_______________________________
Noapte bună, noapte bună!
Despărțirea este o întristare
atât de dulce.
Că voi spune noapte bună până mâine.
(Romeo și Julietta)
_______________________________

Mașina nu mă mai urmărea, dar eu nu am încetat să fug. Ajunsă în fața casei, am intrat și m-am uitat prin geamul din stânga mea. Nu mai se vedea nici o mașină, din nou dispăruse.

Poate nu mă urmărea, poate doar circula normal pe stradă. Poate am devenit prea paranoică. Da, sigur e doar în imaginația mea de copil speriat. Sper că este așa...

Am expirat ușurată că am ajuns vie și nevătămată acasă și mi-am luat câteva secunde pentru a mă reculege. M-am sprijinit de ușa de la intrare și m-am gândit la toată treaba asta cu mașina neagră, poate ar trebui să-i spun cuiva despre bănuielile mele. Partea bună este că acum am și altceva pe cap în afară de Problema Marco.

— Clary, tu ești? a întrebat o voce somnoroasă.

Am tresărit dintr-o dată la auzul vocii ei, și am văzut-o pe mama puțin mai departe de mine în întuneric. A înaintat și când mi-a văzut chipul mai clar, a zis:

— Scumpo, ce cauți în miezul nopții afară, pe frigul ăsta? Oh, uită-te la hainele tale!

— Am...am ieșit să fac o plimbare, am reușit să spun în cele din urmă.

Mama a oftat îndelung și m-a dus la baie pentru a mă înfășura într-un prosop. Nici nu îmi dădusem seama că tremuram dacă nu-mi zicea mama.

— Ia uite, tremuri toată. O să răcești, ce a fost în capul tău?

Nu am mai zis nimic și după ce m-am uscat și m-am schimbat în haine uscate, m-am pus în pat. Am încercat să mi-l alung pe Marco din minte, iar până la urmă am reușit să adorm.

M-am trezit speriată din cauza alarmei. M-am ridicat încet din pat și dintr-o dată m-a luat amețeala. Asta se întâmplă dacă nu am mâncat nimic. M-am dus la baie, m-am îmbrăcat în niște pantaloni evazați negrii cu o maletă albă și m-am dus jos.

M-am trezit mai devreme așa că nu am găsit pe nimenila bucătărie, mai bine. Dacă era mama, mă invita la micul dejun, eu trebuia să o refuz, ea întreba de ce, eu inventam o scuză care trezea suspiciuni și tot așa.

Am încuiat ușa în urma mea, și i-am văzut mașina Laylei, ce bine că nu are una neagră!

— Clary, bună! Cum te simți? Ești pregătită de încă o zi plictisitoare de liceu? m-a întrebat ea.

— Sunt bine, s-a întâmplat ceva la școală cât timp am fost...în spital? am întrebat.

Layla nu și-a luat privirea de la drum și a pufnit o secundă în râs.

— Ghici ce, acum sunt o femeie independentă și liberă.

Mi-a luat ceva timp până când am înțeles ce a vrut să spună, dar tot nu cred că a făcut asta.

— Te-ai despărțit de Parker?! Ce s-a întâmplat?

— M-a înșelat cu o boboacă, îți vine să crezi? a spus ea în timp ce a zâmbit fals.

Se vedea suferința din ochii ei și mi-a părut rău pentru ea. Layla îl iubea pe prostul acela și el...

— Oh, Layla...

În timp ce am ajuns în parcarea liceului și a oprit mașina, s-a uitat la mine. I se vedeau lacrimile din ochi, chiar dacă ea se străduia să nu se vadă că e afectată.

— Aveai dreptate, Clary. Până la urmă nu m-a iubit cum am crezut eu. Îmi pare rău că nu te-am ascultat.

Am luat-o în brațe și nu s-a mai obosit să își șteargă lacrimile. Într-un fel, m-am bucurat că i-a văzut adevărata față a lui Parker, dar nu merita să afle într-un mod atât de crud.

— E ok, măcar acum suntem amândouă singure, am spus.

Layla și-a luat capul de pe umărul meu și m-a privit cu ochii înlăcrimați. Niciodată nu am mai văzut-o atât de...neajutorată și fragilă.

— Cum rămâne cu profesorul Marco?

Am tresărit la numele lui. Am inspirat adânc și i-am povestit prietenei mele ce s-a întâmplat, inclusiv paranoia mea cu mașina neagră.

De mult nu m-am mai descărcat, mi-a lipsit prietenia Laylei în tot acest timp. M-am bucurat că mi-am recăpătat prietena și viața, chiar dacă l-am pierdut pe Marco.

Nici nu ne-am dat seama cât de mult timp am petrecut vorbind în mașină, așa că ne-am grăbit să ajungem la prima oră. Prima ora cu Marco...

Când am intrat în clădirea liceului, toată lumea se uita cu niște priviri ciudate. Ah, eram fata care s-a trezit din morți, nimeni nu credea că o să mă mai trezesc din comă.

— Hei, tu de acolo! Ce te uiți? N-ai altă treabă? a țipat Layla la elevii care ne aruncau priviri ciudate.

Ajunse în clasă, ne-am așezat în ultima bancă și ne-am scos caietele. Layla încerca să îl ignore din priviri pe Parker, iar eu pe Marco. Era o liniște mortală în clasă, până când a început ora.

Layla s-a întors cu fața la mine și mi-a șoptit:

— Am uitat să îți spun, de Halloween o să se organizeze o excursie. O să fie ca un fel de tabără. Merg clasele 9-12 și câțiva profesori care au organizat-oz

— Și Marco? am șoptit înapoi.

— Da, și el vine... Știu că e ciudat să...

— Nu, știi ceva? am întrerupt-o eu. Nu o să mă las afectată de el. Dacă cineva trebuie să se ascundă, acela este Marco.

Layla mi-a zâmbit și ora a început. Excursie de Halloween, ce se poate întâmpla rău?

Cu o zi înainte de Halloween:

— Da mamă, mi-am pus tot ce îmi trebuie în geantă.

Mi-am făcut bagajul pentru excursie, inclusiv costumul de vrăjitoare. Am fost atât de entuziasmată, de mult nu s-a mai organizat o excursie cu școala. O să stăm câteva zile în Tabăra Nopții, care este poziționată fix în mijlocul pădurii. Nu știam dacă să mă sperii sau să mă bucur...

Mama m-a dus cu mașina până în fața liceului, acolo a trebuit să urc în autobuzul clasei mele. Am avut noroc că Marco stătea în autobuzul celor din clasa a 9a și nu a trebuit să dau ochii cu el.

— Clary! Aici!

Mi-am întors capul și am văzut-o pe Layla pe un loc din spate. Mi-a făcut semn să mă așez lângă ea și asta am făcut.

— Abia aștept să ajungem! a spus Layla entuziasmată. Am aflat că o să stăm în niște căbănuțe. Mai trebuie să găsim încă doua fete care să stea cu noi. Ai vreo ideecine?

M-am uitat prin autobuz și am încercat să mă gândesc la posibilități, dar nu prea ne înțelegem cu nici o fată. De fapt, eu nu mă mai înțelegeam cu nimeni altcineva decât cu Layla din toată clasa.

— Nu știu...vedem atunci cine nu este grupat, am spus eu în cele din urmă. Tu ce costum ți-ai adus?

— Cum adică ce costum? Normal că Harley Quinn!

Am început să râdem, în fiecare an se costumează Harley Quinn, numai că de data asta o să fie diferit. Parker era mereu Joker și formau o pereche perfectă, perfectă la prima vedere.

— Eu o să încerc ceva nou. O să mă costumez în vrăjitoare.

— Adică în sfârșit nu te mai costumezi în personajele tale din cărți pe care mereu nu le recunoșteam? Presimt că Halloweenul acesta o să fie de neuitat.

Restul drumului am mai vorbit cu Layla și am ascultat muzică în căști. Mă simțeam în sfârșit fericită, nici nu mă mai gândeam atât de mult la Marco. Dacă el nu a vrut să riște pentru mine, nu avea rost să mă plâng. Viața merge mai departe și fără băieți, mai ales cei de genul acesta.

Când am ajuns în pădurea unde se afla Tabăra Nopții, se vedea deja apusul. Era cel mai frumos apus pe care l-am văzut, cerul era colorat în mai multe nuanțe de portocaliu deschis și închis, lăsând o dâră orizontală pe cer.

Când ne-am adâncit și mai mult în pădure, aproape nu se mai vedea soarele, ci doar copacii. Era o vreme numai perfectă pentru Halloween și abia așteptam să ajungem și să petrecem noaptea următoare.