Media: Fire drill-Melanie Martinez

          Mina nădăjduia după o salvare. Impulsul electric de curaj ce îi țâșni în vene dintr-o dată se retransformă în sânge și acum, precum un muritor sălășluit de frici și emoții, privea sub o mantie de ceață toată încăperea pe care n-o putea cuprinde în ochi. Erau mulți bărbați în jurul cărora și-ar fi putut prelinge coada și la fel de mulți pe care i-ar fi putut ucide cu ai săi colți ascuțiți. Erau mulți, iar ea doar una.

              Călca subtil pe podea, deși avea impresia că după fiecare pas un pavaj se dărâmă în neant. Trecea prin coridoare umane care duhneau a Dior și Yves Saint Laurent. Se întreba continuu dacă ei îi puteau mirosi teama la fel de puternic pe cât putea ea resimți parfumul. Căci dacă așa era atunci nu putea pricepe de ce toți bărbați își întorc ochii după ea. Chiar și cei braț la braț cu câte o domnișoară, chiar și aceea o sorb din priviri, dar Mina merge drept, neântrerupt, pentru că își ochi prada.

     
                  Era un domn singur la masă cercetând cu privirea alte domnișoare. Mina puse ochii pe el pentru că știa că avea să fie o pradă ușoară, chiar prostuț, iar ea urma să îl joace pe degete precum inelele total nepotrivite în acest context pe care bărbatul le purta. Cu cât se apropia cu atât mai tare își putea forma un profil concret aspra acestuia. Treizeci și ceva de ani, măritat dar în pragul unui divorț după modul in care cămașa albă atârnă necalcată și rasfirata la betelia curelei. Sacoul negru și papion, nu e cea mai fericita și inovatoare combinație, deci e neglijent, nebănuitor și cel mai probabil luat în râs zilnic.

                   — Vă deranjează dacă mă așez? Întreabă Mina fără a se prezenta, însă înainte ca bărbatul să scoată un cuvânt i se așeza în poală. Își simțea obrajii arzând și inima de parcă ar fi fost stoarsă de friguri.

         
                   — În mod normal m-ar deranja dar în cazul tău... ești nouă pe aici, nu?

                  Mina își țuguie buzele în ciuda faptului că simțea cum lacrimile îi vor exploda din cauza rușinii și forță un zâmbet snob.

                   — Dacă mă vezi acum pentru prima dată înseamnă că da. Ce aș putea face ca să îți fac noaptea mai frumoasă? Stai aici înotând în amărăciune și fără vreo mască...e trist!

                Bărbatul își plasă degetele pe chipul Minei trăgându-le deasupra pielei fine și mușcând-și buza. Era topit după ea, iar asta o făcea pe Mina să vomite.

                  — În primul rând să îmi spui numele căci după s-ar putea să îl strigi pe al meu.

                    Mina înțelesese aluzia sexuală așa că precauta se apropie de urechea domnului șoptind:

                  — În seara asta pot să fiu tot ceea ce dorești, iar tu îmi poți da exact ceea ce îmi doresc. Murmură aceasta atingandu-i buzunarul paltalonilor simțind conturul portofelului. Nici nu se aștepta la card de credit, libidinosul pe care îl mângâia n-avea tangențe cu acea lume.

                    — Ei, așa de repede? Întâi trebuie să mă asigur că meriți. Crede-mă, îți va plăcea mai tare dacă o luam ușurel.

                 Apoi își lipi buzele de gâtul ei sărutând-o cu rapiditate și chiar mușcând din pielea ei fină. Mina gemu, dar nu din plăcere, iar următorul lucru pe care îl simți fu palma lui trecând peste coapsa ei și făcându-și loc în lenjeria initimă. Izbucni instant. Se ridică brusc tremurând și racnind.

                 — Ce naiba crezi că faci?!

                 — O haide nu fa o scenă și treci înapoi, știu că asta urmărești!

                 Bărbatul o cuprinse strâns de talie trăgând neândemânatic de trupul ei vulnerabil. Mina apucă paharul de șampanie ce se relaxa sobru în fața unei scene macabre și îl izbi de colțul mesei. Apucând un ciob de mărimea unui deget, lung și ascuțit îl plimbă peste obrazul acestuia smulgându-se în hohote de lacrimi din brutalitatea barbarului. Zbierătul lui dezmorți toată încăperea care acum urmărea o șatenă tremurând și plângând și un adult ce sângera puternic.
                   

                 — Mina! Strigă Seungyeon răvășită de ce tocmai vedea. Mina își privea palmele pătate de sânge, iar când își dezlipi figura desfigurata de frică de pe ciobul ce pe lângă faptul că îl lovi pe bărbat, dar îi și intrase în palma dreaptă, văzând cum toți o blamau și judecau din acei ochi ca niște sirene de poliție o luă la fugă.

                 — Nu Mina, nu poți fi ca el! Nu o să îți pătezi mâinile cu sânge așa cum a făcut-o el! Asta nu ești tu Mina, asta nu o să fii tu! Își tot repeta tânăra ștergându-și palmele de materialul rochiei.

                   — Ce naiba i-a făcut ăsta? Se răsti Seungyeon la Jiyong care era în drum spre a remedia situația. Cuprins de furie o apucă pe brunetă de braț trăgând-o aproape de pieptul său. Atât de aproape încât toate organele îi erau presate de ale sale iar barbiile li se atingeau.

                    — Ce a făcut ea? Spune-i amicei tale că o să plătească pentru asta. Spune-i că jocul nu numai că s-a termin, ci că pe deasupra are de îndeplinit o pedeapsă.

                Însă Mina coborâ de mult și nu-i mai putea auzi aberațiile lui acide. Era în fața intrarii, încă plină. Toți o priveau, sau așa credea ea. Se clatina și înjura în bărbie, însă nimeni nu-i avea de grijă, doar mintea ei filtra informația și imaginea complet greșit. Trecu pe lângă mașinile parcate și neoanele luminoase roșii, iar când aerul din Saint Bernard de tutun, parfum și alcool pieri, lăsă un strigăt gutural să evadeze fără a ii mai păsa dacă cineva observa. Aerul era atât de sufocant și pentru prima oară simțea lipsa acelui aer de pădure tăios, ca menta mestecată din curiozitate într-o după amiază de primăvară caldă. Îi lipseau crengile ce o proteja ca într-un cuib și apa lacului îmbâcsită cu mătasea broaștei ca niște mănuși dantelate înconjurând canalul. Îi lipsea vechea Mina sau Mina pe care o reneagă înainte.

                — Mina?

                Auzindu-și numele pronunțat îi trebuiră câteva clipe pentru a se asigura că mintea nu se materializa într-o formă de viață distinctă și că acum nu auzea voci. Își smulse privirea înlăcrimată din pământ iar la urcare spre orizont își observă din nou unghiile încă pătate cu sânge și nuanța aceea de roșu șters ce rămăsese în urmă, iar apoi îi zări. Kyulkyung și Yeonjun se holbau precum doi copii la ea. Erau mirați.

                   Ten își priva reflexia în oglinda aburită. Tocmai fusese tuns iar acum o peliculă întunecată și țepoasă de păr ocupă claiele care se îndreptau cândva spre gât. Nu arăta rău, părea că tocmai se înrolează în armată, dar simțea cum o parte din el fu smulsă forțat. Se holba la un chip străvechi ce însă nu-i aparținea. Își mângâie grijuliu părul tuns zâmbind cu lacrimi în ochi. Putea doar să își imagineze ce ar fi avut de comentat Yeonjun.

                   — Crede-mă, se putea și mai rau. Ție chiar îți stă bine pentru ca ai o formă facială care să te avantajeze dar eu...

                    Sewoon dădu buzna înăuntrul băii cu un prosop legat la brâu. Ten se eschivă rapid, încercând să privească marginea alba a chiuvetei fără a își ridica privirea înspre oglinda pentru a nu ii oferi impresia băiatului că îl urmărește insistent.

                 — Și tu arăți bine. Replică Ten cu jumătate de gură, mai mult din politețe nu din adevăr.

                 — Știu că locul acesta pare străin și tenebru și într-un fel chiar așa și este, dar te vei obișnui. Ciudățenia acestui internat nu zace în seminarii, ore sau colocvii, ci în dormitoare. E ciudat, dar și frumos.

                  Sewoon își înlătură prosopul și deși Ten nu apucă sa vadă nimic auzi doar bubuitura catifelată la contactul așternutului din bumbac cu gresia robustă și rece. Urmă sunetul acut al dușului care stropea cu nemiluita și pe urmă ușa izbită. Mâinile brunetului tremurau și îs simțea picioarele tot mai slabe, de parcă forța pământului îl trăgea atât de tare încat încat îi fărâmița oasele. Se ținea strâns să nu se prăbușească și observă în oglindă că tenul îi erau încruntat într-o nuanță alb-verzuie.Nici el nu își înțelegea sensibilitatea ce îi scălda venele dintr-o dată. Mușca din interiorul obrazului de parcă avea o textură spongioasă și se calmă.

                 — Și ce mai exact ai făcut de ai ajuns aici? Răsună proeminent printre picăturile de apă și aburi vocea celuilalt băiat.

                 — Presupun că mi-a plăcut teologia. Nu de asta vin toți aici? Se bâlbâie acesta.

                 — Adică așa ar trebui. În realitate e diferit. Locul acesta nu e întocmai un internat teologic, mai mult un centru catolic de reeducare. Ca și o școală de corecție, dar unde pe deasupra înveți și despre Dumnezeu.

                  Ten se gândi la ipoteza aceasta însă nu găsi puterea necesară în sinea lui pentru a o și accepta. I se părea nedrept. Nu pricepea de ce îl întemnițase aici, doar cu scopul de a îl feri de pericole. Nici însăși Dumnezeu nu a făcut asta cu creațiile lui. Le-a mărturisit răul și le-a oferit un popas între bine și rău. Alegerea a stat mereu la ei. Cu toate acestea cunoașteau răul și asta își dorea și creatorul, să-l cunoască intr-atat încât să se teama de el. Cum avea brunetul să se sperie de rău când încă nu îl cunoștea?

                — Deci? N-ai făcut nimic până la urmă? Te-au adus aici din angoasă?

                — M-au adus aici pentru că a crezut de cuviință. Nu îi pot judeca decizia. Dar tu? Tu ce faci aici?

               — Poveste lungă. Să supunem că m-am apropiat de cine nu trebuia. Că am comis un păcat care instant îmi asigură un loc în iad. Deși din câte poți observa deja mă îmbăiez la temperaturi ridicate, așa că s-ar putea să mă adaptez și acolo. În fine, nu-i așa rău nici aici.

                  — Poți să părăsești locul, gen în weekenduri? Întrebă Ten.

                   — Da. Secretariatul va trimite o înștiințare familiei tale iar pe baza semnăturii fie a mamei, fie a tatălui poți ieși. Dacă tatăl tău e așa de dur poate îți poți convinge mama.

                 Ten zâmbi întristat. Probabil că ar fi putut, asta dacă mai era în viață. Tatăl lui nu va avea să accepte niciun fel de înștiințare. Șansele de a ieși îi erau nule.

                    — Nu poți discuta cu mama ta? Continuă Sewoon.

                   — Mama a murit. Răspunde Ten.

              O liniște apăsătoare îngropată doar de tropotele picăturilor de apă înecă încăperea. Ura genul acesta de moleșeală ce se instala după ce dezvăluia asta cuiva. Ar fi acceptat un "îmi pare rău" sau un "ok", însă liniștea asta îi trezea un soi de repulsie pe care cu greu și-o putea controla. Subiectul morții nu era așa de taboo în capul lui, o văzuse clar, în toată măreția ei. Mama lui spânzurată în creștetul altarului cu un zâmbet ce striga "E mai bine așa copile."

                 — Îmi pare rău! Adaugă Sewoon închizând robinetul. Apa își sfârși oda. Tatăl tău nu a mai avut relații de atunci?

                   — Ba da. Dar formale. La început de an scolar cinam cu o străină la masă, dar după și-a strâns hainele și a plecat așa că nu am mai întrebat de ce, nu era pentru prima dată. Tata își tot făcea relații false doar de dragul Parohiei și evenimentelor la care trebuia să se prezinte cu cineva. Nu le oferea niciun strop de afecțiune, nici nu suporta să doarmă în aceiași cameră cu ele. Evident că doamnele aveau alte speranțe în cap și când se ciocneau cu globul de gheață numit tatăl meu își strângeau bagajele și plecau. Nu contest că a iubit-o pe mama, de fapt știu sigur că a făcut-o. Totuși nu pot nici acum să îmi dau seama ce a îndemânat-o pe mama să se sinucidă.

                    Ten nu realiza instant ce tocmai rostise, însă când îl privi pe Sunwoo stând în pragul dușului doar cu un prosop strâns în jur și cu mâinile peste gură, înțelesese că dezvăluise prea mult. Tânărul se urni din loc și îl îmbrățișă strâns pe brunet fără a mai ține cont de faptul că era ud. Inspiră gelul de duș cu miros acru de mentă și nările îi săltau de bucurie. Podeaua băii mirosea a clor și îl cam deranja pe Ten.

                   — Îmi pare rău să aud asta. Îmi imaginez că ți-a fost foarte greu!

              Kyulkyung și Yeonjun se holbau la Mina de parcă tocmai văzuseră o stafie. Niciunul dintre ei nu înțelegea ce căuta aici. Nic Mina nu putea pricepe ce naiba făceau prietenii ei la ora asta în fața acestui club, însă nici cei doi nu aveau idee de ce șatena se opri în loc împietrită într-o rochie de parcă tocmai participase la un concurs de frumusețe.

                — Ce căutați voi doi aici? Izbuti să rostească aceasta încercând să își ascundă palmele pătate de sânge la spate.

                — Cred că același lucru l-am putea întreba și noi. Spuse Kyulkyung .

                  — Întocmai. Aprobă Yeonjun. Nu îmi vine să cred că participi la genul acesta de petreceri fără noi! Crezi că mie nu mi-ar fi stat bine într-o mască de genul și un costum negru? Aș fi fost la creme de la creme.

               Yeonjun se dezlipi de Kyulkyung apropiindu-se de Mina. Tânăra avea inima oprită în loc. Înghiți în sec înspăimântată. Yeonjun își propti brațul de gâtul acestei luând-o în brațe și prăbușindu-se într-un hohot de râs.

                   — Yaah noaptea de abia acum începe! Kyulkyung am dat peste oale de aur de la capătul curcubeului. Mina ne va ajuta să intrăm înăuntru,nu?

                    — Nu! Exclamă bruneta. Trebuie să fim acasă curând. Nu îmi pasă ce secrete ascunde Mina e clar oricum că nu are de gând să ne ofere nicio explicație. În ultimele săptămâni a devenit foarte secretoasă, pesemne că e prea bună pentru fraieri ca noi. Spuse bruneta plină de indignare.

                — Kyulkyung, știi că nu este așa!

                 — Atunci spune-ne de ce ești aici în seara asta îmbrăcată de parcă defilezi pe podium.

                   Mina putea să observe că amândoi voiau o explicație. Mintea i se încețoșă și nu putea scormoni nicio scuză. Acum socotea că ar fi fost mult mai bine să rămână înăuntru înconjurată de priviri și cu palmele însângerate, decât să fie nevoită să își privească prietenii în această situație. Ce anume să le spună? Că se află aici pentru că a racolat o altă elevă de la școală și că tocmai a fost abuzată sexual de un bărbat căruia i-a tăiat obrazul în două cu o bucată de sticlă dintr-o șampanie Moet? Mai bine rămânea tăcută.

                  — Exact cum mă așteptam! Pufni Kyulkyung. Haide Yeonjun, e clar că nu ne vrea aici. Îi distrugem reputația domniței Mina.

                    — Mina-yah! Răscoli împrejurarea o voce din depărtare, chiar înainte ca cei doi să plece.

                 Namjoon își făcea loc printre mulțime înjurând în bărbie. Trecea masiv, cu pieptul bine lucrat și părul ciufulit de parcă era un răufăcător gata să incendieze vreo monetărie. În ochi îi scânteiau reflexiile fiecărei persoane și erau atât de limpezi încât și de la acea distanță Mina reuși să își capteze reflexia roșie ca focul și tremurând precum un prunc ostenit. Bărbatul trecu de primul coridor uman, acum era mult mai aproape de Mina. În colțul buzelor se arăta o urmă de sânge uscat, iar tinerei nu-i luă mult să înțeleagă că Jiyong deja își revărsă furia pe cine îi ieși în cale. Ar fi putut fi ea, în schimb era Joon cu o rană în colțul acelor buze pline și încărcate de un pigment roșiatic.

                — Să nu mai dispari așa niciodată. Mi-am făcut griji. O liniști acesta ferindu-și sacoul și așezându-l pe umerii fetei. Greutatea acestuia o făcu să se cocoșeze, nu era în sine prea solicitant de purtat pe umeri, însă se întâmplaseră prea mult în noaptea acestea. Singura urmă de viață care îi mai reamintea că ce trăiește e real și nu e un episod dintr-o dramă optzecistă era sărutul cald al vântului. Îi plăcea să își imagineze că pădurea după care plângea își trimitea solii pentru a îi reaminti unde îi este locul.

                   — Cred că acum știm de ce ești aici. Spuse Yeonjun. Yaah Mina, de unde găsești astfel de iubiți. Nu are aer de mahala în el și crede-mă îi recunosc pe aceia. Pe el scrie: "Seul Heartbreaker" .

                    — E iubitul tău Mina? Continuă Kyulkyung mirată.

                 Șirul de întrebări nu ajuta și nici privirea îngreunată de confuzie pe care Joon i-o aruncă de câteva minute bune. Era totuși o scuză bună. Poate singura scuză pe care o avea. Totul ținea însă de Namjoon și de dorința lui de a se lega în jocul acesta prostesc fără a pune întrebări suplimentare.

                  — Este! Mărturisi fata cu tremur în glas. Își lipi mai apoi palma de a sa, strângându-l într-o ținere de mână caldă. Ochii lui Joon coborâră mirați în jos, săltați de o emoție pătrunzătoare pe care el însuși nu o putea înțelege. Mânuța ei mică se ținea strâns de a sa de parcă încerca să se ascundă de toți și de toate. Nu își putea astâmpăra zâmbetul. De asta sunt aici în noaptea asta, pentru a îl însoți. Namjoon, ei sunt colegii mei de la liceu.

                    — Poftim? Ceru acesta o explicație. Emoția răvășitoare pieri instant, fu înlocuită de frică. Își întoarse privirea în spate pentru a se asigura că Jiyong nu se face văzut, căci dacă acesta avea să afle că cineva din afară se apropie atât de mult de iadul acestui imperiu murdar avea să îi radă de pe fața pământului. Jiyong nu se ivi, însă Seungyeon și Doyeon își făceau loc printre oameni. Tocurile măturau asurzitor trotuarul iar chipurile clocite de lumini, fond de ten și câteva grimase șterse se țineau încă bine.

                  — Mina ești bine? Nenorocitul ăla și-o...

                   Seungyeon se opri șocată în loc. Doyeon reuși să le observe chipurile după umerii brunetei așa că se opri în loc înainte a se face văzută. Nu îi cunoaștea ce-i drept foarte bine, însă îi văzuse pe coridoare pe amândoi, iar despre Yeonjun, talentul lotului de înot era imposibil să nu fii auzit.

                   — Ce-i aici, reuniunea de familie? Izbuti să rostească prin șocul pe care îl trăise atunci când îi văzuse. Nu se prea speriase pentru propria reputație care oricum fu distrusă de mult, dar știa că pe Mina ar fi putut să o afecteze mult,iar , când pe deasupra o mai zări și mâna în mână cu Joon nu reuși decât să răsufle îngreunată și să își dea ochii peste cap.

                     — Deci așadar v-ați decis toți să petreceți fără noi. Constată Yeonjun. În fine, nu e ca și cum venisem în Seul expres pentru asta. A fost o plăcere să te revedem Mina. Totuși poate îți reamintești să mai dai și pe acasă, pe la mama ta, pe la amicii tăi. Nu de alta, dar s-ar putea să te răpească orașul. Ce vei face atunci?

                   Yeonjun rosti aceste cuvinte atât de răspicat încât lacrimile pe care Mina le strângea de câteva clipe în orbitele ochilor se risipiră ca afluenții unei ape învolburate.

                  — Kyulkyung? Spuse aceasta apologetic încercând să o facă să o vadă așa cum o făcea înainte, ca pe Mina pe care nu o cunoștea nimeni și totuși toți o iubeau.

                 — Haide Yeonjun. Răspunde după o pauză relativ scurtă. E clar că nu sunt locul nostru aici.

                   Kyulkyung și Yeonjun își întoarseră spatele coborând încet valea. Umbrele li se risipeau sub colină, îmbrăcate într-o alegorie de lumini și muzică ce venea din poalele clubului "Saint Bernard". Și intrarea de afară se goli, rămăseseră în singurătatea prielnică doar mașinile văzătoare de tot și totuși oarbe. Nici vântul nu mai bătea, semn că pădurea decise să își întoarcă spatele asupra ei. Toți aveau să o facă într-un final. Așa că înainte să fie rănită, trebuia numaidecât să îi rănească ea pe ei.

                  — Am terminat-o aici! Strigă Mina furioasă aruncând sacoul de pe umeri și călcând cu tocul pe acesta. Am terminat-o cu minciunile, cu jocurile periculoase și cu toți banii murdari. Am terminat-o cu toți!

                   — Liniștește-te! Încercă Joon să o tempereze prinzând-o strâns de încheietură, însă Mina se smulse forțat plângând și mai puternic.

                  — Tu cine te crezi? Dintr-o dată ai devenit băiatul bun? Scutește-mă! Îmi pare rău Seungyeon, nu te mai pot ajuta! Îmi pare tare rău de tine, dar sper că te vei regăsi curând pentru că ești doar o copilă pierdută și răsfață care are atâtea și totuși hotărăște să se arunce în brațele acestor bele doar pentru a simți și altceva în afară de întunericul care te corupe. Iar pentru Jiyong...transmite-i că nu îmi este frică de el.

                  Mina își aruncă tocurile care îi nimiciseră picioarele întreaga seara și o porni mai departe în negura nopții încercând să caute un taxi. Chiar și așa, oricât de mult și-ar fi dorit să lase în urmă uitase un exponent extrem de important pe care odată introdus în ecuație nu avea cum să îl mai sustragă. Doyeon se repezi precum o furtună prizăndu-i umărul și intorcăndu-i privirea către aceasta.

              — Ce crezi că faci? Răcni aceasta. Ai impresia că e atât de ușor să lași totul în urmă odată ce ai riscat atât de mult? Cu mine nu merge Mina.Nu ești singura cu teamă în inimă, nu ești singura care are nevoie de bani. Nu o să scapi basma curată după ce m-ai băgat în asta! Viața mea depinde acum de tine, iar eu nu te voi lăsa să îmi irosești viitorul după ce deja mi-ai distrus prezentul. Eu nu am de gând să mă opresc de abia acum. Știi ce mi s-a întâmplat în seara asta? Am semnat cu o casă de discuri. Casa de discuri la care îmi doream să fiu de când eram micuță. Ai impresia că te voi lăsa să pleci de aici de parcă nu tu ai cauzat toate astea? Te crezi prea bună pentru toți. Ei uite că nu ți-ai găsit persoana potrivită pe care să o manipulezi. Așa cum eu depind de tine, așa vei depinde și tu de mine. Nu poți să îmi cumperi tăcerea, așa că dacă închei tot rahatul acum te asigur că mergem amândouă în jos. Te voi denunța și te asigur că vor fi mulți ce îmi vor ține partea. Vei putrezi în pușcărie pentru trafic de minori, prostituție și evaziune fiscală!

                   Iar pământul se prăbuși peste tânăra. Doyeon îi zâmbea amenințător lăsând-o să știe cine și când avea să pună punct. Era prea adânc scufundata în ocean pentru a se mai putea feri de rechini. Era împrejmuită de ei. Înțelesese că nimeni nu îi avea spatele. Era singură într-un loc plin ochi de oameni. Își întoarse întrebătoare privirea către Seungyeon, dar bruneta nici măcar nu se uita la ea. Își întoarse spatele și alaturi de Doyeon își croiau drum înspre club. Paloarea de vânt reveni, de data aceasta mai furioasă, însă pe Mina nu o mai scutura din loc. Pădurea încerca să o aline era totuși prea târziu. Mina își revendică sufletul orașului. Nu mai avea niciun efect asupra ei o pădurice dintr-un cartier mort departe de luminile vii ale unui imperiu ce o rapise din culcuș.

                     — Doyeon are dreptate. Cuvântă Joon. Din păcate e prea târziu pentru a te retrage. Îmi pare rău Mina!

                
       Am revenit după ceva timp in care am neglijat cartea aceasta. Don't get mad don't get stressed i have the plot in my mind 24/7 :)) s-au întâmplat multe și din cate puteți vedea se vor tot intampla. Va aștept părerile in comentarii pentru că îmi sunt de mare ajutor și de asemenea va mulțumesc mult pentru susținere. Love you all
❤️❤️❤️