GON PHERA

O săptămână și jumătate a trecut și eu mă plictiseam în casă, așa că am vorbit cu unchiul să pot preda copilașilor măcar câteva zile. Suna mai bine decât să putrezesc în pat sau în fața televizorului și cu ochii lipiți de ecranul telefonului. Iar să-l ascult pe tata și să încep un curs online de gătit n-o fac nici să cadă cerul pe mine. Fetele erau nerăbdătoare să mă vadă, formând un roi de albine în jurul catedrei, cu fuste cât mai scurte și încercând să mă "consulte". Mi-am dat ochii peste cap, trimițindu-le la loc. Băieții fluierau și pufneau ironici, tachinându-le și scriind glume murdare pe bilețele.

Mă rog, nici la școală nu era mai interesant. Ryan avea scutire medicală pe întreagă perioadă, deși toți colegii știau că era în Ibiza, iar Chris...probabil la fel. În orice caz, orele erau liniștite fără ei doi pe capul profesorilor. Tipul ce preda istorie mai avea puțin și dansa pe scări.

Deja știam că lipsește ceva...trecea prea greu ziua.

Însă cumva au trecut și orele plictisitoare și s-a făcut după masă, iar eu am ajuns frânt acasă, aruncându-mi cheile pe birou și bucurându-mă că nu mai aveam atâtea cusături în spate. Doar câteva cicatrici ce trebuiau unse frecvent până dispar. Școala asta parcă absoarbe toată energia din mine. M-am lăsat pe scaunul din fața biroului, privind în gol printre perdele la razele de soare. California e frumoasă pe timpul ăsta. Poate ar trebui să dau o tură cu mașina prin Santa Monica și să văd unde a ajuns pachet blonda care m-a blocat când era Ryan bolnav.

-Dacă adormi, eu plec acasă, spune o voce cunoscută din dreptul ușii.

-Dar tu când ai venit? Îl întreb, neobosindu-mă să mișc cât timp Ryan s-a proptit cu fundul de biroul meu, privindu-mă gânditor. 

-Acum câteva ore. Aveam de gând să mai dorm, dar sunt prea obosit, replică el. Ți-am adus un suvenir, adaugă el, aruncându-mi o punguță albastră.

L-am privit curios, întrebând cu ce ocazie, înainte să-l deschid.

-Mulțumesc, dar nu trebuia, răspund eu, dând cu mâna de un totem negru cu detalii aurii din lemn lăcuit. De unde ai știut că-mi plac obiectele de genul?

-Am văzut pe Facebook, replică el, ridicând din umeri și urmărindu-mi reacția.

L-am scuturat puțin, auzind un clinchet metalic înăuntru.

-Ce-ai pus în el? Îl întreb, scoțând capacul.

-Eu nimic. E un totem cu surprize, deci...să vedem ce fel de noroc ai, spune el, rânjind din colțul gurii.

Mă așteptam la un bilet cu superstiții sau ceva tâmpit. Poate ajung blestemat de dragii mei elevi.

Dar când l-am deschis am dat peste două lănțișoare argintii lipite. Un câine și o pisică bot în bot. Am ridicat din sprânceană, întrebându-mă ce ironie o mai fi și asta, iar Ryan a pufnit amuzat. Asta până când l-am luat pe cel cu pisica și i l-am pus la gât. Voia să-mi dea mâinile la o parte și să spună ceva, însă mi l-am pus pe cel cu câine, lipindu-mă de el și arătându-i cum se conectează cele două animale.

-Să înțeleg că ești câine? Întreabă el pufăind și încrucișându-și brațele, creând distanță între noi. Se încrunta la medalioane, neștiind cum să proceseze gestul. 

Se pare că i-am dat puțin de gândit.

-Să nu-mi spui că și latri, șoptește el, provocându-mă, iar ochii îi străluceau cu ceva necurat.

-Nu, dar pot să mușc, îi replic cu subînțeles. Și ești sigur că nu tu le-ai pus aici?

-Crezi că m-aș fi făcut singur pisică? N-am niciun zoo kink, să știi, mormăie Ryan revoltat, lăsându-și un braț rezemat de birou. Încă mai purta bandajele, iar eu mă întrebam cum i s-au vindecat rănile. Și eu mai aveam un bandaj în zona umărului, acolo unde trebuia să aplic vaselină și să fiu atent să nu desfac pielea proaspăt cicatrizată.

- Bun, să lăsăm discuțiile la o parte și să începem recapitularea, îi spun plictisit, trezindu-l din transă. Poți să stai pe patul meu...sau la mine în brațe, adaug, privindu-i reacția cu coada ochiului.

S-a trântit pe pat și eu i-am aruncat cartea de biologie, lăsându-l confuz.

-Ai patruzeci de minute să citești primele trei capitole și eu o să-ți pun întrebări din ele.

-Tu chiar crezi că pot să reți-...

-Poți măcar să încerci, îl întrerup dur, pe un ton autoritar și Ryan a comentat ceva, însă a deschis cartea, pufăind ca o cucoană la brutărie.

După ce timpul dat de mine s-a scurs și eu am lăsat o groază de comentarii inutile pe Facebook, doar ca să-i fac zile fripte Cubanezului, Ryan a pus cartea jos și puteam să jur că voia să arunce cu ea după mine. M-am ridicat cu greu de pe scaun, proptindu-mă în pat lângă el, cu un picior tras lângă mine și altul întins spre podea.

-Bun Ryan, a expirat cronometrul. Să începem cu ceva simplu. Enumeră analizatorii, îi spun plictisit, căscând scurt.

-Vizual, cutanat și acustico-vestibular?

-Îmi spui sau mă întrebi? Îl întreb, ridicând o sprânceană, cât timp el s-a întors mai bine cu fața spre mine, încruntându-se și scrâșnind din dinți.

-Tu...

-Din ce e alcătuită hipofiza? Îl întreb înainte să-i dau ocazia să gândească, rânjind din colțul gurii.

Normal că-mi plăcea să-i torturez pe copilașii ăștia.

-Din trei lobi. Doi din ei formează adenohipofiza, iar cel posterior-neurohipofiza, răspunde fără vreo expresie anume.

Recapitularea a continuat cu alte întrebări la care Ryan a răspuns în mare parte corect, însă din când în când îi dădea creierul eroare și ca profesor bun ce sunt, l-am ajutat să înțeleagă cu exemple fizice. Gen: cât de ușor e să stimulezi analizatorul cutanat - adică pielea, cu doar o atingere. Și deși nu am avut cum să ajung la lobul parietal, decât dacă aș fi disecat creierul cuiva pe birou, a fost bun și lobul urechii, fiindcă Ryan s-a încordat, aproape mârâind de fiecare dată când îi suflam aer cald și îmi lipeam nasul de gâtul lui.

-Analizatorii nu sunt atât de greu de priceput. Ce simți în momentul de față? Îl întreb curios, mirându-mă că nu m-a dat la o parte.

-Că ar trebui să-ți faci mai întâi laba până nu începe lecția, înainte să te urci pe mine, comentează el, iar eu am scrâșnind din dinți.

-Pisicuțo, ce-ai spune să-ți dau o bucată de ciocolată, să te îndulcești puțin? Îl întreb sarcastic, privindu-l în ochi.

-Vrei să terminam ca data trecută? Întreabă el, inspirând adânc și contemplând.

- O spui de parcă am terminat-o într-o partidă, răspund eu, dându-mi ochii peste cap.

-Nu eram departe, mormăie el și asta mi-a atras atenția.

Ce fel de gânduri ai, Ryan?

-Bine, fie, oftează el resemnat, aplecându-se în față și scoțându-mi din buzunar punga cu ochiul fericirii.

-De unde ai știut unde le țin? Întreb curios, plimbându-mi limba printre dinți. 

-Păi în cel drept ai cheile și telefonul, replică el pe un ton monoton, despăturind o bucată de ciocolată din ambalaj.

-Ce pisicuță șireată, șoptesc, luând tableta din mâna lui și băgând-o în gură, dând să mă vin mai aproape, dar el îmi pune mâna la gură.

-Ușa, indică el.

-Ce e cu ea? Stă în balamale, mormăi confuz.

-E și încuiată? Întreabă el, oftând enervat.

M-am ridicat și am încuiat prostia aia de ușă, auzindu-l pe tata trântind ușa de la intrare și mașina pornind, dar n-aveam să-i relatez asta lui Ryan. Adrenalina face totul mai interesant.

Am tras draperile, întorcându-mă la tânăr și încercând să iau altă bucată de ciocolată, fiindcă cea precedentă s-a topit deja, când Ryan m-a prins de ceafă, năpustindu-se peste mine și izbindu-mă într-un sărut brutal. L-am apucat de talie, oftând plăcut în gura lui, lipindu-l de mine și adâncind sărutul.

Și-a încolăcit mâinile după gâtul meu, iar eu l-am împins în pat, urcându-mă peste el și vârându-mi limba în gura lui. Voiam să-i simt dulceața până-n măduva oaselor. I-am dat jos ochelarii, ca să nu-i strivim cu jocurile noastre și el și-a încleștat degetele în părul meu. Pentru o secundă am fost învăluit de un sentiment familiar și speram ca timpul să se oprească în loc. Ryan s-a depărtat de buzele mele, sărutându-mi obrazul și eu i-am prins ambele mâini deasupra capului, împletindu-mi degetele cu ale lui. Eram amândoi înfierbântați, dar ceva ne oprea să mergem mai departe și poate n-a fost o idee bună să amestecăm Ochiul Fericirii cu calmantele de azi.

-Mi se cam face somn, mormăie Ryan, fluturând genele și abia ținând pleoapele deschise.

-Cred că de la toate medicamentele din sistem, replic eu. Culcă-te, îi șoptesc.

Ne-am aruncat amândoi pantofii din picioare și eu mi-am dat jos hanoracul, cuibărindu-mă lângă Ryan și acoperindu-l cu pătura.

Nu știu exact cât timp am dormit, dar când am deschis ochii, era întuneric beznă și un telefon suna într-una. Am aprins lampa de pe noptieră și Ryan dormea lipit de mine.

-Trezește-te, îți sună telefonul, mormăi eu nervos.

Dormeam așa de bine.

S-a răsucit nemulțumit spre partea lui de pat, apucând mobilul.

-Fir-ar, e mama, constată el enervat.

Așa mi-am dat și eu seama cât era ceasul.

-Ai două opțiuni. Fie te duc acasă cu mașina, fie rămâi la mine peste noapte, îl anunț cu o expresie neutră.

Puteam să jur că i-a picat fața.

-Nu știu care e mai rea; felul cum conduci sau faptul că dormi dezbrăcat, comentează el, respingând apelul femeii.

-O să fac o excepție și o să dorm cu hainele pe mine, replic căscând. Dar ce are condusul meu? Ajung mereu întreg acasă.

-Are miracole, asta are, spune el scâncind și ridicându-se în coate.

-Îmi place viteza și nu mă tem de ea, zic eu, dând pătura de pe noi și Ryan s-a înfiorat subit.

-Iar mie îmi place viața și nu vreau să mi-o iei tu, replică el. Nu vreau să mă trezesc la știrile de la ora nouă în șanț cu tine.

-Îmi rănești sentimentele, pisicuțo, spun eu cu o privire plictisită, abia ținând ochii deschiși.

-Ai așa ceva? Întreabă el, căscând și frecându-și brațele, fiindcă înafară de bandaje și tricou, n-avea nicio geacă la el.

-Deci? Te-ai decis? Îl întreb, ignorând remarca de mai devreme.

-Da, cred că o să...

-Rămâi la mine, completez eu în locul lui Ryan. Perfect!

-N-am zis asta, îmi reproșează el.

-Nu, dar ți-a ignorat timpul de gândire, răspund eu victorios, luându-mi cheile de pe birou și hanoracul pe mine. Așa că am decis eu în locul tău. Oricum nu-ți place cum conduc.

Am scos altul din dulap, aruncândui-l lui Ryan în cap, auzindu-l cum mă înjură.