Mă trezesc din cauza unor bătăi în ușă, urmate de câteva înjurături. Nu-mi simt nicio parte a corpului, de parcă nici măcar nu e al meu.

— Ades, pentru numele lui Dumnezeu, ești nebun? îi aud cuvintele Byniei, dar nu-s în stare să-mi deschid ochii.

Aud apa cum se oprește din a-mi lovi corpul deja înghețat și apoi îi simt mâinile micuțe cum încearcă să mă scoată din cabină. Aș vrea s-o ajut, dar nu pot. Nu simt că mai pot ceva în momentul ăsta. Îmi dă câteva palme, dar doar mormăi câteva cuvinte indescifrabile. Îi aud vocea plină de îngrijorare cum îmi spune să mă trezesc și cedez într-un final.

Îmi deschid ochii încet și o privesc cum oftează ușurată. Ia un prosop și mi-l așază pe corp, apoi mă ajută să mă ridic. Picioarele îmi sunt de gelatină, dar fac tot posibilul încât să n-o chinui și pe ea. Ajunge într-un final cu mine pe canapea și mă așază cu capul pe o pernă. Îi aud pașii alerți cum se îndepărtează de mine, apoi revin cu câteva pături groase. Le pune pe mine, apoi mă atinge pe frunte.

— Arzi, Ades! De cât timp stai acolo? se uită nervoasă la mine și pot să jur că dacă nu aș fi deja rănit, mi-ar da și ea una.

— Nu mai știu, îi zic și abia-mi aud glasul. E seară? o întreb și aprobă. Atunci nu era.

Se îngălbenește la față și-și închide ochii preț de câteva secunde. Își masează tâmplele, oftând, apoi se ridică în picioare. Abia acum observ că nici n-a apucat să se schimbe în pijamale.

— Mă duc să-ți fac un ceai, iar când îți mai revii, vom purta o discuție serioasă, îmi spune și pleacă spre bucătărie.

Discuție serioasă, e ultimul lucru pe care mi-l doream. Nu știu cum am putut să fiu atât de incompetent încât să adorm în cabină. Știu doar că în momentul ăsta mi-e mai frig, decât mi-ar fi fost dacă săream dezbrăcat în zăpadă.

Dacă era Atyl aici ar fi putut să mă îmbrățișeze și-mi trecea.

Dar nu e, pentru că eu l-am alungat.

Cred că a fost karma cea care și-a pus amprenta asupra sănătății mele acum și nu pot spune decât că o merit. O mint pe Bynia și mă mint pe mine totodată.

— Uite, zice când reapare.

Mă ajută să mă ridic și-mi întinde cana fierbinte cu ceai. O țin în mâini și pot răsufla ușurat, simțind căldură. Lasă pe masă o pastilă și un pahar cu apă și se așază pe jos, în fața mea. Mă lasă să iau câteva guri din lighidul ce îmi dezgheață sufletul și apoi mă privește serioasă.

— Ești mai bine? mă întreabă și aprob. Bun, acum îmi poți spune ce s-a întâmplat mai exact? își împreună degetele și își așază bărbia pe ele.

— Am adormit, îi zic, uitându-mă oriunde, dar nu la ea.

— Am văzut și eu asta, crede-mă, întrebarea e de ce.

— Eram doar obosit, oftez eu.

— Ades, cu cine crezi că vorbești? Ai fost obosit de mii de ori și niciodată n-ai clacat în acest fel. Niciodată. Ceva s-a întâmplat, îmi spune îngrijorată.

— Ești paranoică.

Se ridică în picioare și își linge buzele nervoasă, privindu-mă.

— Știi că am dreptate, dar o să mă prefac că te cred. Când vei avea destul curaj și încredere să-mi povestești, sunt aici. Mereu sunt aici, nu uita asta! îmi spune și se îndepărtează. Să nu uiți să iei pastila, noapte bună!

Îmi las capul pe spate și mă abțin să nu cedez iar. De când am devenit așa de slab? Nu-mi place să o mint pe Bynia, însă nici nu pot să-i spun că sunt șanse să-mi place de cineva, în timp ce inelul de logodnă pe care i l-am dat e încă pe degetul ei. Nu pot să vorbesc lejer cu ea despre asta, cel puțin nu acum.

Mă întind spre pastilă și pahar și cu greu le iau în mâini. Mă strâmb la micuța sferă albă, urăsc medicamentele. Dar dacă mă va face să scap de durere, merită. Măcar de durerea de cap, dacă cea din inimă nu are vreo șansă de scăpare.

Vreau să cred că alegerea cea corectă e să rămân cu Bynia, deoarece știu sigur că ea e persoana care ar rămâne mereu alături de mine, indiferent de situație. Nu vreau s-o pierd, însă simt că urmează.

Dar m-am săturat teribil să mai pierd oameni din viața mea, să-i las să alunece doar pentru că mă preocup cu altceva. Bynia e cea mai importantă femeie din viața mea și dacă ea dispare, ei bine, nu va mai fi nimic la fel.

Nu știu dacă mă va mai putea privi în ochi dacă va vedea că-mi place de altcineva.

Și de un bărbat, mai explicit.