RYAN METH

Omul ăsta e imposibil. Întotdeauna reușește să mă dea peste cap și să mă calce pe nervi, îmi spun în gând, încercând să nu izbucnesc.

Mi-am tras fermoarul hanoracului dat de el. Mirosea la fel ca Profu. Avea o tentă intoxicantă și adictivă, absolut nebună.

-N-ai uitat nimic? Îl întreb, văzându-l gata pregătit să plece. Mâine am școală și n-am caiete.

-Nu-ți trebuie multe. De fapt, dacă mă gândesc, nici haine de dormit nu-ți trebuie. Poți să le iei pe ale mele, spune el absolut indiferent. De parcă să mă învălui în hainele lui și în patul lui era cel mai normal lucru din lume.

-Nu cred că o să-mi fie bune, constat eu.

-Okay, nu-ți sparge capul cu astea. Mă ocup eu de toate. Acum tu comandă pizza până vin eu înapoi, spune el, scoțându-și portofelul și eu i-am aruncat o privire de gheață.

-O plătesc eu, nu te obosi, îi replic dur și el m-a privit curios, dar oftat, ieșind pe ușă.

Am sunat-o pe mama, anunțând-o unde sunt, depărtând telefonul de ureche fiindcă țipetele ei îmi spărgeau timpanul, doar pentru că nu voiam să trimită poliția după mine. Aveam deja zece apeluri pierdute. Zici că am plecat în Elveția, nu la Profu la meditații.

Apoi am comandat pizza, găsind un pliant pe masa din fața canapelei, printe alte câteva reviste și vouchere pentru jocuri video. Măcar acum aflu și eu ce joacă omul ăsta și de unde își învață metodele de tortură.

Din fericire, după vreo douăzeci de minute a venit pizza noastră, chit că eu mă așteptam la cel puțin o oră și i-am plătit curierului. Acesta a vrut să-mi lase numărul lui personal de telefon, dar s-a răzgândit repede când l-a văzut pe Profu venind cu o geantă de bagaj și una de laptop.

-Ce naiba ai adus atâtea? Îl întreb, imediat ce le-a lăsat pe toate jos la intrare, cât timp eu așezam pizza și răcoritoarele pe masa de cafea din sticlă neagră. Stau doar pentru o noapte, nu o lună.

- În primul rând, nu le-am luat eu. L-am trimis pe unchiul J și în al doilea rând, mama ta le-a împachetat.

-Atunci nu mă miră, pufnesc ironic. Probabil a turnat acolo tot dulapul. Nu mă ajuți să le pun în camera de oaspeți? Îl întreb, curios de răspuns.

-Prea mult de lucru, prea lene. Oricum ajungi să dormi lângă mine, spune el rânjind perfid.

-Cine zice asta?

-Baia știi unde e. Du-te fă un duș, vin și eu după. Și pregătește-te repede, altfel se răcește mâncarea, spune el, ignorându-mi întrebarea și împingându-mă cu tot cu bagaje în camera lui.

Să fac un duș cu produsele lui a fost puțin neobișnuit, dar m-am adaptat repede. Apa m-a încălzit puțin și m-am îmbrăcat repede într-o pereche de pantaloni negri de training și un tricou alb, luând înapoi hanoracul lui fiindcă îmi ținea de cald. M-am așezat pe canapeaua din sufragerie cu părul semi ud, căutând prin mesaje pe telefon, să văd ce-a mai postat Nate de la petrecerea burlacilor a unui amic și amuzându-mă de comentarii, deschizându-mi o doză de cola. În scurt timp, simt cum îmi e tras telefonul din mână și pus pe masă, iar movaliul s-a proptit lângă mine îmbrăcat cu o pereche de pantaloni gri și un tricou alb, ca al meu, ștergându-și părul cu un prosop.

-La ce vrei să ne uităm? Întreabă el, deschizând cutia de pizza și aruncându-mi o felie caldă. Nu-mi aminteam ce fel de pizza îi place, dar am comandat cu măsline și ciuperci.

-Îmi e indiferent, cât timp nu alegi o romanță siropoasă, spun eu, iar el a luat telecomanda și căuta printre recomandările de pe Netflix. Un ecran mare cu plasmă era așezat în fața noastră, iar aproape toate tilurile sunau cunoscute.

-Filme de groază? Întrebă el, punând telecomanda la mine în poală, cât timp el mesteca liniștit.

-Sigur. Dar zgomotele n-o să-l deranjeze pe tatăl tău? Întreb, cu ochii ațintiți în ecran, scanând opțiunile.

-Tata vine aici doar să mă verifice, nu locuiește cu mine, explică Profu. Stai calm, l-am trimis la plimbare. Ce spui de "Un cântec de leagăn"?

-Nu știu, nu prea îmi plac copiii, răspund eu nesigur, ronțăind crusta pufoasă cu brânză, gândindu-mă serios la ce am puteam viziona fiindcă n-aveam chef de nimic. Ochii mi-au căzut pe următorul titlu.

-Dar "Un loc liniștit"? Întreb, luând un șervețel de pe masă, ștergând o pată de sos marinara de pe buze.

-Mda, cred că ar merge. Adică actrița e destul de sexy, spune el mestecând încet și privindu-mă cu coada ochiului. Am motolit șervețelul în podul palmei.

-Hai să căutam unul care nu te face să salivezi, mormăi eu, scrâșnind din dinți.

-Ce e, Ryan? Ești gelos? Întreabă el, zâmbind amuzat.

-Nu văd de ce, replic eu, pufăind enervat și lăsându-mă pe spate, aruncându-i înapoi telecomanda. De ce aș fi gelos pe Profu? Întreb eu, cu ochii întredeschiși și pe o tonalitate scăzută, urmărindu-i reacția. Întrebarea l-a făcut să se încrunte, apropiindu-se amenințător de mine și strângându-mă de șold. Am icnit și m-am depărtat, fiindcă eu...clar nu mă gâdil. Sub nicio circumstanță.

-Cumva te gâdili, pisicuțo? Întreabă el, scanându-mă ca pe o pradă.

-Nu, și nici prin cap să nu-ți treacă, îl avertizez eu, mârâind scurt. Ce zici de "Zi de naștere mortală"? Îl întreb repede, aruncând un ochi peste ecran, dar cu garda ridicată.

-Hai să vedem, răspunde el, încă vizibil amuzat de reacția mea și pornind episodul. Apoi s-a ridicat, pregătind o pungă de popcorn la microunde și a stins lumina din sufragerie, lăsându-ne doar la mila ecranului. Cu popcorn cald, pizza, cola și căldura hanoracului său mă simțeam ...normal. Nu am reușit să mă relaxez normal de la incidentul cu Cinema-ul, nu puteam să dorm fără somnifere pe timp de noapte, iar pe timp de zi voiam doar să mă izolez de idioți și să mă întorc acasă. Vacanța in Ibiza a fost un coșmar pentru mine. În special cu Chris care mă urmărea precum o umbră obsedată.

Filmul nu a fost așa de rău, deși începutul m-a plictisit puțin. Acea pariție dintre zilele obișnuite și fericite și scene de groază e enervantă uneori. Profu s-a lăsat cu brațul pe umărul meu, scuturându-mă din transă când cineva a început să țipe, iar luminozitatea ecranului era aproape zero.

-Pe ăștia din filmele horror nu-i găsești nici cu lupa și lanterna lipite de frunte, mormăi eu, încercând să-mi ajustez vederea la întunericul din secvență.

-Poate dacă le dai veste reflectorizante, spune movaliul, încruntându-se și el ca să vadă mai bine. Dar dacă ne băgăm cu capul în ecran după ei, sigur sare ceva la noi.

Am zâmbit amuzat, făcându-mă mai comod lângă spatele lui cald și cât timp actorii erau măcelăriți în stânga și-n dreapta, mie mi se făcea somn. Nu, nu pentru că sunt psihopat...ci pentru că n-am dormit cum trebu-... de...zile întreg-...