Capitolul 1.

În vilă era o liniște pe care mi-aș fi dorit să o am in cap. Niciun zgomot, răsuflare greoaie sau vreao șoaptă. Ba chiar imi puteam auzi bătăile inimii.

Totul e pașnic dar, evident, decorul din acest moment e altă poveste.

Tot ce observam, fiind in capul scărilor, primul etaj, jos, arăta de parcă prin ușile impunătoare de bron venise un camion plin cu SpagettiOs si le descarcase acolo. Ceea ce vedeam era tot împroșcat cu carmin si mizerie si arata de parca aici ar fi fost un adevarat masacru.
Grămezi de hălci dintr-o gramada de tipuri de substante solide care, in general, cu totii le avem in interiorul corpului.

Imaginea asta imi spune ca nu o sa ma mai uit niciodata cu aceeasi ochi la o conserva ChefBoyardee.

Și totuși, pe mine nu a ajuns niciun strop de sânge. Cizmele negre luceau, aproape ca imi puteam vedea reflexia in ele; pe pantalonii militari negri si cămașa Under Armour, uniforma de bază a Străjerilor, nu era nicio picatura de sange inchegat. Am talente - talente majore.

Mi-am plimbat ochii prin încăperea enormă ce se afla sub mine, asta trebuie sa fi fost, de departe, una din cele mai mari si reusite Decontaminari ale mele, ceea ce reprezintă cautarea, gasirea si distrugerea trădătorilor care, acum mai mult de un an, il sustineau pe Ares cand incercase să preia controlul asupra muritorilor.

Amărâții de pământeni obisnuiti care se amestecasera unde nu ar fi trebuit zăceau morti printre odraslele zeilor -mai e nevoie sa spun de olimpieni?

Dar majoritatea celor ce zăceau aici mutilati si despicati, erau pursânge. Numele lor oficial fiind Hematoi. Nu m-am abtinut să nu-mi dau ochii peste cap. Idioții ăștia erau atat de îngâmfați pe cat le spunea si nenorocitul lor de nume. Eh, niste plozi, rezultatul a doi semizei care și-o trăseseră în toate modurile posibile fara intemtia de a avea o odraslă. Sângele lor era comparat pur in comparatie cu cel al categoriei complementare lor, semipurii. Semipurii erau mai slabi decat purii.

Fiind dovedit prin doza mai mică de eter⁴, substanța care înconjura Olimpul si, totodată, curgea prin sangele zeilor si creatiile lor.

Toti au fost sortati pe categorii.

Dar, la sfarsit, cand mureau, toti ajungeau la fel, adică împuțiți, mizerabili si făra suflare.

M-am întors cu privirea spre usile duble cascate, Străjerii erau aici. Puteam simti frica si ezitarea de a intra aici. Un zâmbet mi-a încolțit. Știau ca eram aici, eu, Apollyonul. Și ei mă puteau simți, dar altfel, mai diferit.

Sa clarfic existenta mea, sunt semipur dar si Apollyon, copilul unui pursange si un semipur, o impreunare ce a fost interzisa mii de ani. Pentru ca un Apollyon e mult mai puternic decat ar spera vreodata un pursange sau un semipur.

Asa că, mereu ajungeam inaintea Strajerilor la trădători, astfle, Străjerilor le rămânea doar sa strângă mizeria după mine, un lucru care sunt convins că-i incanta peste masura.

Prima care a intrat a fost o femeie inalta, imbracata ca mine, parul ei negru fiind strâns intr-un coc in varful capului. Ma pot lauda cu faptul ca sunt mai tânăr decat ea care, cel mai probabil avea 35 de ani. Pentru un Străjer ca ea, era ceva neobișnuit sa traiasca atat. S-a oprit exact langa intrare iar tenul ei măsliniu a pălit instant. I-am privit gesturile, a strâns mai bine pumnalele de titan, parca ar fi asteptat ca toata mizeria sa dispara pur si simplu.

Am analizat mai bine trăsăturile chipului ei, avea pomeți largi si o cicatrice ce pornea de pe frunte si sfarsea pe gat. In acel moment mă observă si a incremenit.
Eu am zâmbit larg.
In urma ei a venit un alt Străjer care aproape a doborât-o. M-a vazut si a soptit.

-Seth.

Imi rosti numele de parca ar fi gasit un monstru infiorator cu sapte capete sub pat. Au mai aparut inca cativa Strajeri, iar al nouălea a aruncat o privire terifiata asupra proiectului meu de desing interior, a căzut jos si a inceput sa isi verse mațele.
Drăguț!

Când s-a îndreptat de mijloc finalizând scena de vărsături, cam verde la fața, s-a dat inapoi, scuturând din cap.

-N-nu pot, a icnit. Nu pot face asa ceva.

Apoi s-a intors si si-a miscat curul pe usa afara. Am oftat, un alt fricos care se presupune a fi in stare de a lupta cu zeii, de exemplu, Hades.

Femeia-Străjer avea coaie mai mari decat toti masculii care erau cu ea. S-a apropiat pășind peste un picior care ii apartinuse tipului ce... nu, piciorul aluia era undeva langa scara. A deschis gura dând sa vorbeasca ceva, iar eu abia asteptam sa aud ce-avea de spus. Dar apoi aerul din încăpere s-a schimbat devenind mult prea apasat.
Glifele antice mi s-au raspandit pe piele, agitându-se formand diferite sigilii de protectie.

O coloana de lumina intunecata a străpuns tavanul coborând pe podea, la cativa pasi de Femeia-Strajer. În lumina care se evapora, a apărut un zeu.

Străjerii s-au dat cu 5-6 pași din spate iar câțiva au cazut in genunchi, si brusc, ignorat toata mizeria.
Personajul care-mi plăcea mai puțin din Tartar imi zambea acum vanitos, încrucisându-și bratele la piept. Și-a dat pe spate capul lui plin de fumuri, afectat, jalnic si mai mereu inutil si s-a uitat la mine cu ochii ăia de un negru profund. O ciudatenie data naibii.
Fața lui mândră ma enerva.

M-am scărpinat pe frunte cu degetul mijlociu.

-Am simțit o perturbare a forței, a spus

Mi-am mijit ochii si am pufnit exasperat.

-Pe bune? Ai luat o frază din Războiul Stelelor?

Hades, zeul morții si a altor chestii enervant de importante care impiedicau practic uciderea lui, a ridicat din umeri.

-Poate că da.

Avusesem o seara buna, la cina am mancat mușchi de vită si homari. Omorăsem niște oameni. Am speriat niste puri si semipuri. Iar gandul imi trecea la colegiul de fete descoperit acum cateva saptamani. Fetele alea pot inveseli orice baiat. Dar cum aparuse el, toate planurile mele aveau sa se duca pe râpă.

Mă furnica pielea iar glifele mi se agitau necontenit. Hades si cu mine ne cunosteam de vreme buna, si o vreme nasoală. Nu mă putea ucide, nu stiam cum m-ar fi putut ucide alt zeu, dar stiam c-o s-o facă pana la urmă. Mă țineau în viata doar cu motivul ca aveau nevoie de mine si sa le implinesc lucrurile murdare, cum ar fi, uciderea tradatorilor.

-Ce vrei? l-am intrebat.

Și-a inclinat capul intr-o parte.

-Intr-o buna zi o sa mi te adresezi cu respect, Apollyon.

-Intr-o buna zi o să-ți dai seama ca nu te respect, am raspuns sicririt.

Străjerii se holbară la mine ca si cum mi-aș fi bâțâit cu mădularul pe la nasul lor.
Pe buzele zeului se ivi un zâmbet supțire, un zâmbet care spune ascundeti-copii-si-pe-cei-dragi, dar, cum nu aveam așa ceva, nu mă intimida.

-Noi trebuie să mai stăm de vorbă.

Până să-i mai pot raspunde, a pocnit din degete iar, acum ne aflam în fața vilei cu cizmele-n nisip. Si cu mirosul de sare ce imi coplesea simturile impreuna cu vuietul mării.
In gat mi s-a ridicat un mârâit de furie.

-Nu-mi place de loc cand faci asta.

-Știu, a zâmbit.

Pur si simplu nu puteam suferi chestia asta, iar idiotul o făcea de cate ori avea ocazia, de obicei odata la 5 minute sau mai puțin. Uneori mă arunca prin diferite camere doar de-al naibii. In ultimul an mi-a intins rabdarea pana la cote maxime, nenorocitul.

-Despre ce trebuie sa stam de vorbă? am întrebat scrâșnind din dinti incercand sa ma abtin sa nu il pocnesc cu o rafală de akasha, un element pe care foar zeii si Apollyonul ii pot stăpâni.
Poate că nu l-ar fi omorât, dar mai mult ca sigur l-ar fi pișcat ca dracu.
Hades și-a întors privirea spre oceanul inchis la culoare.

-Chiar trebuie să faci așa de multă mizerie? a întrebat.

-Ăăă?

-Acolo, zise el mângâindu-si ușor bărbia, e nevoie sa faci atat de multa mizerie cand ii ucizi pe cei care ne trădează?

-Dacă trebuie? Nu.

-Atunci? De ce?

S-a uitat la mine.
Nu era nevoie să ii omor asa cum ii omoram acum, aveam posibilitatea să ii spulber cu totul, rapid si curat. Dar nu era stilul meu.
Mi-am personalizat tehnica care acum, imi place si imi aduce o satisfactie. Poate că la inceput fusesem mai putin...violent, insa nu mai era situatia. Nu cand singurul meu scop era să mă ocup de chestiile murdare ale zeilor. De fiecare data cand vedeam ochii de miel fara scapare ale tradatorilor imi aducea aminte de fiecare data cand esuasem, si de asta o fac atat de crud. Am alungat gandul, refuzand să-l mai continui. Nu cand nu am la indemana o sticlă sau mai multe de whisky.

-Voi m-ați transformat in Terminator, la ce vreti sa va asteptati? am ridicat fin umeri. Despre asta voiai să vorbim? Sunt sigur ca ambii avem lucruri mai bune de facut.

-Nu de-asta sunt aici, Apollyon.

-Ce-i?

Hades a oftat si si-a intors capul spre mine.

-Îți aduci amine de Perses?

-Ăăă, nu. Am uitat complet de titanul supradimensional de doi metri care l-ai eliberat din Tartar.

Vocea imi era plina de sarcasm, ceea ce a fost notat imediat de Hades. Iar asta m-a inveselit enorm de tare.

-L-ați prins? am întrebat.

-Nu tocmai.

-Pff, ce surpriză!

Eliberarea lui Perses a fost un moment disperat de al invinge pe Ares. Titanul fiind unica ființă de care se temea Zeul
Războiului. Iar in schimbul acestui fapt, Titanului i s-a promis pentru eternitate Câmpiile Elizee, asta dacă se purta frumos.

Dar, evident, titanul nu se purtase deloc frumos, iar in momentul in care Ares a fost eliminat, titanul a dispărut...să se ocupe cu ce se ocupă zeii de milenii intregi.

Bag mâna in foc că asta cuprinde si partide de sex.

-Sarcasmul si jigodismul tău nu sunt necesare in momentul ăsta, Apollyon, rosti Hades degajat.

Am rânjit la el.

-Măcar există cuvantul "jigodism"?

-Dacă spun eu, sigur că există.

Hades a tras adânc aer în piept pe semne că era foarte aproape de punctul aruncă-l-pe-Seth-in-oceanul-din-zonă.

-Perses a făcut inimaginabilul, a oftat.

-Trebuie să dezvolți definiția, m-am încruntat.

-A mai eliberat și alți titani.

-Asta nu-i...stai. Ce?!

-A mai eliberat si alti titani, Seth.

Acum îmi captase atenția.

-Pe toți?!?!

-Șapte, confirmă el privind undeva in gol. Inclusiv Cronos...

Beleaua dracului in Hades, la asta nu mă așteptasem. Am scuturat din cap făcând un pas înapi, in timp ce mi-am așezat mâinile pe șolduri.

-Cum mama naibii s-a întâmplat așa ceva?! Ai dormit în post, sau cum, Hades?!

-Da, Seth, am tras un pui de somn si Perses s-a strecurat incet si a eliberat cei șapte titani.

Suna verosimil.

-Nu, s-a răstit Hades, cu ochii negri aruncând fulgere intunecate. Eu nu am dormit in post, niciunul dintre noi nu a dormit derbedeu idiot ce esti!

Am ridicat o sprânceană.

-Păi asta nu era necesar!

Hade, m-a ignorat.

-Foloseste-ți si tu creierul măcar odata, Seth. Ești băiat isteț. Stii si tu asta. Si stii al dracului de bine ca dupa eliminarea lui Ares cel mai posibil vor urma reactii in lanț.

-Mda, s-ar putea să-mi aduc aminte.

S-a dat zdravan inapoi cu un pas in spate, mi-am dat seama ca a facuto doar ca sa nu mă pocnească si sa vad steluțe mov.

-Știam că o să fie efecte secundare. A fost un risc pe care trebuie să ni-l asumăm. Dar cand a murit Ares, toți am fost slăbiți intr-un fel sau altul. Nu ne-am dat seama ca una din cele mai mari fisuri ale armatei noastre vor fi atunci cand sigiliile de protectie ale lui Ares vor dispărea. Cum si-a dat seama Perses cum a si ajuns in Tartar ca să-i elibereze. Unii dintre ei sun liberi, sunt libere si niste suflete, umbre. Si nu doar niste suflete libere, ci suflete străvechi care i-au ținut pe titani când dormeau.

Am căscat gura.

-Adică spui că niciunul dintre voi nu s-a gandit ca se poate intampla asa ceva?

Hades a raspuns la privirea mea uluita cu o cautatura feroce.
Am râs sec.

-Minunat. Avem titani ce se plimbă prin zonă?

-Sunt undeva. Unde? Habar n-avem, spuse Hades ridicand umerii in semn de neștiință.

-Așa că vreți să-i urmăresc eu, sau ce?

Cel mai probabil, ăsta e motivul pentru care el se afla aici, oricat de idiot ar suna, misiunea asta imi dă satisfactie. De la un timp decenise enervant de plictisitor sa impart Decontaminari, iar localizarea titanilor ar fi cea mai fantastica idee de a nu te plictisi. Oricat de puternic si invincibil eram eu, sunt constient de faptul ca nu pot invinge o ceată de titani. Ceea ce inseamna ca o sa mor mai devreme decat as fi crezut.
Eh, oricum nu-i mare tragedie.

Cand zeii nu vor mai crede ca le sunt util, mă vor omorâ ei.

-Nu.

-Nu, ce? am intrebat scons din transă.

-Nu te trimit dupa ei, rosti Hades.

-Atunci?

-Am altă misiune pentru tine. Una mult mai bună, trebuie să pleci imediat in sudul Virginiei. Ți-aș fi repezit eu curul ala voios acolo, dar pentru faptul că m-ai supărat, vei conduce 20 de ore.

OK, OK, asta era enervant, dar imi plac excursiile, sper sa merite efortul.

-Ce se află în sudul Virginiei?

-Universitatea Radford.

Am așteptat, tăcând, in speranta că o să mai adauge inca ceva, dar nu a facuto.

-Deci vrei sa ma inscriu la Facultate?

Hades a inceput sa suras, iar acel surâs a devenit brusc un hohot de ras psihopat si apoi un chiuit.

-Ce dracu' e asa de amuzant? am indreptat încruntându-mă.

Și-a pus mâna pe umarul meu începând să râdă din nou ca un tembel ce este.

-Tu. La facultate. Să-ți folosești creierul ala de gaina, să fim seriosi! apoi a inceput sa rada din nou, aproape ca se zguduia pamantul.

Acum chiar imi venea sa-l pocnesc cu akasha.
S-a oprit brusc din râs devenind serios.

-Este cineva important acolo, care trebuie apărat cu orice preț, Seth.

Buzele mi s-au arcuit intr-un zambet de batjocură, mă trimitea ca paznic...ce stereotip.

-Prea puține detalii.

Rânjetul lui Hades a devenit brus obraznic.

-O să știi despre ce este vorba cand vă veți întâlni.

Mi-a fluturat in nas o foaie de hartie ce parea a fi un orar.

-Ăsta ii e programul, o sa iti fie usor.

Am luat hartia si m-am uitat pe ea, era un orar plictisitor plin cu ore de psihologie si sociologie. Oribil!

-Si ce trebuie să fac cu persoana asta anonimă?

-Să ai grijă să rămână în viață, Apollyon.

-Nu zău? am pufnit.

-Trebuie să vă duceți amandoi in Dakota de Sud la Academia Legământului, la universitatea de acolo.

Pe sira spinarii am simtit fiori reci, locul ara era ultimul loc de care aș fi avut eu chef, Academia Legamantului din Dakota de Sud.

-De ce? Cine-i persoana asta, mă rog?

Lui Hades i-a revenit zâmbetul iar apoi a dispărut într-un nor de fum negru, pur si simplu.
Bum Bum! A dispărut.

Iritat, am coborât privirea pe orarul plicticos, undeva intr-un colț era numele lui sau ei.
Fern. J.

Suna a nume de tocilar idiot!

M-am intors spre ocean si am aruncat un intreg pomelnic de injuraturi lui Hades, in vreme ce vântul rece al serii se juca cu cateva dintre firele de par mai scurte. Mi-am scos curelușa de piele lasând părul liber, nu aveam un par lung ca al lui Hades, era mai scurt, aproape pana la umeri. Mi-am prins parul inapoi si mi-am strâns mai bine cureaua de piele in jurul codiței, si pot sa jur că l-am auzit pe Hades râzând.

Nu sunt prea surpins de faptul ca Hades nu mi-a dat multe detalii, asa fac toti zeii, iti dau informatiile dupa ce nu mai sunt necesare.
Un lucru era clar, Hades a facut o alegere proastă. Să apăr pe cineva, pfff, ultima persoana pe care am apărato murit in brațele mele cu trei gloanțe, două in piept și unul în cap...

------------------------------------

Nu uitati de vot! Aveți o poza cu Seth in poza capitolului.