GON PHERA

Ryan și jocurile lui. Sau mai bine zis întrebările lui. Ce suntem noi? Doi idioți, asta suntem. Și nu știu de ce, dar nu mă puteam dezlipi de el.
Ne-am așezat la masă, iar unchiul a început să recite discursul cu mutatul lui Ryan în camera mea, ce nu i-a picat prea bine lui Chris. S-a luat la ceartă cu unchiul J, refuzând să împartă camera cu el. În colț, fetele din clasă stăteau îmbufnate, câteva huiduindu-l pe Ryan, altele roșeau cu întrebări perverse printre buze.

-Poți să-l muți pe Ryan în cameră cu mine, se trezește Mike din visare, cu o felie de pâine prăjită în gură. Un mic dejun cu o groază de elevi înfierbântați, supărați, frustrați și încăpățânați clar nu era pe lista mea de activități. Începea să-mi fie dor de după-masa în care eu și Ryan stăteam în pat, pe timp de furtună, dormind comod și împărțind salivă.

-Nu s-ar supăra Gloria? Replic eu zâmbind sarcastic, iar ceilalți elevi au început să râdă, să chiuie sau să facă fel și fel de zgomote.

-Nu mersi, intervine Ryan. E bine așa cum e, zice tânărul, mestecând absent o bucată de șuncă și scâncind din minut în minut. Deja începea să mă îngrjioreze.

-Da, n-ai vrea să-ți pierzi lecția de educația sexuală, mormăie Chris din colțul mesei, iar Ryan l-a lovit în picior pe sub masă, făcându-l pe castaniu-verzui să înjure și să-și ridice genunchiul.

-Gata scandalul, m-am săturat de crizele voastre. Mâncați în liniște sau schimbăm foaia și mergem acasă, ameninț eu când se nelinișteau lucrurile.

Ryan se ținea de cap, cu ochii strâns-închiși, gemând de durere. L-am mângâiat pe spate, încercând să-mi dau seama ce-i cu el.

-Ryan, ce-ai pățit? Întreb eu, privindu-i fața palidă, deși îi ardea pielea și aproape îi lăcrimau ochii. Restul elevilor și-au terminat masa, dispărând în grupuri sau perechi, mormăind pe hol, cât timp se golea încăperea.

-Nu știu, unde suntem? Abia îmi simt picioarele, mormăie el, privindu-mă confuz.

-Huh?

-Hai să te duc în cameră, să te odihnești, se oferă Chris, dând să vină mai aproape.

-Apa aia avea un gust ciudat, spune Ryan pe un ton scăzut, parcă cerându-mi ajutorul din priviri.

-Ce apă? Îl întreb repede, înainte să fie luat de talie de Chris și tras de la masă.

-Cea de pe noptieră, mormăie Ryan.

Și atunci s-a aprins un beculeț.

-Ce i-ai dat? Îl întreb pe Chris, trăgându-l brutal de braț. Ryan s-a depărtat de el, împleticindu-se spre mine, însă Chris a încercat să-l prindă de talie.

-Nimic, hai în cameră, Rei, răspunde Chris cu o expresie indiferentă. De unde știu că nu i-ai dat tu ceva? Întreabă el cu ură, scrâșnind din dinți și încordându-și mușchii.

Am clipit des, sperând să mă abțin să nu iau un elev la bătaie, însă era tot mai greu.

-Ryan vine cu mine, să văd ce naiba e cu el și tu te duci frumos la prietenii tăi, îi spun pe un ton calm și plin de răceală. Deși la suprafață eram dispus să mă port frumos, pe dedesubt fierbeam.

-Aia s-o crezi tu, strigă el la mine, cu intenția de a mă lovi.

-Ce se întâmplă aici? Strigă unchiul J din colț.

-Ryan nu se simte bine și Chris se încăpățânează, explic eu, sperând să nu ne luam la ceartă.

-Ce i-ai dat? Îl întreb încă odată, mârâind cât timp îl țineam pe Ryan lipit de mine.

-Rohypnol, spune el privindu-mă rece, lingându-și buzele precum o reptilă pregătită de atac. Am auzit că te scapă de inhibiții, continuă el, probabil inconștient de ce a făcut. Unchiul ne privea confuz, neștiind despre ce e vorba.

-Ți-ai pierdut mințile? Mă răstesc eu la el. Ryan mârâia iritat, șoptind chestii neînțelese.

-Da, totul din cauza ta. Ia-ți mâinile de el, îmi ordonă Chris.

-Poate vrei să scapi de tonul ăla cu mine, îl ameninț.

Simțeam cum îmi fierbea sângele în vene și voiam să spulber totul în jur.

-Recunoaște, și tu ai fi făcut la fel, se răstește el la mine, venind mai aproape.

-Nu, eu n-am nevoie de ajutor să bag pe cineva în pat, îi răspund, pufnind ironic.

-Ryan, vino cu mine. Promit să am grijă de tine, spune Chris, încercând să-l convingă pe adoleșcent să-l urmeze. Ryan a mormăit iritat, împleticindu-se cât mai departe de castaniu, aproape scăpând din brațele mele.

-Nici mort, reușește el să spună, gâfâind.

L-am luat pe Ryan și ne-am îndreptat spre cameră, avertizându-l pe unchiul să nu ne deranjeze și cu pași mărunți și măsurați, am reușit să ajungem la etajul patru fără să cădem pe scări.

-Îmi vine să vomit, se plânge adolescentul din brațele mele, cu brațul încolăcit de gâtul meu și lăsându-și capul când pe spate, când în față.

-Trebuie să-ți scoatem drogul din sistem și să nu adormi. În niciun caz n-ai voie să adormi, poți să intri în comă, îi explic dur.

Deja am transpirat de la tot efortul de-al aduce pe Ryan până sus și am răsuflat amândoi ușurați când i-am dat drumul pe pat, privindu-l cum își freca ochii, scrâșnind din dinți. Era transpirat și nu mai știa ce se întâmplă, chinuindu-se să-și dea jos tenișii din picioare, aruncându-și șapca într-un colț, ochelarii în pat. I-am luat și i-am pus deoparte pe birou, gândindu-mă la ce-i de făcut. Pentru început am tras perdelele, fiindcă lumina clar îl deranja și am încuiat ușa. Avem liniște, avem întuneric. M-am așezat lângă el pe pat, neștiind cum să-l calmez. În mod normal, victimele ajung inconștiente după Rohypnol, de la cinsprezece minute până undeva la șase ore...sau chiar comă.

Trebuie să-l țin treaz. Cât timp eu analizam situația, scuturând piciorul stâng de parcă eram dependent de heroină, tentat să-l sun pe Cubanez și să-l întreb dacă știe vreun antidot sau are vreo idee, Ryan m-a îmbrățișat pe la spate, lipindu-se de gâtul meu.

Oh, fir-ar...lipsa de inhibiții...

Păi...doar o singură soluție ar mai fii. I-am pus mâna pe piept, apoi i-am luat închietura, lipindu-mi buzele de ea. Puls scăzut și bătăi iregulare. Ryan mă privea cu pupile dilatate, lingându-și buzele și acum mult mai roșu la față. Era clar că reacționa ciudat la anumite droguri, spre deosebire de persoanele normale.

-Ryan, ai fost vreodată anesteziat? Îl întreb și el a pufnit în râs.

-Când...când am avut de scos o măsea de minte și n-a mers anestezicul, replică el, potolindu-se brusc. Și nu sunt roșcat, dacă asta te întrebi. Culoarea mea naturală e șaten închis, replică el.

Okay, gena bizară a roșcaților iese din ecuație. De fapt, mama lui e roșcată natural, deci posibilitatea e mică.

Ryan nu mai judeca limpede, lipindu-se și mai mult de mine, mușcându-mă de ureche și eram în impas.

-Ce mă fac cu tine acum, pisicuțo?

-Am eu câteva idei, șoptește el groaznic de senzual, coborându-și mâna pe abdomenul meu. L-am prins brutal de ea, cântărindu-mi opțiunile.

-Le pui deoparte și te potolești, îi replic, neștiind dacă îi explicam lui sau încercam să mă conving singur.

-Oricum ajungem acolo, mai devreme sau mai târziu, spune el.