Adrian

ㅤAm dat peste cap încă un pahar și am ignorat senzația de arsură care a devenit mai proeminentă după trecerea de jumătate a sticlei de tărie. Îmi simțeam capul ușor și eram prea amețit ca să mai pot gândi limpede, iar asta era fix ce aveam nevoie. Nu voiam să mă gândesc prea mult la ea. Cumva, nici în pragul comei alcoolice nu puteam să mă opresc; tot îmi zbura gândul la ea, fie și pentru câteva clipite.

ㅤAsta mă scotea din minți și mă ambiționam să dau alt pahar pe gât până urma să fie ștearsă din mine cu totul. Era a nu știu câta zi în care încercasem asta fără reușită, dar nu m-am oprit. Nu am ieșit din casă, nu m-am prezentat la muncă și probabil urma să-mi pierd slujba, n-am vorbit cu nimeni despre nimic. Nu mai vreau nimic. Nu-mi mai pasă de nimic. Totul e doar un mare rahat fără însemnătate, iar noaptea în care Iustin s-a aplecat la urechea mea și mi-a șoptit de felul cum Emma îl cerea fără oprire a făcut totul mai clar pentru mine, m-a trezit din iluzia pe care am construit-o despre viitor, despre mine, despre orice.

ㅤRevedeam momentul de la cap la coadă, cum ea a intrat în acel subsol și cât de vinovată m-a privit când Iustin a dezvăluit totul. Nu-mi puteam șterge de pe retină expresia ei și sângele îmi clocotea în vene de fiecare dată. Paharul mi s-a spart în mână de la presiunea pe care am exercitat-o asupra lui și am privit indiferent cum unele cioburi mi-au crestat palma.

ㅤNu simt nicio durere. Nu mai simt nimic de atunci.

ㅤM-am aruncat în pernele canapelei și am expirat cu putere, analizând tavanul cu o atenție deosebită. Așa am rămas minute întregi, n-am reacționat nici la ușa care s-a deschis cu răsunet.

ㅤ— Ce crezi că faci?! vocea răstită a lui Vladimir spărgea prin zidurile pe care le construisem în jurul meu, dar nu era suficient de puternică ca să le distrugă complet. Uită-te în ce hal ești! m-a certat și am mârâit slab când mi-a scuturat mâna de cioburi.

ㅤ— Ieși afară, am reușit să zic în ciuda limbii care părea că mi se împleticește în gură. Pleacă!

ㅤVlad nu a fost impresionat de agresivitatea mea. M-a luat cu forța din canapea și m-a silit să mă sprijin de el în timp ce mă conducea la baie. N-am apucat să judec ce se întâmplă și cum, că am reacționat apei reci care a luat contact direct și fără avertismente cu mine.

ㅤ— Trebuie să te pui pe picioare! a zis și a pornit din nou robinetul când am reușit să-l închid. M-ai auzit? Nu mai merge așa! Vor să te acuze pe tine de crima ăluia!

ㅤAm priceput întârziat ce a spus și m-a privit consternat prin geamul dușului cum am început să râd ca un maniac. Al dracului și Iustin, nu reușesc să scap de el niciunde!

ㅤMi-a luat totul...

ㅤNu regretam absolut deloc că l-am omorât în bătaie, aș fi făcut-o din nou dacă aveam ocazia. Chiar mai rău și mai lent ca să fiu sigur că suferă.

ㅤM-am lăsat să alunec pe gresia rece și udă, Vladimir a avut intenția să vină să mă ajute, dar s-a oprit când a înțeles că am făcut-o voit. Nu-mi mai păsa de temperatura apei, ori de felul în care mi se lipeau hainele de corp, măcar eram amorțit.

ㅤ— Ascultă-mă, a zis cu o voce scăzută, dar fermă. Nu poți să te distrugi din cauza fetei ăsteia, iar Iustin... Iustin a primit ceea ce merita. Dar tu nu ești un criminal. N-o să stau să te privesc cum accepți asta pur și simplu.

ㅤCuvintele lui m-au lovit ca un pumnal în inimă. Totuși, adevărul era acolo, clar și rece ca apa care continua să curgă din robinet. Vlad l-a oprit și s-a așezat lângă pe mine, pe o porțiune cât de cât uscată, fără să mai spună nimic.

ㅤSimțeam că mă prăbușesc într-o prăpastie fără fund. Că ies din propriul corp și mă fac una cu apa, alunecând pe scurgere și dispărând pentru totdeauna. Îmi doream asta, era tot ce-mi doream când scenele create de mintea mea cu Emma sub Iustin se întorceau în fața ochilor mei.

ㅤ— Ce ar trebui să fac? am întrebat în cele din urmă, cu vocea răgușită de la alcool și emoții.

ㅤ— În primul rând, trebuie să te trezești complet. Ai nevoie de o curățenie, atât în interior, cât și în exterior. Și apoi, vom găsi o cale să demonstrăm că nu ai nicio vină pentru ceea ce s-a întâmplat cu Iustin.

ㅤDar aveam o vină. Eu l-am bătut, dar nu găseam în mine voința să-i spun și lui.

ㅤAm rămas tăcuți pentru un timp. În adâncul meu, simțeam că lupta abia începea, dar măcar nu mai eram singur. Vladimir era acolo, și pentru prima dată după mult timp, am simțit un sâmbure de speranță.

ㅤAm petrecut câteva ore bune în tăcere, până când am început să-mi revin din starea de semi-inconștiență indusă de alcool. Vladimir stătea lângă mine, vigilent și determinat să nu mă lase să cad pradă durerii mele din nou. Când am început să mă simt ceva mai lucid, el m-a ajutat să mă ridic și m-a lăsat în dormitor cu haine alese în grabă și uscate așezate pe pat.

ㅤLe-am îmbrăcat mecanic, cuprins de același sentiment de trădare care continua să mă urmărească necontenit și să-mi separe pieptul în două. Nu puteam înțelege de ce a făcut asta, de ce ne-a distrus în felul ăsta, cum a putut s-o facă. Nu puteam și înnebuneam în necunoscut. Atât de mult m-a urât? Ura ei a fost atât de puternică ca să mă mintă doar pentru a mă răni prin asta? A fost ceva real pentru ea?

ㅤMi-am frecat fața obosit când m-am întors în sufragerie și l-am găsit așezat în canapea în așteptarea mea. M-am aruncat lângă el și am oftat greu, simțind multiple greutăți legate de mine care mă trăgeau în abis.

ㅤ— Ascultă, mi-a spus el. Știu că treci printr-un moment groaznic și că tot ce s-a întâmplat te-a dărâmat. Dar trebuie să te aduni și să înfrunți realitatea. Poliția te suspectează, mai ales că ai fost văzut ultima oară cu Iustin.

ㅤ— Au dreptate, am mărturisit și a rămas nemișcat câteva momente. Dacă a murit, e din cauza rănilor pe care i le-am produs eu.

ㅤ— Nu, a refuzat să accepte. Trebuie să luptăm, să demonstrăm că nu ești vinovat. Dar pentru asta, am nevoie de tine treaz și lucid. Alcoolul nu te va ajuta să scapi de probleme, doar le va amplifica.

ㅤ— N-am nevoie de ajutorul tău, m-am enervat și a suspinat ca un părinte greu încercat, trecându-și mâinile pe față.

ㅤ— Ce ți-a făcut femeia asta? a întrebat exasperat în timp ce mă fixa cu ochii lui căprui. Tu nu ești așa!

ㅤAm surâs ironic și am privit într-un punct fixat în perete, retrăind aceeași seară la nesfârșit. Ceva mi s-a rupt de la locul lui în piept când i-am revăzut acei ochi rotunzi plânși și plini de vinovăție.

ㅤ— M-a omorât, am mormăit slab, dar m-a auzit foarte bine.

●●●

ㅤZilele următoare au trecut fără să le iau în seamă și acuzația adusă mie a devenit virală, toți fanaticii căutând motive pentru care aș fi putut să-l omor pe acel gunoi. Mă așteptam să fiu arestat, dar mandatul pentru mine n-a fost aprobat încă din lipsă de dovezi concludente și știam că polițiștii adânc înrădăcinați în clanurile interlope căutau fără oprire și cel mai mic semn al vinovăției mele ca să scape de mine.

ㅤActivitatea mi-a fost suspendată și astfel am ajuns să-l însoțesc pe Laurențiu peste tot cu pregătirile de nuntă. Speram să nu fie nevoit să-și găsească alt cavaler de onoare. Altceva nu mă mai interesa.

ㅤNici dacă ajungeam sau nu în închisoare, oricum simțeam că viața mea s-a încheiat. Adrian de la începutul facultății, cel de dinainte s-o cunoască, mi-ar fi râs în nas la cât de prost am fost să mă îndrăgostesc.

ㅤEmma a reușit performanța de a mă dezamăgi mai mult decât a făcut-o tatăl meu când s-a urcat la volan beat și a cauzat accidentul prin care mi-am pierdut mama și asta a fost ceva de neînchipuit pentru mine foarte mult timp.

ㅤAm greșit, e adevărat. Am abandonat-o fără explicații și asta pentru că am crezut că așa va fi mai bine pentru ea, dar n-am încetat niciodată s-o iubesc și n-am trădat-o.

ㅤDacă răzbunarea a fost cea pe care o căuta, ei bine, a reușit. M-a rănit cumplit și când nu mă așteptam, pentru că n-am crezut că ea mi-ar face rău vreodată, iar pentru asta n-o pot ierta. O urăsc.

ㅤO urăsc cu intensitatea cu care am iubit-o.

ㅤCroitorul a terminat să ne ia măsurătorile și ne-a anunțat că costumele vor fi negreșit gata până la nuntă. Laurențiu a răsuflat ușurat și n-a întârziat să-i spună și Oanei, sunând-o imediat ce am ieșit din atelier și îndepărtându-se de mine. Un strop de invidie m-a petrecut când am văzut felul în care a început să zâmbească și păreau mai legați decât niciodată. Ei doi se iubeau cu adevărat și asta mă deranja mai mult decât de obicei.

ㅤPentru că eu n-am avut norocul lor.

ㅤM-a întrebat ce este cu mine când a revenit, dar m-am prefăcut că n-am nimic, sugerându-i să mergem la una dintre cafenelele de pe bulevard. De fapt, aveam nevoie de cea mai puternică tărie.

ㅤ— Ești ciufut, mi-a zis după ce am dat comanda și am privit prin el, chinuindu-mă cu demonii ascunși în mintea mea. Nu știu ce s-a întâmplat între tine și Emma, dar...

ㅤ— Nu vorbi despre ea! am atras câteva priviri când m-am răstit și blondul m-a privit cu ochii bulbucați. Nu vreau să aud de ea, nu mai există pentru mine.

ㅤS-a retras în scaunul său și nu m-a contrazis, dar am văzut în expresia lui că nu credea deloc ce i-am spus.

ㅤNici nu avea cum, am spus ce mi-aș dori să fie adevărat, nu realitatea. Era atât de prezentă că o simțeam cum bate în inima mea, îmbolnăvindu-mă.

ㅤ— Ce vei face cu acuzațiile? s-a interesat și a fost contrariat când am ridicat din umeri de parcă era o nimica toată.

ㅤ— Nimic. Fie ce-o fi.

ㅤ— Adrian, e în joc viața ta! Cum adică n-o să faci nimic? Vor să te închidă nevinovat!

ㅤ— Cine a zis că sunt nevinovat? am contracarat rece și a clipit surprins.

ㅤ— Ce naiba s-a întâmplat în noaptea aia?

ㅤAm clătinat din cap, refuzând să discut despre asta. Nu vorbisem despre ce s-a întâmplat cu nimeni, avea să moară cu mine și Emma. Cum a murit și cu Iustin. Mă dezgusta atât de tare că nu puteam vorbi fără să-mi simt stomacul strâns ca într-o menghină.

ㅤLaur a cedat și a schimbat subiectul când a priceput că altfel va sta cu un mut la masă. Nu mă interesa atât de tare nunta lui, dar preferam să aud despre asta decât să rămân cu propriile gânduri. Gânduri pline de Emma și Iustin. Unul peste altul.

ㅤM-a privit ciudat când am strâns mai mult de cană și m-am oprit înainte s-o sparg. Ai zice că furia s-a mai domolit puțin de atunci, dar nu. Era la fel de aprinsă.

ㅤNe-am dus spre locuința lor când ne-am terminat treburile și am mulțumit tuturor sfinților a cărui nume mi-l puteam aminti că ea nu era aici. Am petrecut timpul rămas cu cei doi și l-am asigurat pe Vladimir că sunt bine când m-a sunat. Se comporta ca un tată și devenea sufocant, dar nu puteam să-l opresc.

ㅤOana s-a apucat să gătească ceva pentru noi și eu am rămas să joc o rundă de poker cu viitorul ei soț pe care-l ușurasem deja de câteva sute de lei și începuse să se înroșească. Era foarte ofticos.

ㅤMi-am dat seama cât de mult îmi lipseau prietenii mei și cât de mult râvneam la acele vremuri în care cea mai mare grijă a mea era un examen sau faptul că o anumită șatenă continuă să mă evite. Aș fi dat orice să mă întorc acolo și s-o iau de la capăt, să schimb finalul care m-a distrus iremediabil. Dar nu puteam, trebuia să accept.

ㅤCoada ochiului mi-a zburat la Oana când a mai așezat un tacâm la masă și l-am privit sever pe Laur când m-a observat stânjenit cum m-am încordat.

ㅤScaunul a scârțâit pe podea când m-am împins în spate și Laur a început să încerce să mă oprească. Probabil s-au crezut atât de deștepți când au făcut prostia asta. Nu era prima oară când ne păcăleau ca să ne aducă în același loc, dar nu mai eram în facultate și lucrurile care zăceau între noi erau mult mai grave.

ㅤCei doi au continuat să negocieze cu mine, dar nu voiam să aud. Nu exista mijloc atenuant în Universul ăsta care să mă determine să împart aceeași încăpere cu acea femeie.

ㅤCa un pumn în față a venit vederea ei în fața ușii pe care am deschis-o hotărât să plec.

ㅤAm încremenit și ea a tresărit de la șoc, rămânând blocată cu ochii în ai mei. Inima a început, ca o trădătoare, să-mi bată mai rapid și mi-am presat maxilarul când am văzut-o așa înaintea mea și am început să mă lupt cu dorința de a-l înlătura pe Iustin de pe corpul ei și să mă răzbun pe ea totodată. Să-i arăt ce greșeală a comis, ce mult a pierdut când l-a ales pe el.

ㅤMi-am strâns pumnii ca să rezist când buza ei inferioară a părut să tremure și să nu mă las înfrânt de modul ei de a mă privi. Atât de inocentă, atât de tristă, atât de temătoare... atât de vinovată.

ㅤI-am ignorat pe cei doi când au strigat după mine și am trecut furtunos pe lângă ea, făcând-o să se dea într-o parte ca să n-o dărâm. Nu mai gândeam limpede când mă îndreptam spre ieșirea din bloc, o vedeam doar pe ea și am simțit că o iau razna.

ㅤ— Adrian! am auzit din urmă și mi-am strâns ochii, coborând mai grăbit scările când alți pași mă urmăreau.

ㅤRespiram gâfâit și nu mai puteam rezista mult sentimentelor care aveau în plan să mă ucidă. Am tras de gulerul cămășii când simțeam că mă sufoc și m-am împins în ușă de parcă ea era cea care-mi greșise atât de rău.

ㅤ— Adrian, așteaptă! auzeam și părea un blestem care vrea să mă înnebunească.

ㅤUn sunet gutural slab mi-a ieșit când a reușit să mă ajungă și mi-a tăiat calea, punându-se în fața mea ca un obstacol. Am privit-o cât de agitată era, nota de disperare pe care o avea în expresie când se uita la mine rugătoare.

ㅤ— Te rog! a insistat când am vrut s-o ocolesc.

ㅤM-am oprit brusc când n-a cedat, simțindu-mi toți mușchii încordați ca un arc gata să se dezlănțuie. Pentru că folosise vocea care mă putea aduce la picioarele ei fără niciun efort. Îmi venea să urlu, să-i spun toate cuvintele grele pe care le aveam adunate în mine, dar m-am forțat să rămân tăcut.

ㅤ— Ce vrei? am zis printre dinți și ea și-a îndepărtat mâinile pe care le avea pe brațele mele și pe care le-am simțit ca mii de ace.

ㅤS-a făcut mică înaintea mea și nu avea habar cât de mult mă testează cu asta. Cum putea să se comporte ca o căprioară rănită după tot ce a făcut? Eram pregătit să-mi vărs furia pe ea, dar am renunțat când i-am văzut ochii sticloși.

ㅤ— Eu... Am..., era pentru prima oară când o vedeam că se bâlbâie și asta m-a durut, deși nu trebuia. Eu am aflat, și-a dres glasul și a devenit dreaptă înaintea mea. Că vor să te acuze.

ㅤ— Și ce treabă ai tu cu asta? am chestionat-o dur și sprâncenele ei au coborât puțin. În caz că n-ai observat, nu vreau să am de-a face cu tine! Nu mai însemni nimic pentru mine! i-am aruncat aproape de față și am ocolit-o pentru a merge în parcare cu inima ceva mai grea.

ㅤ— O să fiu avocata ta! a strigat și m-am poticnit ca un cal tâmpit, crezând că n-am auzit bine.

ㅤM-am întors la ea, abia reținându-mă să nu scot bestia din mine care dorea s-o sfâșie, și am privit-o aflat undeva între nebunie și furie. De unde îndrăzneala asta?!

ㅤ— Mi-e mai simpatic scaunul electric, mulțumesc! am răspuns acid și m-am tensionat când mi-a prins încheietura și m-a ținut în loc.

ㅤ— Știu că mă urăști, a început și am pufnit, smucindu-mi mâna din ținerea ei. Nu-ți cer să mă ierți sau să mă iubești din nou, înțeleg că nu se poate, a continuat pe un ton abătut care mi-a scrijelit direct pe pereții inimii. Îți cer să mă lași să te ajut, pentru că a fost doar vina mea! Nu poți face închisoare pentru greșeala mea!

ㅤ— Iar eu îți cer să dispari!

ㅤ— Adrian, te rog! a implorat și mi-am strâns maxilarul și ochii cu putere. Promit că voi ieși pentru totdeauna din viața ta după proces! Nu vei mai fi nevoit să mă vezi, nici să mă auzi, nimic din toate astea! Promit, dar, te rog, lasă-mă să fac asta! E ultimul lucru pe care ți-l cer! Dacă m-ai iubit cândva... permite-mi să fac asta. Pentru ultima oară! inima mi s-a frânt în feluri de care n-o credeam capabilă când i-am auzit vocea ruptă de durere și cât de greu i-a fost să ducă fraza la capăt în timp ce pe chipul ei se prelingeau mai multe lacrimi.

ㅤA trebuit să-mi impun să nu mă duc să le înlătur, să n-o strâng în brațe și s-o sărut. A fost cea mai grea încercare din viața mea să stau pe loc și să mă uit la ea, fără să fac nimic ca s-o ajut. Dar nu puteam să ignor motivul durerii ei, de ce ne aflam în punctul ăsta. Eram la fel de distrus ca ea. Chiar mai mult. Nici nu puteam să manifest întreaga durere pe care o simțeam în fiecare celulă.

ㅤ— În regulă, am acceptat și speram să nu vadă lacrimile ascunse în ochii mei. Dar după aceea, nu vreau să-ți mai văd fața niciodată! Niciodată!

ㅤI-am întors spatele înainte să primesc un răspuns și m-am grăbit să ajung la mașină și să demarez în trombă, confruntându-mă direct cu vârtejul de trăiri care mă copleșea și punea stăpânire pe mine. Am oprit la marginea unui drum când am fost atât de afectat încât nu mai puteam vedea limpede și am respirat adânc, aplicând tot mai multă presiune strânsorii din jurul volanului. Mi-am strâns ochii cu putere când o durere masivă de cap m-a răpus, eliberând câteva lacrimi pe care le voiam inexistente, și mi-am dat capul pe spate, pe tetieră.

ㅤÎmi simțeam inima sângerând mai puternic decât niciodată.

Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️