Media: Teenagers- My chemical romance

         — Vă rog să vă așezați și să faceți liniște! Vociferă directoarea.

              Mina oftă plasându-și casca în urechea dreaptă. Coborându-și trupul pe scaun, de parcă se prelingea întocmai gelatinei, aceasta continuă să citească. Nu o interesa evenimentele - sau mai bine spus- mini ședințele ținute de autoritățile liceului. Voia doar să continue să devoreze romanul pe care îl împrumută de la bibliotecă. Ajunsese la partea în care Cordell, personajul principal, o căuta pe Olivia în pădure doar pentru ca după să afle că această îi întinse o cursă.

                —După cum știți am întocmit adunarea aceasta bruscă pentru a ruga cooperare din partea voastră. Eunha a dispărut în urmă cu patru zile, iar întreg orașul o caută cu disperare; în cazul în care cunoașteți ceva ce ar ajuta anchetei vă implor, veniți și vorbiți cu mine. E o situație alarmantă, viața Eunh-ei depinde de voi, așa că nu mă dezamăgiți. Domnul Wook vă va împărți o broșură cu numărul de telefon special pentru persoane dispărute.

               Dispariția Eunhei zguduise liceul, în special consiliul părinților. Liceul lor nu era cel mai prestigios din Coreea, ba chiar era unul mediocru, însă în incinta lui studiau copiii unor afaceriști care își doreau siguranță pentru odraslele lor. Eunha e fiica purtătoarei de cuvânt al Ministerului de Interne , discutăm despre o personalitate influentă a cărei existență a fost curmată de pierderea unicului copil cu un viitor strălucit. Vocile spun că tânăra ar fi fugit de acasă, însă sub nicio formă Minei nu îi venea să creadă acest lucru. Deși nu avea mulți prieteni Eunha îi fusese cât de cât apropiată. Nu concepea ideea ca aceasta să își ia tălpășița.

                   Mina întinde mâna acceptând politicos broșura. Ceilalți colegi șușoteau teorii sau își îndreptau atenția în alte părți, însă a surprins-o faptul că majoritatea locurilor erau ocupate. Privi numărul de telefon înghițind în sec. Gândul îi zbură la tânăra dispărută, ar fi putut fi tranșată și aruncată prin păduri, sau pierdută în lanurile de orez.

                — Domnișoară Sungyeon, ați hotărât să ne onorați cu prezența?

                — Credeam că e cazul să vedeți și voi o față frumoasă. Nu-i așa domnule Wook? Surâde aceasta înspre bătrânul profesor de matematică schițând cu buzele roșii și țuguiate un pupic.

                 Sala se umpluse de câteva chicote și aplauze la apariția brunetei. Seungyeon își plimbă privirea prin sală pentru a căuta un loc cât mai depărtat de scenă. Locurile goale se aflau în față, lângă o scenă pe care se țineau piese de teatru, prezentări și azi ședințe. Tocurile cizmelor ce se opreau după genunchi o purtaseră până la scaunu din fața Minei. Seungyeon o analiză puțin cu privirea luând locul din față. Mina nu băgă de seamă, continuă să citească timp ce directoarea le arăta o prezentare ieftină și nefolositoare făcută probabil cu o seară înainte pe PowerPoint pentru a îi atenționa pe tinerii ce ascundeau țigări și iarbă în buzunare, nerăbdători să se sune pentru a putea să consume haosul tinereții.

                  Mina ajunsese la punctul culminant. Clipa în care Cordell se prăbuși la pământ din cauza oboselii și confuziei provocate de crengile pomilor ce se înlănțuiau deasupra capului său. Lucruri neobișnuite se petreceau când citea. Știa că lectorii pasionați când sunt prinși în acțiune se pot pune în pielea personajelor, dar în cazul ei lucrurile se petreceau invers. Era mereu ca o cameră de filmat, detașată acțiunii, dar acolo, întotdeauna alături de personaje. Putea să vadă sudoarea prelinsă pe buzele vineții ale lui Cordell și să audă zumzetul pașilor Oliviei în frunze.

               "Oh Cordell, în sfârșit te-am adus lângă mine!"

              Mina își înclina. capul spre Olivia întocmai ca un cadru al unei camere de filmat . Blonda se întinse alături de Cordell, mult prea obosit pentru a putea rosti un cuvânt. Își plimbă degetele pe pieptul lui de parcă ar căuta printre frunzele de pe jos o ultimă declarație de dragoste. Purta o rochie albastră ce îi cădea drept până la genunchi.

                      " Îmi pare rău!"

                Olivia sustrase din cizmele lungi asemănătoare cu cele purtate de Sungyeon un cuțit pe care îl înfige cu forță în torsoul lui Cordell care sângera cu un uriaș zâmbet pe chip.

               — Olivia va sfârși la fel ca și Cordell în final. O ucide Samuel.

              Mina își ridică capul înspre vocea ce venea din față. Seungyeon, proptită cu bărbia de rama de lemn al scaunului o privea pe Mina citind.

                 — Știam că asta se va întâmpla. Bâjbâi Mina închizând cartea cu repeziciune.

                 — Lasă-mă să ghicesc, ți-ai dat seama din capitol unsprezece?

               Mina zâmbi lăsând-o pe fată să înțeleagă că avea dreptate. Bruneta își feri șuvițele din fața ochilor continuând să se holbeze la Mina, care încerca să înghesuie romanul în format cartonat într-un ghiozdan pricăjit.

              — "Cordell se va bucura să mă revadă. E rândul lui să îmi spună, îmi pare rău!". Astea sunt ultimele cuvinte. Ciudat, nu aș fi ucis-o.Iși mângâie gânditoare puștoaica, bărbia. Deși a omorât pe cineva avea motivele ei, Cordell s-a purtat în ultimul hal cu ea iar când a pleznit-o cred că i s-a umplut paharul. Dar Olivia l-a iubit, chiar și în ultimele momente se gândea la el.

                    — Se gândea la el pentru că știa că era vinovată. I-o întoarse disprețuitor Mina. Presupun că Olivia va fi măcinată de remușcări și pe bună dreptate, nu era în măsură să oprească viața unui om doar pentru că i-a greșit. O contrazice Mina.

                   — Femeile sunt singurele creaturi care au dreptul acesta. Ele dau viață, deci tot ele sunt în poziția în care o pot lua.

                  Seungyeon își ridică geanta părăsind sala. Întâlnirea era gata, așa că nici Mina nu mai zăbovi îndepărtându-se către curtea școlii.

           Ten își privi tatăl conducând în depărtare. Mașina se pierdu între curbele liceului ascuns la depărtare de oraș, într-o zonă în care ochii oamenilor de rând nu puteau ajunge. Vântul, soarele și ploaia erau singurii martori ai acestor adolescenți. Brunetul își ascunse crucea sub bluza neagră pentru a nu putea fi observată. Argintul rece în contact cu pielea sa caldă îi făcu pielea să i se zvârcolească. Tatăl său i spusese să se roage la Dumnezeu în clipele în care își simțea ființa răscolită de emoții, încerca metoda aceasta chiar acum, dar nu părea să funcționeze. Răsuflă prelung croindu-și drum spre incinta liceului.

             În situații critice tânărul se gândea la momente din trecut. Dar ce era trecut, prezentul și viitorul la o adică? Acum nu păreau legate, ci trei entități separate și necruțătoare. Ce anume să își amintească? Studiile teologice? Genunchii vineți din pricina orelor de rugăciune, sau terapia psihologică? Putea doar să continue să meargă cu capul pironit în podea sperând să nu îl recunoască nimeni. Fiul preotului din suburbia Hangdalyeong. Imposibil să nu îl fi recunoscut. Viitorul purtător de Biblie și cruce la gât era pe cale să pășească în iadul corupt al vieții adolescentine. Privi în jur, însă nimeni nu părea să îl bage în seamă ceea ce îl făcu să se liniștească într-o oarecare măsură. Luând o gură zdravănă de aer și pocnind oasele amorțite ale degetelor Ten își făcu curaj și păși cum se cuvine pe coridor.

             Ajunsese în clasa în care se ținea cursul de engleză exact înainte de a pătrunde în clasă profesoara. O femie de vreo 30 de ani pași în fața sălii de clase zâmbindu-i lui Ten. Acesta stătea în fața catedrei privit de câteva perechi de ochi curioase. Și - ar fi dorit să fie un Houdini al magiei și să se adăpostească într-un joben precum un iepure iar instant să dispară. În schimb era elefantul din încăpere. Privit în cușcă de viitori săi colegi.

                 — El e Ten, noul vostru coleg. Așează-te te rog în a treia bancă.

               A treia bancă din mijloc prezenta un loc liber lângă un băiat de vârsta sa aparent, cu părul albastru. Părul vopsit îl făcu să se strâmbe, tatăl său îi explicase deja că schimbarea culorii părului, în special în cazul bărbaților, e un fapt împotriva lui Dumnezeu. O defăimare a masculinității, însă viitorul său coleg de bancă arăta foarte bine cu acea culoare stridentă. Ocupând loc lângă el, Ten își vârâ nasul în caietul de engleză fără a face contact vizual cu celalalt băiat.

                 — Mina, ce ai zice să iei o notă bună azi?

                Buzele fetei se lipiseră într-o linie dreaptă. Nu era convinsă de cunoștințele ei, dar fusese chemată în față. Știa că formalitate întrebării era de fațadă, nu era ca și cum ar fi avut vreo-o alegere. Profesoara era gata să o mănânce de vie. Mina o văzu și pe Seungyeon care încerca să scrie mesaje cât mai subtil sub coperta unui caiet. Își prinsese părul într-o coadă strânsă, iar rujul dispăruse de asemena. Nu o mai văzuse până acum fara ruj, cei drept nici nu o remarcase îndeaproape înainte să îi vorbească despre carte. O deranja faptul că îi oferise un spoiler uriaș, deși se aștepta la finalul acela, voia să se mintă în continuare, la fel cum se minți și Olivia până ce prima palmă îi smulse carnea de pe obraz.

                   — Vorbește-mi despre motivele și temele din lucrarea lui Charles Dickens, te rog.

            În coreeană? Cu siguranță. În engleză probabil că nu. Mina își întoarse privirea spre colega ei de bancă, Kyulkyung însă tânără își ridică umerii confuză. Nici măcar nu se sinchisi să caute în carte, oricum nu știau să formuleze. Profesoara trecuse la modulul de literatură clasică cu puțin timp în urmă și deși Mina prefera să învețe mai mereu e drept că în ultimele zile mintea nu îi stătea la Pip din "Marile Speranțe" și nici la Elizabeth din "Mândrie și prejudecată". Obrajii i-au luat foc, dar nici tăcerea nu era un răspuns, căci clasa începu să se plictisească și să vorbească, iar asta ar fi enervat-o pe profesoară, deci Mina ar fi fost persecutată instant. Era în locul Oliviei la interogatoriu, însă spre deosebire de aceasta ea nu avea opțiunea de a rămâne tăcută.

                   — Ai citit "Marele Speranțe" ?

               Ten ridică un ochi din caiet auzind tonul străinului de lângă. Colegul său trasa un amalgam de linii ce trebuiau să formeze un desen, dar nu aducea cu nimic. Era o tentativă de a realiza conversație, dar Ten nu era dornic să comunice

                — Nici eu nu am citit-o. Nu citesc, mi se pare stupid! Se revoltă în șoaptă acesta de parcă cineva i-ar fi așezat o carte în față și l-ar fi obligat să o finalizeze. Sunt atlet, eu înot și nu cred că Dickens a scris despre asta. Ce rahat pentru Mina, lăcusta o să îi distrugă media.

             Ten își desprinse capul de pe masă vizionând scena din față. O fată pe care nici măcar o nu zări când intrase era ascultată. Era drăguță, iar emoția din glasul ei îl cam întrista. Se vedea că tânăra nu știe o iotă și doar debita, însă remarcase o enrgie pozitivă din partea ei. Chipul Minei îi aminti de mama lui biologică, pe care o pierduse în urmă cu șapte ani. Avea același format facial, oval cu ochii migdalați de culoarea castanelor. Părul îi plonja pe umeri împletindu-se în puloverul alb și subțire îndesat într-o pereche de blugi negri. Mâinile subțiri îi erau ațintite în jos, din când în când mai mișcând din degete pentru a nu părea o statuie. Apoi își mută privirea pe profesoară amintindu-și că băiatul din drepta o numi lăcustă. Nu putu decât să râdă pentru că avea dreptate.

                  — Ți-am zis eu, e o lăcustă, o călugăriță gata să te mănânce.

               Mina își pierduse toate speranțele. Era un Cordell gata de a fi înjunghiat.

              — O haide Mina, te-ai pregătit pentru astăzi?

     
               — Of course! Îi răspunde cu sinceritate Mina făcând clasa să izbucnească în râs.

               Trebuia să tragă de timp. Știa că dacă reușește să o țină până la jumătatea orei profesoara ar fi putut să o lase de izbeliște și să reia totul ora viitoare, însa acum trecuse de jumătatea orei și nu se întâmplase nimic. Din spatele clasei Seungyeon se ridică brusc de la locul ei cu mâna deasupra nasului și un șervețel pătat cu ceea ce părea a fi sânge.

              — Te simți bine?

              — Trebuie să mă duc urgent la baie. Îi răspunse  aceasta profesoarei.

              — În regulă. Cineva să o însoțească.

              Seungyeon o apucă pe Mina de încheietură trăgând-o forțat până la baie, fără a oferi cuiva vre-o explicație. Mina, incapabilă de a mai scoate un sunet nu reuși decât să o urmeze pe adolescentă. Parcurgând holul de la etajul al doilea fetele năpustiră în baie, iar Sungyeon se prăbuși râzând pe podea. Avea un râs gingaș și fragil, nu puteai să distingi bocetul de chiotul din timpul crizei de râs. Mina în schimb își lipi spatele de perete confuză din pricina situației. Nasul lui Seungyeon nu părea să sângereze, dar batista de hârtie era roșie.

                — Ce-a fost asta?

             Seungyeon își ridică capul din palme încercând să nu cadă din nou într-o altă criză comică. Ochii îi sclipeau în lumina soarelui datorită lacrimilor adunate în jurul irisului.

               — E ruj, stai calmă. M-am simțit îndatorată să te salvez de doamna lăcustă, nu cred că mai aveai scăpare.

                Bruneta se ridică de pe jos vârându-și palmele sub jetul de apă al chiuvetei. Mina îi observă unghiile roși și zâmbi. Regulamentul strict nu le permitea să își vopsească unghiile, dar Seungyeon nu a fost niciodată o altă cărămidă în perete ca ceilalți, mereu era cu un pas înaintea tuturor. Nu era populară, ba din contra, mulți nici nu o cunoșteau. Provenea dintr-o familie bogată, spre deosebire de Mina. Seungyeon nu trecea des pe la școală, dar când o făcea era prezentă la teste și ore care o interesau. Nu erau multe, singurele ore la care chiar își punea interesul era ora de coreeană, engleză, sport și desen.

                — Unul dintre motivele lui Dickens era stratificarea socială. Clasa de sus și cea de jos și ca exemplu îl ai pe Pip din Marile Speranțe. Ăsta era răspunsul pe care doamna Li-ang îl aștepta.

                   Mina era concentrată pe mâinile lui Sungyeon. Trăgându-și mânecile bluzei albe, Mina observă o vânătaie gălbuie pe ambele încheieturi ale fetei.

                — Ce ai pățit la mână? O abordă Mina apropiindu-se insistent de tânără.

                Seungyeon își privi încheieturile apoi o ținti pe Mina. Figura ei zâmbitoare și dornică de a o ajuta pe fata neajutorata, a cărei medie urma să fie distrusă, se preschimbă într-o mutră jignita. Sprâncenele parcă tricotate se uniră într-o linie dreaptă, iar bărbia începu să îi tremure fiind pe marginea unei erupții lacrimogene.

              — La naiba Mina, de ce trebuie să fii la fel ca ele? De ce dracu nu îți poți ține gura?!

               Seungyeon părăsi baia însoțită de o tornadă de înjurături. Nu putea înțelege ce a făcut greșit. Ea doar se îngrijorase cu privire la starea fizică a acesteia, nu era nevoie să fie tratată astfel. Într-adevăr, și-ar fi putut ține gura închisă, dar cu ce preț? Mina își feri părul ce îi acoperea ochii și oftă. Se sunase deja, așa că părăsi baia. Nu era rănită de modul în care îi vorbise Sungyeon, sau de injurii. Până la urmă a copilărit în suburbiile Seul-ului, știa înjurături mai urâte. Ceea ce o deranja era iluzia pe care Seungyeon i-o oferi. Bruneta degajată, gata să se împrietenească cu plictisitoare ca ea care îi putea discuta despre economie, matematica și legea lui Ohm. Întreaga sa viață lumea îi vânduse iluzii, iar acum repetă greseala pe care o socoti învățată. Din nou și-a pus încrederea în palmele unui străin care în final a ajuns să o dezamăgească.

               O adunătură de elevi se înghesuia în jurul panoului de la intrare. Mina își croi drum până acolo încercând să se ridice pe vârfurile adidașilor și să descopere motivul pentru care întreg coridorul era blocat de elevi. Yeonjun se întorcea din rândul din față când o zări pe Mina.

                   — Nu ți-a trecut nota. O anunță acesta oferindu-i o bătaie prieteneasca pe umărul osos.

                  — Așa deci, nu și-a băgat antenele în catalog. De ce s-a adunat toată lumea aici?

                 — E vorba de grupul de voluntari care se duc în seara aceasta în pădure pentru a o cauta pe Eunha. M-am înscris și eu, de fapt s-au înscris cam toți elevii.

                  Mina reuși să se împingă în față. Urma să se înscrie și ea. Își trecu numele pe listă verificând apoi dacă și Seungyeon s-a înscris. După cum s-ar fi așteptat, nici urmă de numele sau semnătura fetei.

                    — Ne vedem la șapte?

                    — Cum de nu mergi cu atleții tăi? Îl ironiză Mina pe Yeonjun în timp ce se depărtau de înghesuirea de adolescenți.

                    — Nu vreau să fiu forțat să asist o noapte întreagă la discuții despre sânii fetelor sau să îi ascult despre cum își laudă mușchii lucrați la sală.

                    — Presupun că discuțiile despre pantofi și machiaj te vor interesa mai tare.

  
                   Ten trecu în clipa aceea pe lângă cei doi. Yeonjun îi observă bluza strâmtă și neagră ce îi contura silueta perfect concepută. Ten nu părea să îi observe căci ochii îi erau lipsiți de podea, așa că Yeonjun îl împiedică să mai înainteze așezându-se în fața sa.

                 — Sper că o să te găsesc în seara aceasta la grupul de voluntari.

                Ten își ridică capul mușcându-și obrazul pe interior. Era vădit deranjat de prezența băiatului cu păr albastru pe care deja îl etichetă drept un măscărici.

                 — O haide, ai râs la glumele mele proaste, ai făcut contact vizual, suntem practic prieteni! Exclamă brunetul încolăcindu-și brațul în jurul lui Ten.

                Presiunea și șocul pe care îl avu Ten în clipa aceea au dus la explozia anxietății din interiori. Nu suporta să fie atins, în special de băieți care pe deasupra mai erau și străini. Se aplecă în așa fel încât să poată evada de sub greutatea brațului îndepărtându-se de Yeonjun.

                — Ai o problemă cu mine?

   
             Yeonjun se apropie din nou de Ten. Era atât de aproape de chipul brunetului încât își lipi creștetul capului de fruntea lui Ten. Acesta tremura din fiecare unghi al trupului.

                — Las-o baltă! Îi reproșă Mina, trăgându-l pe Yeonjun de umeri înspre ea.

               Ten își roti ochii peste cap simțind ca și dimineață răceala crucii ce acum îi ardea pieptul. Apucându-l pe Yeongjun de gulerul gecii pe care o purta îl împinse în spate. În urma bruscării, Yeongjun își pierdu echilibrul căzând sub ochii a sute de colegi care filmau întreaga scenă și râdeau.

                      — La naiba! ce e greșit cu tine ciudatule?

              Mina îngenunche lângă Yeonjun care se răni în palmă la contactul cu podeaua. Mici zgârieturi roșiatice și probabil usturătoare îi curmau epiderma băiatului. Tânăra suflă peste rană. Yeonjun era umilit din toate punctele de vedere, văzând că întreg clubul de înot îl privea cum e tratat de o fată după ce de altfel, tocmai a fost pus la pământ de un pricăjit.

                — Mina, tu ce vrei? O bruscă pe șatenă smulgându-și palma de sub rafala de aer care îi ameliora usturime însă îl umilea și mai tare.

             Yeonjun se ridică ștergând de pantaloni sângele dinpalme și porni mai departe în drumul său. După scurt timp mulțimea se evaporă, însă Mina rămăsese lipită de podea încercând să își țină lacrimile în loc.

             — Știu că are ruj pe el, dar te-ar ajuta în momentele astea.

             Seungyeon se ghemui în fața Minei plasându-i batista mânjită cu ruj.

               — Cu bine Mina!

            Auzind cum tocurile fetei se transformă într-un ecou distant Mina izbucni în plâns. Gândul îi zbură la Eunha și la cât de singură se simte acum. Poate e
într-un loc întunecat legată la gură și bătută, sau poate e sub un morman de frunze în pădure cu pleoapele cusute pentru a părea vie, de parcă ar privi cerul încețoșat. Se gândi la mama ei care avea cancer și care nu mai avea mult timp până a simți singurătatea pe care o trăia Mina acum. O sihăstrie care te mănâncă lăuntric, care smulge câte puțin din organele tale până când te paralizează. Trecuse de stagiul acesta, singurătatea crescuse ca un vrej în interiorul său împungând-o în cerul gurii. Mai avea foarte puțin și înflorea, în timp ce Mina de veștejea pe zi ce trece.

Primul capitol e aici. După cum am spus cartea tratează subiecte sensibile ca religia dusă la extrem, singurătatea, boli psihice și fizice. În cazul în care va simțiți afectați vă rog să nu citiți. Sper că vă place, pentru că încerc să scriu ceva nou, original și nu e tocmai ușor. Va fi o provocare uriașă din moment ce eu, ca adolescent, va trebui să compun o lucrare bazată pe viața altor adolescenți când nici măcar eu nu îmi înțeleg viața uneori:)) capitolele la această carte vor fi mai scurte comparativ cu cele de la Soldățelul de plumb. Adică le voi împărți în două, deși primul e mai lung să știți ca nu toate vor fi așa. O opinie nu strică niciodată, așa că dacă doriți puteți să o afișați în comentarii. Mulțumesc! ❤️❤️❤️