Ten urmat de tatăl său tocmai intrase în casă. Tot drumul dinspre școală a fost mut, lipsit de gesturi sau gânduri. Realiza că tăcerea nu va dura pentru mult timp, mai ales când tatăl lui se așeză pe scaunul de la masă tânguindu-se. Să afli că băiatul tău tocmai a lovit un bărbat până la pragul hemoragiei craniene nu era cea mai îndrăgită informație.

               — Dacă nu ai nimic de spus atunci eu o să mă retrag. Replică Ten.

              Urcă primele trepte către dormitorul lui încercând să își înghită lacrimile.

             — E vina mamei tale. Îi tragi păcatele

            Următoarea scară era parcă mai dificil de urcat, mai ales când gândul îi fugea la Yeonjun. Ar fi trebuit să se concentreze pe vorbele tatălui său, îl mustra, dar de ce contempla numai asupra acelor ochi pătrunzători, acelor palme fine ce îi mângâiau pieptul și acei obraji trandafirii?

               — O să te muți cu mătușa ta. Vei locui un timp la ferma ei revenind la studiul online. Deși urăsc să aprob asta e clar că ai nevoie de o figură feminină, altfel...

          Glasul i se înmuie, căzând din nou pe gânduri. Următoarea scară îi fu ruptă de sub tălpi. De îndată ce auzi despre mutare cobora furios. Chipul lui Yeonjun ardea în mintea lui, iar fumul îi blura gândirea.

              — Altfel ce? Racni băiatul către bărbatul aflat în pragul unei crize de agonie și tristețe. Cu ce anume mă va ajuta mutarea? Ce e greșit cu mine? Spune!

              — Altfel te pierzi! Mărturisi în lacrimi tatăl. Stand mereu între bărbați am crezut că te vei maturiza, că ve crește și de ce nu că vei fi un băiat normal, dar nu ești. Ai impresia că nu știu ce se întâmplă în camera aia în care petreci ore în șir? Site-urile, articole din reviste pentru adulți. Le pot înțelege ești adolescent. În ciuda faptul că ești obligat să fii un model creștin îți pot înțelege pornirile sexuale pentru că orice băiat de vărsta ta a trecut prin ele și le-a stăpânit, dar tu ai alt fel de porniri!

              Universul i se prăbuși. Brusc pereții s-au topit într-o magmă neagră și densă. Frica și rușinea îi devorau fiecare parte din trup și undeva în adâncul său îl auzea pe Yeonjun râzând. Nu se aștepta ca tatăl său să știe, nu înainte de el. Nici măcar nu știa ce i se întâmplă, de ce nu e atras de "lucruri normale" cum le definește bărbatul din față. Știa doar că trebuie să îi fie rușine și că e vinovat, iar acum știa și tatăl lui.

               —  Mai bine te-ai retrage în camera ta. În seara îți voi supraveghea cele cinci ore de rugăciune și studiu biblic. Îți sugerez să îți pregătești un caiet în cazul în care îți voi cere să notezi ceva.

             Vocea strictă, secată de sentimente i-a șters instant spaima, înlocuind-o cu ură. Ură pentru el și pentru tot ce însemna credința. Și-a șters obrajii cu pumnii încordați pregătiți de defensivă urcând înapoi în dormitor. Respirația i s-a aprins. Năzuințele i se contopeau sub forma unui reflux de suspine. Holbându-se la brațele lui avea impulsul să zdrobească tot din jur. De la rama ce găzduia poza familiei, până la micul ornament în formă de ursuleț panda care își unduia capul rotund dintr-o parte în alta. În schimb se prăbuși pe podea plângând. Să plângi fără sunete era probabil cel mai dificil mod în a îți controla emoțiile covârșitoare, dar el reușea să o facă. Nu era prima dată când se zvârcolea de durerea unui suflet crăpat în două, pârjolit și mai apoi aruncat într-un eter necruțător. Ten se ura mai tare ca oricine. Își ura ființa și spera să fie smuls de ghearele iadului prin podea, însă Dumnezeu îl pedeapsa alegând viața pentru el. O viață în care cel mai mare inamic era chiar eul său.

             După un șir de gemete și suspine își ridica trupul de jos, durerea cuțitului încă pregnându-i în coapsă. Își deschise computerul cu un scop fixat de dinainte. Poza site-ului apăru instant pe ecran, având chiar și notificări, dar Ten nu le verifică. Apăsă lung pe rama aplicației până ce opțiunea dezinstalării pâlpâia pe ecran. Cu un click încrezător identitatea lui falsă dispăru. Își trecu mâna prin păr mârâind. Sentimentele îi dădeau din nou târcoale, dar era prea târziu. Alegerea a fost făcută. Își apucă Biblia strângând-o la piept și lăsându-și spatele să cadă pe spătar începu să recite un verset. Astea avea să facă toată noaptea în speranța că divinitatea îi fa influența trăirile sau îl va pedepsi așa cum se cuvine.

              Yeonjun își petrecea seara în compania lui Kyulkyung. Așezați pe niște scări în apropierea apartamentului fetei ambii mâncau dintr-o pungă de chipsuri privind în depărtare. Se simțea lipsa unei anumite persoane, grupul nu mai era intact de ceva timp, dar Kyulkyung simțea cel mai adânc acest gol. Își întoarse confuză privirea înspre Yeonjun care săpa în pungă deși era goală.

                — Faci asta ca să mă enervezi sau ție chiar îți lipsesc neuroni?

            Yeonjun întoarse punga exasperat aruncând ambalajul printre tufișuri. Era ușor să observi că băiatul nu se simțea în largul lui. Poate și din cauza semnul încă roșiatic de pe față, care se întinde de la frunte până sub sprânceană. Părul începu să i se decoloreze prinzând o nuanță aurie de porumb. Arăta ca un răufăcător din manga japoneză.

            — Mina e plecată? Întrebă acesta.

            — Nu îi mai tăcea gura. Surâde bruneta. E cu Taeil în Seul. Aparent au mers pentru a o căuta pe Eunha, dar ceva îmi spune că Taeil merge acolo pentru cu totul altceva.

            — S-ar putea. Rosti băiatul trecându-și obosit mâna prin păr. Eunha nu va mai fi găsită și e trist să privești cum Taeil încă se încarcă cu speranțe false. Urăsc oamenii care nu pot să privească realitatea așa cum e. Eunha e probabil moartă, iar Taeil e trist, asta-i tot.

              — Nu e puțin cam ipocrit să vorbești despre oamenii care nu văd realitatea cum e? Și tu te numeri printre ei.

             Băiatul își ridică privirea înspre fată. Nu îi putea înțelege cuvintele, el vedea realitatea întocmai cum era. Sub nicio formă nu o picta în nuanțe care nu își aveau locul.

   
              — De ce stai printre oamenii ăia? De ce te învârti în toate aceste cercuri vicioase dacă ești conștient de cât de nocive sunt. Nu sunt cea in măsură să te judece, însă am observat cum te ferești să fi văzut în preajma noastră și a lui Ten. Vrei să fii în centrul reflectoarelor deși amândoi știm că locul îți e după cortine. Nu e nimic rău în asta. Dimpotrivă de după cortine vezi totul mult mai bine, vezi imaginea completă nu ești orbit de lumină, dar tu încerci să adopți toate obiceiurile proaste pentru a te orbi singur. Promite-mi că vei renunța.

                — Să renunț? Repetă cu aroganță întrebarea. Și după? Kyulkyung, deja mi-am luat adio de la visul de a merge la o facultate trebuie să dețin ceva, trebuie să am un vis. Privesc în stânga și în dreaptă și toată lumea pare că știe ce vrea. Tu deja înveți pentru examenul de admitere la medicină, Mina va da la economie, Tae Gyul la geografie, eu? Am crezut că poate înotul va smulge ceva din mine, dar în afara faptul că mă smulge de furie și energie nu mai face nimic. Acum mă voi întoarce acasă la un tată care e polițist cu jumătate de normă prea ocupat ca să îi mai pese de mine și la o mamă asistentă dezamăgită de propriul fiu. Cum anume ar trebui să mă simt? La naiba, suspină Yeonjun ridicându-se de pe trepte, nici măcar nu știu cine sunt cu adevărat! Știi ce greu e să trăiești ca o altă persoană? Nu știi! Niciunul dintre voi nu știe. E ușor să vorbiți viața se deschide în fața voastră fără vreo cheie, dar pentru mine e diferit. Eu sunt diferit și zilnic trebuie să mă comport normal.

              Kyulkyung ar fi vrut să se ridice și să îl îmbrățișeze, să îi destăinuie că cu câteva zile în urmă o sărutase pe Mina, dar știa că ce simțea ea era diferit de ce simte el. Așa că îl lăsa să se contopească în întunecime. Yeonjun își șterse lacrimile de la ochi luându-și tălpășița. Era pierdut, de-adreptul pierdut și totuși mintea lui reuși să mai născocească ceva: "Când vrei să vorbești caută-mă". Aceste cuvinte îi aparțineau lui Ten. Din păcate nu avea nici numărul de telefon al băiatul nici vre-un contact cu care să ia legătura. Singurul loc în care se gândea că îl va putea găsi era biserica.

             Mina hoinărea alături de Taeil prin Itaewon. Nu vizitase aceste meleaguri niciodată, privirea fiindu-i smulsa de cele mai săltărețe luminițe și sunete ascuțite. Un amalgam de arome saturate și semi-active îi era servit în meniu și nu știa pe care să le aleagă. Brunetul de lângă ea, a cărui păr negru se transformă în cârlionți din pricina umezelii haine, era însă mult mai încrezător. Pașii nu îi erau rupți și întrerupți ca ai Minei, ci fermi. Călca trotuarul mânjit de petele unei ploi nestatornice de parcă îl deținea. Domina fiecare parcelă a orașului fără măcar să o cunoască-n întregime.

             — Încă unul... bâjbâi băiatul apucând din brațele Minei un alt afiș cu chipul Eunhei și proțăpindu-l pe geamul unei stații de autobuz. Tonul îi era încărcat cu optimism, însă după ce își termina fraza decădea într-o solitudine glaciară.

            — Va trebui să mergem și în cartierul cluburilor de noapte? Întrebă Mina ocupând loc pe banca ascunsă sub o cupolă de sticlă unde de obicei așteptau oamenii, dar la ora trei dimineața nimeni nu părea să zacă în întuneric, umezeală și frig pentru un amărât de autobuz. Pentru prima oară de când pași în Seul, orașul era liniștit și amorțit de noapte. Se simțea în siguranță.

         — Normal, dar nu avem timp de pierdut.

           Cuvintele rostite sunau ca un fel de mustrare. Mina așeză acele câteva afișe pe bancă cotrobăind prin rucsac și scoțând un sandwich pe care îl descoperi din staniol într-o clipită. Îl simțea pe Taeil atât de familiar încât nu se mai ferea de el. Cu toate astea avea ceva pe inimă și dacă nu își elibera oful avea să trăiască în mister și pagubă pentru încă câteva săptămâni. Când observă că se așează lângă ea verificându-și mesajele în tăcere ținti întrebarea.

             — Taeil, îți amintești "surpriza" de la ziua ta de naștere?

            — Hm? O întrerupe neatent.

            — Știi tu, filmulețul care a rulat în noaptea aceea cu Seungyeon.... știai că asta avea să se întâmple?

           Taeil abandonă mobilul privind-o în sfârșit pe Mina. Se înroși instant simțind cum bucățile de sandwich i de revarsau pe gât. Niciodată nu s-au privit atât de profund. Îi putea citi constelații și teoreme în acei iriși închiși și de câte ori se holba mai strident la el relizat că începea să se îndrăgostească tot mai tare de un băiat zdrobiți de durere și pierdut în fantezii. Exact ca ea.

              — Nu. Idioții ăia fac asemenea surprize mereu și oricât aș încerca nu cred că i-aș putea opri, așa sunt ei, ireproșabil de imaturi. Totuși Seungyeon mereu mi-a fost antipatică. Nu mă înțelege greșit, v-am văzut petrecând timpul împreună și râzând, dar fata aia e iresponsabilă. Se aud numai lucruri rele despre ea.

           Mina pufi. Lucruri rele? Taeil se voia un sfânt și poate că era. Băiatul de zece, popular, amuzant, toate caracteristicile unui fermecător cotidian, dar nu putea pune preț pe acțiunile altora. Nu avea dreptul să judece și cuvintele o debusolară pe Mina. Grăbită și puțin irascibilă mototoli ambalajul pe care îl aruncă înapoi în ghiozdan, zburdând pe cele două picioare cu afișele pe brațe.

            — Mai bine am lua-o la pas. Trăncăni monoton aceasta.

             Taeil se ridică însă înainte de a se porni o prinse pe Mina de talie trăgându-i corpul slab și încovoiat din cauza greutății afișelor înspre el. Privirile li s-au intersectat, dar de data aceasta Mina îl privea mai acid, temătoare chiar.

            — Dacă vrei să te oprești ești liberă să o faci. Îți pot da cheile de la motel. O informă băiatul.

           — Dacă încerci să mă manipulezi cu o atingere străină pe talie să știi că te înșeli. Am promis ca te voi ajuta și nu voi da bir cu fugiții tocmai acum.

            Vorbele care i-au ieșit de pe gură au surprins-o și pe ea. De unde atâta curaj pentru a îl înfrunta pe băiatul de care era îndrăgostită? Ochii lui de cățeluș, mari, oblici și presărați cu licărire ploioase o înmuiau. Ar fi putut să își ceară scuze, sau măcar să plece capul în jos castrată de rușine, în schimb înghiți în sec luând-o la pas. Era oare Seungyeon punctul ei sensibil? Pedala pe care dacă cineva o apăsa Mina cea curajoasă țopăia din ea?

           Însă Seungyeon era departe de a fi un punct sensibil, cel puțin nu acum. Își simțea palmele strânse și gâtul sfâșiat de o secătuire chinuitoare, să nu mai pomenim de migrena ce îi bubuia tâmplele. Mireasma unei ape de toaletă bărbătească o amețea. Fie consumase prea mult LSD, fie era încheia într-un bordel și se pare că a doua variantă era mai potrivită. Când muzica selectă a unui rapper coreean împânzi întunecimea realiză că nu se afla aici din întâmplare, ci era răpită.

           — Frumoasa Adormită a deschis ochii...

 
            Capul îi fu mutat în față, în timp ce două palme îi mângâiau gâtul gol. Atingerea mai degrabă slinoasa decât senzuală îi făceau părul maciucă și nici măcar nu putea lupta, își înghițea asuprită de durere lacrimile sperând că visează. Era o senzație de silă pe care nu o mai simți până acum. Ar fi preferat o palmă sau un picior în stomac, căci le știa intensitatea acelora, însă mângâierea virilă și străină era de neconceput.

            — Vreau să îi văd ochii!

          Materialul îi căzu de pe ochi la câteva secunde după ordin. Își desprinse genele cu greu tremurând în continuare. În fața ei zăceau doi bărbați. Cel pe care îl văzu în mașină și un alt individ cu părul vopsit în roșu. Remarca faptul că erau bogați, în fapt chiar acum era întinsă pe un fotoliu de piele într-un loc asemănător unui club de lux. Grimasă celui cu părul roșu care învârtea printre dinți o scobitoare cu o maslina învelită în martini îi tăie răsuflarea. Atât de glaciară, parcă se holba în gheața unui iceberg.

            — Seungyeon, nu? Întrebă acesta învârtind măslina peste buze.

           Tânăra aprobă scurt printr-un gest. Bărbatul era într-adevăr frumos cu maxilarul proeminent cioplit într-o piele gălbuie spre carameliu, cu părul roșiatic și ciufulit și cămașa care avea nasturii deschiși aproape de buric. Poate că dacă l-ar fi zărit pe stradă în alte împrejurări și-ar fi căscat ochii mai adânc, îndeajuns de adânc încât să îl vrăjească, dar acum era legată și singurul lucru la care se putea gândi era cum să scape mai repede.

               — Nu vrei să vorbești? O întreabă clar ironic bărbatul, ridicându-se măsluit de o nonșalanță demnă de invidiat, atunci ar trebui să te provoc să o faci.

           Apelcându-se deasupra chipului ei împietrit își țuguie buzele lipindu-le de colțul gurii. Nu îi sărutase buzele și într-un mod bolnăvicios lucrul acesta o frustra. Privindu-l în ochi mai bine suspectă o relaxare pe care puseul ei de nervi nu ar fi putut să degreseze. Așadar se lăsă pradă regulilor.

            — Seungyeon. Replică pe un ton șoptit. Mă numesc Seungyeon.

             — Vezi Namjoon, își pițigăie glasul ridicând un deget în sus, așa aduci o femeie la tăcere, nu cu o eșarfă în fermol. Iartă-i manierele, nu cunoaște tainele seducției!

         Cuceritor. Gândi din start. Genul de nesuferit ratat care cumva arată decent dar se comportă ca o jigodie. Ironia, fandoseala, Seungyeon deja îl detesta.

            — Ok Seungyeon, voi trece la subiect pentru că nu îmi place să mă lungesc. Ești aici ca să muncești și da, știu, inițierea ta a fost... abruptă, dar privește-o ca pe o provocare. Îți plac provocările, nu? Ia uite ce întreb, normal că îți plac provocările, altfel nu ai fi fost o escortă la 17 ani.

         Discuția le fu întreruptă de o altă fată, cel mai probabil angajată în local căci purta o insignă la piept cu inițialele "SB", care împărțea băuturi. Șampania aurie licărea în pahare, aproape că o tentau pe copilă. Își reprima din greu instinctul de a sări pe cei doi și a le băga unghile în ochi, cumințenia nu era o caracteristică pe care să o fi abordat până acum.

           — Așadar, ce spui?

           — Hm, e-eu nn-u...

        Seungyeon începu să se bâlbâie. Sunetele se împleteau în a sa gura dar nu sub formă de cuvinte. Așadar îi făcu semn să se apropie pentru a o putea auzi mai clar.

             — Du-te dracu! Strigă din toți plămânii scuipându-l mai apoi drept peste obraz.

       
              — Nu cred că tactica ta a funcționat. Bâjbâie Namjoon lăsând paharul, al patrulea pahar, pe masa de sticlă din dreptul fotoliului de catifea, lasă-mă pe mine.

          Privirea pe care băiatul cu păr roșu i-o aruncă sugera că avea să plătească scump. La fel și ochii ei care se măriseră semnificativ afișau o spaimă cristalină, ușor de adulmecat de vânătorii de inocență. Namjoon o apucă de braț ridicând-o forțat de la locul ei. Simțea că va ceda sub palmele lui aspre și mari, genunchii nu îi mai dădeau ascultare.

             — Noi te-am contactat, tu ne vei satisface. Păi, mai bine zis nu pe noi, știi unde te afli? Ești în cel mai mare club din Itewon și vei face cum ți se spune, înțeles?

          Fără a apunca să răspundă acesta o smulse și mai brutal încât icni de durere. O trăgea după el ca pe o pană, însă nu una fragilă care ți se putea răsfrânge între degete, ci ca pe una otrăvita de care voiai să scapi cât mai curând. Reuși să privească cât de cât în jur. Era o cameră a căror pereți păreau să fie dintr-un burete sub niște copertine burgundii. Câteva canapele se scuturau din loc în loc, centrate în față lor fiind bări de strip-tease.  Câteva vitrine ca pe cele pe care le vezi la târgurile de Crăciun erau abandonate într-un spațiu îngrădit de lumini și placaje pe care erau lipite oglinzi. Erau goale, însă era la mintea cocoșului ce păpuși dansau acolo și cine erau copii pofticioși care le priveau ca pe niște fursecuri cu măr și scorțișoară.

              — Acesta e imperiul "Saint Bernard" iar tu ești sclava lui. Ai face bine să îngenunchezi meltenilor.

         Trăgând una dintre perdelele de satin roșii Namjoon o împinse pe brunetă în fața unui peisaj inedit. Un puhoi de oameni care dansau într-un club sub ploaia de lumini neon. Aparent se afla la un etaj, pentru că sub picioarele ei ca un infern cu porți deschise în fața unor îngeri nevrednici și încă nepregătiți pentru a se arunca în flăcări și a își arde aripile distracția era în toi. Muzica acută, basul marcant, luminile și flash-urile jenante, părul fetelor ce saltă la fiecare ritm alert și paharele de alcool ciocnite intermitent o frapau pe Seungyeon. Adolescenta ce tânjea copleșitor pericolul ieșea din ea și dacă ai fi provocat-o mai tare s-ar fi aruncat peste balustradă. Un înger decăzut ținuți pe brațele demonilor primitori. Își simți părul tras de după ureche și tresări.

              — După genul acesta de pericol tânjeai?

         Recunoscu vocea. Nu era a celui ce o răpise, ci a celui ce tocmai a fost scuipat de ea. Acea voce de bariton îi ridica părul pe șira spinării. Și totuși avea dreptate. Iluzia pericolului și adrenalinei de până acum a fost o tâmpenie, ăsta era adevăratul leac pentru plictiseala ei sociopatică, așadar pur și simplu zâmbi excitată de sărutul peste lobul urechii pe care bărbatul i-l oferea.

              — Haide Mina!

           Fata rămăsese în urmă. În sfârșit ajunseră în cartierul cluburilor de noapte și ciorchinii de oameni îsi pierdeau poamele peste tot, era complicat să ții pasul după o anumită persoană. Grăbi pasul agățându-se de Taeil. În ritmul ei hotic de alergare înainte de a se asigura plonjă cu nasul în pieptul lui pentru că brunetul se opri brusc.

             — Ce naiba...

          Taeil îi ridică bărbia privind-o. Obrajii îi luaseră foc și nu știa de ce, la urma urmei lovitura nu fu atât de dureroasă.

           — Am ajuns. Continuă Taeil absorbit nu de ochii Minei, ci de priveliștea din fața lui.

           Întorcându-se pe călcâie Mina fu instant orbită de un semn de neon roșu, să nu mai pomenim de auzul care îi era blocat de voci ridicate și muzică.

            — Cel mai mare club din Coreea, ești gata să intrăm?

             Își deschise ochii fără măcar a auzi fraza băiatului. Chiar dacă nu pricepi ce anume rosti Taeil literele uriașe ce sclipeau neancetat au informat-o.

"SAINT BERNARD"

IF YOU ENTER YOU MIGHT NEVER DESIRE TO LEAVE AGAIN.

A trecut ceva de când nu am mai postat la cartea aceasta. Mă simt cam descurajata văzând că nu are mulți cititori, dar îmi face o placere nebuna sa scriu la ea. În sfârșit deschidem principalul fir narativ al poveștii. Ce părere aveți de Jiyong și Namjoon? S-a înfiripat un ship? Dacă da între cine? Fiți pe fază pentru ca următorul capitol e și mai nebun. Mulțumesc pentru tot ❤️❤️❤️