RYAN METH

Tot drumul am vorbit prin mesaje, spre nefericirea lui Chris ce încerca să se bage în vorbă cu mine sau cu alți colegi, ori să tragă cu ochiul la conversația mea. Drumul părea mult mai scurt când stai cu capul în ecran și n-am fost prea atent la peisaje, deși stăteam la geam. Totul arăta gri și urât, fără culoare. Știam doar că eram undeva înafara Los Angeles-ului, la peste două ore distanță.

Când am oprit, ne-am îngrămădit ca sardinele spre ieșire: cu râsete sardonice, tocilari împinși de fotabaliști și două majorete ce se prindeau scai de mine și de Chris, dar amândoi le-am ignorat, mergând direct la bagaje. 

Profu era ocupat să țină studenții în frâu și să se asigure că nu fuge nimeni în locuri necunoscute. Uitându-mă în jur, abia atunci am văzut și eu marginea stâncii unde era parcat autobuzul magic, auzind dâre de pietriș căzând la vale. M-am apropiat ușor, încercând să privesc peste marea de copaci de sub noi, dar era mult prea întuneric și răcoare. Deși am zărit siluetele arborilor, știam un lucru sigur. Suntem la înălțime. Trebuia să-mi fii dat seama după cum mi-au țiuit urechile când autobuzul a urcat drumul ce înconjura muntele. M-am întors pe călcâie, ațintindu-mi ochii spre pensiunea gigantică din fața mea. 

Fațadă întunecată? Bifat! Acoperiș în stil European?Bifat! Care din ele nu știam, fiindcă sunt groaznic la architectură, dar semăna de parcă eram cazați într-o versiune a miniatură al castelului lui Dracula. Nu mai lipsea decât să înceapă să fulgere și să tune

. Mi-am scos bagajele, trăgând aer în piept, stând cu ele la picioare cât timp restul colegilor chiuiau la intrare. Adunătură de gâște zgomotoase.

-Ryan, nu sta așa de aproape de margine, e periculos, îl aud pe Profu din spate, oprindu-se în dreptul meu și scanând împrejurimile.

-Ai mai fost aici? Îl întreb, ridicându-mi geanta de bagaj și încercând să-mi aduc aminte ce mi-a împachetat maică-mea în ea. Cât timp nu e nimic de-al ei, cred că sunt în siguranță.

-Nu, e prima dată. Hai să mergem înăuntru până nu începe unchiul cu crizele lui. Tot drumul mi-a atras atenția că sunt zombie în fața telefonului, mormăie movaliul. Ba să văd nu știu ce local, ba să rețin semnele de pe stradă și apoi m-a întrebat de notele celor din echipa de football, se plânge el cu voce tare, iar eu îmi dădeam ochii peste cap.

-Și tu ai fost groznic de atent, îl tachinez zâmbind din colțul gurii. La mesajele mele, adaug eu.

-Hai să ducem bagajele, și o să țin minte asta mai târziu, spune el, încercând să mă plesnească după cap, dar i-am luat-o înainte și m-am ferit la timp, cât el își trăgea troller-ul negru după el.

Colegii mei șușoteau mai rău decât babele în supermarket, împrăștiați de la intrare și până la ghișeu, ori cocoțați pe treptele scărilor fără să le pese cine urcă sau coboară.

- Și am auzit că ai stat acasă la profesor? Întreabă Amy, teleportându-se în spatele meu, înghiontindu-mă cu genunchiul în picior ca să-mi atragă atenția. De parcă fusta mini și decolteul nu erau de ajuns.

-Cine te-a informat? O întreb rece, împingându-mi ochelarii pe podul nasului.

 Azi n-aveam șapcă, le-am aruncat pe toate în bagaj. Mi se pare mie sau e frig aici?

-Mi-a șoptit o păsărică, replică ea pe un ton jucăuș, făcându-mi cu ochiul.

-Era beată pasărea? Întreb rece, ignorând-o cu totul și stând cât mai aproape de perete.

-Poți să fii mai nesimțit de atât? Întreabă bruneta, încruntându-se atât de tare încât îi vedeam ridurile de expresie parcă topindu-i fața.

-Pot, dar n-am chef, replic plictisit.

Trebuia să fii cumpărat o pușcă de la Walmart. 

Stăteam îngrămădiți ca sardinele în holul pensiunii cât timp directorul Johnson, Profu și încă o profesoară vorbeau cu recepționista, confirmând cazarea și numărul camerelor, iar femeia îi informa despre micul dejun, facilități și toate cele. Chris mișuna în apropiere, bârfind cu liderul echipei de football și alți doi colegi, ochindu-mă agresiv, de parcă aș fi încercat să dau foc la școală sau ceva de genul. Mă rog, ar trebui, dar să fie toți idioții prinși în ea.

Directorul Johnson și-a scos o listă bine împachetată, citind numele de pe foaie cu toți cei care împărțeau camerele, fiind cotate după numărul de paturi. Eu și Chris am ajuns împreună, iar movaliul i-a șoptit bărbatului ceva la ureche. Directorul s-a încruntat subit, mișcându-și mustața nervos.

-N-avem voie să împărțim camerele cu elevii, nu e etic, l-am auzit zicând, spre nefericirea mea și a movaliului.

Acesta mi-a aruncat o privire resemnată, dar înainte să apuc să comentez, Chris m-a tras de mână.

-La masă, Romeo!

Lăsându-mi bagajele în cameră, nu mă oboseam cu despachetatul și deja se apropia ora de masă. Am ajuns târziu, fără multe opriri pe drum și totuși am avut norocul să stăm la masa gigantică din lemn și să fim serviți la ora nouă. Pensiunea asta putea oricând să întreacă hotelurile din L.A, la cât de mare era. Numai poze cu decorul erau de ajuns să aducă vizitatori. Deși presupun că e deja destul de populară, după prețurile afișate.

Trebuia să ne fii oprit la KFC pe drum.

Mă durea capul de la tot zgomotul făcut de colegi. Nimeni nu putea să mânânce în liniște. Cineva trebuia să facă poze cu capul de căprioară atârnat pe perete. Cineva trebuia să pozeze lângă geamul imens ce se întindea până-n tavan, la candelabrele cu ornamente aurii sau la șervețelele împăturite, sau la vezele negre cu crăpături albastre ca de marmură în care erau și citez "trandafiri proaspeți, Hannah, miroase-i și tu."

Hannah și cu Berta ar trebui să se lege de candelabru și să se spânzure, imediat ce terminăm de mâncat.

După masă și regulile directorului de a nu ne strecura unul în camera altuia, urmat de "băieții și fetele au totul separat și să nu vă pierdeți prin pădurea de jos", de parcă am fii putut să ajungem acolo fără să cădem de pe munte, m-am plimbat puțin prin jur. Holurile erau aproape pustii și întunecate, doar cu lumina lunii de afară, însă măcar aveam liniște. Asta până când m-a tras Chris de mână, venind de nicăieri.

-Ce ți se pare că faci? Îl întreb, smucindu-mă din strânsoarea lui.

-Vreau să-ți arăt ceva, spune el, iar atunci mi-a revenit în minte felul în care el și amicii lui mă priveau.

-Ce? Întreb nervos, încrucișându-mi brațele la piept.

-E legat de scumpul tău profesor, replică el și asta mi-a atras atenția.

Așa că l-am urmat în tăcere pe holuri, mergând în liniște și ascultând după urme de pași sau orice ar indica o capcană. Să menționez că nu mai am încredere în Chris e de la sine înțeles.

Într-o cameră unde ușa era crăpată și o dâră subțire de lumină tăia holul în două, se auzeau vocile Profului și cea a lui Amy.

M-am apropiat încet, suficient cât să trag cu ochiul prin crăpătură.

-Haide, îl cheamă bruneta pe un ton seductiv, desfăcându-și nasturii de la camașă.

Voiam să plec, când am auzit vocea movaliului și un zgomot răsunând în încăpere. A dat cu pumnul în ceva?

-Tu chiar nu înțelegi? N-am niciun interes să mă culc cu tine, mârâie Profu'.

-Dar nimeni n-o să afle, se îmbufnă ea, mai avea puțin și mieuna. O să ținem secret până la majorat...sau până când absolv, continuă ea pe același ton seductiv, pronunțând cuvintele cu extra sunete exagerat de lungi.

-Ce deșteaptă ești, răspunde el sarcastic. De asta mai ai puțin și rămâi corigentă, adaugă el pufăind nervos. Uite, mă doare undeva că ești eleva mea sau că ești minoră. Dacă voiam să mă culc cu tine, o făceam deja. Dar nu sunt, așa că nu-mi afișa sânii excesiv de mari în fața mea, nu mai încerca să mă pipăi când ieșim de ore. E a doua oară când te avertizez, data viitoare îți chem părinții în biroul directorului, amenință el pe un ton glaciar, cât timp eu și Chris ascultam lipiți de perete.

-Bine atunci, o să-...

-Și ah da, o întrerupe el agresiv. Dacă te gândești să încerci trucul cu violul pentru răzbunare, filmez tot încă de când m-ai tras deoparte, spune el și Amy a icnit surprinsă.

Eu și Chris ne-am ascuns după colț înainte să fim prinși, iar tocurile brunetei răsunau pe hol, alături de înjurăturile ei.

-Nu-l cred câtuși de puțin, mârâie castaniul-verzui. Sigur ne-a auzit și a făcut tot teatrul ăsta.

-Nu toată lumea gândește ca tine, Chris. Teatru sau nu, lasă-l în pace, îl avertizez, băgându-mi mâinile în buzunar și îndepărtându-mă de el. Am coborât un set de scări, pierzându-mă pe un alt colidor, zărind câteva fete ce mă chemau la ele. Le-am ignorat total, scoțându-mi telefonul și sunându-l pe Nate.

-Dar tu unde ești? Întreabă brunetul, mijind ochii și încruntându-se la ecran, în încercarea de a mă vedea mai bine. În cavoul lui Vlad Țepeș?

-La o pensiune în munți, răspund eu prompt. Nate era în apartamentul său, luminat calumea și cu o doză de bere în mână. În cazul meu nu se vedea decât reflecția ecranului în ochelari.

-Și n-aveți curent?

-Ba da, cred că aș putea să aprind un bec pe hol, dar e mai plăcut așa, spun eu căscând. 

Era încă devreme și n-aveam chef să merg în cameră lângă Chris. Cine știe ce-i mai sare prin cap acum.

-Vezi să nu te împiedici, chiuie Mark, venind repede în dreptul lui Nate și împingându-i capul cu mâna, să fie el în dreptul ecranului.

-Vezi să nu-ți trag vreo două, mârâie Nate. Ia-ți labele pline de sos din părul meu, abia m-am spălat.

-Îi dădeam culoare și aromă, râjește Mark.

Conversațiile cu ei întotdeauna mă amuzau. Mi-aș fi dorit să fie și ei aici. Încă nu le-am spus de toată faza cu Chris.

Era deja trecut de ora zece și eu tot n-aveam chef să mă întorc în cameră și să dau de ursul Grizzly. Profu s-a făcut nevăzut după faza cu Amy, deja am refuzat trei invitații din partea colegilor să-i aud trăncânind și să mă abțin să nu-i arunc în prăpastie, așă că mi-am găsit un loc retras la doar câțiva pași de ușa de la intrare, acoperit de alți copaci, deși nu atât de deși, proptindu-mă pe un bolovan cu o tăbliță lipită de el. E foarte posibil să stau pe monumentul unui om de știință, dar asta era problema spiritiștilor, nu a mea. Așa că mi-am aprins un joint, trăgând cu poftă din el și rugându-mă să nu mă găsească vreaun coleg.

-Aici erai, spune o voce care și-a făcut loc printre tufișuri. Pentru o secundă credeam că e fotbalistul ce nu-mi dădea pace la vestiare.

-Cum m-ai găsit? Îl întreb pe Profu, dar el s-a propit pe bolovan în spatele meu, lipindu-se de mine. Mi-ai pus GPS?

- Am văzut o dâră de fum ieșind din tufișuri. Am mizat ori pe un elev, ori pe un incendiu, replică el.

-Vrei un fum? Îl întreb, apropiind joint-ul de el.

Aveam câteva primite cadou de la Nate cu diferite ocazii.

-Nu fumez, scuze. Prefer să trag pe nas, replică el.

-Mai mult pentru mine atunci, constat eu plicitisit, trăgându-mi genunchii la piept, încercând să nu lovesc plăcuța de sub picioare.

-Eu prefer orice înafară de seringi, adaug când s-a făcut prea liniște și movaliul a rămas nemișcat. Dacă nu i-aș fi simțit bătăile inimii și răsuflarea direct la mine în spate, aș fi crezut că am rămas singur. Omul ăsta radiază de căldură și totuși are mereu mâinile reci.

-Ai vorbit cu Chris? Schimbă el subiectul și tot odată tonalitatea vocii.

-Nu prea. M-a tras după el să văd cum ai respins-o pe Amy. Și cam atât, replic, atent la reacțiile Profului. Nu-i puteam vedea fața, însă auzeam pufăitul.

-Nu-mi dau seama dacă ești mândru de mine sau dezamăgit, spune el, lăsându-și greutatea pe spatele meu și l-am împins ușor, fiindcă nu voiam să pic și nici să respir cu kilogramele lui și cu fumul în nas nu puteam.

-Să zicem că ai procedat corect. Amy e o lipitoare, mormăi eu.

-Te-ai culcat cu ea? Mă întreabă el.

-Nici dacă aș fii inconștient, replic acid. Deși o dată a încercat să se urce pe mine.

-Și ce a oprit-o? Întreabă Profu curios.

Spatele lui cald chiar ajuta cu frigul de afară. Cine naiba m-a pus să port blugi rupți în vârful munților?

-Aura neagră a lui Nate, răspund, încercând să-mi amintesc circumstanțele. 

Un subsol - pe undeva. Amy și încă o idioată, Chris și câțiva colegi. Nate și Mark au venit cu noi fiindcă Mark și formația lui aveau concert la primul etaj. Nu-mi aduc aminte cum am ajuns acasă întreg sau cum Nate n-a fost arestat după ce a vomitat în Target. Cred că atunci a fost seara când Chris a fost lovit cu cauciucul în cap și Nate a pierdut cricul în canal.

-Aură? Întreabă Profu, de data asta confuz, întorcându-și capul spre mine.

-Bine, nu aură. Mâna care a ridicat-o de pe mine și a amenințat-o că o aruncă de la etajul cinci. De atunci mă lasă în pace, de teama "prietenului meu gorilă."

-Asta are mai mult sens, mormăie el. Nate pare să fie foarte protectiv cu tine, spune cu el cu o tentă de gelozie în glas.

-Ești gelos, Profu'? Întreb amuzat.

Aproape am terminat joint-ul și îmi căutam un spray prin buzunare, să alung mirosul cu el.

-De ce aș fii? Dacă te fac al meu, n-o să se mai atingă nimeni de tine, anunță el deodată, iar eu am rămas perplex, ținându-mi respirația, încercând să analizez cuvintele.

-Ce vrei să spui cu asta?

Am aruncat resturile jointului în pământ, călcându-le cu piciorul să se afunde în sol și m-am întors cu fața spre el, așteptând să fie o glumă sau să-i văd rânjetul sadic. În loc de asta, expresia lui era una serioasă.

-Dacă ajungem în punctul în care să fim amândoi de acord, fiindcă momentan doar ne jucăm cu săruturi și atingeri, completează el.

-Ori eu sunt prea fumat, ori ce îndrugi tu n-are niciun sens, replic, dând negativ din cap fiindcă frigul și marijuana nu se amestecă. Nu stai, lumea și profesorul ăsta nu se amestecă.

M-am ridicat să plec, din moment ce eram puțin confuz, dar el m-a prins din urmă și m-a lipit de un copac.

-Ryan, stai, șoptește el.

Rece. Suna ca un ordin. Însă ochii lui spuneau altceva.

-Și dacă nu te ascult? Ce-o să faci?

Era o idee bună să-l provoc? Probabil că nu, dar asta nu mă oprea.

A mârâit scurt, gutural, animalic, răsunând din pieptul lui în al meu și apoi s-a năpustit peste mine, sărutându-mă brutal. Simțeam că nu am oxigen cu gura lui în a mea, devorându-mă sălbatic și fără oprire. Și-a încleștat degetele în șoldul meu și cu o mână m-a prins de picior, lăsând urme prin tăieturile blugilor. Avea buzele fierbinți și moi. Niciodată nu m-am lipit mai tare de cineva, trăgându-l atât de aproape încât voiam să-i simt inima intrând direct în pieptul meu. Fir-ar, cercelul ăla din limbă mă gâdilă mult prea mult.

Ce naiba mi-ai făcut, Profu'?