Mintea uită, dar inima nu va uita niciodată!

         Sunt gata să dau piept cu lumea lui Jonathan, dar fiorul ce tocmai mi sa instalat prin vene nu îmi dă pace. Oricare ar fi afacerile de familie care i-au rămas voi face orice îmi stă în putință să nu devin un punct vulnerabil pentru el. Înainte de toate trebuie să îmi mențin aceeași încredere de sine pe care mi-am construit-o de dimineață, doar așa pot să țin piept oricui.

        Pășesc încet pe holul slab luminat ce duce către biroul lui Jonathan, ușa e întredeschisă dar de după ea nu se aude nimic. Când mă apropii sunetul unui pahar spart mă face să tresar. Deschid ușa încet și pășesc în camera slab luminată. Jonathan stă cu spatele privind pe geamul imens concentrat totodată pe a-și prinde o cravată care îi dă bătăi de cap. E îmbrăcat într-un costum negru ce se pliază perfect pe fiecare porțiune a corpului său și îi scoate în evidență definirea fiecărui mușchi. Arată asemeni unui zeu. Mă apropii de el, iar când îmi simte prezența se întoarce brusc.

        Privirea îi cade pe mine analizându-mă în detaliu. Buzele i se deschid de uimire printre ele scăpându-i un oftat. Iar zâmbetul luminos ce îi apare pe chip îmi dă de înțeles că îi place peste ce sau peste cine a dat.

        — Arăți extraordinar! De data aceasta se apropie de mine prinzându-mi tandru mâna și plasând un sărut fierbinte pe pielea încinsă.

        — Nici nu tu ești mai prejos. Spun ferindu-mi privirea de ochii săi ce mă fac să-mi pierd rațiunea.

        Spațiul dintre noi devine tot mai mic forțându-mă să fac involuntar pași în spate. Drumul îmi este oprit când mă lovesc cu fundul de biroul masiv din încăpere.

        Jonathan se apropie de mine atât cât între noi să nu mai rămână deloc spațiu. Își așează o mână pe talia mea, provocându-mă să-mi îndrept spatele și să îl privesc direct în ochi. Acei ochi ce acum redau imaginile nimicitoare ale sfârșitului, sunt plini de dorință și pasiune ținute cu greu în frâu, iar asta se vede. Mă domină doar cu prezența lui. Respiră lent, vântul cald lovindu-se de fața mea și trezindu-mi fiecare parte din corp la viață. Își plimbă degetele mâinii ce o ținea așezată pe talia mea, în mișcări chinuitoare de sus în jos, transmițându-mi fiori electrici către fiecare neuron. Un geamăt scurt îmi părăsește gâtul când se apropie de mine atât încât buzele noastre se îndeamnă să se atace reciproc. Își trece în reluare limba peste buza de jos, iar mie îmi trezește dorința de a mă năpustii asupra acelor buze roșiatice și pline. Îmi analizează din nou fiecare trăsătură a feței de parcă a fi prima dată.

        Focul din ochii lui se domolește ușor devenind aproape inexistent. Își trece degetul mare peste buza mea de jos în același mod ca cel de mai devreme, doar că de data asta nu anticipează mișcarea mea. Îi las un sărut pe acesta și se blochează. Ochii săi se măresc de uimire deschizându-și buzele insesizabil. Înghite în sec nodul din gât mișcându-se lent și chinuitor, iar fiecare gură de aer pe care o ia pare că îi aduce doar durere. Îi mut palma pe obrazul meu căutându-i căldura, și când o găsesc tânjesc după ea urmărindu-i fiecare mișcare. Închid ochii și doar savurez momentul.

        — Ce-mi faci tu mie, Amelya! Cuvintele lui nu sunt o întrebare, vin ca o afirmație plină de disperare la care eu aleg să nu răspund.

        Mă las condusă de euforia pe care mi-a injectat-o în vene simpla lui prezență atât de dominatoare. În timp ce acum mâinile sale îmi dezmiardă într-un dans lasciv spatele, îmi așez palma pe pieptul său pentru a-i simți din nou inima. Bate cu atâta rapiditate de parcă aș ține-o chiar în mână.

        — A fost a ta încă din prima clipă în care te-am văzut. La auzul cuvintelor îmi înlătur mâna de parcă pielea lui m-ar fi ars.

        Cum poate cineva să-ți dăruiască totul chiar dacă tu nu îți cunoști propria viață. Vorbele sale mă fac să mă las și mai mult prada momentului.

        Prind ușor de materialul sacoului și îl trag mai aproape de mine. Am nevoie de liniștea lui cu totul. Se conformează, dar nu îi anticipez următoarea mutare. Dintr-o mișcare mâinile lui se strâng pe talia mea și mă simt ridicată deasupra podelei. Fundul meu lovindu-se de birou, iar Jonathan îmi depărtează picioarele cât să îi permită să se așeze între ele. Se cufundă în scobitura gâtului meu, iar aerul fierbinte pe care îl expiră îmi topește carnea din aceea zonă. Se ridică până în dreptul urechii mele respirând greu și mai mult forțat.

         — Mă înnebunești! Vocea lui joasă și răgușită mă face să-mi simt zona sensibilă în care sa așezat de parcă ia foc.

         Plasează un sărut scurt în spatele urechii iar răspunsul meu iese involuntar. Capul mi se lasă pe spate făcându-mă să scot un geamăt stins. Îi simt buzele pe pielea mea fină arcuindu-se într-un zâmbet. Apoi un alt sărut de data aceasta apăsat îmi rămâne imprimat pe pielea gâtului. Chiar dacă mă abțin, și de data asta primește același răspuns de la corpul meu care îi reacționează.

        Își plimbă încet și chinuitor limba pe linia pulsului meu, îmi simt inima luând-o la goană. Fiecare parte a corpului meu reacționează doar la el. Mâinile sale au coborât până aproape de zona fundului meu, strânge fără a depune presiune, înfigându-și degetele posesiv în carnea spatelui meu. Simt nevoia să fiu tot mai aproape de el, așa că din nou mă adâncesc în brațele lui lăsându-l să mă dezmierde cu atingerea lui năucitoare. Buzele sale explorează fiecare porțiune a pieptului meu până aproape de zona dezgolită a sânilor, dar nu trece de această barieră. Îmi simt corpul arzând în mâinile lui, inima îmi explodează de plăcere. Nu am lăsat pe nimeni să se apropie de mine atât de mult, și nu îmi displace. Inima mea îl cunoaște și tânjește după el. Chiar dacă mintea refuză să mi-l arate, sufletul meu îl cunoaște și e gata să riște tot pentru el.

        — Inocența ta o să mă bage în mormânt! respiră lent lăsându-și capul din nou în scobitura gâtului meu. Cuvintele lui îmi lovesc pielea tatuându-se acolo. Nici nu băgasem de seamă roșeața ce îmi arde obrajii. Dar acum mă simt fragilă și neputincioasă.

        Îl simt aproape de mine și de feminitatea mea, e puternic și dornic, dar eu nu pot să îi ofer ce își dorește. Astfel că într-un scurt moment de luciditate, pun puțin mai multă distanță între noi forțându-l să se repună pe picioare. Respiră de parcă ar fi alergat la maraton iar eu fac același lucru în încercarea de a-mi calma bătăile alerte ale inimii. Nu îndrăznesc să îl privesc pentru că știu că se uită la mine, iar in obrajii mei s-a strâns tot sângele ce-mi străbate fiecare venă. Îmi simt corpul arzând la propriu, rochia de pe mine sfâșiindu-mă în strânsoarea ei.

        Cobor de pe birou stabilizându-mă pe picioare și fac câțiva pași mărunți către el, dar se ferește. Acest lucru mă face să îl privesc nedumerită, dar nu renunț. Când dă să mai facă un pas în spate îl prind de cravata înnodată și îl trag aproape de mine.

        — Nu o să arate niciodată bine, dacă îți faci nodul cu nervi. Îi ofer un zâmbet larg și aranjez cravata așa cum m-a învățat Luckas în final rezultând un nod frumos și elegant. Vezi, nu e chiar așa de greu.

        Îi aranjez sacoul pe care l-am boțit puțin și apoi mă întind, lăsându-i un sărut scurt pe obraz. Corpul îi devine rigid ca o piatră și ochii lui privesc prin mine. Pun din nou distanță între noi, ca în final să-mi găsesc cuvintele să îi vorbesc.

        — Haide, parcă avea o petrecere de prins. Se trezește din transă și se apropie de mine cuprinzându-mă în acea îmbrățișare benefică mie.

       — Ești minunată! Cuvintele lui mi se imprimă pe frunte în urma unui sărut apăsat. Ai dreptate, trebuie să mergem. Îmi întinde brațul, iar eu mă agăț de el urmându-l îndeaproape.

        Casa pare pustie, totul este învăluit într-o liniște deplină. Nimeni nu se zărește de nicăieri.

        Când pășim în afara casei, întunericul a pus deja stăpânire peste tot. Cobor scările cu grijă în urma lui Jonathan fără să-mi las mintea să își facă scenarii. Îmi deschide portiera făcându-mi semn să intru în mașină. Toată liniștea ce s-a lăsat între noi îmi face corpul să se tensioneze.

        Pe tot parcursul drumului îmi țin ochii ațintiți la pe geam fără a avea răbdare pentru a socializa. Faptul că pentru prima dată după mult timp o sa fiu înconjurată de oameni cu care trebuie să discut, și față de care trebuie să fac o impresie bună îmi aduce o neliniște stranie în suflet. De data aceasta drumul ne conduce în centrul orașului la unul dintre cele mai faimoase restaurante, frecventate cel mai des de oamenii de primă clasă. Înainte de a opri mașina atenția lui Jonathan se îndreaptă asupra mea.

        — O să fie bine, atâta timp cât ești doar prezentă lângă mine, nu trebuie să faci alt ceva.

        Mă privește pătrunzător și serios, apoi părăsește mașina ocolind-o prin față și ajunge în dreptul ușii mele. Îmi oferă din nou brațul să îl acompaniez și înaintăm către restaurant. La intrare se află un grup de patru persoane care își mută atenția pe noi de îndată ce unul dintre ei ne zărește. Cu cât ne apropiem privirile acestora devin tot mai cercetătoare.

        Doi bărbați cu o structură asemănătoare cu cea a lui Jonathan însoțiți de două domnișoare fermecătoare și care emană doar senzualitate ne acaparează de cum ajungem lângă ei.

        — Jace, omule! Nu te-am mai văzut de o săptămână. Îl apucă cel dintâi pe Jonathan de după gât strângându-l într-o îmbrățișare frățească. Are părul tuns scurt aproape zero, din ce pot să îmi dau seama are o nuanță de blond castaniu dar nu se poate distinge bine. Ochii lui căprui sunt reci și goi fără să lase la iveală prea multe. Este cu puțin mai scud decât brunetul de lângă mine, dar tot are un aer de superioritate emanând masculinitate prin toți porii.

        — Zach, știi că mereu îmi place să mă învălui în mister. Jonathan îi răspunde la îmbrățișare eliberându-mi mâna.

        — Nouă chiar ne era dor de tine și tu te lași așteptat. De data aceasta vorbește cel de al doilea oferindu-i același tratament asemeni prietenului său. Este vizibil mai slab, dar asta nu îl împiedică să își pună în evidență mușchii frumos definiți. Părul de un blond ca razele orbitoare ale soarelui îl scoate cu tot din anonimat, și sunt sigură că este vopsit nimeni nu poate să aibă un păr natural așa de frumos și orbitor.

        Îmi clatin capul înainte să observe că îi analizez. Iar ultimele se apropie fetele ce nu scot nici un sunet doar se avântă în îmbrățișarea de grup. Ambele poartă ținute excentrice din piele, rochiile lăsând bărbații să își dea drumul celor mai negre fantezii. În jurul încheieturilor au brățări iar la gât sunt nelipsite câteva lanțuri. Pantofii pe care îi poartă pot să îi încadrez la unelte de tortură datorită tocului subțire pe care îi au. Ambele am părul în nuanțe vi și colorate de violet și roz, iar dacă mă uit mai bine ambele au trăsături aproape identice.

        — Prieteni, ea este Amelya. Vocea lui Jonathan mă trezește din transă și mă aruncă direct între privirile cercetătoare ale celor patru.

         Nu apuc să spun nimic deoarece văd prima mână întinsă în direcția mea.

        — Zacharya. Mi se adresează șatenul pe un ton prietenos. Aceștia sunt Christian, Viollet și Rox. Îmi face semn către cei de lângă el, prezentându-mi pe fiecare. Ne pare bine că te cunoaștem în sfârșit. Zâmbetul trist îi apare în colțul gurii dar îl alungă când se apropie de mine și mă trage într-o îmbrățișare. Apoi ceilalți trei îi repetă gestul.

        Când reușesc să scap de dragostea frățească pe care mi-o oferă toți mă așez lângă Jonathan în speranța că mă va salva de orice alt asalt de afecțiune din partea prietenilor săi. Îmi observă gestul și mă liniștește cu zâmbetul său năucitor. Își plasează protector o mână după spatele meu și mă trage mai aproape de el.

        — Și mie îmi pare bine să vă cunosc. Spun când reușesc să mă dezmeticesc în încercarea de a face o impresie bună.

        — Deja ați reușit să o speriați. Foarte bine tăntălăilor. Li se adresează Jonathan celor doi băieți pe un ton amuzat.

        — Nu cred că sa speriat ea din atât. Stai să vadă ce o așteptă de acum încolo. De această dată vorbesc la unison cele două fete, de parcă și-ar citi gândurile.

        Zâmbesc la afirmația lor și încerc să continui discuția în aceeași tentă amuzantă.

        — Pentru cât de mult s-a jucat viața cu mine, nu mă mai sperie nimic. Mai ales când știu că cineva va fi mereu lângă mine să mă protejeze. Ultima afirmație o spun mai mult pentru mine, dar în direcția lui Jonathan care mă soarbe din priviri și asimilează cuvintele ca pe o melodie lină pentru sufletul său.

        — Deci să înțeleg că nu am nici o șansă la inima ta puștioaico? Mi se adresează de data aceasta blondul pufnind într-un hohot de râs.

        — Stai departe de ea, drac împelițat. Vocea serioasă a brunetului de lângă mine mă face să îl acompaniez pe Christian într-o partidă de râs.

        — Ușor, armăsarule. Roșcata e doar a ta. I se adresează ironic fata cu părul roz cea care mi as prezentat ca fiind Rox.

        — Haideți, lăsați pălăvrăgeala și să mergem înăuntru. Abia aștept să stau cu fandosiții ăștia și să îi aud cum se plâng că au prea mulți bani. Gesticulează dramatic Viollet în timp ce se îndreaptă spre ușă.

        — Ce viață grea avem. Christian o acompaniază pufnind zgomotos.

        Nimeni nu mai spune nimic și înaintăm câte doi către intrare. Îmi simt picioarele tot mai grele cu fiecare pas pe care îl fac. Sunt pe punctul de a da nas în nas cu o lume nouă căreia trebuie să îi fac față. Necunoscutul poate fi o capcană pentru ființa umană, dar dacă nu te avânți către el nu vei știi niciodată ce ai pierdut.

        O dată intrați în restaurant toți ochii se întorc către noi. Simt cum mi se scurge corpul pe podea, Jonathan își plasează o mână pe după spatele meu susținându-mă pe picioare. Mi-a observat starea încă dinainte să ajungem dar acum lucrurile se agravează și durerea chinuitoare din piept pune stăpânire pe mine. Respir greoi, fiecare gura de aer e ca un val încins de lavă ce îmi străpunge plămânii. Siluetele din jurul meu se încețoșează și devin indescifrabile. Singurul pe care îl simt e Jonathan, mă privește blând apropiindu-și fața de a mea. Îmi înlătură părul ce îmi acoperă o parte a chipului și plasează un sărut cu buzele arzând pe fruntea mea. Ochii ni se intersectează și îmi oferă un zâmbet năucitor care mă repune pe picioare. Deși durerea nu vrea să dispară o controlez cât pot de mult.

        Chipuri necunoscute trec pe lângă mine zâmbind cumva sfidător dar sunt unele pe a cărora expresie nu citesc decât milă. Jonathan salută respectuos fiecare persoană ce se apropie de noi prezentându-mă scurt fără a da vreun detaliu. Iar eu sunt în punctul în care încerc să îmi dau seama în ce calitate mă aflu eu aici. Nu vreau să fiu pusă la colț cu întrebări stânjenitoare, așa că încerc să caut cu disperare privirea partenerului meu pentru a stabilii unele lucruri pe care trebuia să le discutăm de acasă.

        Neliniște mă cuprinde acompaniată de un tumult de sentimente contradictorii. Nu am nici un drept să îi cer socoteală pentru ceva sau să pun presiune în vreun fel pe el, dar mă simt neputincioasă și nu știu ce să fac. Uneori cea mai grea decizie nu e neapărat cea mai bună. Deși de cele mai multe ori mă las condusă de instinct și de impulsuri, acum respir greoi și las orice gând ce-mi întunecă mintea să dispară.

        Jonathan e chiar lângă mine ținându-și în permanență mâna protector pe talia mea. Discuțiile în care s-a tot avântat de când am ajuns nu au făcut decât să mă bage mai tare în ceață. Totul se învârte în jurul unor povești vechi despre obiecte istorice care nu se leagă în capul meu. Majoritatea indivizilor din restaurant sunt îmbrăcați la patru ace, nici măcar un fir de păr nu stă nelalocul lui, iar doamnele sunt cu adevărat strălucitoare fiind încărcate cu bijuterii care mai de care mai orbitoare. Sentimentul de neliniște e încă prezent în sufletul meu, fiecare privire care îmi este aruncată mă amuză. Toți se uita la mine de parcă ar vedea o stafie, dar de data asta chiar nu mă simt ca una.

        Grupul vesel care ni s-a alăturat la început s-a făcut dispărut mai repede decât aș fi crezut. Au socializat pe alocuri cu câteva persoane apoi s-au evaporat prin mulțime. Chiar dacă fizic sunt prezentă la discuții evit să răspund de fiecare dată când mi se adresează câte o întrebare. Mintea mea încearcă să asimileze totul, dar parcă e mult prea plină și totul se pierde imediat.

        Îi fac un semn subtil lui Jonathan în timp ce dau să mă apropii de urechea lui pentru a-l informa că am nevoie de puțin aer, dar e mult prea prins în discuție pentru a observa. Mă depărtez ușor de el doar câteva momente iar apoi parcă totul se întâmplă cu încetinitorul și imaginile mi se imprimă pe retină și în suflet involuntar.

        Prin mulțimea ce dansează undeva în față pe ringul de dans, își face apariția o femeie asemeni unei zeități. Părul scurt de un blond orbitor îi e tuns până la baza gâtului, îi stă perfect drept fără ca măcar să se miște atunci când merge. Rochia de un alb imaculat cu câteva paiete atașate îi lasă întreg pieptul dezgolit sânii ei sunt turtiți și strânși de un corset încrustat cu pietre. Materialul îi cade pe trup diafan până ce se despică , trupul ei e ademenitor pentru ochii tuturor bărbaților din jur. Pășește de parcă ar călca pe aer, picioarele lungi și bronzate nu au sfârșit, înălțimea ei e sfidătoare. E cu adevărat la femme fatale, genul de femeie care poate da gata un bărbat doar cu o privire.

        Direcția ei îmi este evidențiată de ochii de un albastru întunecat ce l-au prins, preț de câteva secunde pe Jonathan în jocul lor. Se apropie asemeni unei feline ce tocmai și-a încolțit prada, iar apoi când nu mă aștept, atacă! Se năpustește cu repeziciune și însetare asupra buzelor brunetului fără să îi lase acestuia timp de reacție. Tot ce face e să stea neclintit până ce ochii săi cad pe mine. Clatină cu repeziciune din cap și se desprinde de femeie, dar nu pentru mult timp pentru că aceasta îl trage într-o îmbrățișare strânsă și rupe de tot contactul dintre noi.

         — Jace, iubitule, mi-a fost atât de dor de tine. Vorbele femeii mi se imprimă în minte dându-i corpului meu un impuls nebunesc de a mă face nevăzută cât mai repede.

        Tot ce simt e doar rușine. De aici toate privirile ațintite asupra mea, de la bun început am fost doar un pion într-un joc cunoscut de toți, mai puțin de mine. O marioneta în mâna păpușarului. Picioarele mi se împleticesc în rochia ce acum e atât de inconfortabilă. Nu știu încotro mă îndrept dar mă las condusă de data aceasta de instinct. Evit fiecare persoană care îmi iese în cale ținându-mi privirea doar la picioare. Sângele îmi pompează prin vene cu repeziciune, îmi simt obrajii arzând iar lacrimile ce-mi străbat ochii se simt ca un ocean de lavă fierbinte ce îmi învăluie chipul.  Faptul că doar mi-a trecut prin gând să îl întreb în ce calitate mă aflu aici îmi face durerea din piept să reapară dureros.

        Când în sfârșit zăresc o ușa, ajung pe o un balcon frumos amenajat cu mese festive și lumânări. Îmi trag sufletul și respir ușurată când scanez împrejur și constat că doar eu sunt aici. Mă așez la una dintre mese, îmi pun coatele pe masă sprijinindu-mi toată greutatea capului în palme. Tot ce fac e să plâng. Pentru inocenta de care dau dovadă. Pentru că de fiecare dată îmi fac speranțe și îmi las inima călcată în picioare. Pentru că totul în jurul meu nu e decât haos. Pentru toate amintirile mele pierdute nicăieri. Plâng pentru că trăiesc, respir și simt.

        Iar asta e cel mai dureros, că îmi dau seama că am sentimente pentru un om ce nu îi e străin inimii mele, dar mintea mea continuă să îl țină ascuns în necunoscut.

Bună! ❤️

După o destul de lungă perioadă am revenit, am editat capitolul și iată-l aici pentru voi. Nu sunt pe deplin mulțumită de el, dar sper să vă facă plăcere să îl citiți!

O seară liniștită! 

Ne recitim curând! ❤️

Love, A. ❤️