CAPITOLUL 33
RYAN METH
-Prima dată mă împuști și apoi îmi dai o floare? Îl întreb amuzat, urmărind cu coada ochiului felul în care se încrunta, îndreptându-se cu pași lenți și calculați spre mine. Ajuns în dreptul canapelei, s-a aplecat deasupra mea, lipindu-mi pistolul rece de gât, trăgându-l în jos pe piept. Metalul rece îmi trimitea fiori plăcuți pe șira spinării. Profu mă privea curios, fără vreo expresie anume pe față, înainte să-mi dea trandafirul. A pus pistolul pe masa de cafea, trântindu-se lângă mine și trăgându-mă într-un sărut aprins. L-am mușcat brutal de buze, aruncându-l pe spate, lovindu-l cu capul de pernă. Movaliul a icnit surprins, încruntându-se și lingându-și buzele nervos.
-Miroși a parfum de femeie, îi spun înainte să apuce să comenteze.
-Okay, okay. Recunosc...e posibil să-mi fii încercat norocul cu un model în baia din avion, dar înainte să te superi, nu mi s-a sculat, spune el, zâmbind ironic.
-Nu ți s-a sculat ce? Prostia? Întreb, cu o sprânceană ridicată și mâinile încrucișate la piept.
-Pune mâna, e ca și moartă, replică el, trăgându-mă la el în poală.
-Ca să înțeleg și eu, până nu iau pistolul și îți fac vasectomie cu el, ți-ai testat singur loialitatea? Sau ce era în capul tău?
-Da, voiam să văd dacă pot să calc strâmb sau nu. M-aș fii oprit în ultimul moment, spune el, iar eu am pufnit ironic. Îți jur!
-Și cu urma roșie de pe gât ce e?
-M-a plesnit cu tocul, răspunde el și acuma începea să-mi fie milă. Doar puțin.
-Trebuia să-ți dea cu valiza-n cap, comentez eu.
Dar n-o să lăsăm un incident de genul să ne strice relația, îmi spuneam în gând, cât timp stăteam gol în patul lui, fumând marijuana din Cuba, iar el îmi săruta spatele blând, trasând cerculețe cu degetele. Aveam impresia că e toamnă afară, deși nu era cazul. Nirvana - Heart shaped box cânta în difuzoarele de pe birou, iar soarele de după amiază bătea călduros printre jaluzele, căzând pe perete și peste noi. Trebuia să mă fii curățat mai întâi, însă îmi era prea lene și îmi tremurau genunchi.
-Ce am făcut acum? Sex sau dragoste? Îl întreb pe Profu, ridicându-mi brațul să lăs scrumul în scrumiera de pe noptieră.
-Dragoste, deși n-am mai făcut asta cu nimeni, Ryan, mărturisește el, cu ochii atințiți spre tavan. L-am privit gânditor și am oftat.
Voiam să spun ceva, când ușa s-a deschis și mama, directorul Johnson și tatăl lui Gon au intrat peste noi.
-Deci asta faci tu cu profesorul tău? Te culci cu el? Strigă mama la mine, ducându-și mâna la gură.
-Gon, ce se întâmplă aici? Mârâie tatăl movaliului.
Oamenii normali s-ar fi ridicat în două secunde, încercând să-și tragă hainele pe ei. Eu și profu stăteam sub cearșafuri, ridicându-ne cu greutate, oftând zgomotos și înjurând în gând.
-Asta mai lipsea, mormăie Profu, cât timp cei trei mușchetari înfuriați strigau și mai aveau puțin să ne sară în cap.
-Se întâmplă că suntem iubiți, replic eu, iar mama a luat paharul de apă de pe noptieră, aruncându-l pe mine. Ce naiba? Întreb revoltat, scuturându-mă. Îmi simțeam sângele că fierbe.
-Te îmbraci și vii acasă, șoptește ea, scrâșnind din dinți. Și atunci să vezi tu, mă amenință roșcata.
-Mai dezamăgit de atât nici că se putea, replică tatăl lui Gon, abținându-se să nu dea cu pumnul în ceva.
-Înainte să ne judecați, ce-ar fii să ascultați mai întâi? Mârâie movaliul, trăgând cearșaful în jurul taliei. Eu aproape că am uitat de joint și era să fac gaură în pernă cu scrumul.
Și eu care credeam că numai Chris e singurul meu coșmar...Ce o să se întâmple acum?
Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top