Dacă cineva l-ar fi întrebat pe Tennessee care ar fi fost cel mai potrivit mod de a-și petrece aniversarea celor treizeci și doi de ani ai săi, să călătorească opt ore cu trenul doar pentru a bea whisky irlandez, cu siguranță nu se număra printre planurile sale. La insistența prietenilor săi de a face ceva spontan, se găsi cumpărând ultimele bilete spre Galway cu doar câteva ore înainte de îmbarcare. Avea să fie un weekend interesant, de asta era convins. 

          — Ia privește aici, îi atrase atenția Gideon, fratele său mai mare cu câteva primăveri, indicând spre telefonul său. La cinșpe' minute de Grafton* e un bordel mișto cu rată mică. Cu treizeci de lire ne-am rezolvat toți. 

          Entuziasmul din glasul său îi stârni amuzamentul. Prostituatele îl atrăgeau prin facultate, dar el trecuse demul de acea perioadă. 

          — Dacă te aude Nova, te sparge. 

          — Avem relație deschisă, ți-am mai spus. Și-oricum, doar nu te aștepți să fim la opt ore distanță de realitate și să nu profităm, nu? 

          Tennessee încetase să mai încerce să-l înțeleagă de aproape un deceniu. Gideon era irecuperabil, iar el se împăcase cu gândul. 

          — Are dreptate, îl susținu Atlas, prietenul său cel mai bun din copilărie. E ziua ta, e weekend, sărbărim și Sfântul Valentin diseară, nu înțeleg de ce te-ai împotrivi. 

          — Dar n-am spus nimic încă. 

          — Ei lasă, că te cunosc. Niciodată nu spui nimic, dar ne tragi niște priviri de zici că ne împuști de zece ori. 

          Tennessee surâse din nou. Nu era ca și cum avea prea multe de adăugat. Fie avea să se distreze, fie avea să se distreze, potrivit camarazilor săi.

          — Păi suntem deja aici, nu? Ori petrecem de ne ies dracii, ori plecăm acasă, se înduplecă bărbatul, stârnind urale din partea celorlalți. 

          Pe internet scria că strada Grafton era plină de puburi și cluburi de noapte, deci vă puteți imagina dezamăgirea bărbaților când, odată ajunși la fața locului, fură întâmpinați doar de câteva felinare prost luminate și două veverițe rătăcite prin copaci. 

          — Ei, ș-adică ce-i asta? Nu mai știu să interpretez Google Maps-ul sau ce naiba se întâmplă cu liniștea asta? se aprinse Gideon, înjurându-și de zor telefonul. 

          — Așa petreceri să tot avem, glumi Seven, verișorul lor, luând o gură zdravănă din vinul cumpărat de la un non stop. 

          — Taci din gură, gândesc! se rățoi Gideon din nou, căutând alternative pe wikipedia. 

          — Păi cât căutați voi, merg să văd împrejurimile, poate găsesc să-ntreb pe careva de niște direcții, anunță Tennesse, dar fu ignorat cu desăvârșire. 

          Aprinzându-și o țigară, o luă pe o alee lăturalnică, fredonând una din melodiile lui Van Morrison.* Câteva minute distanță, un zgomot îndepărtat se auzi, iar pe buze îi înfloriră câțiva sâmburi de speranță. Clar habar n-avea Gideon să citească o mapă. Își scoase telefonul din buzunar, gata fiind să îi anunțe că găsise strada potrivită, când un țipăt colorat se auzi tot mai aproape de el. 

          — Pârtieee! îl anunță un glas subțire, dar reflexele sale nu fură suficient de rapide pentru a evita ciocnirea cu colțul de lemn al unei sănii, făcându-l astfel să cadă direct în zăpada pufoasa și rece a aleei. 

          Sania se opri la câțiva metri distanță, iar același glas dulce, îngrijorat acum, se auzi reverberând lângă dânsul. 

          — Măi, dar tu n-ai auzit să de dai din drum? Te-am lovit? 

          Dacă privirile ar fi putut ucide, femeia ar fi zăcut fără viață lângă el demult. Tibia îi pulsa dureors din carne, iar grimasa sa era suficient de iritată cât să stârnească războaie. O siluetă înaltă îi umbri chipul. 

          — Haide, ridică-te acum, ce stai acolo? Abia te-am atins!

          — Îți bați joc de mine, așa-i? o luă peste picior bărbatul, privind spre pantalonii săi rupți în locul cu pricina. Cine Dumnezeu se dă cu sania în mijlocul nopții? 

          Fata flutură din mână. 

          — Ziua nu, că-s oameni, la amiză nu, că-s copii, noaptea nu, că-s petrecăreți puși pe harță. În viață trebuie să mai și trăiești, plângăciosule. Acum, haide, ridică-te, că după o să spui c-ai răcit tot din cauza mea. 

          Mușcându-și limba pentru a-și înăbuși un icnet, Tennessee se ridică cu greutate. Noaptea începuse perfect. 

          — Niște scuze ar fi de apreciat, vorbi din nou, scuturându-și hainele.

          — Pentru? 

          — C-ai dat ca nebuna peste mine, cum adică pentru?  se aprinse, gesticulând spre piciorul său julit.

          Ochii verzi ai fetei se rostogoliră, urmați îndeaproape de un pufnet iritat. 

          — E noapte pe o stradă aproape pustie. Nu-i vizibilitatea bună, și nu-i ca și cum te-am lovit intenționat. Plus, te-am anunțat să te dai din drum, enumeră cu fervoare, furându-i țigara aproape stinsă dintre degete. Ce? Se fuma singură, argumentă în continuare, spre surprinderea tânărului. 

          — Ok, cum spui tu, seară frumoasă și plină de peripeții în continuare, salută de complezență, luând-o ușor în direcție opusă. 

          Simțea nevoia să șchipăteze, dar mai bine murea înainte să-i mai dea o șansă fetei să-l mai ea peste picior. Să intre în polemici cu o lunatică era ultimul lucru de care avea nevoie în acea seară. De ziua lui. De Sfântul Valentin. În escapada sa din realitate. 

          — Ia stai așa, chiar te-ai supărat acum? se auzi vocea fetei din spate, dar Tennessee o ignoră. 

          Nu, nu se supărase. Să fie lovit cu o nenorocită de sanie aproape de miezul nopții era ideal. Iar personalitatea ei beligerantă condimenta perfect incidentul. Spre necazul său însă, fata îl prinse din urmă, sărind ușor în jurul său pentru a ține pasul. 

          — Cum te cheamă? 

          Bărbatul îi aruncă o încruntătura. De ce era atât de curioasă?

          — Hai, nu mai fi morocănos și răspunde-mi. 

          — Vreau să cred că ești doar foarte beată și că nu așa ești tu de obicei, rosti simplu, băgându-și mâinile în buzunar. 

          Era ger afară, iar pacostea asta nu-l lăsa deloc în pace. În plus, oricât i-ar fi plăcut să se amăgească, nu reuși să miroasă alcool în respirația ei. Însă în loc să se simtă ofensată, femeia îi aruncă un zâmbet. Nu obosea să fie atât de insistentă? 

          — Și eu vreau să cred că ești așa de întors pe dos doar pentru că te-am lovit, dar amândoi știm că nu-i așa. 

          — N-ai alt loc unde să fii și te rețin? 

          — Chiar deloc. Frate-miu cântă în locul meu pentru o oră și încă mai am, spuse, verificându-și ceasul, douăzeci și opt de minute pline. Așa că cum te cheamă? Sau vrei să continui să te strig morocănosul? 

          Oftând exasperat, îi răspunse cu nervii pe bigudiuri. Dacă vocea ei era la fel de enervantă și pe linii melodice, compătimea publicul. 

          — Tennessee.

          Fata izbucni într-un râset atât de colorat, că-l făcu să tresară. 

          — Stai, zici la mișto sau chiar așa te cheamă? întrebă printre hohote, dar grimasa bărbatului fu un răspuns suficient. Vai, e prea de tot ca să nu te iau cu mine. Vino, să te prezint lui Jack și Jamie*, îl anunță, iar înainte să poată riposta, își simți brațul tras spre o direcție cu totul necunoscută lui. 

          Să fi fost din cauza piciorului său șchiop sau fata chiar avea o putere impresionabilă. Se simți la fel de târât spre lanțul de puburi și cluburi aflate la o stradă distanță precum sania din stânga ei. 

          — Stai să audă și ceilalți, va fi de pomină, glasul entuziasmat al fetei turui pe tot parcursul drumului. 

          Se opriră în fața unui pub arhigălăcios. Luminile desenau curcubee pe omătul zdrobit din fața sa, iar zeci de tineri care dansau libertin se puteau zări de după ferestrele cu ramă rustică. Nu avu timp să își tragă bine respirația, că zăpăcita îl împinse din spate direct pe ușile înguste și albastre. 

          Muzica îi reverbera în urechi chiar mai puternic decât o făcea vocea femeii în capul său. Un bar deschis se afla chiar în centru, iar mulțimea beată roia în jur. Măcar se putea îmbăta suficient cât să-i tolereze prezența. Apucă să le trimită băieților un mesaj scurt pe grupul "Ne facem muci diseară" de pe WhatsApp, când o văzu pe femeie apropiindu-se de el cu două pahare pline de whiskey în ambele mâini. 

          — Ți-i prezint pe Jack și Jamie, vă veți înțelege de minune!

          Tennessee se lovi exasperat peste frunte. Bineînțeles că avea să-i ia peste picior numele. De ce s-ar fi așteptat la altceva? Însă spre propria surprindere, în loc să-i arunce băuturile și să plece, i le luă pe amândouă, dându-le peste cap dintr-o suflare. Alcoolul pe degeaba nu se refuza. Realiză mai apoi că exista probabilitatea ca aceasta să-i fi strecurat ceva în băutură. Ignoră gândul totuși. Era acolo să se distreze, așa că dacă tot nu putea scăpa de necunoscută, tot ce-i mai rămânea de făcut era să i se alăture. 

          — O, perfect, avem un petrecăreț printre noi. Vezi, știam eu ce știam, nu poți da niciodată greș cu whiskey. 

          — Păi dacă tot o să dansez șchiop și cu pantalonii rupți, măcar să mă amorțesc bine înainte. 

          — Lasă că după trei shoturi îți trece piciorul. Iar cât despre pantaloni... făcu o pauză, făcându-se nevăzută în următoarea secundă. 

          Putea să jure că femeia era precum o furtună. Habar navea când venea și-l dădea peste cap, și cu siguranță nu știa când Dumnezeu dispărea. Așezându-se pe un scaun liber, își comandă o nouă băutură. Câteva minute mai târziu, tânăra îl regăsi, iar fără a-l atenționa mai întâi, se aplecă la picioarele sale, tăind cu o foarfecă cealaltă parte de pantalon. Tennessee sări ca ars de pe scaun. 

          — Ce dracu faci, nebuno? 

          Femeia doar îl împinse înapoi, țipând să se facă auzită în toată acea hărmălaie. 

          — Stai o țâră să te rezolv și pe urmă ne certăm. 

          Luând puțin și din materialul din jurul genunchilor și al coapselor, scoase câteva fire din jur, admirându-și munca. De câte ori mai făcuse asta înainte? 

          — Te-aș putea omorî cu atâta ușurință acum, rosti printre dinți Tennessee, dar femeia doar chicoti amuzată. 

          — Și unde ar mai fi distracția atunci? Accept mulțumiri în numerar, glumi în continuare, iar recunoscând sau nu, bărbatul se trezi aproape surâzând la situație. 

          Degajarea ei era molipsitoare. În circumstanțe normale, cu siguranță s-ar fi certat cu dânsa. Dar aceea era o seară excepțională, iar el n-avea în gând să o irosească pe polemici inutile. Mâine? Cu siguranță. Dar nu în acea seară, nu în acel moment. În plus, dacă era să fie sincer, modelul făcut de tânără păru atât de natural tăiat, că dacă n-ar fi fost prezent, ar fi fost înclinat să creadă că așa îi cumpărase.

          — Acum că te-am rezolvat, dansăm? îl invită femeia, întinzându-și râzăreață mâna.

          Tennessee se găsi zâmbind pe sub mustăți. Avea să înnebunească până dimineață. Dădu să-i accepe invitația, când prietenii lui îl ajunseră din urmă, bătându-l pe umăr. 

          — Văd că n-o duci rău deloc. Și eu care credeam că nu te poți distra fără noi, glumi Atlas, făcând cunoștință mai apoi cu fata. Atlas, îmi pare bine. Ei sunt Seven și Gideon, fac parte din Tennessee și trupa. 

         Aceasta surâse gălăgios. Deja îi plăcea. 

          — Thalia, se prezentă scurt, zâmbindu-le cald. L-am cules pe morocănos din drum și abia de l-am convins să se mai destindă. 

          Apoi, apropiindu-se de bărbați, își acoperi partea stângă a buzelor, unde se afla Tennessee, cu mâna, rostind glumeață:

          — În secret mă place, dar nu-i pregătit să recunoască încă. 

          Bărbații surâseră la unison. 

          — Păi atunci vă lăsăm să vă cunoașteți. Nu știu de ceilalți, dar personal n-am să-l las pe Tenne să fie singurul care se distrează. Ne auzim, anunță în treacăt Gideon, iar în scurt timp, după ce-i urară cu toții la mulți ani, cei doi rămaseră singuri. 

          — Nu pot să cred! E ziua ta? Și nu mi-ai spus? se miră Thalia, stârnind amuzamentul bărbatului. 

          — Ești conștientă că abia am aflat cum te cheamă, nu? 

          — Detalii, detalii, viața-i prea scurtă pentru complezențe, flutură degajat din mână, trăgându-l spre ringul de dans. Haide, să sărbătorim! 

          Aceasta o luă înainte, începând să-și unduiască corpul în mijlocul mulțimii. Părul ei lung, cârlionțat la vârfuri, îi cădea în valuri pe spate, precum frunzele de toamnă. Topul ei cu două mărimi mai mici aproape că-i dezveleau sânii liberi, iar pantalonii ei scurți din denim se ridicau pe coapse de fiecare dată când făcea câte o nouă mișcare. Arăta atât de diferit față de acum un sfert de oră, când era aproape în totalitate acoperită de un cojoc gros. Probabil că alcoolul începuse să-i învenineze sângele, căci un fior lung de căldură-l răpuse, topindu-i măruntaiele. Ochii ei intoxicant de verzi îl chemară mai aproape de ea, iar în scurt timp se trezi croindu-și drum sprea dânsa, aproape zâmbind când remarcă că avea pistrui. Ce făcea băutura din om...

          Thalia îi înconjură natural ceafa, dar spre surprinderea sa, în loc să danseze lent în toată acea mare de oameni, se trezi tras în jos de greutatea ei. Aceasta îi folosi gâtul pe post de liană, rotindu-se în lateralele sale în ritmul alert al trupei The Dubliners & The Pogues. Surprins de acțiunile ei, acesta începu să râdă, luând-o de mână și lăsându-se purtați de val. 

          O oră mai târziu, după ce-și irosi aproape toate monedele pe un tonomat de muzică, luaseră o pauză binemeritată. Thalia urma să cânte în curând, iar contrar opiniei sale de la începutul serii, era curios să vadă de ce era capabilă. Dădură șapte shoturi de Johnny Walker pe gât, ieșind mai apoi la o țigară. Frigul nopții se simțea precum un duș rece. Înviorător și relaxant. 

          — Stai, stai, stai, îmi spui că te-ai tatuat cu cântecul lui Atlas la beție? Mamă, dintre toate persoanele de pe Pământ, aș fi băgat mâna în foc că tu n-ai face asta, rosti printe râsete, sprijinindu-se de brațul său puternic. 

          — Da nu numai că m-am tatuat, dar mai e și cu un titlu de rahat, pufni în râs celălalt, dându-și geaca jos pentru a lăsa la iveală o inscripție irlandeză. 

          — Pentru numele celui Sfânt, nu pot să cred că ți-ai pus porcăria asta pe piele! pufni în hohote Thalia, citind din nou. "Majoritatea britanicilor au în casă pulometru"*. 

          Cei doi izbucniră într-un râs atât de vivace că aproape căzură în zăpadă. 

          — Aveam șaișpe ani și Atlas era hormonal. Cred că mă și drogasem în noaptea aia, căută o explicație, dar nimic nu părea să justifice gestul. 

          — Dar cum de l-ai făcut în irlandeză? 

          — Aveam o gagică focoasă pe atunci și am zis să fac ceva drăguț. Nimic din noaptea aia n-are sens, așa că nu mă pune să dezvolt, că n-aș ști cum, spuse cu limba încâlcită, așezându-se pe un buștean din fața pubului. 

          — Când a fost ultima oară când ai fost îndrăgostit? se găsi schimbând subiectul, așezându-se în poala lui. 

          Tremura ca varga, dar n-ar fi trădat căldura corpului lui Tennessee pentru nimic. Dintr-un oarecare motiv (posibil și-al alcoolului), să fie ghemuită în brațele sale era cel mai firesc lucru pe care-l făcuse în foarte mult timp. 

          — Nu-mi aduc aminte bine. Cred că prin facultate. Studiind astrofizica, mereu am fost mai focusat pe carieră decât pe mine. Mi-am făcut de cap în adolescență, dar cam atât. Nu regret totuși. Am o slujbă decentă la o universitate prestigioasă din Bristol și sunt respectat în domeniul meu. Presupun că poți spune că sunt îndrăgostit de slujba mea, glumi bărbatul, strângând-o pe femeie mai aproape de pieptul său. 

          Mirosea a vanilie și sudoare. Dar nu-l deranja. Ceva din el era atras de ea, de personalitatea ei colerică și vivace. Voia s-o cunoască mai bine. Și nu doar pentru o noapte. 

          — Asta e atât de trist. Viața e nimic fără dragoste. Iubirea e singura salvare a acestei existențe. N-am înțeles niciodată de ce toată lumea fuge de ea. Eu mă îndrăgostesc foarte ușor. De orice. De oricine. Oricând, oricum. Sigur, uneori doare, dar dacă nu sufăr, cum altcumva să realizez cât de mult m-am atașat? 

          — Când Gideon m-a bătut la cap să venim aici pentru ziua mea, l-am făcut nebun. Iar în schimb m-a acuzat că sunt atât de gri, că decolorez totul în jurul meu cu o singură privire. Presupun că de accea am acceptat excursia. Ceva lipsește. Și-oricât de nebunesc ar suna, cred că am venit aici pentru a-l găsi. 

          — Nebunesc sună doar faptul c-ai așteptat trei decenii pentru a face asta. 

          — Și tu-mi spui că l-ai găsit? se arătă curios bărbatul, privind în lacul plin de nuferi din ochii ei. 

          — Cred că am făcut-o acum, șopti timidă femeia, unindu-și apăsat buzele de ale sale. 

          Tennessee fu surprins de gestul ei, dar nu se împotrivi. Inima îi galopă în piept, iar furnicăturile din vârful buzelor îl făceau să zâmbească atât de larg, cum n-o mai făcuse de ani. Thalia era artă în formă umană. Nebună și dezinvoltă, plină de viață, plină de sentimente. Și tocmai stârnise ceva ce nimeni nu mai făcuse în decenii. Îl făcu să simtă ceva.

          Curând se aflară în colțul ceva mai liniștit al pubului, ținând câteva săgeți de dartz în mână. 

          — Ai mai jucat așa ceva până acum? îl întrebă cu un zâmbet pieziș, privind ținta de pe perete. 

          — Să înțeleg că tu ești vreo expertă? 

          — Nu știu, hai să vedem. Pe ce pariezi? 

          — Nu cred în pariuri. Totul ține de probabilități, iar pe astea nu le poți manipula ușor. 

          — Tennessee, încetează să mai supragândești totul! Noaptea asta ești doar un bărbat avid după distracție, nu un doctor în astrofizică, în regulă? 

          Acesta se încruntă. Nu-i plăcea să i se spună ce să facă, dar în fond, Thalia avea dreptate. Chiar și beat era rațional. Trebuia să schimbe asta. Prinzându-i privirea arzătoare într-a sa, acesta zâmbi, semn că-i acceptase provocarea.

          — Scorezi tu, facem striptease. Scorez eu, răspundem la întrebări aleatorii. Cum sună? 

          Putu zări o nuanță discretă de trandafiri în obrajii ei, ceea ce-i oferi un vag sentiment de victorie. În sfârșit nu mai era singurul stingherit de acțiunile celuilalt. 

          — Am nevoie de mai multă băutură pentru asta, fu tot ce putu spune înainte de a-l devansa. 

          Când reveni, în loc să aducă două pahare, aceasta adusese două sticle de whiskey. 

          — Mă bagi în spital în ritmul ăsta, glumi bărbatul, desfăcându-le siligiul. 

          — Dacă ne temem să trăim de dragul de a nu ne pierde viața, mai e oare ce trăim valoros? 

          Fie alcoolul o transforma, fie Thalia era o persoană incredibil de poetică. Voia să zăbovască asupra subiectului, dar înainte de a avea șansa de a adăuga ceva, săgeata Thaliei traversă cu iuțeală încăperea, poposind direct în mijlocul țintei. 

          — Merida, tu ești? șopti amuzat Tennessee, iar femeia râse gălăgios. 

          — Chiloții jos, Romeo, nu-i timp de vorbă, acuși îmi începe concertul. 

          Bărbatul chicoti colorat la îndrăzneala ei. Își aruncă tricoul într-un colț de cameră, iar mulțimea din jur începu să-i ovaționeze nuditatea. Aparent un petic de piele făcea minuni. Thalia în schimb roșise puternic, aranjându-și săgețile coliniar pentru a nu fi nevoită să-l privească. 

          Rândul său. Luând o gură zdravănă de alcool, îți aruncă săgeata spre țintă cu putere, scorând astfel douăzeci ți cinci de puncte. Thalia nu-și putu abține sarcasmul.

          — Nu găsești hilar cum respiri fizică și mate zilnic, iar cu toate astea ești bătut măr de o croitoreasă? termină în hohote, aproape căzând pe spate. 

          — Croitoreasă, huh? schimbă subiectul discret, pregătindu-și următoarea mișcare. 

          Thalia aruncă din nou. Patruzeci de puncte.

         — Păi crezi că m-aș apuca să tai pantalonii tuturor motocănoșilor fără a ști în ce mă bag? 

          — Îmi puteai spune. 

          — Realizezi că abia am aflat cum te cheamă, nu? reproduse replica sa de la începutul serii, iar Tennessee se găsi zâmbind. 

          — Touche, răsounse dulce, amândoi renunțând la pantaloni în același timp. 

          — În ritmul ăsta nu mă las până nu te fut, decretă femeia cu privirea blocată spre coapsele sale musculoase. 

          Tennessee zâmbi arogant în colțul gurii. Pe cât îl amuza sinceritatea ei, pe atât își simțea toate măruntaiele zdrobite și aruncate la nesfârșit în aer. Nu avea să o spună cu glas tare, dar tot ce-și dorea de ziua lui era doar o șansă de a o cunoaște mai bine. Interior-exterior, adăugară hormonii alcoolizați, iar bărbatul zâmbi chiar mai larg. Pecetlui dorința cu o nouă aruncătură de săgeată. 

         Trei ore și patru runde de Dartz pierdute mai târziu, Tennessee se găsi dansând vivace pe ring, așteptând-o pe Thalia să se urce pe scenă. Orgoliul său mai fu decât rănit când văzu asta, dar apoi Thalia îl mușcă ușor de gât și întreaga sa supărare se evaporă de parcă nici n-ar fi exisat. Apoi jucaseră o rundă de biliard și ping pong, pierzând toate mingiuțele pe fereastră. Nu realizară până când nu le risipiseră pe toate că geamurile erau deschise și omătul sclipicios un bun camuflaj pentru ele. 

          Piesa Carrickfergus bubui brusc în boxe. Tennessee se așteptase ca melodia aleasă să fie ritmată, dansantă, dar în schimb fu șocat să o vadă pe Thalia pe scenă cântând operă. Purta doar lenjerie intimă de dantelă și tocuri de cinsprezece. Prezența sa putea anihila rațiunea oricărei ființe pe o rază de trei mile. Sau cel puțin, asta credea el, în timp ce o privea languros eliberând rând pe rând sunetele unei privighetori. Pubul era plin ochi de persoane transpirate și hormonale, așa că nu-l surprinse atunci când un înfocat încercă să sară pe ea, oprit fiind de o gardă de corp. Nu-l interesa. Îi păsa doar că ochii săi pământii dansau cu ai ei smarald și că în tot acel ocean de oameni, ea îi cânta doar lui. 

         Atmosfera se destinse rapid. Melodii în stilul Cèilidh sunară în pub pentru următoarele ore, iar înainte de răsărit, protagoniștii noștri puseră monopol pe scaunele barului, dansând pe ele de parcă nu ar fi existat ziua de mâine. Tennessee înconjură talia femeii de parcă ar fi fost firesc, urmând ca buzele sale să guste din pielea ei mulatră și parfumată. Thalia își relaxă capul pe umărul său, simțind cum genunchii o răpuneau din cauza fulgerelor de electricitate care se nășteau de fiecare dată când acesta o mușca jucăuș.

          — Hai să dansăm pentru totdeauna, îi șopti bărbatul, iar femeia zâmbi. 

          — De acord, promise, rotindu-se brusc cu fața spre el. Dar acum doar iubește-mă. 

          Nu îi trebui nimic mai mult. Apucând-o de după genunchi, se îndreptă spre prima canapea liberă pe care o văzu, căzând amândoi pe ea precum doi adolescenți. 

          — Ceva boli grave? o întrebă sărutându-i interiorul coapsei. 

          — Doar primele cinsprezece din listă, glumi sacadat femeia, zvârcolindu-se sub atingerea sa. 

          Tennessee îi zâmbi pieziș, acoperind-o cu totul, în pofida oamenilor din jurul lor care le urmau ușor, ușor exemplul. 

 ***

          — Gideon avea dreptate. Aveam nevoie de o noapte ca asta, constată de îndată ce pubul se închise. 

          Ceasul băta aproape ora șase dimineața, spre surprinderea amândurora. Dar timpul petrecut alături de persoana potrivită poate părea uneori a fi... doar șase secunde. 

          — Ți-am zis eu că te și poți distra când vrei, întări Thalia argumentul, desfăcând o pungă de Doritos cumpărată de la un non-stop. 

          Tennessee își aprinse o țigară. Aerul proaspăt îi umplea plămânii de parcă ar fi renăscut. Beția se evapora încet, încet din organism, iar ceafa deja începea să-i pulseze dureros. Încă se mira cum de nu căzuseră în comă alcoolică de la atâta alcool.

          — Vreau să te mai văd, vorbi brusc Tennessee când ajunseră în fața casei femeii. 

          — Tenne... începu Thalia, folosind apelativul prietenilor săi. 

          — N-nu, ascultă. Seara trecută a fost dată naibii. Dar nu din cauza alcoolului, a muzicii sau a jocurilor. Nici de sex nu-mi mai pasă, îți jur. Îmi pasă doar că am simțit eva cu tine. Și-am mai fost beat la viața mea, dar niciodată n-am mai trăit ceva asemănător. Te rog, Thalia, doar..

          — Cum ai vrea să meargă oricum, Tennessee? Ești la mama naibii la opt ore distanță, nu-i ca și cum am putea face naveta. 

          — M-aș putea muta aici. Sunt câteva universități care mi-au oferit în trecut șansa de a colabora cu ei, și dacă le-aș da un telefon... 

          — N-nu, încetează, îl apostrofă femeia, simțind cum câtea lacrimi amenință să o trădeze. 

          Tennessee îi apucă mâinile într-ale sale, dându-le o sărutare. 

          — Nu înțelegi? Tot timpul ăsta, toată viața mea... totul a fost în căutarea ta, Thalia. Tu ești acel ceva fără de care viața mea n-are culoare. Te rog nu mă respinge. Știu că și tu simți la fel, o simt. E-eu.. 

          — În 2010 un camion a încercat să intre în autodepășire pe autostradă, cauzând astfel un lanț de treisprezece morți și patru răniți, îl întrerupse din nou, privind în gol. Mi-am pierdut întreaga familie în acea zi. Dar când m-am trezit, cele mai recente amintiri pe care le aveam erau din vara lui 2008, pe când aveam nouăsprezece ani, astfel că nici nu știu care le-au fost ultimele cuvinte, continuă, vocea ei sfărmându-se sub câteva lacrimi. Zilele treceau, iar indiferent de medicamentația doctorilor, toate amintirile mele se resetau zilnic, la ora opt a.m. Se numește sindromul Copperhanga*. Practic îmi conservă toate amintirile retrograde vătămării. Amintirile anterograde de la trezire și până la somn sunt resetate zilnic din ziua accidentului la ora opt anti meridian. Doctorii nu știu de ce se întâmplă asta. Ei continuă să creadă că un șoc emoțional mă va lecui, dar cu toții știm că astea sunt doar basme, nu-i așa? 

          Tennessee se dădu câțiva pași în spate. Acel șir lung de informații îl amețiră. Nu mai avea să-și amintească de el niciodată? Indiferent de câte ori aveau să se revadă? 

         — Cum de îți amintești că suferi de toate astea atunci? își găsi curajul să o întrebe, iar fata zâmbi.

          — Doctorii mi-au făcut o casetă audio în care îmi explică totul, iar în fiecare zi mă trezesc cu caseta pe noptieră. O ascult și am o cădere nervoasă de câteva ore, dar apoi mă adun și-mi continui ziua. Nu-i ca și cum îmi permit să irosesc prea multe ore. Din fericire, mi-am scris propriile jurnale, iar zilinic cu două ore înainte de resetare, scriu în cât mai multe detalii ziua ce-a trecut. Nu-mi aduc aminte de ele, dar mă ajută să-mi aduc aminte că am o slujbă și să nu mă întreb mereu ce-am făcut în ultimii unsprezece ani. 

          — Thalia, frumoaso, eu... 

          — Am trăit o întreagă poveste alături de tine. Început, cuprins și final. Dar dragostea fără viitor este doar... suferință. Nimeni nu-și dorește mai mult decât mine să te cunoască. Dar... nu pot, șopti distorsionat din cauza lacrimilor. 

          — Dar dacă m-ai pune în jurnalul tău zilnic? Așa ai știi că nu-s un străin. 

          — Serios? Și ce urmează? Să mă căsătoresc și să aflu asta dintr-un jurnal? Să am copii de care nu-mi voi aminti? Să mă sperii zilnic de prezența ta dimineața, când tot ce-mi doresc acum e să te sărut? Tenne, sunt o persoană optimistă, dar nici măcar eu nu cred că are rost să încercăm. Noaptea trecută a fost un basm. Te rog nu-l ruina. 

          Aplecându-se peste chipul său, Thalia își uni buzele de ale sale o ultimă oară, înainte de a se face dispărută pe după ușile blocului. Se grăbea să-și scrie totul în jurnal, până nu i se scurgea timpul. 

          Tennessee nu a mai fost niciodată la fel din acea zi. N-a mai reușit niciodată să se atașeze de vreo altă femeie. Nu așa cum făcuse cu ea, oricum. El și Atlas au reîntregit trupa, iar doi ani mai târziu, la radio se difuza noua lor piesă, "Mica mea fată irlandeză". Tennessee a sperat întotdeauna că într-o zi, Thalia avea să asculte acel omagiu al nopții lor de vis și să-și amintească totul. Dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. 

          Uneori, când mai vizitează Irlanda de Sfântul Valentin, de ziua sa, o vede cântând la același bar, chiar dacă nu mai are cui altcuiva să-i zâmbească. Îi plăcea să se amăgească cu gândul că în pofida amintirilor trădătoare, inima ei încă-l mai putea recunoaștea. Și dacă nu, înseamna că întâlnirea lor a fost precum o tangentă la cerc. O linie infinită menită să lovească cercul într-un singur punct, o singură dată, suficient de puternic cât să dureze o viață înreagă.