_______________________________
~ O Romeo, Romeo, de ce ești
Romeo ~
(Romeo și Julietta)
_______________________________

          Mi-am îmbrăcat uniforma liceului nostru și m-am dus din nou la oglinda din fața dulapului. Fața mea a devenit mai rotundă peste vară, chiar dacă am mâncat doar o masă pe zi, trebuie să rezolv asta mai devreme sau mai târziu.

Mi-am pus rochia de majoretă în ghiozdan, împreună cu câteva caiete, și am coborât jos. Am văzut-o pe mama cu Iris la masa din bucătărie și când mi-au simțit prezența, m-au invitat la micul dejun.

— Nu mi-e foame, o să mănânc ceva la școală, spun.

— Bine scumpo, ai grijă. Ne vedem diseară.

A fost prima dată când am văzut-o zâmbind de când tata a murit, și de data asta nu s-a prefăcut de dragul nostru. M-am gândit că poate aveam să fim o familie normală din nou, asta ar fi frumos.

Am ieșit afară și m-am urcat în mașina Laylei care m-a așteptat deja de câteva minute.

— Ai înnebunit? O să întârziem în prima zi! țipă Layla și calcă cu putere accelerația.

M-am uitat pe ecranul telefonului și observ că are dreptate, probabil a și început prima oră. M-am ținut strâns de portieră, iar Layla a observat asta și a încetinit. S-a uitat în oglinda din mașină și și-a aranjat cu o mână părul brunet.

— Auzi, ști ce am auzit?

— Surprinde-mă, spun.

— O să vină un voluntar de la facultate în locul domnului Arsenio. Cică niște fete l-au văzut și deja au pus ochii pe el.

Fix asta ne trebuia, un profesor nou care mai este și neexperimentat. Se apropia bacul și trebuia să iau notă mare pentru a ajunge la facultatea de psihologie.

Am ajuns în curtea școlii și prietena mea a parcat mașina rapid. Deja întârziasem câteva minute așa că am alergat pe coridoarele liceului până în clasa de română. Layla a deschis ușa de la clasă și l-am văzut pe profesor cu spatele la noi.

— Ne pare rău că am întârziat, am avut...probleme cu mașina, minte Layla.

M-am dus țintă la o bancă din fața clasei, doar asta a rămas neocupată, și ne-am așezat amândouă. Dintr-o dată am simțit toate privirile colegilor pe mine, iar Layla mi-a dat un cot în mână în acel moment.

M-am întors cu fața la profesor și l-am văzut pe el. Marco stătea în fața mea cu un marker în mână, uitându-se cu ochii mari la mine. M-am uitat la tabla din spatele lui și i-am văzut numele acolo, Marco Mendez.

După câteva clipe de privit, și-a întors privirea și a luat catalogul în mână.

— Se pare că cineva a pus ochii pe tine, șoptește Layla.

— Taci, fii atentă la oră, spun.

Pe tot parcursul orei de română m-am abținut să nu mă uit la el, chiar și atunci când a făcut prezența. Tot nu-mi venise să cred că Marco este profesorul nostru, nici el nu se aștepta să mă vadă aici. Poate pentru că în club i-am spus că deja am absolvit liceul.

Vocea lui era așa cum mi-o aminteam, puțin groasă și răgușită. S-a plimbat dintr-o parte în alta cât timp ne explică eseul pe care trebuie să îl facem.

— Anul trecut ați studiat opera Romeo și Julietta, vreau să-mi spuneți ce credeți despre relația lor, despre sacrificiul pe care l-au făcut pentru a fi împreună. Eseul îl vreau peste două zile, nota de la el o să fie importantă pentru media finală. Succes.

Înainte de a pleca pe ușă, mi-a făcut un gest subtil cu capul pentru a-l urma. Am aștept puțin pentru a nu fi prea suspectă și m-am ridicat din bancă.

— Mă duc până la baie, ne vedem în clasa de fizică, îi spun Laylei.

L-am văzut pe Marco cum a intrat în camera de depozitare și m-am asigurat că nimeni nu e prin preajmă când am intrat la el. Este o cameră mică, unde sunt depozitate chestile pentru curățenie și abia puteam să mă mișc pe acolo.

Marco era cu spatele la mine și când s-a întors brusc, a expirat profund. Nu știam ce voia de la mine, dar nu putea fi de bine.

— M-ai mințit. Ai zis că ai terminat liceul.

— Ei bine, eram minoră și într-un club. Cred că înțelegi de ce am spus asta.

— Înțelegi gravitatea situației nu? întreabă Marco.

— La ce te referi?

— Sunt profesorul tău, aș putea avea mari probleme din cauza ta.

— Dacă este vorba despre ce s-a întâmplat în club, nu o să spun nimănui, spun.

S-a uitat la peretele din spatele meu ca și cum s-ar gândi la ceva. Și-a dus mâna la frunte și mi-a spus:

— Am vrut doar să lămurim asta, bine? Nu vreau să îți faci impresii greșite. După ce ies de aici, stai câteva minute și abia atunci ieși și tu, ai înțeles?

Mi-am dat ochii peste cap și m-am dat din fața ușii cu pași mărunți.

— O să întârzii la a doua oră în felul ăsta.

— Nu-mi pasă, spune și iese din această încăpere.

Dacă credea că aș avea...ceva pentru el pentru ce s-a întâmplat în vară și că i-aș face probleme, atunci e un mare încrezut. Mi-am mai dat încă o dată ochii peste cap și am ieșit pe coridor, întâlnind-o pe Layla la câteva dulapuri depărtare de mine.

Când m-a văzut, a venit la mine cu zâmbetul ei pervers și m-a luat de umeri.

— Văd că ai pus ochii pe noul nostru profesor. I-ai băgat limba în gât deja?

— Layla, ce dracu? Și vorbește mai încet, șoptesc.

A început să râdă și ne-am dus la următoarea oră. Restul zilei s-a terminat repede, dar eu n-am putut să-mi iau gândul de la profesorul nostru de română. Care erau șansele ca tipul cu care m-am sărutat din beție să fie profesorul nostru? M-ar omorî mama dacă ar afla, la propriu.

Am intrat pe ușa casei noastre și mi-am lăsat geaca în cuierul de pe hol. În timp ce pășeam înspre etaj, am auzit râsete din sufragerie și m-am întrebat de ce mama nu este la birou. M-am uitat în cameră fără să mă vadă cineva și am văzut-o pe mama cu un bărbat pe care nu-l cunosc pe canapea.

— Bunăă Clary! țipă Iris din spatele meu și mă îmbrățișează strâns.

Am tresărit și m-am uitat la ea, mereu cu zâmbetul pe buze. Am tras-o mai departe de sufragerie și ne-am dus pe hol.

— Ști cumva cine e bărbatul acela? Care vorbește cu mama.

— Aaa, este colegul mamei. Mi-a făcut mâncarea mea preferată, tortellini cu brânză! Vrei să mănânci cu noi?

Mama nu a vorbit niciodată cu colegii ei de la birou, mai ales să-i aducă acasă. Ori eram eu paranoică ori mama chiar începuse să îl placă. Iris m-a tras de mână și aștepta să mă alătur ei și unchiului Dave la masă.

— Nu mi-e foame, o să mănânc mai târziu. Trebuie să mă duc să-mi fac temele.

Și-a scos buza inferioară afară și m-a privit cu ochi de cățeluș, tipic ei.

— Dar mereu zici asta și defapt nu mănânci. Mama mi-a zis că trebuie să mâncăm pentru a trăi.

I-am zâmbit și m-am lăsat în jos pentru a fi față în față cu sora mea mai mică. I-am pus mâinile pe umeri și i-am spus încet:

— Nu-ți face griji pentru mine, o să fiu bine. Promiți să nu îi spui mamei despre asta? spun și îi întind degetul mic.

— Bine, promit.

Am lăsat-o în bucătărie și m-am dus în camera mea, închizând ușa în urma mea. Mi-am lăsat ghiozdanul pe podea și m-am trântit pe pat, uitându-mă la stelele de pe tavanul meu.

— Tati, dacă ai fi orice de pe lumea asta, ce ai fi?

Îmi zâmbește și mă ia în brațe, învârtindu-mă de câteva ori. Mă duce lângă fereastră și îmi spune la ureche:

— O stea. Aș fi o stea, șoptește el.

Încep să râd la imaginea care mi-a apărut în minte, nu pot să mi-l imaginez pe tati o stea.

— Dar de ce? întreb eu curioasă.

— Pentru că în felul ăsta aș putea să te veghez de acolo sus, oriunde ai fi.