Capitolul 6

     Ies din baie și-l văd pe Atyl, stând în vârful patului, pe telefon. Își ridică privirea când mă aude venind și și-o plimbă lent pe corpul meu. Mă analizează de sus până jos, rămânând cu ochii fixați pe capul meu, unde picurii de apă se scurg lent din păr, coborând pe gât în jos.

     — Arăți, începe el, luând o gură de aer și întorcându-se la ce făcea pe telefon, proaspăt ieșit din duș.

     — Ce coincidență, încep eu. Chiar sunt proaspăt ieșit din duș, îi spun, gesticulând ironic.

     Nu mai zice nimic, iar eu tac, de asemenea. Nici nu înțeleg de ce mă ignoră, însă nu-mi pasă. Îmi mut privirea prin jur și nu știu ce să fac. Nu văd niciun scaun pe care aș putea să mă așez și cum nu mă bagă în seamă, bănuiesc că n-are chef de prezența mea lângă el, pe pat. Mă las pe spate, atingând peretele, și-mi ridic capul. Închid ochii, sleit de puteri. Lipsa somnului își face simțită prezența și mă mănâncă de viu. Respirațiile îmi sunt din ce în ce mai rare, iar corpul îmi devine greu.

     Îmi simt picioarele ca două jeleuri și-mi pierd stabilitatea. Nu am timp să mă feresc de contactul cu podeaua, din cauza stării mele de somnolență, însă nici nu e nevoie. Două brațe puternice mă prind de mijloc și mă ridică în sus, trăgându-mă la piept.

     — Aveai de gând să faci pe orgoliosul și să dormi din picioare? vocea lui caldă și răgușită îmi suflă în ureche.

     — Nu aveam de gând să dorm. Doar am ațipit.

     Încerc să-mi împing mâinile de pieptul lui pentru a mă restabili pe picioare, însă eșuez. Nu mi-am dat seama cât de obosit eram.

     — Trebuia să-mi spui că ți-e somn, te lăsam să dormi liniștit decât să te consumi atât.

     Brațele lui mă apucă blând și mă ghidează spre pat. Mă lasă ușor jos, iar eu cad pe spate, nereușind să rămân drept. Se duce spre dulap, de unde scoate un prosop, și vine spre mine. Se așază deasupra mea, nelăsându-și greutatea pe mine. Îmi pune prosopul sub cap și începe să-mi șteargă părul, luând excesul de apă.

     Dacă n-aș fi atât de adormit, probabil l-aș îndepărta. Suntem prea aproape unul de altul, deși atenția lui e focusată pe părul meu, a mea e îndreptată spre mărul lui Adam care e fix deasupra ochilor mei. I-l văd cum se mișcă când înghite și buzele mi se deschid inconștient, aerul fierbinte lovindu-i gâtul din plin. Se uită la mine, probabil simțindu-mi suflul accelerat, și scapă prosopul pe jos. 

     Rămânem în poziția asta, niciunul din noi nu întrăznește să zică ceva. Ne privim profund, analizând fiecare detaliu al feței, parcă încercând să nu uităm nimic. Gura încă mi-e deschisă, iar pieptul mi se ridică accelerat. Nu-mi înțeleg valul nefamiliar de sentimente ce mă inundă și mi-e frică să le aflu adevăratul sens. Îl văd cum se apleacă lent spre fața mea, pieptul arzându-mă incontrolabil. Îmi măresc ochii când îi simt respirația caldă pe buzele mele. Îmi aruncă o privire scurtă, după care se lasă puțin în față, aproape sărutându-i maxilarul și ia prosopul de jos.

     — Ar trebui să dormi, îmi zice și se ridică, scuturându-și hainele.

     Mă ridic pe coate și-l privesc. Mi-a cam trecut tot somnul.

     — O să fiu jos, dacă ai nevoie de ceva.

     Iese din cameră, fără a-mi mai oferi posibilitatea de a-i răspunde, și închide ușa brutal. Îi aud pașii apăsați pe hol, apoi cum coboară scările, și, când sunt sigur că nu mai e prin jur, mă las pe spate, oftând.

     Îmi ling buza de jos, limba mea fiind atât de aspră, încât parcă cerșea după un strop de apă. M-aș duce jos să iau, însă nu vreau să-l văd, cel puțin nu acum. O să cobor după ce mă trezesc și sper că nu va aduce în discuție ce tocmai s-a întâmplat. Nici nu știu cum ar trebui să înțeleg asta, totul a părut intim, însă sunt sigur că doar îmi imaginez.

     Sau... a fost intim doar din partea mea. Nu știu de ce-mi simt pieptul  luându-mi foc și inima bătând nervoasă, parcă dorindu-l pe Atyl înapoi. E un bărbat până la urmă, iar eu sunt la fel. Și, pe lângă asta, am o logodnică. Sentimentele astea sunt probabil un pansament care acoperă lipsa ei. N-am mai văzut-o de o lună și încă nu știu când o să se întoarcă. Este arhitect, iar firma la care lucrează i-a cerut prezența pentru un proiect. Un proiect la trei mii de kilometri distanță.

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top