RYAN METH

Am deschis ochii leneș, scâncind la contactul cu lumina. Mă dureau mâinile și mi-au amorțit oasele fiindcă am adormit descoperit și acum tremuram din toate încheieturile. Pe lângă asta, mă durea și gâtul, iar nasul îmi curgea într-una. 

Perfect, numai de asta aveam nevoie. Încă mai vedeam formule în fața ochilor după ziua de ieri și abia am reușit să mă ridic în șezut. Mușcându-mi limba de nervi și aruncând cu perna într-o lampă, m-am împleticit spre baie, lovindu-mă cu umărul de ușă.

Știam că dacă nu mă pun repede pe picioare, mama o să vină cu lecția pregătită. Și apropo, e posibil să fi spart lampa. Își taie ea din porția de distracție cu maimuța pe care o numește prietenă doar ca să aiba grijă de mine. Ce drăguț, îmi spuneam ironic în gând.

Habar nu am cum am reușit să trec prin minutele chinuitoare de la duș, spălat pe dinți și zburând la dulap să mă îmbrac cât mai gros cu putință până nu mi se dezintegrează oasele pe jos. Mi-am găsit un hanorac căptușit negru și cu glugă, șapca în cap, blugi gri și bocanci grei și călduroși. Cine o să mă vadă o să creadă că m-am îmbrăcat pentru vacanța de iarnă în Montana, nicidecum pentru California.

Mi-am schimbat bandajul de la mână, luându-mi în grabă lucrurile și ieșind din cameră înainte să se întoarcă nebuna. Și așa am avut destule probleme pe cap cu Profu și ciudățeniile lui. Tot ce s-a întâmplat aseară mi s-a derulat în cap. Felul în care m-a tras la mașină, privirea lui, mâinile lui când groaznic de reci, când fierbinți împingându-mă brutal.

Spre ghinionul meu, mama era în hol când am ieșit din cameră, încercând să mă interogheze, dar am ignorat-o complet. Numai de tine n-am chef.

Priveam cerul însorit de afară, încercând să absorb cât mai multă căldură de la soare, dar am reușit să strănut suficient de tare să-mi zbor ochelarii de pe nas, prinzând cu degetele de lentile în proces. Perfect! Mai lipsește să fiu și orb pe lângă.

Am luat un taxi ce era plin cu colegi enervanți, bolborosind tot felul de chestii și împingându-se peste mine pe banchetă, încercând să mă includă în discuțiile lor, însă o lovitură cu bocancul în scaunul din fața mea, uitându-mă urât la ei și am fost imediat lăsat în pace.

Abia am așteptat să ies din taxi și să respir aer proaspăt, constatând că sunt în întârziere. Ce avem prima oră? Biologie cu domnul țăcănit. Eram atât de obosit și mă mișcam mai încet decât un zombie decapitat. Jur că dacă mă uit atent la pereți, pot să văd ecuații și acolo.

Intrând în clasă, l-am văzut pe profu scriind exerciții pe tabla albă cu marker-ul. Fără să spun, nimic, m-am așezat pe scaun, trântindu-mă cu brațele și capul pe masă.

Sper să mă lase în pace azi.

-Dar tu ce ai pățit? Și ce ai la mână? Întreabă Chris în șoaptă. Să nu-mi spui că el ți-a făcut asta, comentează castaniul-verzui, atrăgându-i atenția profului.

-Nu, idiotule! El a fost cel care m-a bandajat. Pe scurt, am avut o altercație și nu m-am ferit la timp, mormăi eu cu ochii închiși.

-De asta ești pe jumătate mort? Întreabă el.

- Nu, sunt frânt după meditațiile de ieri.

- Nici tu n-ai muri din două ore de biologie, spune el.

-Care două? Am stat până seara și am început cu mate și chimie. Mai avea puțin și mă trimitea în Grecia după Pitagora.

-Și acum ce ai de gând? Să dormi toată ziua? Îl aud pe profu strigându-mi în ureche, dar nu m-am deranjat să ridic capul.

-Lasă-mă în pace. Nu ți-a ajuns cât m-ai persecutat ieri?

-Hai, lasă drama. Eu studiam nopți întregi și n-am avut nimic.

- Și eu ce să fac? Să te felicit?Întreb eu, respirând adânc când în sfârșit mi s-a ameliorat puțin durerea de cap. Vezi-ți de lecția ta!

- Adică aceeași lecție pe care trebuie s-o scrii și tu? Întreabă el sarcastic.

- O copiez în pauză, spun eu, făcându-i cu mâna să plece.

- Așa n-o să reții nimic! Trezește-te odată și fii atent la oră. Altfel data viitoare încerc franțuzesc, se răstește el, lovindu-mă cu cartea în cap și am sărit ca ars, privind ca prin ceață la colegii mei confuzi.

- Tu nu ești normal, jur, mormăi eu, frecându-mi moalele capului și scâncind.

- Ce să încerce franțuzesc? Întreabă Chris, iar mie îmi venea să înjur întreaga școală și să-i dau foc.

- Metoda de tortură, replic acid și scurt. Lăsați-mă să dorm până nu ajungem la știri cu mine pe prima pagină în cătușe, spun, frecându-mi ochii pe sub ochelari, fiindcă durerea mă obosea fizic. Din toate miile de substanțe și tâmpeniile pe care le țin în cameră, un analgezic n-am putut să iau?

- Ce-o să faci? Ne împuști pe toți?Îl aud pe profu din spate, unde tortura alți colegi cu doza lui de sarcasm.

- Aș vrea eu, dar n-am destule gloanțe, mormăi eu.

- Te ajut, fiindcă n-o să-l cruț pentru lovitura aia, spune castaniul-verziu, chit că nu era prea convins de povestea mea cu franțuzescul. Nu-l condamn. Nici eu nu m-aș crede, dar cum să-i spun că bolnavul ăla m-a sarutat și acum vrea să creștem nivelul? E numai vina lui Chris și a dozei de suc.

- Cred că și-a făcut un obicei. Ai fi surprins să afli cât poate fi de sadic, șoptesc eu.

- Serios? Spune-mi și mie. Vreau și eu să aflu cât de sadic sunt, replică movaliul, apărând brusc în dreptul meu. Nu era în spate cu restul? Cum naiba a ajuns aici? Să nu-mi spui că a descoperit teleportarea.

-Atunci fă-ți un control la cap, replică Chris acid.

- Mi-am făcut deja și sunt okay.

- Înseamnă că ai mers la doctorul greșit, mormăi eu, stând cu ochii în patru după o altă carte zburătoare.

- Ce spui tu, Ryan? Întreabă el, întorcându-se la catedră.

- Nimic, răspund repede, lăsându-mă pe umărul lui Chris cât timp profu s-a apucat iar de scris pe tablă, amintindu-mi brusc de o fostă iubită a castaniului ce era așa de micuță încât și când îi stătea în brațe, abia îi ajungea la bărbie. Și cu imaginea aceea vin și o mie de întrebări, dar nu vreau să aflu răspunsul.

- Ryan, treci la tablă! Îl aud pe movaliul strigând.

Tocmai când aproape adormisem. Omul ăsta mă termină psihic. Am deschis leneș ochii, târându-mă până la catedră, rezemându-mă de ea și așteptând să aud ce mai vrea de data asta.

- Ia marker-ul și încrucișează cromozomii, arătând cu degetul la perechile de pe tablă unde se presupunea să le încrucișez până aflu sexul individului.

Prea mulți x și y.

Am înhățaț brutal marker-ul din mâna lui, oftând adânc și abia concentrându-mă pe literele din fața mea, luând fiecare ramură în parte și obosind de câte ori a trebuit să repet combinația până la rezultatul final. Individul era băiat. Norocul lui. Înnebuneam dacă se dovedea androgen. Imediat cum am terminat, i-am aruncat profului marker-ul deasupra capului și el l-a prins rapid.

-N-am terminat încă, prințesa adormită. Ia cartea mea și copiază următoarele cinci perechi. Când termini, Chris o s-o rezolve pe prima, iar colegii tăi restul, spune movaliul, brusc teleportându-se de la catedră la banca mea și așezându-se comod pe scaunul meu, luându-mi caietul de biologie din geantă, ce din nefericire...are multe notițe în el. Cine i-a dat voie să-mi scotocească prin chestii?

A luat un pix de la colega din spate și fără să asculte protestele lui Chris, pe care l-a pocnit cu o carte împrumutată de la aceași fată, a început să-mi corecteze paginile.

Chris a mormăit enervat imediat cum am terminat de copiat, iar eu m-am așezat pe scaunul de la catedră.

-Ce crezi că faci? Întreabă profu.

- Tu mi-ai luat locul, așa că n-am unde să stau, spun, cocoțându-mi cracii pe catedră și aruncând un ochi la săracul Chris ce se scărpina în cap.

- Care spuneați că-i pentru fată? Întreabă el confuz, făcându-i pe colegi să râdă.

Movaliul nu a spus nimic, stând cu mâinile încrucișate la ceafă, etalându-și hanoracul negru de piele acoperit cu ținte, rânjind subtil. Mi se pare mie sau asta e un fel de pedeapsă?

Când în sfârșit s-a terminat ora, am ieșit din clasă, împleticindu-mă mai rău decât Nate după Coachella. Aveam nevoie de hrană și țigări. De preferabil și de un loc uscat unde să stau jos, dar asta era discutabil.

Sunt mort. Mă simt de parcă am fost călcat de un tren și apoi târât de un cal prin Arizona.

L-am trimis pe Chris să cumpere două felii gigantice de Pizza, o sticlă de cola și două sandwichuri la ghișeu, cât timp eu așteptam pe hol, ieșind afară pe bancă și proptindu-ne jos. Chris nici n-a apucat să-și desfacă sandwich-ul când eu deja am mușcat repede, aproape înecându-mă cu o bucată de salami.

-Mai ușor, cine te aleargă? Nu-ți fuge din mână. Dar știu că ești flămând, spune castaniul.

- Sunt rupt de foame, mor de frig, de somn. Ieri am mâncat o pizza cu proful și câteva gustări pe lângă, dar aseară am adormit fără cină. Nici micul dejun nu l-am luat, îi spun, trăgându-i o sticlă în cap și făcându-l să scâncească.

-Nu-i destul că mă lovește moșul ăla, acum ai început și tu.

-Nu e moș, aparent are douzeci și trei de ani. Eu aș fi pariat pe trezeci, dar e greu să-i vezi fața cu gluga gigantică.

-Aha, și eu am văzut douzeci și trei pitici când m-a lovit cu cartea în cap, mormăie Chris.

- Azi vine Mel acasă. Ies cu el în parc mai târziu, poți să vii cu noi, schimb eu subiectul, încercând să nu râd la faza cu piticii. Pun pariu că acum pornesc moara de faină din capul lui. Doar că în sens invers.

- Super, abia aștept să-l văd!

Următoarea oră aveam istorie, iar eu și Chris am decis să mergem la cofetărie. Nu era pe lista materiilor mele și măcar de data asta n-o să izbucnească profesorul în plâns când ne vede. Niciodată n-am văzut un om mai verde la față și mototolind foile ca un maniac, mai să muște din ele. Azi e ziua lui norocoasă!

Ne-am făcut comozi la o măsuță, privind spre vitrina cu produse și aruncând ochii peste meniu, întrebându-ne ce să comandăm.

- Tu ce vrei? Întreabă Chris, încercând să se decidă ce să aleagă.

-Să știu ce faceți voi aici, spune o voce din spatele nostru.

Din nou, minunatul nostru profesor. Tipul ăsta parcă avea localizator de frecvență sau nasul unui câine de vânătoare.

-Același lucru ca și tine, răspund eu, urmărindu-l cu privirea până când s-a așezat la masă fix între mine și castaniu, marcându-și locul.

-Eu am oră liberă, replică el dezinteresat, întinzându-și picioarele sub masă.

- Ce coincidență! Și noi, spune Chris zâmbind sarcastic.

Așteptam ca profu să facă o criză și să ne trimită înapoi în clasă, dar el stătea liniștit cu mâinile în buzunarele hanoracului.

-Atunci cred c-o să stau cu voi, spune el, aruncându-i o privire ucigașă lui Chris.

Am oftat, ridicându-mă de la masă și îndreptându-mă spre vitrină. Mai bine încep să-i hrănesc până nu se iscă o ceartă. Cred că are loc vreun cutremur pe undeva, de vibrează gresia când ăștia doi împart oxigenul. La prăjitură, nu la spital.

-Ce vă aduc? Îi întreb.

Pe lângă fișa de internare și mănuși de box.

- Eu vreau cremșnit, spune Chris.

Proful s-a ridicat de la masă, venind lângă mine și scanând produsele.

-Cea cu ciocolată și caramel, îi indică proful doamnei de la ghișeu.

- Și pentru mine, cea cu ciocolată și frișcă, spun imediat ce tanti și-a întors capul în direcția mea.

Imediat cum am plătit prăjiturile, am mers cu ele la masă și am început să mâncăm. Deși era imposibil să mă concentrez pe propriul desert, fiindcă de fiecare dată când movaliul lua o înghițitură, cercelul îi ajungea acoperit de ciocolată. Am încercat să-mi distrag atenția cu telefonul și mesaje, dar abia dacă eram prezent.

- Cum îți e rana? Întreabă profu brusc, luându-mă prin surprindere.

-Ți-am mai spus, e doar o zgârietură. Se vindecă repede, spun eu, luând o bucată din prăjitura aproape neatinsă. L-am auzit oftând și mestecând, iar Chris pufăia enervat. Știam că detesta prezența movaliului aici.

După ce am ieșit din cofetărie, proful s-a întors în cancelarie și noi la ale noastre. Mai aveam o groază de ore plictisitoare, însă mie îmi stătea gândul doar la Mel.