Inimi îndurerate: Departe de casă [EDITARE]

Inimi îndurerate: Departe de casă [EDITARE]

2,032 147 5

Rebeca șelha ben Amos este fiica cea mai mare a soților Miriam și Iosua ben Amos, doi dintre cei mai buni medici ai Ierusalimului din acele timpuri. Când părinților ei li se cere să dea o mână de ajutor la îngrijirea răniților din cadrul luptelor pentru supremație din Ierusalimul anilor 67-70 după Hristos și nu se mai întorc, toată responsabilitatea și grija surorilor mai mici, Debora și Rut, cade pe umerii săi și ai fratelui ei mai mare, Filip. Vor reuși să facă față provocărilor războiului? Dacă nu, ce se va întâmpla în continuare cu ei? Care va fi atitudinea pe care o vor adopta, în situația de față? Vor privi totul pasivi, sau se vor adânci în aflarea adevărului din spatele cortinei?Fiind pe punctul de a fi ucisă, este salvată în ultimul moment de către tribunul uneia dintre legiunile romane, Marcus Quintius. Cum vor decurge lucrurile în continuare? Va lua totul ca pe un simplu incident sau va încerca să profite de conjunctura în care a ajuns la momentul respectiv pentru a se salva pe sine şi, mai apoi, pe fraţii săi? Va renunța la tot trecutul ei pentru tribunul roman sau va trăi mereu cu sentimentul că viața nu merită trăită departe de casă?Găsiți răspunsurile la aceste întrebări și la multe altele, în carte.Lectură plăcută!Mulțumesc mult pentru copertă, @CherryWriter!• 2016 - Prezent •…

File din poveste [ACTUALIZĂRI RARE]

File din poveste [ACTUALIZĂRI RARE]

274 22 2

O colecţie de povestioare, în general cu o anumită morală, dar nu neapărat.• 2016 - 2017 •…

Mai dă-mi răgaz o lună!

Mai dă-mi răgaz o lună!

941 120 11

John McGregor este un influent om de afaceri. Împreună cu soția sa, Lilith, cu care este căsătorit de 15 ani, are un băiat pe nume David și o fetiță, Eleonor.Nenorocirea lovește această familie în aparență fericită atunci când John se îndrăgostește de Amy Lee, fiica unuia dintre colaboratorii săi, cu mult mai tânără și mai dornică de aventură decât soția sa, care este mai preocupată de creșterea și educarea copiilor, decât de concedii de lux și petreceri extravagante.Cu două săptămâni înainte de Crăciun, el îi spune lui Lilith că dorește să înainteze actele pentru divorț. La auzul acestei vești, soția sa îi mai cere doar un răgaz de o lună.Vă invit să urmăriți ce schimbări poate produce în sufletul cuiva un comportament pozitiv repetat, chiar și în condiții ostile.Coperta: @EllyEliza…

Din anii studenției

Din anii studenției

114 12 2

Voi posta aici texte pe care le-am scris pe parcursul anilor de studiu. © Toate drepturile rezervate.• 2019 - Prezent •…

Să vorbim... corect gramatical!

Să vorbim... corect gramatical!

5,261 66 8

Această carte va conține, după cum reiese și din titlu, informații din gramatica de bază a limbii române. Uneori acestea vor fi structurate efectiv ca lecții scurte și concise, alteori vor fi prezentate sub forma unor povestioare.Toate capitolele „Greșeala la zi" și cele care au specificate autorul sunt preluate de pe site-ul Gabrielei Moraru - https://corectromaneste.wordpress.com/• 2018 - Prezent •…

Un Crăciun „în stil vechi

Un Crăciun „în stil vechi"

249 19 1

V-ați întrebat vreodată cum petreceau bunicii noștri Crăciunul?Această povestioară ilustrează cât de cât modul în care oamenii sărbătoreau nașterea Mântuitorului acum jumătate de secol. Dacă vreți să aflați obiceiuri de Crăciun din zona de Vest, spor la citit!• 2015 •…

Rubrica Învățătorului

Rubrica Învățătorului

484 34 6

Articole preluate din diverse reviste creștine.Voi menționa în fiecare capitol cui îi revin drepturile de autor.• 2017 •…

Lacrimi de fum

Lacrimi de fum

375 45 5

Gânduri, idei... migrene.• 2017 - 2019 •…

Lumină pentru suflet

Lumină pentru suflet

1,777 397 27

O colecție de versuri cu tematică creștină. Țin să menționez că nu sunt create de mine.• 2016 - 2018 •…

Parabola

Parabola

241 24 1

"Care e cea mai mare minciună a lumii?" întrebă băiatul. "Cea mai mare minciună a lumii e aceea că într-un anumit moment al vieții pierdem controlul asupra a ceea ce ni se întâmplă și viața noastră ajunge la voia sorții. Asta e cea mai mare minciună a lumii." - PAULO COELHO Preluată din "Vise năruite", de Larry Crabb• 2015 •…

Exercițiu

Exercițiu

193 29 1

- Lasă-te purtat de imaginație. Privește în tine. Explorează-ți propriul univers.- Mi-e teamă.- Nu ai nimic de pierdut. Încearcă. Totul va fi bine, ai încredere în mine!©All rights reservedLaviniaKrauzer, 10 februarie 2017Publicat - septembrie, 2017, în volumul „Timișoara povestește, ediția a VI-a"…

Gânduri

Gânduri

2,097 245 14

Am selectat în această carte câteva fragmente din jurnalul filozofic al lui Constantin Noica și din „Vise năruite" a lui Larry Crabb.• 2015 •…

Scrisoarea

Scrisoarea

71 12 1

O scrisoare cifrată și patru tineri însărcinați cu identificarea misteriosului expeditor. O relație îngropată vreme îndelungată este pe cale să fie repusă în lumină, cu o singură condiție: trecutul trebuie privit cu alți ochi.Copertă realizată de @CrissCherry.©All rights reserved Lavinia Krauzer, 27 iulie 2018…

Famous Quotes

Famous Quotes

15,173 1,308 66

"Great minds discuss ideas;Average minds discuss events;Small minds dicuss people."- Eleanor Roosevelt…

Petale de roze

Petale de roze

250 57 6

Scurte poeme din momentele dulci.Versuri descrise pe flori colorate;Rime-ncâlcite înainte să te culci,Cu dragoste sinceră toate-mbrăcate.Volum dedicat iubitului și neprețuitului meu logodnic. :)©LaviniaKrauzer, 2018-2019…

Copilăria - Creativitate vs. Inteligență

Copilăria - Creativitate vs. Inteligență

172 18 1

Eseu, studiu de caz, cum vreți să-i spuneți.©All rights reserved, Lavinia Krauzer (2018)…