Ryan's pov

- Ești pregătit ? Îl întreabă Nate pe Gon, cât timp îmi încărcau canapeaua în camion și cu mâinile pline de praf s-au sters de blugii tăiați și de hainele negre, decorându-le sumbru.

- Nu chiar, răspunse Gon aproape neauzit, privind trist casa pentru ultima oară. Aveam atât de multe amintiri în ea, iar Felicia le-a ruinat cu o singură suflare, chiar dacă n-a intrat niciodată acolo.

- Hey, o să fie bine, spuse Nate, bătându-l pe Gon pe umăr.

În spatele lor, Mark aranja cablurile de siguranță în jurul canapelei, vorbind la telefon cu Nori despre ridicarea mobilei. În urma noastră, unchiul J și Robert, ambii accidentați și cu ghips la mână au ieșit să-și ia la revedere. Afară era soare, o toamnă fierbinte se așeza în fața, cu miros de fum și de lemn tăiat, iar frunzele foșneau sub greutatea noastră și a lumii. Mi-am aranjat ochelarii și șapca, Gon și-a tras hanoracul peste cap, băgându-și indiferent mâinile în buzunar, vorbind scurt cu cei doi bărbați. Nate și Mark deja au pornit camionul, dispărând în colțul străzii cu muzica la maxim pe ritmurile formației The Suicidals și al noului lor cântec "Tipic Rebel".

În geamurile mașinii noastre puteam să ne văd reflexiile, un profesor și un elev care nu s-au schimbat prea mult la aspect se holbau înapoi la noi. Dar ei aveau mai multă experiență, nu doar droguri și sex în sânge; aveau durere mută și moartea scrisă pe spate, aveau secrete și miniciuni ascunse sub tălpi și înfipte în unghii și totuși încă aveau iubire unul pentru celălalt. Gon a deschis portiera de la mașină, grăbindu-mă și pe mine înăuntru, însă tocmai atunci a oprit un Suzuki roșu în fața casei. Pentru o secundă credeam că nu are legătură cu noi, până când i-am văzut pe Chris și Blake coborându-se din el. Chris a rămas lipit de mașină, făcându-le cu mâna unchiului J și tatălui lui Gon, în timp ce brunetul s-a apropiat cu pași amenințători de noi.

- Deci i-ai făcut felul "mamei" spuse el cu non-șalanță, mimicând ghilimelele cu degetele, înainte să-și încrucișeze brațele la piept.

- Ce vrei? Întreabă Gon scurt.

- Ți-am adus asta, spuse el, înmânându-i un act lui profu, iar poza Feliciei a căzut dintre pagini. Gon a călcat-o absent cu piciorul.

- Un ordin de restricție impotriva ei? Întreabă Gon mirat.

- E la spitalul de nebuni și presupunând că rana de glonț nu i se infectează și nu trebuie resuscitată din nou, dacă iese poate o să-ți prindă bine, comentă brunetul.

Am oftat, amintindu-mi ca prin ceață fuga în salon, compresiile pe piept, teama de a pierde un pacient chiar și pentru o secundă, uitând de conflicte și de ură, tratând-o nu ca pe o criminală, ci ca pe o străină și ușurarea când inima i-a pornit la loc. De atunci nu am mai văzut-o pe Felicia, nici nu am mai vorbit cu cineva despre starea ei. Să aflu că Blake a fost atât de preocupat de ea e surprinzător și un sentiment de teamă mi se zvârcolea în stomac, gândindu-mă că dacă cei doi se aliază, atunci...

- Cunosc fața asta, Ryan. Nu pun nimic la cale, și eu vreau să stau departe de ea ca și voi. A încercat să-l arunce pe Chris în aer cu tot cu mașină, povesti Blake fără prea multe detalii. Mi-am mutat privirea spre castaniu; ne privea curios de la depărtare, aproape rușinat de acțiunile lui și de conflictele din trecut.

 Gon a răsfoit încă o foaie, iar acolo era un alt ordin pe numele lui Blake și Chris împotriva femeii care le-a dat viață și a încercat să le-o distrugă. Că aveam acum un dușman comun era ceva nou și o parte din mine răsufla ușurat. 

Măcar tremuratul a încetat cu timpul și consumul excesiv de țigări. Blake le-a făcut cu mâna lui Johnson și Robert, amuzându-se scurt de reacțiile lor împietrite, iar el și Chris au dispărut din vizor. Fără prea multă vorbă am urcat în mașină, aruncând ordinul de stricție în portieră și pregătindu-ne de un drum lung, departe de Los Angeles și lumea serialelor polițiste.

- Cel puțin știm că nu e eliberată prea curând, spuse Gon, imediat cum am ieșit de pe Beverly Hills.

- Ai iertat-o? Îl întreb absent, privind o mică parada LGBT care aproape oprise circulația.

- Nu e loc de iertare în sufletul meu pentru multe persoane, pisicuțo. Deja știi asta, iar Felicia nu e pe listă. Am decis s-o uit și să sper că nu se mai apropie de noi.

- Teoretic ea și Blake ar trebui să fie la închisoare pentru tot ce au făcut, mormăi eu, ducându-mi palmele împreunate sub cap și lăsându-mă pe spate, cât timp Gon conducea de nebun, încercând să evite toți transexualii care îi făceau cu ochiul.

- Ar trebui, dar nu sunt. Nu cred că au celule speciale pentru cei ca ei, comentă Gon enervat când o perucă a zburat pe parbrizul mașinii. Am auzit un beep scurt și am deschis telefonul. Nori și Chin Chin au strigat în cor la noi și abia dacă îi puteam auzi prin muzica zgomotoasă din fundal.

- Ce naiba faceți? Ați început fără noi? Îi întreb.

- Grăbiți-vă odată, mai avem multă mobilă de cărat și încă nu ne-am decis cum împărțim camerele, spuse albicioasa și apoi îl înjură pe Nori în chineză.

- Cum vreți, nouă nu ne trebuie mai mult de un pat și un televizor, spuse Gon cu ochii atințiți la drum. Am privit în față la culorile mașinilor de pe autostradă împletindu-se cu soarele de apus și am zâmbit. 

Eram orbit de lumină, eram drogat cu euforie și nu cu cocaină și pentru prima dată am simțit că lumea e a mea. I-am strâns mâna lui Gon pe manetă, îndreptându-ne spre fermă, acolo unde am decis să ne mutăm cu toții și să începem o viață nouă. Nori și Chin Chin ca logodnici, eu și Gon ca soți, Nate și Mark ca partneri de afaceri și cu toții în continuare rebeli și sălbatici până când ultima sticlă se sparge sub noi și prafurile încetează să ne mai coloreze mințile.

- THE END-