_______________________________
~Iubirea este un fum făcut cu
fumul suspinelor.~
                                               (Romeo și Julietta)
_______________________________

Am încredere în tine, Clarissa.
Am încredere în tine, Clarissa.
Am încredere în tine, Clarissa.

Cuvintele acelea mi-au răsunat în gând toată noaptea. Poate sunt doar niște simple cuvinte cu un context prostesc, dar avea încredere în mine. Oare aveam și eu încredere în el? Puteam avea încredere în el? Marco voia să am încredere în el? Prea multe întrebări pentru o singură seară.

A doua zi m-am trezit mai devreme decât de obicei și am început să mă pregătesc pentru școală. Am vrut să încerc ceva diferit, o altfel de ținută pentru școală. Și când mergeam pe coridoarele liceului, am simțit toate privirile ațintite la mine, nu, la corpul meu.

A fost o decizie proastă să mă îmbrac într-o fustă destul de mulată? Cum mă vedeau ceilalți? Deși a părut o ținută potrivită pentru liceu, unii au fost de acord că este prea...indecentă?

Am intrat în clasa de română mai devreme de începerea orei și am așteptat în bancă. Marco era la catedră, absorbit de niște foi pe care le ținea atât de delicat în mână de parcă s-ar fi temut să le rupă.

Era serios, și nu am putut ignora chipul și încruntarea lui la acele foi albe. Nici nu-mi simțise prezența când am intrat în clasă, dar când m-am holbat pe timp îndelungat la el, s-a uitat la mine. Și-a luat privirea câteva secunde de la acele foi, iar chipul i-a devenit blând dintr-o dată.

Nici nu observasem că Parker a venit la banca mea și mă studia în tăcere.

— Clary Clary, dar cu ce ocazie te-ai îmbrăcat așa? întreabă el.

— Nu e treaba ta, lasă-mă.

— Nu că m-aș plânge, arăți foarte...sexy.

M-am ridicat dintr-o dată de pe scaun și i-am dat o palmă. Dacă Layla era aici, ar fi văzut ce persoană este defapt iubitul ei.

— Curvă nenorocită!

Locul unde i-am dat palma s-a făcut roșie, iar furia se putea citi doar din privirea lui. Marco a venit imediat după ce Parker mi-a spus acele cuvinte și nici nu îmi dădusem seama cât de aproape era Parker de mine până când profesorul l-a împins.

— Hei, nu așa se vorbește cu o fată! Ai grijă la limbaj, altfel...

— Altfel ce, dom' profesor? spune Parker.

Amândoi s-au privit fix în ochi până când clopoțelul a sunat și Layla într-un sfârșit a ajuns în clasă. Toți s-au dus în banca lor, iar Marco s-a îndreptat înspre catedra lui. A luat niște foi, care păreau eseurile noastre, și ne-a spus:

— V-am citit și corectat eseurile. Pot spune doar că au fost...dezamăgitoare. Doar domnișoara Devlin a luat notă maximă, restul... Abia a început școala, vă înțeleg că poate nu v-ați dezobișnuit cu distracția din vară, am fost și eu în locul vostru, dar s-a terminat. E timpul să vă puneți pe picioare, anul viitor o să vă treziți cu bacul și nu o să știți de voi. Maturizați-vă!

Am continuat ora cu gramatică până când a sunat clopoțelul de ieșire. Când aproape ieșisem din clasă printre ultimii elevi, observ pe catedra lui Marco cartea mea preferată, Strigă-mă pe numele tău. Am zâmbit, iar el a făcut la fel.

În drum spre vestiare, Layla m-a tras mai într-o parte și mi-a spus.

— Clary...îmi pare rău, dar antrenoarea mi-a spus că nu te mai poate primi în echipa de majorete, spune ea.

— Poftim?! Și de ce mă rog? izbucnesc.

— A zis că după ce o să te faci bine, abia atunci te poți alătura nouă.

— O, deci ai aflat...

— Da...îmi pare rău. Îmi pare rău că nu am fost o prietenă bună în tot acest timp și că te-am lăsat când aveai nevoie de mine cel mai mult. Dar promit că o să-ți fiu alături de acum, iar tu să-mi promiți că nu o să-mi mai ascunzi nimic, bine?

— Bine, promit.

Layla s-a dus în vestiare pentru a se schimba în ținuta de majorete și eu am așteptat pe o bancă afară.

*

— Am fost dată afară de la majorete din cauza asta, spun.

Doamna Walker și-a notat ceva în caiet și din când în când se uita la mine când mă întreba câte ceva.

— Și cum te-ai simțit după ce ai aflat asta? Cum te-ai simțit știind că din cauza anorexiei tale ți-ai pierdut unul dintre refugii?

Nu știam cum mă simțeam. Nu eram tristă că am fost dată afară din echipă, știam că aveam să mă întorc după ce mă făceam mai bine.

— Nu știu, nu am simțit nimic atunci și nici acum. Cred...că am înțeles de ce antrenoarea m-a dat provizoriu afară din echipă. A făcut-o pentru binele meu.

— La ce teferi când zici pentru binele tău?

— A fost un accident acum câteva zile. Pe scurt, am leșinat când dansam la meciul de fotbal al liceului nostru. Presupun că îi era frică că o să leșin iar.

— Cât te des amețești?

— Ăă...cred că de fiecare dată când mă ridic de undeva brusc. Și când stau prea mult în picioare sau fac efort fizic mare.

Mă uit la doamna psiholog cum își notează mai multe lucruri în caietul ei. Părul ei roșcat este prins într-un coc care îi scoate ochii negri și pătrunzători în evidență. Deși are patruzeci și șase de ani, tenul ei este fără riduri și privirea ei este blândă, tânără.

— Am înțeles. Mă tem că nu mai avem timp, dar ne revedem curând luni? mă întreabă doamna Walker.

— Desigur, mulțumesc.

*

După ce m-am întors acasă de la psiholog, mama m-a chemat la masa de prânz. Eram doar noi două, aparent unchiul Dave și cu sora mea au plecat la ziua unei colege. Mi-am pus pus puțină supă în castronul roșu și am mâncat amândouă în liniște.

— Clary, trebuie să vorbesc ceva cu tine...

— Spune, zic eu cu indiferență.

— Este despre colegul meu de muncă, Richard. Am început acum câteva zile să vorbim și să ieșim împreună prin oraș.

— Mamă, nu trebuie să-mi ceri mie aprobarea pentru o relație. Îl placi?

Mama a început să zâmbească și mi-a spus încet:

— Da, îl plac foarte mult. Dar să știi că nimeni nu-l va înlocui pe tatăl tău. Nu mă aștept ca Richard să-ți fie pe plac sau să-l consideri ca fiind parte din familie, vreau doar să-l accepți.

— Eu nu am nici o problemă, cu Iris ar trebui să vorbești.

— Da, o să vorbesc și cu ea. Oricum, cred că sora ta deja îl place pe Richard.

După masă, m-am dus în camera mea. Nu prea îmi plăcea de acest nou iubit al mamei, dar măcar o face să zâmbească.

M-am pus în pat și am început să-mi fac câteva teme pentru săptămâna viitoare. După două ore de scris, am văzut că am primit o notificare pe telefonul meu. Era un mesaj de la Marco. Am zâmbit în sinea mea și am apăsat pe mesaj, ducându-mă direct în conversația cu el.

Ți-am citit cartea.

Atât de repede?

Da, am împrumutat-o azi dimineață
de la biblioteca școlii și am
citit-o toată ziua.

Și? Cum ți s-a părut?

Mi-ar fi mai ușor să vorbesc
față în față despre carte.
Ce zici?

Adică vrei să întâlnim?

Da, tu vrei?

Sigur, ne vedem într-o oră în parcul central.