Nu am putut să spun nimic, însă tu ai început să vorbești de parcă ce tocmai ai făcut ar fi cel mai normal lucru din lume. 

    Dar este atât de ciudat pentru mine. Atât de ciudat să realizez că asta chiar s-a întâmplat. 

    Atât de ciudat, la naiba. Zici că visez. Poate chiar o făceam, dar se simte atât de real să te am lângă mine, Yoongi hyung. 

    Ai început să-mi povestești despre cum m-ai căutat, cum ți-ai făcut griji, cum chiar ai anunțat poliția și cum te bucurai că m-ai găsit. 

    Nu știam ce s-a întâmplat între tine și Lisa, dar mi-ai spus și despre asta. 

    V-ați certat. Ea credea că era mai bine că plecasem. Că poți să te concentrezi mai mult la ea și că nu mai sunt o bătaie de cap.

    Mentalitatea ei te enerva, din câte mi-ai spus chiar tu. 

    Ați ajuns să vă despărțiți. Din cauza mea, nu o mai ai alături de tine. 

    Mi-am cerut scuze, dar tu ai râs și ți-ai îndreptat poziția, luându-mi mâinile în ale tale cu grijă, de parcă ar fi de porțelan. 

    Mi-ai sărutat fruntea, urmând să rostești ceva ce nu am de gând să uit vreodată. 

    'De ce îți ceri scuze? Așa am realizat cât de mult te iubesc.'