Douăzeci și doi

Între rânduri eu mă pierd
și mintea încet mi-o dezmierd.
O altă zi pierdută, nesatisfăcută,
moarte uneori arată prea abătută. 
Trupul, inima și sufletul ei otrăvit, 
cu mult timp în urmă și ele au iubit. 
A iubit o viață ș-un destin ce au amăgit. 
Cu putere, euforie și minciuni au rănit. 
Părăsindu-și forma omenească 
pe creator își  dorea să-l întâlnească.
Vorbe grele voia să-i mai grăiască,
dar nu știa unde poate să-l găsească. 
Sufletele vinovaților se adunau, 
iar nevinovați suferind, așteptau. 
Porțile iadului și raiului s-au închis,
pământul se poate asemăna unui abis. 
Moartea era ocupată mai mult ca altă dată,
n-a mai dus sufletele din vid niciodată.
Le-a părăsit și a plecat în căutarea unui țel,
unui trup firav, rănit și destul de subțirel. 
Voia să o ia de la capăt,
să devină cine a fost odată...

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top