LOAD UP ON GUNS AND BRING YOUR FRIENDS

IT'S FUN TO LOSE AND TO PRETEND 

RYAN METH

-Fir-ar, vine după noi, spune Chris panicat, ștergându-și o dâră de transpirație de pe ceafă.

-Serios? Și eu care credeam că a plecat acasă, pufnesc ironic, stăpândindu-mi impulsul de-al strânge de gât.

-Ce facem acum? Întreabă el, înghițind în sec și ignorându-mi sarcasmul.

-Noi?Oh no, baby, asta e problema ta. E amicul tău, spun apăsat, simțind frânturi de scoarță de peren printre degetele, zgârindu-mi palmele fiindcă mă țineam de copac cu toată forța. Și de ce naiba vrea să te împuște? Ce-ai mai făcut acum?

-Habar nu am, l-am întâlnit acum o lună într-un bar și am păstrat legătura de atunci. Înafară de mici monstre și favoruri nu prea comunicăm, șoptește Chris.

Roșcatul privea amuzat în direcția noastră, scărpinându-și tâmpla cu vârful armei. N-avem norocul să se împuște din greșeală, no?

-Normal, asta mai lipsea. Să fim împușcați de un nebun fiindcă ție nu ți-au stat hormonii după mine, mârâi eu, încruntându-mă la castaniu și realizând că mi se încețoșează vederea treptat.

-Am zis că îmi cer scuze, se plânge Chris, tresărind când un alt glonț a tăiat o frunză deasupra noastră și un roi de păsări au luat-o în zbor.

-Bagă-ți scuzele alea nerostite undeva, Chris. Că nu ne apără de gloanțe, replic eu furios, oftând zgomotos fiindcă maniacul oricum știa unde suntem.

Se juca cu noi, așteptând să facem o mișcare și așteptând să-i dăm ocazia perfectă să ne împuște.

-Îmi spuneți și mie de ce vă ascundeți după copaci? Întrebă o voce din depărtare, venind spre noi din direcția opusă. Roșcatul l-a ochit și îndrepta pistolul spre el, însă Profu nu-l putea vedea din cauza unghiului.

Fir-ar! Îmi spun în gând, luând-o la goană și trăgându-l după un copac în ultima secundă, lipindu-mă de el în urma impactului. Movalilul a analizat repede situația, oftând, încruntându-se și ascunzându-mă în spatele lui. Chris a fugit și el, trecând fulger după copacul vecin, mârâind la vederea profului. Tocmai când roșcatul avea de gând să tragă în noi, movaliul a scos un pistol și l-a nimerit pe Yu în picior. Eu și Chris priveam șocați toată faza.

-De ce ai o armă la tine? Întreabă Chris, lipindu-se și mai tare de trunchiul perenului.

-Pentru că am clienți nebuni și pentru că l-am văzut pe Yu în fața casei tale de dimineață, după ce Ryan a plecat spre parc, spune Profu printre dinți, privindu-mă cu coada ochiului de parcă avea de gând să mă trimită la detenție.

-Dar cu-.., voiam să întreb de unde îl cunoaște, însă mi-a acoperit gura cu mâna liberă, lipindu-se și mai mult de mine.

La câțiva metri în fața noastră roșcatul înjura, trăgându-și piciorul rănit și încercând să-și ridice mâna și să țintească din nou, când am auzit o sirenă de poliție și luminile roșii-albastre din dreapta noastră.

Yu a încercat să fugă, dar un polițist și-a făcut apariția cu o pereche de cătușe. Acesta i-a făcut cu mâna movalilui, anuntându-ne că putem ieși de după copaci. Roșcatul a ajuns încătușat și tras la mașină, iar alt polițist i-a acoperit rana de la gleznă cu un prosop.

I-am dat mâna profului la o parte, încrucișându-mi mâinile la piept.

-Tu! Cum ne-ai găsit? Cum de a venit poliția la nici zece minute? Și tu! Mă răstesc apoi la Chris, ce naiba i-ai făcut nebunului de a încercat să ne împuște?

Profu a fluierat suprins, zâmbind din colțul gurii.

-M-am gândit că nu e înțelept să te las singur, apoi l-am văzut pe Yu lângă casa lui Chris și am presimțit că ceva nu e în regulă. Trebuia să fie în pușcărie, așa că am contactat un prieten din poliție și el mi-a spus că a evadat și voia să se răzbune pe cineva. Un martor într-o crimă, replică movaliul, dând din umeri.

-Eu? Întreabă Chris surprins. Habar n-am despre ce vorbești. Singura dată când am fost singur cu el a fost într-o pivniță în casa cuiva, dar nu-mi amintesc nimic de-acolo.

-Probabil ai văzut ceva și erai prea intoxicat, iar el s-a gândit că dacă îți aduci aminte, o să-l denunți, constat eu. Idiotule!

Un ton de mesaj ne-a făcut pe toți să tresărim și eu încă trăiam cu impresia că o să fiu împușcat în orice minut, tensiunea din umeri mă apăsa pe coloană și abia dacă mă puteam urni din loc. Și totuși curiozitatea și adrenalina m-au impulsonat să mă uit peste ecranul profului.

-Yu merge la spital, dar a cedat nervos și a recunoscut că ai fost martor la o tranzacție uriașă de droguri pentru viol și i-ai văzut fratele împușcând o adolescentă, citește el cu voce tare, încruntându-se la ecran, apoi la castaniu. Chris stătea în dreptul nostru cu o expresie șocată.

-Dar de ce nu-mi amintesc? Întreabă el confuz.

-Poate creierul tău a blocat imaginea sau ai avut impresia că e un vis, răspund eu, fluturând cu mâna și realizând că mi-a picat de tot bandajul.

-Ah, spune proful citind altceva. Deci de asta și-a pierdut Ryan cunoștiința. Nu băutura era de vină, ci prostia ta, continuă el zâmbind fals și crud. Ai cumpărat Ketamină și la preț dublu.

-Cât aș fi vrut să te împuște, izbucnește Chris, roșu la față în fața acuzațiilor.

-Îmi împrumuți puțin chestia aia? Îl întreb pe profu, ce era mai atent la castaniu și la felul în care înainta cu pieptul scos în față, plin de ură. Profu n-a mai apucat să comenteze când i-am luat arma din mână, pocnindu-l pe Chris cu tocul peste față și asigurându-mă că n-a apăs din greșeală pe trăgaci.

Castaniul a icnit surprins, ținându-se de ceafă și de obraz, căutând cu degetele urme de sânge de la buza spartă.

-Dacă mai scoți un cuvânt, următorul glonț tras în parcul ăsta o să fie de mâna mea și în zona interzisă. M-am săturat de prostiile tale, mă răstesc la el și aruncându-i arma profului, luându-l puțin prin surprindere. Chris se holba, neștiind ce să zică, de parcă l-aș fi trădat.

-Măi măi, pisicuța a devenit agresivă, spune movaliul, zâmbind din colțul gurii.

-Ce-ai spus? Îl întreb iritat, scrâșnind din dinți.

Vrea doar să mă provoace. Omul ăsta mă scoate din minți. Când mă sărută, când mă calcă pe nervi.

-Ce-o fi fost în capul tău când ai vrut să profiți tocmai de el? Te omoară numai din priviri, îl întreabă pe Chris, zâmbind meschin.

-Nu e problema ta! De ce te tot bagi între noi? Strigă castaniul-verzui, încercând să-l împingă pe profu de lângă mine.

-Nici să nu îndrăznești, îl atenționez, făcându-i semn să se depărteze. Și nu există "noi". Eu plec acasă, voi faceți ce vreți, îi anunț, dezlipindu-mă de copac.

-S-o crezi tu, mergem la școală. Și așa am întârziat, replică movaliul, trăgându-mă de mână și izbindu-mă de trunchiul perenului, cu mâinile încleștate în talia mea.

-Ia-ți mâinile de pe el, mârâie Chris.

-Asta eu decid, spun apăsat. Destul cu violența! Mi-a ajuns pe ziua de azi, șoptesc, fiind hipnotizat de ochii profului și de distanța dintre noi.

-De data asta tu ai fost cel violent, comentează movaliul, aplecându-se peste mine, fără să rupă contactul vizual.

-Și ce dacă? Întreb, provocându-l. Voiam să știu ce-i trece prin cap și cât o să mă țină lipit de copac.

-Te doare capul? Întreabă el brusc, desprinzându-și o mână de pe talia mea, iar eu m-am înfiorat la lipsa de căldură cu care m-am obișnuit deja.

-Huh? Puțin. De ce? Întreb nesigur.

-Pentru că ai uitat ăștia, șoptește el, scoțându-mi ochelarii din buzunar și punâdui-mi la ochi.

- E prima dată când ai plecat fără ochelari, constată Chris. Și tu nu lași pe nimeni să pună mâna pe ei, adaugă el, înghițind în sec un nod de furie. Ți-a spălat creierul!

-Da, l-a aruncat în mașina de spălat, pufnesc eu. Ți-a trecut prin cap că am plecat în grabă? Nu-i prima dată când îi uit. La Coachella i-am lăsat în coșul de gunoi și Nate a vomitat peste ei, îi reamintesc castaniului. Și în plus, nu las pe nimeni să pună mâna pe ei fiindcă toți prind cu degetele de rame. Dar el e doctor, știe cum să-i țină, spun printre dinți. Mă gândesc că nu-i chiar atât de prost.

- O s-o iau ca pe un compliment, replică el plictisit, depărtându-se ușor de mine. Haideți pisicuțelor, vă duc pe amândoi la școală!

-Eu nu merg nicăieri cu tine, spune Chris, dând să plece.

-Drăguț, tu chiar crezi c-ai de ales, spune Profu.

Am oftat, știind că dacă protestez și eu, o să se ia la ceartă. Partea proastă e că Profu avea pistol. Băgat la spate, în blugii negri și extraordinari de strâmți, unde încă vedeam forma pachetului meu de țigări din buzunar, dar totuși acolo și probabil cu suficiente gloanțe. Acum mă bucur că nu mi-a băgat și ochelarii în buzunarul blugilor și i-a ținut în hanorac, altfel ar fi ajuns striviți. E a doua oară când ajung pe mâna lui.

-Știți ce? Hai să mergem, poate acolo vă mai tace gura, spun eu, ridicând mâinile în jurul capului, fiind gata să-mi acopăr urechile în caz că nu se opreau rațele din măcănit.

Mă bucuram că aveam pe mine un hanorac negru și călduros fiindcă brusc mi s-a făcut frig. Chris avea un tricou negru pe el și profu avea și el un hanorac negru, ca și mine, fiecare îmbrăcat pentru războiul cu lumina.

Am mers spre mașina movaliului, ce era parcată pe marginea străzii, vis-a-vis de parc, realizând că n-am văzut-o de dimineață în fața casei mele și întrebându-mă unde o fi parcat până acum, coborând scările în liniște mormântală. Chris s-a băgat primul în spate, făcându-mi semn să vin lângă el, dar tocmai când am dat să fac un pas, o mașină a venit în viteză. N-am avut timp să reacționez fiindcă am fost împins pe scaunul șoferului, târându-mă dureros până pe partea pasagerului, cu profu' în urma mea, urcând repede lângă mine și închizând portiera înainte ca mașina să ne lovească. În tot acest timp nu mi-a dat drumul la mână, spre nefericirea lui Chris care mârâia pe bancheta din spate.

-Ryan, ești bine? Întreabă movaliul, eliberându-mi încheietura doar destul cât să rotească cheile în contact. Se pare că azi ne salvăm reciproc, spune el, scoțând cutia de prim ajutor din bord, trântind-o pe picioarele mele și luând bandaje proaspete din ea. De fiecare data când cutia juca echilibristică pe coapsa mea fiindcă refuzam să-mi închid picioarele, proful o prindea rapid. M-a bandajat repede, cât timp mașina se încălzea, aruncând cutia înapoi, dându-mi genunchii la o parte doar ca să închidă bordul.

-N-am nimic, replic eu în cele din urmă, proptindu-mi cotul pe portieră.

Movaliul n-a mai spus nimic, trăgând de volan și conducând spre școală. Știam că eram cu orele în întârziere.

Abia când am ajuns acolo, am realizat că m-a ținut de mână tot drumul. Nici nu mi-am dat seama când și de ce, dar căldura degetelor lui mă liniștea puțin.

Nu era cel mai sigur mod de a conduce. E..de-a dreptul nebun.

În clasă, Chris fierbea mai tare decât cazanul cu supă al vrăjitoarelor și eram sigur că o să-mi dea bătăi de cap.

-De ce n-ai spus nimic? Mă întreabă el deodată. Am realizat că n-aveam ghiozdanul cu mine. Fără caiete, fără pixuri. Îmi aduceam aminte de data în care doi colegi au dormit în pădure, apoi au condus trei ore fără oprire, au venit la școală fără nimic, nici măcar bani, au stat o oră și apoi au plecat. A doua zi erau în ziar cu fulare colorate, unul în comă alcolică și celălalt cu piciorul rupt.

-Despre ce? Îl întreb confuz.

Aveam buzele așa de uscate.

-Te-a ținut de mână până-n fața școlii și n-ai scos un cuvânt, elaborează castaniul-verzui, lipindu-și coatele de bancă.

-Spune-mi adevărul, Rei! Îl placi? Mă întreabă el brusc, luându-mă prin surprindere.

-Te-ai lovit la cap? Sau te-am pocnit eu prea tare? Sigur că nu, răspund, evitându-i privirea, fiind mai preocupat de faptul că n-aveam nimic înafară de telefon și portofel la mine. Bătăi de cap. Dacă fac poze la caietele colegilor?

-Atunci de ce l-ai lăsat să te sărute? Întreabă el, iar eu am mijit ochii. V-am văzut prin camera cheii, spune el înainte să apuc să întreb.

-Din mai multe motive, răspund eu. Eram sub influența Ochiului fericirii și apoi...nu văd de ce ți-aș da ție explicații, Chris. Nu suntem iubiți, să-mi ceri socoteală, îi spun dur.

-Te-ai culcat cu el? Șoptește el.

-Nu, răspund scurt.

Dar era adevărat că încă îi simțeam greutatea și atingerea brutală a mâinilor, felul în care m-a prins sub el și m-a mușcat.

-De unde știi că nu a profitat de tine?

-Cred mi-aș fi dat seama, replic uimit. Și nu te mai lega de el, îl atenționez fiindcă răbdarea mea a ajuns la limită și eram pe punctul de a face scandal. Nu ți-a făcut nimic!

Ăsta are impresia că sunt amorțit?

-De ce să-l las? Întreabă Chris, încruntându-se și atrăgând atenția unor colegi.

-Pentru că doar eu am voie să mă iau de el, izbucnesc nervos, dând cu pumnul în bancă.

E clar că mi-a mai rămas o urmă de narcotice în creier. Castaniul-verzui a mijit ochii.

-Okay, îl las în pace. Vrei să mergem la Cinema?

- Ca să ce? Să-mi amesteci ketamină în cola sau să mi-o presari peste popcorn, în loc de sare?

-Sigur că nu. Promit că nu mai fac așa ceva..Uite, hai să ne împăcăm. O să mă revanșez față de tine, spune Chris, încercând să mă îmbune.

- Doar nu mă inviți la o întâlnire, constat eu, încercând să-mi dau seama ce-i trece acum prin cap. Îi suspectam fiecare intenție.

- De fapt, da. Aș vrea, mărturisește el, frecându-și ceafa nervos. Ryan, doar o dată. Și dacă nu iese nimic din asta, atunci jur că nu te mai întreb, oferă el.

Pe o parte voiam să refuz categoric, pe celaltă parte eram puțin curios. Știam că dacă spun nu, o să insiste veșnic. Doar o întâlnire n-o să mă omoare. Și în plus, e la Cinema.

-Bine, răspund, analizându-l din priviri, iar el a zâmbit.