perspectiva lui Atyl

      Nu am putut să dorm deloc seara trecută, cum nici acum nu pot închide vreun ochi. Mi se tot derulează cuvintele lui Ades la nesfârșit de parcă încearcă propria minte să-și bată joc de mine. Vrea să mă chinuie, fiindcă mi-am permis să mai simt ceva după atât timp. Mi-am promis că nu o să mai încerc ceva serios cu nimeni și uite-mă aici, așteptând după fundul unui copil care nu vrea să accepte realitatea.

     Mă înnebunește și mă termină psihic. De ce trebuia să aibă o logodnică? Nu putea să fie singur ca totul să fie mai ușor. Cel puțin pentru mine, nu știu cum e el. Mă simt incapabil, un pion care tocmai a fost arunca de pe tabla de șah. De ce a fost aruncat? De cuvintele lui Ades.

     Nu știu.

     Nici eu nu știu ce să mai fac. Sunt atât de vulnerabil, atât de slab. Nu mă recunosc. Am sperat până-n ultima clipă că va accepta, că mă va accepta. Nu vreau să recunosc, dar știam de la început că o iau pe un drum de la care nu mă mai pot abate și care ajunge direct în prăpastie. Acum sunt pe marginea lui. Singurul care mă poate salva e Ades, iar el... el nu vine.

     La început am crezut că e doar atracție și m-am bucurat, nu era nimic nou să mă simt atras de cineva. Dar fără să-mi dau seama s-a transformat în ceva mai mult. Poate nu e iubire sau poate e. Sau oi fi pe în drum spre acest sentiment, dar nu-mi dau seama ce e. Tot ce știu e că nu e vorba de atracție.

     Mă simt atras de el, chiar mai mult decât ar trebui. Vreau să-i sărut fiecare părticică din corp în timp ce-l aud cum îmi spune numele la nesfârșit. Însă nu e vorba doar de asta, vreau să-l am aproape, să-l țin în brațe până adoarme. Vreau să-i gătesc și să mă plimb cu el. Vreau să mă trezesc dimineața și să-l văd alături, să-l privesc cum doarme. Îl vreau pe el, cu defecte și calități, cu tot. Dar el nu știe.

     Râd puțin și-mi las capul pe spate pe canapea. El nu știe.

     Sau nu vrea să știe.

     Mi-e destul de clar că simte măcar jumătate din ce simt eu, însă îi e prea frică să recunoască. Iar frica lui îmi zdrobește inima fără nerușinare.

     — Atyl? îi aud vocea Sinnei cum îmi șoptește numele, probabil gândindu-se că dorm.

     Îmi întorc încet capul și mă uit la ea, zâmbindu-i slab.

     — Ai mai rezolvat ceva? mă întreabă cu privire la problema ei.

     — Da, am luat legătura cu niște prieteni din poliție și se vor descurca ei să afle cine ți-a făcut asta, îi spun și o pup pe frunte. Nu-ți face griji, îl vor prinde mai repede decât crezi.

     — Mulțumesc, îmi zice, luându-mă în brațe.

     Îi răspund la îmbrățișare și-mi îngrop nasul în bluza ei roșie. Îi inspir parfumul plăcut și-mi închid ochii preț de câteva secunde. Iau o gură mare de aer, apoi fac contact vizual cu ea.

     — Cum părea Ades la liceu? o întreb într-un final.

     Ezită puțin și-și mușcă buza de jos, ocolindu-mi privirea. Îi rostesc numele, iar ea parcă revine din transă și se uită trist la mine.

     Mai bine nu întrebam.

     — Nu a fost astăzi la liceu, profesorii nu ne-au spus nimic în legătură cu el.

     Clipesc des, apoi râd scurt și ies din casă în ciuda protestelor Siennei. Intru în mașină și o pornesc.

     De ce a lipsit? Simplu. Probabil i-a tras-o toată seara prețioasei lui logodnice ca să-mi mai amintească ziua următoare că are anumite atribuții.

     Cum am putut fi atât de naiv încât să sper că m-ar alege pe mine în detrimentul ei. Un idiot împotriva unei logodnice, hmm, oare cine câștigă?!

     Strâng mâinile mai bine pe volan și accelerez. Mă doare capul atât de tare de la nesomn și la tot ce pot să mă gândesc acum e cum mâinile ei i-au atins corpul. Cum și le-a plimbat pe brațele lui și i-a creat urme pe spate. Cum i-a sărutat pielea și i-a mușcat-o. Cum buzele lui au fost capturate de ale ei. Cum s-au atins amândoi. Cum și-a petrecut noaptea cu ea în locul meu.

     Sunt gelos, sunt al naibii de gelos pe ea. Ea o să aibă toată viața la dispoziție să-l sărute, să-l atingă, să-l admire, iar eu o să stau ca prostul și o să mă gândesc la asta cum fac acum.

     Dau cu pumnul în volan și claxonează. Îmi bag degetele în pielea lui și mai aud un claxon, urmat de altul și încă altul. Îmi ridicat frustrat privirea și observ că am intrat pe contrasens. Inima îmi bate puternic și uit de tot, de Ades, de mine, de noi. Rotesc rapid de volan la dreapta, dar e prea târziu.

     Nu mai simt nimic.

     Nu mă mai doare.

Sfârșit!

just kidding :))