_______________________________
~ Căci niciodată nu a existat
o poveste cu mai mult vai decât
a Julietei și Romeo ei. ~
                                             (Romeo și Julietta)
_______________________________

— Mâine trebuie să vă predați eseurile, să nu uitați că reprezintă mult din media voastră din semestrul ăsta, spune profesorul de română.

Marco s-a plimbat prin clasă, explicându-ne ceva în legătură cu Romeo și Julietta, dar mă gândeam doar la meciul de fotbal din după-amiaza aia. Fiind majorete, trebuie să dansăm în fiecare deschidere și să susținem echipa liceului nostru pe tot parcursul meciurilor.

Am simțit toate privirile ațintite pe mine, și am tresărit când profesorul mi-a spus numele.

— Devlin, răspunde-mi tu.

M-am uitat confuză la Marco, el așteptând să dau răspunsul la întrebarea pe care nu am auzit-o. M-am uitat la Layla și ea a dat din umeri în semn că nu a auzit nici ea întrebarea, perfect. M-am întors cu privirea la chipul profesorului și i-am spus:

— Ăă, puteți repeta întrebarea, vă rog? spun încet.

Câțiva colegi au început să râdă pe înfundate, dar Marco i-a liniștit doar dintr-o privire. S-a întors la mine, zâmbind blând, și m-a întrebat:

— Cum consideri relația dintre Romeo și Julietta? Spune-ne pe scurt ce ai scris în eseul tău, asta dacă te-ai apucat de el.

Defapt nu, nu mă apucasem de eseul de la română, uitasem complet de el. M-am gândit la ceva repede pentru a părea că l-am început și am spus:

— Relația lor mi se pare prea ireală. Nimeni nu s-ar sacrifica pentru altcineva, chiar dacă îl iubește. Mi-a plăcut Romeo și Julietta, dar nu cred că acele sacrificii au meritat pentru a rămâne împreună, spun.

— Nu crezi că cineva s-ar sacrifica vreodată pentru tine? Nu crezi că tu te-ai sacrifica pentru cineva pe care îl iubești? întreabă Marco.

— Nu.

Și tot ce am spus a fost adevărat, iubirea mi se părea o pierdere de timp. Profesorul s-a uitat la mine lung, ca și cum s-ar gândi la ce i-am spus, iar clopoțelul de ieșire a sunat. Toată lumea a ieșit pe hol, iar eu am evitat să-i întâlnesc privirea lui Marco, mergând cu Layla spre dulapuri.

*

Orele s-au termină repede, meciul apropiindu-se din ce în ce mai mult. Ne-am făcut încălzirea și am mers în vestiare pentru a ne îmbrăca în uniformele de majorete.

Mi-am tras rochia scurtă cu albastru și galben pe mine și mi-am luat pampoanele de un galben auriu într-o mână. Când toate majoretele au fost pregătite, am ieșit pe terenul de fotbal și m-am uitat la toate persoanele care așteptau nerăbdători în tribune. Antrenoarea a venit lângă noi și ne-a spus:

— Bun fetelor, fiți atente. La final faceți piramida, cu Clary în vârf, exact cum ați făcut la antrenamente. Acum haideți, fugiți pe teren și arătați-le tot ce aveți mai bun din voi.

I-am căutat din priviri pe familia mea, și i-am observat în al treilea rând, Iris făcându-mi cu mâna entuziasmată. Am încercat să-mi ignor stomacul care nu a mai mâncat de două zile și am început să dansăm.

L-am observat vag pe Marco cum stătea în picioare la marginea terenului și se uita la noi, iar eu am continuat să zâmbesc și să dansez. A urmat piramida, am încercat să nu mă uit în jos când două colege de-ale mele m-au ridicat și toată lumea aplauda.

Dintr-o dată am văzut cum fețele spectatorilor se întunecă, iar cum capul a început să mă doară îngrozitor. Am încercat să mă echilibrez pentru a nu cădea, dar a fost prea târziu. Am simțit contactul dur cu pământul rece și nu am îndrăznit să deschid ochii.

Am auzit cum câteva persoane au țipat, dar țiuitul din urechile mele mă împiedica să aud clar cine îmi vorbește. Niște mâini puternice m-au luat în brațe și am simțit căldura corpului său. Când am deschis ochii, doar pentru câteva secunde, l-am văzut pe Marco, mergând cu mine printre toți oamenii.

Am văzut-o doar pe mama, alergând înspre noi înainte să-mi pierd de tot conștiința.

*

Am deschis ochii și m-am trezit în patul meu, durerea capului încă nu dispăruse. Am văzut în dreapta mea o doctoriță care mi-a zâmbit și am observat o perfuzie la mâna mea. M-am ridicat puțin mai sus, așezându-mi perna sub cap.

— Încet scumpo. Cum te simți?

— Bine...doar mă doare puțin capul. Ce s-a întâmplat? întreb doctorița.

— Ai leșinat în timp ce dansai, ai mâncat ceva dimineața asta?

— Nu, recunosc eu.

A dat din cap aprobator și mi-a scos perfuzia de la mână. După ce a plecat, m-am dus la baie pentru a mă spăla pe față. Tot rimelul meu era întins pe față așa că mi-am luat demachiantul și am șters urmele negre. M-am uitat câteva minute la fața mea rotunjită, la ochii mei negrii lipsiți de viață și la părul meu blond deschis care este până la umeri. Mai slăbisem zilele astea, dar nu era de ajuns pentru mine.

Am plecat din baie înainte să mă fi gândit prea mult la cum arătam și m-am schimbat în niște pijamale negre cu câteva stele albe pe ele. Am coborât scările până în bucătărie și acolo i-am văzut pe toți: mama, Iris și Dave, inclusiv acel coleg al mamei. Când prezența mea s-a făcut observată, mama a venit și m-a luat în brațe.

— Te simți bine Clary? întreabă mama îngrijorată.

— Da, sunt mai bine.

M-am uitat la bărbatul care stătea în fața mea, iar mama mi-a făcut într-un final cunoștință cu el atunci când îmi observă privirea nedumerită. L-a prezentat pe Richard ca fiind doar un coleg de birou, dar eu știam că este ceva mai mult. Am văzut cum mama se uită la el, așa se uita și la tata acum câțiva ani.

— Tocmai am pregătit masa. Doctorul a zis că ți-ar prinde bine niște proteine, spune mama.

— Nu mi-e foame, o să mănânc ceva mai târziu. Trebuie să mă duc în cameră pentru a-mi face un eseu la română.

În clipa în care m-am îndreptat spre scări, am auzit vocea surorii mele mai mici și am tresărit când a spus:.

— Nu o crede mamă.

— Iris, promisiunea ta..., îi spun.

— Nu-mi pasă, nu vreau să ajungi bolnavă!

Iris s-a dus lângă mama, iar inima mea începuse să-mi bată nebunește. Mă gândeam dacă ar fi mai bine să fug pe scări și să mă încui în camera mea.

— Mamă, știu de ce Clary a amețit și a leșinat astăzi pe teren. Nu a mai mâncat nimic de două zile.

Mama și-a făcut ochii mari și s-a uitat la mine surprinsă. Iris s-a dat din calea mamei și s-a dus lângă unchiul meu care părea la fel de îngrijorat ca și mama.

— Este adevărat? Nu ai mâncat nimic de două zile? întreabă mama și vine mai aproape de mine.

— Clary, așează-te și mănâncă ceva chiar acum! zice Dave.

— Nu pot! În sfârșit încep să slăbesc! țip.

— Te înfometezi, poți face în felul acesta mult rău corpului tău, se bagă Richard.

Am urât cum acest coleg al mamei s-a băgat peste problemele noastre, de parcă ar face parte din familie. I-am dat o privire dură cu subînțeles lui Richard și după mama a continuat:

— Te îndrepți spre un drum periculos, poți avea o tulburare de alimentație gravă, îmi spune mama.

— Nu-mi pasă! E viața mea și pot face ceea ce vreau!

După ce am spus asta, am fugit pe scări, spre camera mea. Am auzit vocea mamei din bucătărie, dar nu mi-am întors privirea.

— Clary, stai așa!

Am încuiat ușa pe dinăuntru și m-am trântit în pat cu fața în pernă. Am simțit cum perna s-a udat din cauza lacrimilor mele și nu mi-a venit să cred că Iris le-a spus secretul meu. Este mică, nu am învinovățit-o prea tare, dar nu voiam să mai afle nimeni despre asta.

Și ce aveam să fac în continuare? Nu mai puteam da ochii cu mama după tot ce s-a întâmplat în seara aia. Am auzit două bătăi la ușă, dar nu m-am obosit să mă duc să văd cine e. M-am uitat din nou la stelele de pe tavanul meu, știam că tata m-ar fi înțeles. Știam că el nu m-ar fi judecat orice s-ar fi întâmplat.

Mi-am luat niște foi și un pix, și am început să-mi scriu eseul despre iubirea dintre Romeo și Julietta.

*

        A doua zi m-am trezit mai devreme decât trebuia și am plecat înspre școală înainte de a se trezi cineva din casă. Când am ieșit pe ușă, puteam să jur că am auzit-o pe mama, dar poate doar mi s-a părut. Nu voiam să dau ochii cu familia mea, trebuia să mă gândesc ce să fac după orele de curs.

        Am așteptat multe minute pe banca din fața liceului, scriindu-i Laylei să nu mai vină să mă ia din fața casei cu mașina. Am profitat de acele minute de liniște pentru a mă uita la priveliștea din fața mea, la vremea senină și liniștită. Sunetul stomacului meu m-a trezit la realitate și am uitat că nu am mai mâncat de trei zile.

          Mi-am scos din micul meu ghiozdan crem sticla de apă și guma de mentă. Am băut jumătate de bidon de apă și mi-am pus în gură două gume, sperând că foamea va trece. În timp ce mestecam gumele, l-am văzut pe Marco cum vine înspre liceu cu ochii ațintiți în telefon.

        În cealaltă mână i-am văzut paharul de cafea și când a băut puțin din el, s-a fript și a scăpat puțin lichid pe sacoul negru. Am început să râd încet, abținându-mă să nu râd prea tare pentru a mă auzi.

        Parcă citindu-mi gândurile, Marco s-a uitat în direcția mea și mi-a zâmbit amuzat. A vrut să se îndrepte spre banca mea, dar...