RYAN METH

După ce am ieșit de la școală, eu și Chris am decis să nu lăsăm o ceartă banală să ne strice prietenia. I-am explicat castaniului-verzui întâmplarea, iar el și-a cerut scuze că s-a pripit cu concluziile. Doar că atunci când m-a auzit zicând "nu atât de tare", asta a fost tot ce i-a trecut prin cap.

 I-am sugerat să meargă la psiholog și să învețe trucuri de controlare a furiei, deși partea cu furia e ereditară. Am făcut eu multe tâmpenii, dar să mă urc pe profesori în toaleta școlii nu e una din ele. Și în plus, sunt sigur că noul nostru prof m-ar da jos cu înjurături.

Am oftat, pornind spre casă și urmând să vorbim prin mesaje restul zilei, până diseară când ieșim în club. Azi e vineri, deci aveam un weekend întreg la dispoziție pentru distracție. Asta însemnă să golim toate sticlele pe care le plătește Chris, fete frumoase, joint-uri și orice alte substanțe pe care puteam să punem mâna. Plus de asta aveam nevoie de un pachet nou de țigări.

Abia așteptam să ajung acasă și să fac un duș. Ce mai zi obositoare!

Cu gândul ăsta am intrat pe ușă, fiind întâmpinat de prietena mamei. O aștepta nestatornic pe femeia ce mi-a dat viață să meargă la cumpărături, din moment ce responsabilitățile ei o oboseau atât de tare, îmi spuneam în gând, dându-mi ochii peste cap. 

Am salutat-o scurt și mi-am văzut de drum, fără să-mi pese ce fac ele cât timp sunt lăsat singur. Fie vorba între noi, nici nu-mi aduc aminte cum o cheamă, iar compania neinvitată mă calcă pe nervi. Cât aș fi vrut să locuiesc singur...

-Ryan, ți-am lăsat mâncare în frigider, dar dacă nu-ți ajunge, poți să-ți comanzi ceva. 

Ai făcut-o tu, baba asta sau era gata preparată de la supermarket?

-Okay, mormăi scurt.

-Banii sunt pe masă! Tatăl tău pleacă în Elveția peste două ore și eu nu știu când mă întorc, continuă ea cu scenariul.

De preferabil niciodată.

O privesc indiferent, murmurând un bine și trecând pe lângă ele, urcând scările spre camera mea. Imediat cum am închis ușa, am aruncat ghiozdanul în pat, trântindu-mă lângă el și scotându-mi telefonul.

Rei: unde petrecem în seara asta?

Cri-Cri: La Station1640? Sau preferi Bvd of Roses?

Rei: Bvd sună mai bine. E mai ușor să treci de bodyguard și avem masa noastră sus.

Cri-Cri: nu uita să aduci protecție. Eu am rămas fără. Le-a găsit mama și mi le-a confiscat. Jur, nebuna aia ar trebui să se bucure că nu are nepoți, în schimb ea îmi confiscă tot ce vede. Dar din nou, e aceiași femeie care a înghițit demachiant...

Rei: okay, îți aduc. Să nu iei demachiantul cu tine, altfel îți dă Nate cu el în cap.

Cri-Cri: mi-a dat în cap cu cauciucul de la mașina și tu îți faci griji de demachiant?

Rei: aia a fost un accident. Voia să dea cu cricul, dar l-a pierdut în canal.

Mi-am pus telefonul la încărcat și am coborât în bucătărie, bucurându-mă că mama și prietena ei enervantă au plecat, gândindu-mă ce să-mi iau de mâncare. Am găsit niște pizza rece și o caserolă de lasagna încă caldă. Mă descurc și cu astea. Am băgat pizza la microunde și am scos o furculiță, urcându-mă cu fundul pe blat cu caserola în mână, neobosindu-mă cu farfurii și altele, cât timp mi se încălzea felia. Sper să mai am ceva sos de usturoi prin frigider. Eram rupt de foame fiindcă n-am apucat să înghit nimic cu tot scandalul dintre Chris și...care era numele lui? Gon? Ce ciudat sună!

Eh, nu cred că o să reziste mult în școala asta. Până acum șase profesori și-au luat zborul, dintre care unul a încercat să și-l ia la propriu - sărind de la etajul patru. Noroc că avem un psiholog bun ce s-a cățărat pe scara de incendiu cu pompierii după el și în cele din urmă l-a convins să-și dea doar demisia, nu și viața. 

Aceea a fost o chestie tare. Aproape am ajuns cu toții la știri...și la poliție. Directorul Johnson a avut nevoie de perfuzie în urma incidentului. Apoi profa pe care a lipit-o Chris de catedră. Idee proastă, știu. Tipa a rămas cu traume. Cum de nu i-a chemat Johnson pe părinți rămâne un mister.

M-am dat jos de pe blat și am pus restul caserolei în frigider imediat ce mi s-a încălzit felia de pizza, luând-o repede și jongând cu ea printre degete fiindcă era prea fierbinte să mușc direct. A trebuit să suflu de câteva ori.

Restul orelor am jucat jocuri video, apoi am făcut un duș fierbinte, turnând pe mine suficient gel cu aromă de orhidee neagră încât să miros toată noaptea, bucurându-mă de apa fierbinte și de liniștea din casă. Absolut nimeni care să mă calce pe nervi, iar banii pentru mâncare comandată i-am băgat în portofel pentru băuturi.

Și acum să-mi aleg hainele pentru diseară. Ce să port oare? Am ales la nimereală o cămașă roșie cu carouri negre și cu glugă prinsă cu nasturi, fiindcă e destul de frig seara și nu mi s-a uscat cum trebuie părul. Din gri închis arăta negru la cât de umed era și mi-a obosit mâna cu uscătorul.

 Singurele fire uscate calumea arătau precum antene extraterestre. Mi-am luat un tricou negru, ochelarii, blugi de culoarea părului meu -tăiați la genunchi și bocanci negri cu ținte. Acum că mi-am completat imaginea de Tumblr boy, să-mi iau telefonul, protecție pentru mine și Chris și să ies din casă până nu mă înjură Nate. Data trecută m-a amenințat că-mi sparge geamul de la cameră.

Să iei un Uber în Los Angeles necesită capacitate mintală avansată, fiindcă imediat ce am ajuns în fața "Bvd of Roses", am sărit ca ars până l-am găsit pe Chris și pipițele lui la colț. Eu bucuros că am scăpat de limba străină a șoferului, el trist, dar înconjurat de blonde, brunete ce-l interogau în legătură cu fotbalul.

-Văd că ai început fără mine, spun eu, iar fetele m-au salutat politicos, una din ele încercând să mă ia în brațe.

- Um, da. Ai dus ce ți-am cerut? Întreabă el. Imediat cum am scos prezervativele din buzunar, fetele au chiuit în spaniolă. "Ay guapo, estamos preparados". O să presupun că înseamnă " hey frumosule, sunetem pregătite" fiindcă numai atât am învățat la ora de "Mexicană", vorba lui Nate.

-Îți ajung? Întreb sarcastic, dându-i două.

-Vedem, murmură el prin masca neagră ce îi acoperea jumătate de față. Să nu mergi cu el într-un club de arte marțiale, că ajungi snopit în stilul Naruto. De fapt, a intrat odată peste Nate în cameră cu masca -întuneric beznă, Mark ne-a deschis ușa cât el dormea să luăm baxul cu bere de la ei și aproape s-a ales cu un ochi vânăt. De atunci tot ce ne cumpără Mark se ține strict în sufragerie.

Nu știu cum a reușit Chris, dar paznicul ne-a lăsat să intrăm fără buletine și fetele au dat iama după noi, lăsându-l pe castaniu-verzui pentru ringul de dans.

-Le iei mai târziu, spun eu, bătându-l pe umăr și urcând scările la etaj unde aveam masa noastră. De acolo puteai vedea barul, ringul, inclusiv intrarea de la toaletă. Nate și Mark așteptau pe canapeaua verde-închis de catifea, făcând semn spre masa neagră plină ochi cu pahare, scrumiere și o cutie roșie pe jumătate deschisă. 

Pentru cei ce nu sunt familiari cu Bvd of Roses, e un club exclusivist ce aparține unui cartel cubanez. Aici au loc tranzacții de droguri, trafic de persoane și de aceea li se permite accesul minorilor atât de ușor. Chris și-a dat jos masca, făcându-se comod departe de Nate și Mark, iar eu m-am așezat între cei doi bruneți.

-Ține, că ești rupt de obosit, spune Nate, dându-mi un pahar. N-am întrebat. Era verde, era acru, dar și-a făcut repede efectul cu o arsură pe gât.

Între timp Chris a deschis cutia roșie. Lângă el era un alt dealer cu ochelari și costum negru, privindu-ne suspect. Înăuntru era o pungă cu praf alb deja desfăcută, iar castaniul a băgat muchia unui briceag în ea, mirosind-o curios.

-N-ai adus asta și data trecută? Altceva nu ai? Întreabă el, iar bărbatul s-a încruntat. Totuși castaniul a pus fugitiv limba, gustând. Era indicat? Sigur că nu. Dar cât timp făceai parte dintr-un grup de tineri cu părinți nepăsători și cu mulți bani, riscul face totul mai distractiv. Cât timp nu ești suficient de prost.

- Dacă ești dispus să plătești mai mult, știu pe cineva care aduce marfă de import din străinătate. E fiul unui magnat imobiliar, dar acum că a avut un scandal cu taică-su, nu știu dacă mai livrează, spune Mark, bunul nostru prieten din formația The Suicidals.

Ați auzit numele, nu întrebați istoricul și nu, nu are venele tăiate. Încă...

De fiecare dată când nu era la repetiții venea să-și ruineze viața cu noi în minunata lume a halucinogenelor.

-Banii nu sunt o problemă. L-am păcălit pe tata să-mi bage mai mult în cont. E destul să mă cert cu mama și se simte vinovat, așa că dă-i drumul.

-În regulă, mă duc să dau un telefon, spune brunetul, ridicându-se de pe canapea și coborând pe scări cu telefonul la ureche, în căutare de o zonă fără muzică asurzitoare. În difuzoare răsuna o melodie de-a lui Jennifer Lopez și deja mă calca pe nervi.

Eu am comandat Whiskey pentru toată lumea fiindcă cu ochelari arăt mai bătrân. Mă rog, definiția de bătrânețe diferă de la bețiv la bețiv și barmanul dădea câte un shot pe gât după fiecare client enervant. Bvd era un loc distractiv pentru toți tinerii de liceu. Aveam ospătare îmbrăcate în costume strâmte și proprietarului nu-i păsa cine vine să cumpere marfă sau să bea până-n zori. Polițiști, politicieni, animatoare minore din Brazilia, Cuba sau Venezuela? Sub ochii legii era de neatins. Raiul plăcerilor interzise.

Mark se întoarse repede, zâmbind ca un maniac și trântindu-se lângă noi. În trei secunde și-a adaugat un strop de vodka în pahar și l-a dat pe gât.

-Ah, ce bunătate! Oh, da! V-am făcut o afacere pe cinste, o să trebuiască să mă răsplătiți pentru asta, declară brunetul.

-Dar cu cine mai exact ai vorbit? Întreabă Nate, colegul de apartament al lui Mark.

-Doar cu cel mai bun dealer din oraș. Bine că cearta cu taică-su nu i-a afectat afacerea. E mai discret și mai atent acum. Sau poate îl adoarme când pleacă din casă, eu știu? E un fel de doctor geniu, om de știință? În fine, combinațiile lui sunt bestiale, toți se omoară după ele. Are clienți ce plătesc peste 500 de dolari pe gram, povestește brunetul. O să vină aici în mai puțin de o oră să aducă niște monstre.

Cât? Sunt acoperite cu aur? În Europa se plătește 450 de euro pe cele de calitate.

-Ce fel de monstre? Întreabă Chris, ronțăindu-și degetul ca un sugar.

- E o combinație nouă creată de el. E foarte populară, spune Mark cu entuziasm. Se cheamă "Ochiul fericirii" și îl aduce aici să încercăm cu toții. Aveți curaj?

- Și e mai tare decât LCD?Cât timp mă duce pe nori colorați, mă bag, replic eu, lăsându-mă pe spate și luându-mi o țigare din pachetul furat de la mama. Imediat cum am aprins-o, am tras un fum, suflându-l spre tavan și făcând cerculețe ca să treacă vremea mai repede. 

Ce-i drept, maică-mea fumează chestii de calitate. Numai că e atât de obsedată să nu fie prinsă încât nu-și dă niciodată seama câte pachete îi fur.

După mai bine de o oră în care Mark făcea ture în sus și-n jos pe scări, speriind vreo trei fete și blocând accesul, îl aud cum strigă "vine". Adevărul e că a băut cam mult și acum i s-a urcat la cap. M-am ridicat în șezut, lăsându-mă cu coatele pe genunchi, curios să văd cine vine și cu ce creație.

-Scuze de întârziere, am fost reținut pe drum, spune o voce familiară din josul scărilor. Ciudat...unde am mai auzit vocea asta?

-Nu-i nimic, oricum nu ne-am dat seama când a trecut timpul, chițăie Mark.

De parcă în locul unui dealer aveam o întâlnire cu Prințesa Suediei. Am tras un ultim fum de țigare, stingând-o în scrumieră și când ridic capul, nu-mi venea să cred pe cine văd.