Media: No time to die- Billie Eilish

              — Consideri că procedăm corect?

               — La naiba cu corectitudinea ta Namjoon! Unde ne-a dus corectitudinea? Și când mai exact am procedat noi corect. Nu o să las Saint Bernard să se prăbușească în brațele unor copile. E imperiul meu Namjoon și nimeni nu mă poate retrage de pe tron.

                 Cuvintele lui erau tăioase, iar gesturile trădau o grandomanie tiranică. Jiyong își riscă brațe și privi tavanul peste care erau așezate bucăți de sticlă colorată, alipite inegal în așa fel încât chipul îi era fragmentat în diferite culori și expresii. Însă un întreg l-ar fi derutat, privind însă pe bucăți se putea observa mai bine, căci în fiecare bucată a chipului său se regăsea câte o emoție, câte un nerv care să îi perturbe actul artistic.

                  — E imperiul meu. Nu voi fi Nero pentru a îi da foc, nici Octavian Augustus pentru a instaura pacea romană, nu voi fi însă nici Romulus Augustulus pentru a îmi lăsa patria cucerită. Acum te întreb pe tine, de ce parte ești? Ești gata să îți pătezi mâinile de sânge, chiar dacă sângele este a unor copile?

                  Namjoon înghiți în sec. Nu era întâia oară când primea întrebarea asta, dar era întâia oară când războiul avea să lase urmări grave. Întâia oară când aveau rivali pe măsură.

                   — Sunt lângă tine Jiyong, însă nu te lăsa prins în vraja asta, s-ar putea să se sfârșească urât, iar în cazul în care așa se arată ști prea bine ce trebuie să facem, nu?

                 Jiyong își îndreptă pasul către acesta. Îl bătu liniștit pe umăr și îi sărută creștetul capului.

                    — N-am să-mi las imperiul să ardă, nici să fie ars. Hyung, începe operațiunea "Bernard" iar Dumnezeu să ne apere să nu ajungem la operațiune "Saint" . Îi vom lichida pe toți cei care ne stau în cale. Toți cei care avântă chibritul înflăcărat deasupra cetății.

               Mina și Seungyeon călătoreau în același autobuz de la ora patru dimineața, care avea să le aducă acasă în aproximativ o oră. Își priveau tatuajele pe care le aveau iscălite pe gleznă. Afișa portretul unei tinere iar fața i se scurgea precum ceara în măști. Pentru că atât Mina, cât și Seungyeon se ascundeau sub niște falsuri și puteau fi cu totul reale doar atunci când erau una în preajma celeilalte.

               — Ce urmează Seungyeon, care e planul nostru? Suflă Mina podidită de câteva lacrimi

              — Cel care a fost dintotdeauna. Încă două luni. Două luni și le vărsăm iadul în cap. Apoi trăim așa cum dorim. O să se sfârșească toate, îți promit!

                 Își strânseră corpul într-o îmbrățișare caldă, în timp ce lacrimile Minei îi scăldau umărul gol al brunetei. În cuvinte totul prindea sens, își lungea finalitatea și aproape că părea posibil, însă practic lucrurile erau menite să fie diferite, complicate și hotărâtoare. Iar Mina o știa și la fel o știa și Seungyeon. De îndată ce autobuzul frână și luminile încețoșate ale suburbiei își cerneau pânză încâlcită de păianjen fetele coborâră. Autovehiculul staționa în apropierea casei unde până mai ieri Mina locuia. Pădurea își strângea în paner tragediile și odele și toate secretele care pecetluiseră noaptea, pentru că în depărtare clătinând de pe o rază pe alta se întindea soarele. Își lunguia brațele de foc și fi flutura genele aurite în așa fel încât din ochi să evadeze lacrimile obosite ale nopții și să cadă în scântei peste suflarea umană. Umbrele se proiectau agil pe alunecușul pietrelor și al copacilor, ascunse după crengi și matahale de verdeață. Tolba de căldură agăța deasupra lor și puteau simți un iz de zi nouă plutind îndeaproape.

                 — Te poți duce. O anunță Mina pe Seungyeon, așezându-si ghiozdanul peste spate mai zdravăn. Aș vrea să o vizitez pe mama, să mă asigur că îi este bine.

                 Seungyeon scutură aprobator din cap și își ridică piciorul pentru a scoate la iveală încă o dată tatuajul. Mina izbucni în râs. Arăta caraghios de la depărtare, mai ales pe pielea bronzata a prietenei sale, dar îndeaproape era delicat și chiar semnificativ. Se urni de pe loc apucând-o pe străduțele prăfuite care-o purtau spre casă. Roua se agăța de picioarele ei și aluneca precum bulele unei șampanii în noaptea dintre ani. Lumina acea gălbuie se construia treptat parcă toarsă printr-un gherghef. Mirosea a iarbă udă și de undeva din apropiere a ceai de mentă. Căsuțele de pe strada ei erau înghesuite, turtite și se asemănau cu carapacea unei țestoase, însă oamenii găsiră un mod de a le ridica din monotonie prin decorul exterior. Mina se sprijini de pervaz pentru a se holba înăuntru. Becul era stins dar din fericire lumina de afară străpungea interiorul și mumifica întunericul lăsând doar anumite jocuri de umbre să mai îngerească încăperea. Scotoci în rucsac după cheia de rezervă pe care mereu o avea cu ea la școală, dar nici măcar nu fu nevoie, căci ușa se deschise de la sine atunci când se izbi de tocul ei.

              Din start ceva era ciudat. Împingând cu vârful piciorului ușa își lărgi orizontul vizual.Mina își făcu loc, iar atunci când observă o lumânare parfumată încă aprinsă a cărei ceară se mai vedea scorojită pe margine. Își târâ corpul până în dormitor murmurând numele mamei ei. Patul era frumos aranjat, fereastra întredeschisă, flori albe, crinate într-o vază, praful așternut pe măsuța de sticlă din colț și un bilet părăsit. "Mama ta este la spital. Sunt domana Kim, dacă ai nevoie de ceva mă poți suna." Orizontul i se încețoșă. Era acaparat acum de o pojghiță de lacrimi ce dădeau năvale peste al ei obraz. Boarea de vânt hoinărind prin geam lăsă biletul să îi scape din mâini, iar Mina o luă la goană înspre spital.

              Dimineața îl găsea pe Yeonjun închis într-o "cușcă" alături de anchetator. Domnul, îmbrăcat mult mai elegant decât ordinele de lege pe care le întâlni desfăcea pachetul plasticat al unui baton cu ciocolată. Își petrecuse aproximativ o oră în compania sa și nu scoase niciun cuvânt, nu-l blama, probabil că-i era foame. Privise câteva filme polițiste la viața lui și știa că în cadrul unei interogații suspectul trebuie să vorbească, însă pe el nu-l întrebase nimeni nimic. Asta până ce domnul din față despături batonul dulce, îl rupse în două și-i oferi și lui Yeonjun o bucată. Caramelul se scurgea pe glazura tare. Era desertul preferat.

                 — Poftim, gustă și tu, sunt ferm convins că ești lihnit.

                 Jun, cu mâinile strânse în cătușe rupse o bucată mai mică și înfulecă. Anchetatorul se arăta mulțumit.

                 — Bine, acum că ai mâncat ceva trebuie să ai curaj pentru a povesti, așa că să-i dăm drumul. Am aflat că te ocupai cu întâlnirile compensatorii de ceva timp, cum l-ai cunoscut pe bărbatul acela. Acela pe care ai încercat să îl ucizi.

                — Nu sunt singurul care se ocupă cu treaba asta și nu e de parcă o fac din plăcere. Comentă Jun pe un ton agresiv.

                 — Dar eu nu asta te-am întrebat. De unde-l cunoști pe acel bărbat?

                 — E un client mai special. Nu era prima întâlnire pe care o aveam cu el. Totuși prima dată a fost diferit. Nu știu ce mai exact aș putea spune în apărarea mea. Mă credeți idiot? Tipul e un bogătan care mă poate pune la pământ într-o secundă, orice aș zice e împotriva mea. Doar faceți cum credeți, însă vă rog să nu-l acuzați și pe băiatul care era cu mine. El nu are nicio treabă.

                  — Yeonjun-ah, nu de el ar trebui să te îngrijorezi acum. Amândoi sunteți minori, deci amândoi veți plăti într-un fel sau altul. Este alături de tatăl lui acum și crede-mă, o plătește mult mai scump decât o faci tu. Am încercat să dăm de familia ta, am putut lua legătura doar cu mama ta, însă nu a fost foarte deschisă. Ai pe cineva care ți-ar putea fi alături?

                Yeonjun oftă. Dacă exista un subiect pe care ura să-l dezbată mai mult era acela al situației sale familiale. Mama lui se recăsători în Japonia cu un corporatist cu zece ani mai în vârstă decât ea, îi trimitea totuși bani, doar atunci când îi năzărea. Despre tatăl lui nu știa prea multe. Mama lui atunci când încă mai purta grija pruncului ei îi povesti că figura paterna pe care a avut-o până la vârsta de trei ani nu a fost una meschină, ci dimpotrivă, a fost un bărbat politicos, tăcut și sensibil, însă într-o noapte pur și simplu s-a evaporat. Toată politețea, toată tăcerea și sensibilitatea au fost înlocuite cu tabloul unui domn pe care îl numea mai devreme tată și acum deveni brusc străin.

                  — Nu am pe nimeni. Mama nu mai locuiește aici, iar tatăl meu a plecat atunci când eram copil.

                Anchetatorul scrijeli câteva propoziții pe o foaie pe care o azvârli rapid în dosarul albastru. Își scarpină spatele capului și oftând își prelinse greutatea pe spătar.

                   — Nu îmi prea place să iau parte la genul acesta de cazuri care implica minori. E un adevărat tărăboi. În fine Yeonjun, uite cum stă treaba, îți vor acorda un avocat care probabil în loc să te apere va încerca să te pună la fund, căci, la fel cum ai zis-o și tu, vorbim de un om cu o influență uriașă, însă vezi tu, omul ăsta nu e atât de curat precum crezi. Din păcate daca nu e nimeni să-l cerceteze și crede-mă nu va fi, atunci îți vei ispăși pedeapsa. Delicvența juvenilă se plătește în of normal cu doi ani de închisoare, sau reabilitare într-o detenție specială. În caz de omor, ceea ce încă nu a fost la tine lucurile se schimbă. Sunt cazuri în care derbedeii ca tine au scăpat cu basma curată. Probabil ai auzit și tu de acel caz revoltător când trei băieți au abuzat sexual o tânără cu probleme psihice. Știi ce s-a întâmplat atunci? Tinerii din Daejeon au scăpat cu doar cu un an de exmatriculare și o scurtă perioadă de reeducare. Unul dintre ei chiar a fost acceptat la o universitate de top pentru că avea cazierul curat. În cazul tău tu nu ai pe nimeni și ai mai și atentat la viața unui bărbat cu o așa influența, ai comis și crime sexuale minor fiind. Scandalul nu va ajunge în presă, pentru asta te poți bucura măcar. Din păcate Yeonjun, nu prea știu cum te-aș putea ajuta.

                 Nici el nu știa cum avea să se ajute. Fusese atât de aproape. Atât de aproape de rai, iar când era la un metru de poartă aripile i-au fost retezate. Se gândea la Ten, la mustrarea pe care o primea acum de la tatăl lui, la faptul că urma să plece din nou și că acum plecarea era definitivă.

                  — Pot discuta cu Ten? Izbuti să întrebe tânărul.

                  — Nu. Tatăl lui a fost clar, băiatul n-are nimic de-a face cu tine. Vei putea primi vizitatori de mâine. Dacă e cineva care vrea să te vadă atunci îl vom primi.

                  — Deci presupun că pentru cei ca mine nu există nicio speranță. Bâjbâi Yeonjun, cu gâtul suflecat de lacrimi.

                 — În lumea asta nu mai există deloc speranța, da mai pentru cei ca tine. Nu știu Yeonjun, răsuflă polițistul bătându-și mâinile și mai adânc în buzunar și apăsând pe clanța ușii, încercă să te rogi, poate funcționează.

                  — Dumnezeu nu m-a ascultat niciodată. Murmură el de îndată ce polițistul dispăru.

                Un alt polițist apăru, îl ridică pe băiat și se asigură că cătușele îi era strânse bine. Nu își putea închipui cum pușcăriașii rezistă cu un legământ atât de strâns în jurul încheieturilor. Materialul tare îi zgâria epiderma și apăsau deasupra osului încheieturii sale de parcă încercau să bată un cui într-un perete. Avea impresia că i se deforma brațul. Ieșind din biroul luminat de un led cu lumină albă, pătrunzătoare, se ciocni de coridor unde forfota domnea. Bărbatul pe care încercă să îl sufoce zbughi de pe scaun. Era caraghios. Acea față rotundă și vineție și gâtul gros acoperit de guler pentru a îi ascunde rana îl asemănau cu un personaj din desene animate. Se ridică mârâind, cu palmele gata să îl înșface pe Yeonjun.

                 — Pramatia asta încă nu e închisă?!

                 Se repezi asupra lui și cu degetele încleștate se apropie de al său gât. Însă înainte de a apuca să îl atingă un bărbat îmbrăcat în costum, cu o cravată albă perfect călcată și cămașa cambrată se ivi în peisaj.

                 — Nici nu va fi închis. Sunt Park Seok Kyung și am aplicat pentru a fi avocatul lui Yeonjun.

                  Polițiștii se aplecară la unison, iar în spate câteva șușoteli încărcau dezmățul. Privirea celui care tocmai năvăli asupra lui Yeonjun încă ardea. Chipul îi era spălat de niște nuanțe maronii spre roșu iar genele îi fluturau bezmetic.

                  — Pramatie pe naiba! Ești dezgustător.

                 Din spatele domnului Park chipul unei tinere se ivea din penumbră. Părul negru și lung, fața uscățivă și micuță erau recunoscibile. Precum o furtună în miezul unei dimineți de vară, când totul pare așternut deja de zeii vremii, Kyulkyung răsări de după umărul avocatului zâmbind. De îndată ce o văzu Yeonjun își aminti. Tatăl lui Kyulkyung lucra la o firmă remarcabilă de avocatură din Seul, iar Kyulkyung nu era nimeni alta decât fiica lui. Speranța îi reveni în organism. Avea o cale de scăpare.

            Mina aștepta pe holul spitalului. Mâinile îi tremurau neâncetat. Tavanul se curba deasupra ei și inima se deforma precum o meduză zdrobită de valuri. Aerul i se infiltra pe sub nări și îi venea să vomite. Stomacul îi flutura precum frunzele la începutul anotimpului mohorât, coapte de rugină și răstălmăcite de boarea de vânt fantomatică. Se înghesuiau în sinea ei emoțiile și clocoteau. Țipătul îi înjunghia gâtul și tot ceea ce voia să facă era să se prelingă se salonul în care mama ei dormea și să țipe. Își îndreptă însă privirea spre coridor, pentru că doamna care le avea în grijă și sub tutelă casă voia numaidecât să o vadă pe Mina. Cu mâinile încărcate de sacoșe și șovăind pe înfundate aceasta se așeză lângă șatenă și coborâ pungile la tălpile ei.

                — Mina-ya, îmi pare așa de rău! Nici nu știu ce să spun.

                Nici Mina nu știa ce să spună. Furia îi juca feste și nu putea să mai fie tânăra împăciuitoare. Voia să epateze. Să se ridice și să îi tragă o palmă zdravănă femeii și totuși în același timp femeia asta care le teroriza viața a salvat-o pe mama ei.

                  — E în regulă. Vreau doar să știu cum s-au întâmplat toate astea și ce ți-au spus medicii.

    
                  — Nu prea multe. E o criză mai severă din cauza bolii. Am vizitat-o pentru a îmi plăti datoria, dar când am ajuns deja leșinase. În fine Mina, nu te consuma prea tare. Mama ta te iubește, a vrut doar să îți ofere o lecție. Ți-am adus mâncare și încă ceva acolo. E o scrisoare. Când am ajuns inițial la spital mama ta era conștientă și m-a rugat ca atunci când te văd să îți dau asta.

              Ochii Minei se cufundară în lacrimi. Mâinile tremurau balansând scrisoarea în palme. Copil perfect care fusese odinioară dispăru, sau poate că nu a existat niciodată. Femeia de lângă îngenunche și o strânse în brațe. Se prăpădi într-un plânset violent. Îi ardeau ochii și simțea cum mușchii frunții se contractau atât de tare încât se temea că după această criză de plâns dacă se va uita în oglindă va avea aceiași grimasă mâhnită.

                 — Nu plânge Mina, totul va fi bine. Mama ta nu te va lăsa acum, este o femeie puternică și va rămâne alături de tine.

                 — Vreau doar să fiu singură.

               Iar aceasta se conformă. Îi veni greu să o lase pe tânăra în acea stare de una singură, dar se tot ferea de îmbrățișare și pesemne că îi era mai bine de una singură.  Se clinti din loc lăsând sacoșele acolo și mângâind creștetul capului Minei. Copila încerca din răsputeri să-și controleze plânsul, dar lacrimile și suspinele nu se lăsau atât de ușor prinse în lanțuri. Odată ce administratora plecă, Mina răpuse colțul epistolei și o citi.

Dragă Mina,

Dacă citești asta, înseamnă că ceva mai puțin frumos s-a întâmplat cu mine. Nu te întrista! Știu că ești un bulgăre de zăpadă care atunci când dă de căldură se topește și inundă tot ce înconjoară și mai știu și că te învinovățești pentru faptul că nu ai reușit să găsești un job pentru a adăuga bănuți la tratament. Niciodată să nu trăiești cu impresia că nu ai făcut tot ce era necesar pentru mine. Simplul fapt că ai trăit și ai zâmbit în preajma mea a însemnat enorm. Ești aerul meu Mina-ri, ești viața mea, ești tot ce am și pentru asta sunt atât de fericită... Să știi că te iubesc enorm. Te iubesc atât de tare încât nici nu știu cum să o spun iar boala asta blestemata mi-a furat din anii pe care probabil i-aș fi avut ca să îți pot spune pe îndelete cât de tare te iubesc. Dar ți-o spun acum, ți-o spun cum nu ți-am mai spus-o niciodată. Te iubesc mult copil frumos! Să știi că sunt fericită, fericită și împlinită pentru că îți sunt mamă și la fel de fericit este și tatăl tau. Știu bine că nu vrei să auzi nimic despre el și pe bună dreptate, ne-a frânt inimile, însă ne-a iubit iar dacă cumva soarta decide că atât mi-a fost, atunci te rog să îi faci o vizită. Să îi spui că frumoasa sa rază de soare a apus și că de acolo din lumea rece încă îi mai încălzește sufletul. Că e capabilă să-l uite și că e bucuroasă pentru că a reușit să treacă peste toate de una singură, pentru că doar așa a învățat cât de mult a însemnat el pentru ea. Să îl ierți Mina, să nu uiți că te iubește mult și că în ciuda a ceea ce a făcut e un om bun, e tatăl tău. Nu știu ce altceva aș mai putea spune, cuvintele n-au fost atuul meu, aș fi preferat să te pot îmbrățișa acum, dar o fac mereu și o să o fac mereu. Mereu am să te îmbrățișez Mina-ri. Mereu! Să nu plângi prea mult, să mănânci bine, să te odihnești, să fii fericită. Să fii bine. Te iubesc Mina! Te iubesc prea mult pentru a îți putea spune totul într-o scrisoare, așa că privește spre cer și constelațiile îți vor spune cât de mult te iubesc.

Cu bine,
Minari!

            Seungyeon își înlănțuia mintea peste alte meleaguri. Încă îi era neclar ce mai exact se întâmplase cu Doyeon și nu avea să lase lucrurile în voia sorții. În mijlocul iadului dezlănțuit de la Saint Bernard, apăru și tânăra. Gărzile de corp, adunate ca mărgelele pe un șirag strângeau arme în mână și patrulau în ringul principal. Cluburile de noapte, goale și mai ales ziua aveau un farmec aparte. Luminile erau înfundate și înlocuite de o întunecime ce din loc în loc era crăpată de leduri și neoane monotone. Acordurile unei chitări bass mârâiau înfundate iar la bar Jiyong își umezea buzele într-un pahar de whisky.

                 — Ah, fie ceva rău s-a întâmplat, fie ceva foarte rău urmează să se întâmple. Anunță Seungyeon, rezemându-se de tejghea și privind la bărbatul căzut de lângă. Erau rare momentele când îi surprindea părul atât de nearanjat.

                 — Ambele. Confirmă Jiyong sorbind apoi din pahar. Lichidul se îngrămădi să-i alunece pe gât.

    
                 — Ce mai exact s-a întâmplat?

                  Jiyong abandonă paharul pe tejghea. Sticla ciocnită de materialul tare al mesei lungi bruscă acordurile instrumentului. Își feri părul lung din dreptul chipului și o privi lung pe Seungyeon.

                   — De unde să încep? Prietena ta simpatică, Doyeon, și-a deschis gura atât de larg încât acum suntem vizitați din oră în oră de fetițe de liceul la întâmplare care vor să lucreze aici. Și de parcă nu ar fi fost totul de ajuns, un fost client de-al nostru s-a găsit să depună acuzații pe la poliție uitând însă ce fel de trecut are în spate. În rest totul e bine Seungyeon, tu ai avut o zi frumoasă, ai mâncat?

                 Ironia din glasul acestuia se desprinse într-un mod răutăcios de pe limba sa aspră. Seungyeon urma să îi plătească cu aceiași monedă.

                 — Foarte bine. Îi răspunse zâmbitoare. Cine știe poate mă însoțești și tu la un brunch cândva. Asta evident dacă nu mai ai de exploatat....

                  Jiyong își înfășură brațul în jurul gâtului ei și o izbi de tejghea. Palma i se încleștă în jurul gâtlejului ei și strângea de parcă încerca să stoarcă o zdreanță de apă. Însă în loc de apă tot ce reușea să stoarcă era viața din tânăra de sub corpul său. Ochii i se adânciră iar Seungyeon bâjbâia ca un vânt de septembrie un scurt și mușcat "ajutor!".

                   — Încă nu te-ai învățat minte, observ. Seungyeon-ah, în ce echipă joci? Răbdarea mea nu e de fier și deci dacă nu te decizi să fii de partea mea, atunci voi găsi o rezervă într-o clipită. Înțeles?

                  Îi sărută lin buzele în timp ce slăbea strânsoarea. Câteva lacrimi se amestecau cu finețea acelui sărut pe care Jiyong i-l oferise. Seungyeon, de îndată ce simți cum presiunea se finaliză și că aerul avea cale liberă, îl îmbrânci pe bărbatul de deasupra ei. Jiyong se așeză neperturbat de gestul fetei la tejghea și își varsă în continuare alcool în acel mic păhărel de sticlă.

                  — Unde e Doyeon? Îi ceru socoteală pe un ton răgușit și îmbibat în ură.

                   — Într-un loc mai bun. Îi răspunse acesta. Colțurile gurii i se alungiră precum un elastic întins la maxim, doar caninii evadând la suprafață. Însă ochii erau de nepătruns. Nicio cutremurare în spațiul lor. Seungyeon înțelesese rapid ideea așa că la fel de frivol îi aruncă și ea un zâmbet elegant și plecă.

             Ziua Minei încă nu se sfârși. Pe înserate, când ziua încă se întreba dacă ar trebui să apună și să lase pământul în voia nopții nefaste, sau să mai lumineze câteva clipe, pentru că în acele clipe multe se pot întâmpla. Viață, moarte, renaștere, pseudo-existențe, chiar și iubiri momentane. Lumina doar se clintea într-un duel luminiscent cu strălucirea nopții. Ajunsă acasă, la adevărata ei casă, Mina se prăbuși în sufragerie cu geaca mamei sale în brațe. Mirosul parfumului ei ieftin și totuși floral, stropit cu un detergent natural și citric îi aminti de serile în care își înfunda capul în poala ei și adormea. Acum era singură. Singurătatea nu era un sentiment pe care nu-l mai întâlni, ba chiar îl cunoștea pe de rost, dar acum era singură pe deplin. Până și ființă ei interioară o părăsi. Era doar ea și niște ziduri de cărămidă ce-și măcinau varul la fiecare forfotă icnită de pădurea de vis a vis.

                   
                În mijlocul bocetului ei cristalin o bubuitură în ușă îi terfeli lacrimile. Le finalizară cursul,iar Mina își șterse obrajii. Deși avea ochii umflați spera ca oricine ar fi să nu conștientizeze că plânsese. Se ridică amețită de pe podea și călcă temătoare până la ușă. Drumul părea infinit și i se lungea sub fiecare talpă apăsată pe carpetă. Un zâmbet îi înflori pe chip înainte de a deschide. Gândi că mama ei s-ar fi însănătoșit brusc și aștepta la ușă cu brațele deschise, dar când deschise o zări doar pe Kyulkyung.

                  — Bună Mina! Pot să intru? Trebuie să vorbim ceva urgent.

                   Din tonalitatea ei abruptă își dădu seama că Kyulkyung avea ceva important de discutat, plus că cele două nu mai vorbiră de ceva timp. Pesemne că Kyulk nu știa ce anume se întâmplase cu mama Minei, așa că încerca să își îndese furia și tristețea în sinea ei și să se comporte de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

                 — Bei ceva? Nu știu ce s-a întâmplat, dar dacă ai pățit ceva te rog să îmi spui. Uite, știu că nu am mă vorbit de mult însă sunt aici să te ascult.

                 — Nu e asta. O întrerupse Kyulkyung pe Mina care îi oferi îndată un pahar de apă, căci nu avea nimic altceva la îndemnă. Yeonjun a fost arestat pentru tentativă de omor.

               Paharul din mână Minei tremură și într-un final se prăbuși pe podea, dar niciuna dintre ele nu scoaseră un cuvânt căci erau pierdute în propriile priviri pentru că realizaseră că tinerii ca Jun n-au nicio scăpare de îndată ce pășesc într-o celulă.

                — Cum s-a întâmplat asta? E în regulă?

                — A avut o întâlnire compensatorie și a încercat să îl ștranguleze pe bărbatul cu care era. Problema este că bărbatul cu care s-a întâlnit este unul foarte influent. Mult prea influent pentru ca Yeonjun să primească o sentință corectă și inofensivă. Tatăl meu va prelua cazul, însă se luptă cu o armată de avocați din Seul, deci nu va fi prea ușor. Aici intervi tu, Mina.

                 — Adică?

                 Kyulkyung scoase din buzunar telefonul. Apasă pe iconița unde se aflau clipurile video și înmână mobilul Minei. Era un videoclip în care Jiyong și Namjoon o bruscau pe Doyeon în mașină, iar la câțiva metrii de aflau Mina și Seungyeon doar privind. Mina încă nu putea pricepe cum de Kyulkyung făcuse rost de această filmare și ce legătură avea cu Yeonjun.

                 — Tipul acela...e bărbatul pe care l-am întâlnit în Seul în fața acelui club, "Saint Bernard". Însă e mai mult de atât și cred că tu o ști. Bărbatul pe care Yeonjun l-a sugrumat cu o pernă avea în telefon numeroase contacte cu acest bărbat și mesaje, mesaje în care îi cerea fete tinere. Fete tinere precum suntem noi, precum e Yeonjun. Tatăl meu a reușit cu ajutorul unor protocoale să-i confiște telefonul înainte ca echipa justiției din Seul să poată acționa. Mina, nu cumva iubitul tău e un proxenet? Nu cumva ești și tu întovărășită cu el?

                  Vorbele brunetei curgeau atât de fluent de parcă era o ducesă din Franța ce ținea un discurs, iar cuvintele fluturau în vânt ca un evantai. Însă în drumul lor se izbeau de neuronii Minei și sfârșeau în țipete violente, în unghii târâte pe o tablă scrisă cu cretă, în paginile uscate ale unei cărți ce-și împerecheau colțurile împreună scoțând un sunet ascuțit, în petalele unei gențiene călcate de un turist grăbit, în ceaiul de mușețel umezit pe un ziar alb negru, într-un CD spart în sute de bucăți și pus pe replay.

                  — Te înșeli. Murmură Mina într-un șoc pregnant în a sa voce.

   
                  — Nu prea cred. Mina, nu te acuz cu nimic, vreau doar să dai o declarație împotriva lor. Oricum tatăl meu va investiga ce s-a întâmplat și fără doar și poate vei fi și tu implicată. Dacă dai o declarație poți obține ușor rolul de victimă și...

                  — Adică ce mai exact sunt acum? Complice la trafic de minori?! Tună Mina izbind telefonul fetei din poală. Kyulkyung țâșni speriată și apucă în grabă mobilul pe care îl azvârli în buzunar. Buzele îi tremurau și detectă pe chipul Minei o expresie pe care nu o mai văzu niciodată.

                  — Nu asta încerc să spun. Dar nu putem nega că ești suspectă. Ești alături de un proxenet, de amicul său și de Seungyeon în timp ce forțați o tânără într-o mașină și pe deasupra ai mai și spus că ți-e iubit. Mina, ascultă-mă, tot ce trebuie să faci e să depui o plângere și o declarație. Nu numai că îl poți salva pe Yeonjun, dar te poți salva și pe tine. Dacă premoniția mea e corectă, atunci Mina tu te învârți într-un mediu foarte toxic. Nu uita că îți sunt prietenă și te voi susține. Te rog Mina, e singura ta șansă!

               Două luni. Două luni până ce urma să strângă banii necesari ca să îndeplinească tratamentul mamei sale. Își simți capul pus pe ghilotină și sabia fluturându-și aripile deasupra ei. Era o atingere scurtă, dar tenebră. Morile de vânt se roteau ca venele îmbuibate cu sânge în trupul ei istovit. Avioane de hârtie zburau deasupra capului ei retezat, îngerii dormeau ascunși în pături din puful smuls din aripile demonilor foste ființe celeste. Toate acestea valsau deasupra țestei sale rostogolindu-se pe pavaje de ciment cu frunze de stejar plouate și lipite de ele. Exact așa se simțea Mina. Kyulkyung se îndreptă către ușă. Nu se zărea însă vreo urmă de încredere în chipul tinerei.

                   — Mina, îți dau răgaz până mâine. Te rog, fă alegerea bună și nu te teme, suntem aici pentru tine.

                 Kyulkyung apăsă descuietoarea dând să păzească afară. Ziua hotărî. Cedase întunecimii. Un eșafod de noapte groasă încerca să se privească de farul pădurii, parcă singura care în umbră părea în siguranță. Își ridică cetatea din ramuri și frunze și nu avea să lase nicio bestie nocturnă să rumege acele pământuri. Un coridor luminos din organisme verzi, aceasta era pădurea, iar tot ce o înconjura era o scară înmărmurită sub o lună palidă. O scară ce ducea spre iad.

                   — Ai dreptate Kyulkyung. Sunt complice. Însă nu pentru trafic de persoane, ci pentru crimă.

                 Iar înainte să apuce bruneta să țâșnească afară, Mina o lovi cu o tijă metalică ce aparținea cuierului. Nu capul Minei avea să fie retezat de ghilotină, ci al lui Kyulkyung. Tânăra se cutremură la pământ într-o baie de sânge. Semăna cu un sirop de căpșună stoarsă pe un trotuar ars de soare într-o zi toridă de vară. Semăna cu moartea.
                 

           Nu va așteptați la o crimă, nu? Oo și încă cate mai vin. O să curgă cu plot twisturi :)) sper că vă plăcut și sper sa lăsați și o opinie scruta in cazul in care capitolul va trezit anumite emoții sau in cazul in care aveți teorii, chiar sunt curioasă să le aud pentru ca, după cum am mai spus, ne apropiem de final. Thank you and lots of love.  ❤️❤️❤️