindu-ne serios, avem de discutat.

Zâmbetul, pe care-l avea acum câteva secunde Sienna, e înlocuit cu o privire tristă. Își lasă capul în jos și se așază pe canapea, frământându-și mâinile în poală. Fratele ei o privește trist, neștiind ce să facă, și se uită la mine întrebător. Nu am timp să-i ofer o reacție, fiindcă începe să vorbească.

— Sunt șantajată, zice ea brusc, uitându-se la el. Cineva are o poză cu mine din vestiar, când încă nu eram îmbrăcată.

Îi observ expresia facială și văd cum privirea i se întunecă. Mușchii i se încordează, brațele strângând marginea canapelei nervos. Venele groase îi ies în evidență prin materialul subțire și, parcă, te îndeamnă să le atingi. Îmi scutur capul și-mi ridic privirea. Buzele îi sunt strânse într-o linie perfect dreaptă, abținându-se, de dragul surorii lui, să nu scape vreo înjurătură. Dă drumul aerului pe care-l ținea forțat înăuntru și-și trece mâna prin păr.

— De când se întâmplă asta? o întreabă cu o voce groasă, dar care se dă a fi calmă.

— De vreo trei luni, îi răspunde, lăsându-și privirea în jos vinovată. Știu că trebuia să zic cuiva, însă pur și simplu n-am putut. N-am vrut să încurc pe nimeni și credeam că totul va lua sfârșit, dar... începe ea, aruncându-și privirea obosită prin jur.

— Dar? repetă Atyl, ajuns la sfârșit cu răbdarea.

— Dar a tot continuat și după ce i-am oferit ce a vrut. Nu m-a lăsat în pace, continuă și se lasă pe spate, privind tavanul.

Mă uit la amândoi tăcut, neîntrăznind să-i întrerup. E un moment frate-soră și mă simt în plus. Însă știu că ar fi mai stânjenitor dacă le-aș zice că vreau să plec. Mai simplu îmi găsesc altă ocupație și îi las să discute liniștiți.

— Eu mă duc să mai beau o cafea, le zic, pornind rapid spre bucătărie, sperând să nu mă întrerupă niciunul dintre cei doi.

Spre norocul meu nu se întâmplă. Mă așez pe scaun și-mi pun coatele pe masă, lăsându-mi fața în mâini. Atâtea informații noi și probleme îmi fac capul să explodeze. În vară mă tot plângeam că atunci când școala va începe voi avea aceeași rutină banală ca în fiecare an. Însă acum, când văd că e ceva nou, vreau înapoi la plictiseala dinainte.

Știu că sună egoist, însă mi-e frică că o să fiu inutil în situația asta și că n-o s-o pot ajuta pe Sienna cu nimic. Până la urmă, cu ce aș putea s-o ajut eu? N-am atâția bani cât au ei ca să plătesc, iar cel care-i face asta nu se va opri nici dacă-i va primi. E atât de nedrept ce se întâmplă și când mă gândesc că nu e singura fată care pățește asta mă face să mă enervez teribil. Dau inconștient cu pumnul în masă, scăpând câteva înjurături peste buzele ce-mi erau strânse de furie.

— Ușor, ce ți-a făcut săraca masă? zice Atyl, intrând în încăpere și așezându-se pe scaun.

Îl ignor, pumnul meu încă fiind strâns, unghiile intrându-mi în carne și pielea înroșindu-se. Simt o atingere caldă și îmi mut imediat privirea spre locul cu pricina. Mâna lui s-a așezat pe a mea, desfăcându-mi pumnul și mângâind-o blând. Obrajii mi se înroșesc instant și-l privesc cu ochii mari în urma gestului său inexplicabil.

— Vezi? E ușor să te calmezi.