E dimineață,
E frig și sunt semi-trează.
Trec pe sub copacul cu frunze galbene.
Sunt galbene, nu aurii.
Nu sunt prețioase, dar mă uit la ele și mă trezesc.

E frig și sunt semi-trează.
Inspir adânc și mă dor plămânii,
De ardoare, de frustrare și
de frig.

Mereu e frig pe sub copacul cu frunze galbene.
Dar, zilnic, îl aștept cu nerăbdare.
Mă uit la el și mă văd pe mine:
Amândoi crescând, amândoi mereu acolo.

Puzderie de oameni trec zilnic pe lângă el
În fugă.
Și el crește în continuare, cu mine și liceul.
Crește la marginea liceului și în mijlocul meu.

În mine, crește un copac frumos, cu frunze galbene
pe lângă care
Puzderie de oameni trec zilnic.

Mă face să mă întreb...
Și el se minunează, oare,
De cât de singur e?