TRIGGER WARNING! Povestea de mai jos poate conține limbaj licențios și elemente de natură psihologică care pot fi deranjante pentru unii cititori. 

          Gerul aspru vuia nervos spre chipurile roșite ale celor doi copii, ale căror obraji încercau în zadar să se încălzească sub fularele groase, din cașmir. Dintre nori, zăpada și stelele își cerneau lin întunericul alb, luminând îndoielnic cărarea ce ducea spre casă. Erau obosiți. Avuseseră parte de o zi mai lungă decât veacul, astfel că erau recunoscători că se puteau întoarce în sfârșit la căminul părintesc. Primul care rupse tăcerea fu Noel, un copilandru la vreo zece ani, al cărui glas subțire tremura din cauza frigului:

          — N-nu înțeleg de ce tata ne-a lăsat baltă din nou... Astăzi a fost ultima zi de școală de dinainte de Crăciun. A promis că va fi aici! nuanțele de dezamăgire din vocea băiatului fură bine ascunse sub un timbru iritat, care n-o păcăliră în schimb de Joy, geamăna sa.

          — Poate că a avut treabă din nou... Știi și tu cât de ocupat poate fi.

          — Dar el e ocupat mereu, Joy! Atât de ocupat că a uitat să ne ia de la școală, singura zi din an în care trebuia să fie aici!

          — Noel, poate...

          — Nu vreau să aud nimic, Joy, i-o tăie lehamite copilul, luând-o înainte. Ne-a lăsat baltă din nou, nu a mai rămas nimic de spus oricum... repetă murmurând, lovind cu ghetele bulgării de zăpadă formați pe asfalt.

          Drumul spre casă fu teribil de tăcut. Noel fu mult prea dezamăgit pentru a mai antrena conversațiile interminabile ale surorii sale, iar după o vreme, dispoziția albastră a acestuia o înconjură și pe fată, care aproape începu să plângă când păși pragul și dădu cu privirea de tatăl ei. Simți cum inima i se scufundă când își zări familia în jurul mesei, cântând la mulți ani unui bebeluș de un an. Surorii lor vitrege.

          — Ce faceți aici? glasul ostil al băiatului atrase privirile spre el, ambele tresărind surprinse de îndată ce auziră agresivitatea din cuvintele sale.

          — Piciule, te-ai întors! Taman la țanc pentru tort! Haide, ia-o pe Joy și veniți să suflați în lumânări! timbrul gros al părintelui său îl primi binevoitor, ridicându-se să-l îmbrățișeze de parcă nimic neobișnuit nu se întâmplase.

          Dar Noel nu-i putu procesa cuvintele. Nu putu procesa nimic. Privirea îi rămase fixată spre bebelușul din brațele iubitei tatălui lor, pe care niciunul dintre gemeni n-o putea suporta, și la tortul mic și rotund de pe masă, în mijlocul căruia era înfiptă cifra unu. Noel se feri de atingerea părintelui său, abținându-se să nu plângă.

          — Tortul nostru unde este? întrebă sugrumat micuțul, cu ochii sticlându-i de lacrimi.

          — Păi n-am avut bani decât de unul, iar cum December e cea mai mică, am zis să-i cântăm ei prima oară, iar apoi vouă. Am mai cumpărat o lumânare special pentru voi.

          — Oh, asta e foarte drăguț! Mulțu-.. , începu să spună Joy printre lacrimi, dar Noel o apostrofă fără rușine, întrebând furibund:

          — De asta n-ai venit după noi la școală? Pentru că-i cântai lui Ember?

          — Noel, uite...

          — Ne-ai promis! Ne-ai promis că ne iei!

          — Nu îți înțeleg comportamentul. Știi doar că n-a fost intenționat. Doar că am uitat și am fost să cumpăr tortul și...

          — Nici măcar nu ne-ai așteptat să cântăm împreună! Nici măcar nu ți-a păsat! îl acuză rănit, trântindu-și geaca și fularul pe jos. Era și ziua noastră! Ai promis că n-o să uiți! Ai promis că nu o să faci diferențe!

          — Și nu fac! Uite, am cumpărat lumânări și pentru voi! răspunse plin de speranță bărbatul, aducând încă o lumânare, care alcătuia alături de cealaltă cifra zece. 

          Joy pufni în plâns când văzu numărul, alergând spre camera ei fără a mai spune ceva. Noel în schimb înlemni. Își privi distant tatăl în ochi, parcă căutând în ei ieșirea dintr-un vis urât. Dar din păcate, aceea era noua sa realitate, la fel de zdrobitoare precum crivățul de afară. Cu buzele umede de lacrimi, acesta rosti tremurând, alergând mai apoi pe urmele surorii sale:

          — Noi facem unsprezece azi...

***

          Spre seară, lucrurile nu păreau să se îmbunătățească. December plângea din orice, Velma se certa din nou cu tatăl gemenilor din motive financiare, iar cei doi frați stăteau închiși în cameră, sărbătorindu-și ziua de naștere jucând Monopoly. 

          — Asta nu e viață, Joy! Luc Thomas a invitat întreaga clasă la petrecerea lui de unșpe ani, iar noi nici măcar n-avem o zi a noastră, trebuie s-o împărțim cu Ember și urâta aia de Velma... bolborosi morocănos Noel, plasând o căsuță pe tabla de joc. 

          — Noi doi ne împărțeam aniversarea oricum. Ce mai e o persoană în plus? încercă să-l liniștească fata, zâmbindu-i la fel de cald precum mama lor o făcea cândva. 

          — Poți să nu mai fi atât de dezgustător de înțelegătoare? Încerc să fiu supărat aici, iar tu nu mă ajuți deloc. 

          — De ce ai vrea să fii supărat de ziua ta? 

          — Pentru că nu e doar ziua mea. Cineva a avut grijă să fure toată atenția! 

          — Nu fi ridicol, Eli, știi că mamei nu i-ar fi plăcut să ne vadă așa. Ember e sora noastră, ia-..

          — Sora noastră vitregă!* avu grijă să o corecteze, iar fata oftă. 

          — Ember e sora noastră vitregă. Și nu o putem urî toată viața doar pentru că e a Velmei și nu a mamei. 

          — Privește-mă! o provocă răutăcios, încrucișându-și mâinile. Mai bine mor decât să o accept pe satana aia în familia noastră! 

          — Noel Gingerbread! Pentru numele-...

          — Joey Jam, ascultă aici. Vrei să auzi ce vreau de Crăciun? rosti răspicat, aplecându-se spre chipul ei, pătrunzându-i privirea cu ochii săi de un vernil tulburător de deschis. 

          — C-ce? îi fu teamă să întrebe, clipind și respirând atât de rar, că aproape deveni inertă. 

          — Ca mâine dimineață să mă trezesc adult și să scap de casa asta odată pentru totdeauna!

          — Doar nu crezi cu adevărat asta, nu-i așa? 

          — Bineînțeles că o fac. De fapt, știi ceva? Privește și învață. 

          Iar fără a mai adăuga ceva, copilandrul se ridică, scotocind în biroul său după o coală de hârtie și un stilou. Joy stătea încă turcește în mijlocul camerei, privindu-l nedumerită pe băiat. Nu-l mai văzuse niciodată atât de pornit împotriva noii lor familii. O speria acest lucru. 

          — Aha! exclamă Noel de îndată ce găsi materialele, reîntorcându-se la locul lui. 

          — Eli, ce ai de gând să faci? întrebă curioasă, privindu-l scriind ceva pe hârtia mototolită. 

          — Taci din gură, Joey Jam, mă concentrez! 

          Cu limba scoasă în colțul gurii, Noel continuă să scrie ce avea în gând, iar Joy pufni amuzată de îndată ce-i desluși intențiile. Câteva minute mai târziu, acesta exclamă victorios, începând să citească:

 "Dragă moșule, 

           Știu cam fost cam obraznic în ultimul timp, dar sper că știi că sunt de fapt copil bun. Nam să-ți mai cer prea multe anul ăsta, că știu că oricum nu poți să mi le aduci. Să știi că știu că ești prea supărat să treci pe la noi de când a murit mama pentru că n-a mai avut cine să-ți facă fursecuri, chiar dacă Joy a încercat o dată și le-a ars. Așa că tot ce-ți cer este: 

— Să devin adult suficient de mare să pot să locuiesc singur

—Să o faci și pe joy mai obraznică*

—Să am o mașină sport care să știu să o conduc

— Să nu o mai văd pe velma niciodată

Mulțumesc mult. 

Cu drag, copilul tău preferat, 

noel gingerbread."*

*** 

          Dimineața aceea era neobișnuită. December nu plângea, alarma telefonului nu-l trezise și nu fu întâmpinat de urletele Velmei către incompetența tatălui lor de a aduce bani în casă. Noel se încruntă. Deschizându-și ochii, valea dintre sprâncene i se adânci și mai mult. Unde Dumnezeu se afla? Scărpindându-se în cap, se ridică în capul oaselor, scanând încăperea. Era una de hotel. Luxos. Patul în care se afla era dublu, înfășat cu lenjerie de mătase albastră, iar peretele din stânga lui era în totalitate din sticlă, fiind acoperit de o perdea semi-transparentă. Două noptiere crem, care se asortau cu nuanța pereților, se aflau de-o parte și alta a patului, iar pe cea apropiată lui putu găsi un telefon performant, cheile de la un Porche și o verighetă. Nedumerirea lui devenea treptat panică. Ce Dumnezeu se întâmpla?!

          Lângă el văzu un șifonier imens cu o oglindă în mijloc, așa că se grăbi să ajungă la dânsa. Încă nu se uitase la mâinile sale. Sau la corpul său. Îi era teamă. Teamă că presentimentul ce atârna greu de pieptul său avea să se adeverească. Trăgând de câteva ori aer în piept, se îmbărbătă și se puse în fața oglinzii. 

          Leșină în scurt timp. 

          — Iubire, ești bine? un glas feminin îl trezi din inconștiență, iar bărbatul tresări. 

          Oare cât dormise? 

          Acesta se trase brusc de lângă ea, dând cu spatele de pat. Icni dureros, iar de îndată ce își ridică privirea spre femeie și-o văzu îmbrăcată în costumul Evei, icnetul său deveni urlet. De șoc, Durere. Groază. Rușine. 

          — De ce Dumnezeu ești dezbrăcată? Și cine puii mei ești? urlă speriat, tresărind la grosimea propriei voci. Pupertatea chiar făcea minuni. 

          Femeia încercă să se acopere stingherită de reacția sa, dar Noel i-o luă înainte, acoperindu-și privirea. Tatăl său avusese grijă să facă foarte bine înțeleasă ideea că n-avea voie să vadă femei dezbrăcate până la cinsprezece ani. Exceptând faptul că nu mai avea cinsprezece ani. Iar judecând după circumstanțe, părea să fi trecut de mult de acea vârstă. Oftând, își ridică tremurând mâna de pe ochi, privind totuși în altă parte. Nu era pregătit încă să dea ochii cu ea. Nu credea că era pregătit să dea ochii cu nimeni, de fapt, vreodată. 

          — Erai așa băut aseară? Jur că nu păreai... glasul subțire al străinei se auzi iar, iar Noel tresări din nou. Trebuia să înceteze să mai facă acest lucru, era enervant. 

          — N-nu, scuze, doar că, începu să spună, încercând să o privească. Sânii ei siliconați însă îi captară privirea, făcându-l să roșească din nou. Pentru numele celui Sfânt, poți pune ceva pe tine?! 

          Femeia roși la spusele sale, grăbindu-se să tragă pe dânsa un capot din același material precum așternuturile. Nervoasă și nedumerită de comportamentul lui, își aprinse o țigară. 

          — Ne-o tragem de opt ani și niciodată nu te-a deranjat goliciunea mea. Ce-i diferit acum? Te-ai lovit prea tare la cap când ai căzut? Sau?... rosti nesigură, apropiindu-se de el pentru a-l privi cu ochii ei pământii. Nu mă mai găsești atrăgătoare? Deja? Am doar douăzeci și opt, e prea devreme, credeam că mai am timp! icni speriată, trăgând cu nesăț din țigară. 

          Surprinzător, acesta nu tuși din cauza fumului. Să fi suferit și el de aceeași dependență? Revenindu-și relativ rapid din șocul noilor informații, acesta se ridică, acoperindu-se cu un prosop lăsat pe scaun. Ați ghicit, era și el gol. 

          — Ce mai urmează? Să rărești întâlnirile? Să stai mai mult cu mumia aia cu care ești însurat? Să te desparți de mine? continuă cu pisăgeala, iar Noel făcu un efort olimpic pentru a nu țipa la ea să tacă odată. 

          — Uite care-i treaba, m-am lovit la cap, începu brusc să vorbească, gândindu-se că era un lucru inteligent de spus. Și cred că mi-am pierdut memoria temporar, continuă sceptic, văzând nedumerirea femeii. 

          Cu puțin noroc, poate nimeri peste vreuna proastă care să-l ajute să se ajusteze cu detaliile fără să-l creadă nebun. Poate.

          — Te-ai țăcănit de tot văd, concluzionă necunscuta, stingând mucul de noptiera patului și aruncându-l pe jos. 

          Cine l-a pus să-și pună acele dorințe blestemate? Nenorocit și idiot mai era câteodată... 

          — Vrei să îți amintești cine ești? Foarte bine atunci, lasă că-ți arăt eu! 

          Fără a mai rosti ceva, aceasta se retrase în toaletă, de unde ieși în scurt timp cu un obiect subțire și lunguieț în mână. 

          — Ce-i asta? întrebă nedumerit, luând obiectul în mână. 

          Nu mai văzuse niciodată ceva asemănător. Avea o vagă idee ce ar fi putut fi, dar își alungă rapid ideea, până nu prindea rădăcini. 

          — Ce poate fi oare? Un test de sarcină, bineînțeles!

          — Și ce înseamnă astea trei pătrate? 

          — Sunt două liniuțe, deșteptule. Și înseamnă că trebuie să ai o discuție serioasă cu nevastă-ta despre divorțul ăla cu care mă aburești de doi ani, îl lămuri acidă, smulgându-i testul din mână. 

         Noel rămase blocat în aceași poziție. Era căsătorit. Și lăsase o femeie gravidă. Și aia nu era nevastă-sa. Ce fel de om devenise? 

          — Nu-i posibil, sunt doar un copil! șopti speriat, abținându-și un icnet șocat.

          — Copil ești de treizeci și patru de ani, măi Noel, maturizează-te odată! auzi din spate vocea iritantă a femeii. 

          Treizeci și patru? Așa bătrânt era? Își dorise să fie adult, nu moșneag! Tremurând, se îmbrăcă rapid cu ce haine culese de pe jos. Trebuia să evadeze. Nu știa exact unde, dar trebuia să o facă, urgent. 

          — Unde o găsesc pe Joy? întrebă în fugă, pregătit de plecare. 

          Dintr-un oarecare motiv, spera ca odată ce va vedea un chip cunoscut, să se mai calmeze. Cu Joy totul avea sens. Privind spre femeie, putu vedea tristețea din ochii ei. Nu era el încă copt la minte, dar își putu dea seama că reacția lui o dezamăgise. Din păcate pentru amândoi, asta era cea mai bună manifestare pe care o putu face în acel moment. 

          — La garaj, unde poate fi? Probabil se spurcă iar cu Finn doar pentru a și-o trage mai bine la noapte, rosti nervoasă în răspuns, privind furibundă spre peretele de sticlă. 

          — Doar... nu vorbi așa de sor-mea așa, bine? replică inconfortabil, ieșind iute din cameră. 

          Nici nu știa unde era acel "garaj". Oftând copleșit, își mușcă cu putere pumnul pentru a-și înăbuși un urlet. I-au trebuit lui dorințe de Crăciun... 

***

          Cu ajutorul câtorva ore de căutare prin telefonul și agendele sale găsite prin mașină, reuși să ajungă la reședința lui Joy. Un loc dezolant, plin de mașini și diferite piese de-ale lor aruncate peste tot. Și urlete. 

          — Ai mai du-te-n pizda mă-tii, Finn! Ai spus că nu mai dai banii de chirie pe băutură, ce mama naibii? Cum o să ne descurcăm acum? Nu mă atinge, dobitocule! un urlet aprig se auzi din garajul principal, iar Noel recunoscu vag vocea ca fiind a surorii lui. 

          Alergă spre dânsa ca împușcat, nepăsându-i de consecințe. Zări un bărbat înalt, musculos, încercând să moleseze o femeie jumătate cât el. Văzu negru. Nimeni n-avea dreptul să își bată joc de sor-sa în afară de el. Luându-l pe nepregătite pe agresor, îl azvârli de pe Joy, fiind surprins de puterea din brațele sale. Aparent lucra la sală. 

          — Tu cine dracu' ești, mă? duhoarea whiskey-ului din vocea sa se simțea de la metri distanță. 

          — Nu, tu cine ești de-ți permiți s-o tratezi pe Joy așa? 

          — Îl cunoști personal? Jigodie nenorocită, mă înșeli? agresivitatea bărbatului dădu pe afară când își ridică pumnul spre femeie. 

          Noel se puse în fața ei însă, încasând lovitura în locul ei. O putu auzi pe Joy icnind, dar nu-i păsa de asta în acel moment. Unul dintre avantajele pentru care-și dorise cu atâta ardoare să devină adult era pentru a pune la punct bătăușii. 

          Și avea să profite de acest lucru. 

          De aici, e greu de spus cu exactitate ce s-a întâmplat. Fiind, în esență, încă un copil, lui Noel îi fu greu să se folosească de puterea sa într-un mod eficient, astfel că se trezi dând cu pumnii la nimereală, vărsându-și astfel frustrările întregii zile pe dânsul. Pe de altă parte, agresorul era obișnuit cu bătaia, astfel că știu cum să se apere și unde să lovească ca să-l doboare pe protagonist. Joy încercă să-i despartă, dar în zadar. Erau mult prea prinși în propriile orgolii pentru a mai auzi altceva. Într-un final, după lungi minute, cei doi obosiră din a se bate, căzând la pământ. Plămânii lui Noel ardeau din temelii. Cu siguranță era fumător. 

          — Sunteți niște retardați, amândoi, fu tot ce putu spune Joy înainte de a pleca. 

          Ștergându-și sângele de pe față de cămașa albă, Noel se grăbi să o urmeze. 

          — Hei, Joy, unde pleci? 

          — Nu, tu unde vii? răbufni nervoasă femeia, cu mâinile strânse la piept. Ochii ei pământii erau vineții și roșii de la plâns. Arăta dezastruos, la fel ca el...

          — Ce vrei să spui? 

          — Oh, te rog, nu ne vorbim cinșpe ani și brusc îți pasă de mine? Ce naiba e în neregulă cu tine? 

          Noel clipi des, încercând să proceseze cuvintele. Nu reuși. 

          — P-poftim? Cinșpe ani? Cum adică? 

          — Hai las-o moartă, Noel. N-am chef de rahaturile tale acum, m-ai băgat deja în mai multe decât aveam. Pleacă! 

          — N-nu, nu înțelegi, Joy! exclamă disperat, prinzând-o de braț când să plece. Scrisoarea! Blestemata de scrisoare a funcționat! Sunt adult acum! 

          Îi luă câteva secunde să se prindă despre ce vorbea. Iar când o făcu, râse amar, smuncindu-se din strânsoarea sa. Își aprinse o țigară. De ce toții adulții fumau?! 

          — Deci ție tre' să-ți mulțumesc pentru viața asta de rahat atunci... spuse, plecând spre rulota de lângă garaj. 

          Noel se îndreptă de spate. Spera să găsească o alinare în Joy, nu mai multe întrebări. Îi lipsea vechea ei personalitate calmă și amabilă. Se întrebă ce-i provocă acea schimbare drastică. Apoi își aminti. Dorința doi. 

          "Să o faci pe Joy mai obraznică"

          Sora sa avea dreptate. Chiar era vina lui că ducea o viață mizerabilă. Alergă după dânsa în rulotă, trântind ușa în spatele său. O găsi ghemuită în pat, plângând. Poate încă o mai putea salva. Așezându-se lângă ea, o mângâie pe spate. 

          — Habar n-am ce fel de dobitoc am fost pentru ultimii douăzeci și trei de ani, dar îmi pare rău. Femeia pufni neimpresionată. Lasă-mă să termin! 

          Dumnezeule, oare era și el la fel de enervant când întrerupea pe alții? 

          — Cum spuneam, îmi pare rău. Dar acum sunt altă persoană. Sunt Noel de unșpe ani prins în viitor, iar singura persoană de pe Pământul ăsta care m-ar putea ajuta să găsesc ieșirea din acest necaz mă urăște. Te rog nu mă urî. Nu pe mine, nu tu. Te rog, Joy, te ro-... 

          — Dacă mai spui o dată te rog, o să te plesnesc! răbufni femeia, întorcându-se cu fața spre el. Apoi, după lungi așteptări, aceasta oftă, dându-și șuvițele scurte și roșcovane de pe față. Ca să ne fie clar, singurul motiv pentru care te ajut e pentru că ai doar unșpe ani, căzu de acord, privindu-l intangibilă. 

          Dar acest lucru era suficient pentru el. Luând-o pe nepregătite, o trase într-o îmbrățișare strânsă, amândoi icnind de la rănile pe care le aveau. Începură a râde imediat după. Erau jalnici. Dar erau împreună, iar cumva, asta era de ajuns. Adora ideea că-l crezu atât de simplu, fără a fi nevoit să o convingă de adevăr cu detalii inutile. Poate că multe se schimbaseră în două decenii, dar măcar încrederea oarbă în el rămase la fel. Și era recunoscător pentru asta. 

          — Păi haide acum, grăbește-te până nu vine Finn pentru runda doi! 

          Cei doi se urcară în Porche-ul lui Noel, mergând spre nicăieri. Aveau multe de povestit. 

          — Păi, măcar dorința trei a ieșit ca lumea, concluzionă femeia cât își acoperi ochiul umflat cu fond de ten. 

          — Nu pot să cred că ai reținut cu adevărat scrisoarea! se arătă uimit bărbatul. 

          — Da, păi acea a fost cam ultima noastră aniversare fericită pe care am avut-o așa că, știi tu, am prețuit-o. 

          — Ce vrei să spui? Ce Dumnezeu am ratat? 

          Joy chioti amar. Câte nu ratase... 

          Parcând pe un câmp, cei doi se urcară pe capota mașinii. Pe jos era zăpadă mare de douăzeci de centimetri, iar fiind iarnă, se înseră rapid, astfel că întreg orașul se putea zări de la acea înălțime la fel de feeric precum tablourile lui Thomas Kinkade. Judecând după melodiile din surdină și luminițele decorative, venea Crăciunul. Trecu ceva timp până când Joy se decise să vorbească:

          — După acel Crăciun... nimic n-a mai fost la fel. Tata se certa din ce în ce mai mult cu Velma, atât de mult că începuse să dea în ea. Și a fost doar o chestiune de timp până a ridicat mâna pentru prima oară la noi. Curând a început să parieze la casele de noroc tot ce avea, în speranța că astfel avea să ne scoată din datorii. Dar doar ne-a înglodat mai tare. Ș-și după...

          Inima lui Noel se strânse. Nu știa dacă să se bucure sau nu că nu-și amintea nimic din toate acelea. Cu grijă, o cuprinse pe Joy în brațe, trăgând-o mai aproape de el. Regreta că n-o putuse feri de acele traume. Până în măduva oaselor. 

           — Apoi ne-a pus să renunțăm la școală pentru a munci să aducem bani în casă. Să fi avut vreo paișpe ani pe atunci, spuse cu lehamite, trăgându-și nasul. 

          — Stai, deci avem doar opt clase? întrebă șocat Noel, înghițind în sec. 

          — Practic șapte jumate, da. Ne-am lăsat de ea după primul semestru de a opta. Viața e tâmpită uneori, Eli, îi răspunse șoptit, râzând. Nu te-am mai strigat așa de cinșpe ani. E ciudat, dar îmi place.

          — Joey Jam, eu...

          — Nu mă întrerupe că-mi pierd ideile, îl mustră slăbită din cauza gerului. Cum spuneam, eram în rahat până-n gât. Doar că lucruile erau pe cale să devină și mai futute...

          Mai rău de atât? Dumnezeule Mare, îi era frică să asculte în continuare. Îi era lehamite de tot de se petrecuse. Iar aparent era doar începutul...

          — Tata aducea curve acasă. Velma avea crize, pe bună dreptate. Iar într-o zi, după o ceartă ca-n filme, tata a... ei bine, el a... începu să spună, dar lacrimile îi înnodară gâtul. Practic a luat un cuțit și-a măcelărit-o pe Velma în fața noastră. Am încercat să-l opresc, dar n-a ținut cont de nimeni. De aici am cicatricea asta urâtă, murmură răgușită, arătându-i o urmă adâncă lângă încheietura mâinii stângi. S-a întâmplat de ziua noastră, devenind totodată cea mai rea aniversare din istorie. N-nu... nu mai rețin exact ce s-a întâmplat după. Am fost prea șocată ca să mai gândesc limpede. Știu doar că a fost arestat la un moment dat, iar noi trei am ajuns în grija asistenței sociale. Și da, e la fel de rău precum citești în cărți, rosti tremurând, abținându-și hohotele de plâns. December este absolut superbă, iar pe vremea aia n-avea mai mult de șase ani, așa că i-a fost ușor să fie adoptată. A avut o criză la început, că nu voia să fie despărțită de noi, dar... presupun c-a fost mai bine așa. Noi doi am ajuns doi distruși oricum, nu c-ar fi avut ceva bun de învățat dacă rămânea prin preajmă...

          — Ai mai auzit ceva de ea de atunci? întrebă cu inima mică, deși nu se înțelegea. 

          Până azi dimineață, putea să jure că o detesta. Acum tot ce-și dorea era să o îmbrățișeze. Strâns. 

          — Destinul e o chestie foarte amuzantă, Noel... Foarte, foarte amuzantă. Iar el a făcut ca anul trecut să ne regăsim. Eram la magazin când am zărit-o. Era doar un copil când am văzut-o ultima oară. Dar cumva, ceva din mine a recunoscut-o în acel moment. A fost șocată de descoperire, bineînțeles, dar după o cafea, am reușit să rămânem în relații amicabile. Lucrează la firma unde ești și tu acum. Dacă nu mă înșel, cred că o fuți pe sor-sa vitregă, Candy. Nu te teme, nu împart niciun părinte, ești în siguranță, glumi, dar niciunul dintre dânșii nu râseră. 

          Era patetic. Noel adult era patatic. Asta explica cum de Joy și Candy știau atâtea una despre cealaltă, dar informația nu deveni mai puțin imposibilă de digerat. 

          — Dar asta nu explică cum de noi doi nu ne mai vorbim. Și cum de sunt căsătorit dacă sunt cu Candy. Care aparent îmi poartă copilul. Și cum de-ai ajuns tu cu Finn. 

          — Candy-i cu burta la gură? Ha, asta da veste! pufni amuzată Joy, râzând de ridicolul situației. Noel o urmă îndeaproape. 

          La urma urmelor, nu mai erau multe de făcut în afară de a râde. 

          — Dar serios vorbind, cum rămâne cu celelalte detalii? 

          — Păi dacă ai tăcea odată, poate chiar ai afla, îl persiflă, iar acesta se strâmbă. Nu era obișnuit cu atâta personalitate din partea ei. 

          — La optșpe ani, ai întâlnit-o pe Cruella. Avea șaizeci de ani, da' era putred de bogată. Iar la acel moment, asta era exact ce căutai. Un an mai târziu, v-ați căsătorit. Ai sperat că o să moară rapid, dar aparent cioata are nouă vieți. Mai ai de așteptat deci. Candy a fost însă adevărata ta dragoste. Bine, ei nu i-ai spus asta niciodată, încă crede poate c-o vrei doar pentru sex, dar din ce am înțeles de la Ember, chiar pare c-o iubești. 

          — M-am căsătorit cu Moartea pentru bani? mormăi stupefiat bărbatul, iar Joy râse sănătos. 

          — Păi ce să zic, ce nu face omul pentru bani, huh? Adică, te-a pus înapoi în școală, ai terminat o facultate, te-a făcut director la firma ei de arhitectură, banii ei sunt banii tăi, cumva, văd avantajele, știi? Obișnuiam să te strig curvă masculină pe timpuri, dar m-am oprit. Te-aș mai striga ș-acum, dar ești minor și nu mă lasă inima. 

          Noel o lovi jucăuș între coaste. Atmosfera se destindea, iar el iubea asta. 

          — Iar acum, partea de rahat suprem. 

          — Parcă nu înjurai atât când eram copii, constată cu uimire blondul, iar femeia zâmbi. 

          — După ce viață am dus, cred că mi-am câștigat acest drept. Plus, să nu uităm de dorința numărul doi. Tu m-ai vrut așa, nu? 

          — Te vreau înapoi cum erai, totuși. 

          — Wow, mulțumesc pentru încurajare, înseamnă mult! răspunse persiflant, continuându-și povestea. Ei bine, când ai găsit-o tu pe dezgropată, cam tot pe atunci l-am găsit și eu pe Finn. Era șarmant și frumos pe atunci, iar eu eram fără casă sau școală, așa că e destul de simplu de tras liniile. Ne-am căsătorit fulgerător, dar n-am reușit să facem plozi. Un an mai târziu, eram la spital, tocmai pierdusem o altă sarcină, când doctorul m-a diagnosticat cu cancer de uter, ca mama. Au fost nevoiți să mi-l scoată până n-avea să se răspândească. Te-am sunat în seara aia să-ți spun totul, dar mi-a intrat căsuța. M-am gândit mult la mama în acea seară. Când tata a aflat că are cancer, a înlocuit-o cu Velma în trei săptămâni. În mai puțin de trei luni deja își luase viața. Mi-era teamă să nu-mi facă și Finn ceva asemănător. Într-un final, când ai răspuns, erai beat muci. Mi-ai urlat că o să te abandonez și eu la fel ca ea. Ți-am spus că mama nu ne-a abandonat, ci doar n-a mai suportat lumea în care trăia. Iar tu... tu m-ai întrebat ce fel de viață mai era și asta. Că mai bine muream decât să mă chinui și să chinui și pe alții ca pe-un câine. N-am mai sunat din acea seară. Nici tu nu m-ai căutat să-ți ceri scuze, iar așa au trecut cinșpe ani. 

          — N-nu.. refuz să cred că am devenit astfel! C-cum... cum să-ți spun așa ceva? Dar tu ești surioara mea! 

          — Și mereu voi fi, doar că... uneori, viața e mai complicată decât o putem noi descrie. De aceea am rămas cu Finn. A avut o cădere nervoasă când a aflat că nu-i pot da copii, dar nu m-a lăsat niciodată să divorțez. În schimb, asta l-a făcut să creadă că-i dă dreptul să mă bată și să facă ce vrea cu mine. În ochii lui n-am fost niciodată mai mult de-o cârpă...

          Refuză să mai audă vreun alt cuvânt. Toată acea zi, toate acele informații... erau mult prea mult pentru el. Descălțându-se, intră cu gleznele în zăpadă. Avea nevoie de asta. Să simtă ceva. Orice. Să simtă că tot ce trăia era aievea, și nu doar un coșmar. 

          — În cât suntem azi? întrebă cu ochii închiși, având chipul spre cer. Fulgii de nea i se topeau pe frunte.

          — E Ajunul Crăciunului. I-ai făcut scrisoare Moșului? întrebă peste picior Joy, dar Noel tresări ca electrocutat. 

          — Asta este! Dumnezeule Mare, asta este! Totul s-a întâmplat din vina mea! Velma, tu, mașina scumpă pe care altcumva n-aș fi putut să o am... Totul se leagă acum, Joey Jam. Totul e din cauza blestematei de scrisori! 

          — Și ce vrei acum? Să-i scrii alta în care să-i ceri să desfacă totul? Fii serios, Eli, așa ceva se întâmplă doar în filme. 

          — Viața bate filmul, rosti entuziasmat Noel, cu un rânjet languros pe chip. 

          — Bine, și să spunem c-ar merge. Atunci care a fost scopul la toată tărășenia asta, dacă o poți face și desface când ai chef? 

          — Eu. Eu am fost lecția, Joey Jam. A trebuit sa trec prin iadul ăsta ca să realizez cât de norocos sunt de fapt. Că te am pe tine, și pe December. Până și pe Velma! E-eu... n-am știut să apreciez nimic, am fost un prost. Dar voi repara asta cumva, își promit. Și în viața reală o să mă asigur că vei primi totul. 

          — De ce ai renunța la toate astea? Adică, tu ai totul. Bani, faimă, un plod pe drum, ai totul. 

          — Dar n-am o familie. Și cred că încep să înțeleg de ce toți adulții pun accent pe asta. Pentru că nimic nu-i mai important. Niciodată. 

          — Niciodată, întări afirmația Joy, sărind să-l îmbrățișeze. 

          Scoțând din buzunarul gecii o scrisoare ruptă și mototolită, Joy i-o înmână. Noel o deschise cu grijă, atent să nu o rupă, iar lacrimile îi curseră involuntar pe obrajii țurțuri. 

          — De unde ai asta? reuși să întrebe printre lacrimi. 

          — O luasem de sub pat înainte să vii după mine în rulotă. Ceva mi-a spus că s-ar putea să am nevoie de ea. 

          Noel o privi cu un zâmbet emoționat pe chip. Minunile de Crăciun chiar existau. Așezând hârtia pe capota mașinii, tăie cu un pix tot ce scrisese mai înainte. Tot ce scrisese ieri. 

          Era o persoană diferită atunci. 

          Cu speranță în suflet, începu să scrie:

"Dragă Moșule, 

Știu c-am fost obraznic în ultimul timp, dar sper că știi că sunt un copil bun, de fapt. Anul ăsta nu-ți cer nimic complicat. Nu-mi vreau decât familia înapoi.

Cu drag, copilul tău preferat, 

Noel Gingerbread."

***

          Era crivăț. Era noapte. Era ziua lor. Trecură șase ani de atunci. Velma n-a mai murit, tatăl lor nu a mai pierdut banii la casa de noroc, iar ei n-au mai renunțat la școală. Îndrăzneau să spună c-aveau chiar o copilărie normală. Noel a acceptat-o pe December în grupul lui în sfârșit, dar nu mai era din obligație. Acum că crescuse puțin, fata era chiar de treabă. Într-o seară chiar îi spusese despre peripețiile sale dintr-o altă realitate. El și Joy și-au păstrat amintirile, cumva ca o lecție pentru a nu mai uita vreodată adevăratele comori ale Crăciunului. December îi adora. Devenise chiar geloasă pe poveștile lor, astfel că de fiecare dată când stătea cu ei, îi mai întreba câte o curiozitate. Cei doi îi spuseră că dacă avea să fie cuminte, ar fi putut chiar să-l vadă pe Moșul pândindu-i printre brazi.

          Astfel, în acea seară, December era convinsă că acum, în preajma Crăciunului, Moșul va da târcoale casei lor cu siguranță. După ce ascunseră cadourile în pod, gemenii intrară tip til în casă, încercând să nu creeze zgomot pentru a o stârni pe Ember cu teoriile ei despre Moș Crăciun din nou. Râzând, închiseră ușa, șoptind: 

          — Shh! Crezi că ne-a auzit? 

          — Și dacă ar fi făcut-o, crezi că nu ar fi înnebunit? 

          Vântul puternic făcu fereastra să se zgudure în acea seară geroasă. Micuța December veni în fugă, atinse lemnul și privi lung brazii din jurul cabanei. Un zâmbet îi înflori pe buze, mai apoi făcând cu ochiul în noapte.

SFÂRȘIT. 

Poveste scrisă în cadrul evenimentului WinterFest de pe AstroWatt, discord, 2021. 

* Sora noastră vitregă— de fapt, e half sister din engleză, doar că nu există un echivalent în română, așa că am decis să folosesc această expresie în schimb. 

*Scrisoarea lui Noel către Moșul— am scris-o intenționat cu greșeli de exprimare, gramaticale și ortografie, întrucât un copil de unsprezece ani încă mai are asemenea scăpări. 

* Fă-o pe Joy mai obraznică— aveam în cap cuvântul savage din engleză, dar n-am știut cum altcumva mai bine să traduc.