ㅤIustin aștepta răspunsul meu, dar eram gâtuită. Inima-mi accelera nebunește și frica mă domina când priveam în ochii lui Adrian. Mă simțeam îngrozitor.

ㅤMi-am orientat privirea spre Iustin când a venit în fața mea și mi-a făcut imposibil să-l mai văd pe iubitul meu. Parfumul lui mi-a invadat nările, era puternic și apăsat, se potrivea cu caracterul lui. L-am privit pierdută, cu ciudă că putea fi atât de calm când eu trecusem prin toate stadiile de nebunie și construiam altele. Irișii lui întunecați mi s-au înfipt în toate părțile corpului și știam că savurează momentul ăsta. Eram vulnerabilă.

ㅤ— De unde știu că nu mă minți? am întrebat cu scârbă și un rânjet a apărut pe chipul lui.

ㅤAm făcut un pas în spate când s-a apropiat incomod de mult de mine, putând să-i simt respirația pe fața mea. Nu-mi plăcea deloc senzația, era greșită.

ㅤ— Se pare că nu ai încotro, mi-a șoptit aspru la ureche și mi-am închis ochii cu putere, eliberând alte lacrimi.

ㅤ— O să plătești pentru asta, i-am promis și mi-a zâmbit batjocoritor, atingându-mi chipul cu două degete de-ale lui.

ㅤ— Nu mai mult decât o s-o faci tu! a ripostat și chipul mi s-a schimonosit când buzele lui mi-au atins pielea feței, coborând pe un traseu bine stabilit spre gâtul meu.

ㅤNu i-am răspuns în niciun fel la avansuri, nici nu l-am respins. Adrian era mai important decât orice, puteam trăi într-o lume în care el era, dar nu puteam trăi într-una în care el ar fi mort. Mi-am strâns maxilarul când Iustin mi-a mușcat pielea și l-am lăsat să-mi scoată bluza. Nici nu mă mai puteam mișca, simțeam tot ce se întâmplă, dar nu mă simțeam prezentă.

ㅤN-am reacționat nici când dintr-o dată eram întinsă în pat cu Iustin peste mine; fiecare parte a corpului pe care o atingea și o strângea, fiecare parte pe care o săruta, nu mai era a mea. Mintea mea își găsise refugiul în amintirile pe care le aveam cu Adrian aici, ca să nu înnebunesc pentru totdeauna. Dar nici măcar asta nu mi-a permis, rupându-mă din colțul minții mele în care mă adăpostisem când s-a împins în mine cu forță, provocându-mi o durere groaznică și n-am putut să nu scot un geamăt în timp ce ochii mi-au lăcrimat cu fiecare împingere bruscă, dură și adâncă pe care o făcea. Era limpede că își dorea să mă rănească, era ca un sălbatic și asta-l făcea pe el să se simtă extraordinar de bine.

ㅤNu știu cât timp trecuse când Iustin a oprit tortura la care mă supusese, păruse o eternitate. Mă durea corpul, mă durea inima, simțeam durere peste tot și în același timp eram amorțită, incapabilă să mă mișc. De parcă viața mea se sfârșise și chiar așa era, nu aveam să uit niciodată, iar eu și Adrian nu vom putea depăși așa ceva niciodată dacă va afla.

ㅤAm simțit nevoia să mă acopăr, să mă fac mică și să dispar cu totul. Asta era tot ce-mi doream. M-am grăbit să-mi îmbrac hainele din împrejurimi cuprinsă de un frig ce nu a părut să se potolească când terminasem. Urma să mă simt înfrigurată toată viața?

ㅤMi-am ferit capul când Iustin mi-a prins bărbia în mâna lui după ce-și închisese cureaua. Nu mai puteam să-l privesc în ochi fără să resimt cuțitul înfipt în inima și spatele meu.

ㅤ— Adună-te, mi-a cerut poruncitor și l-am privit pierdută cu un mix de lacrimi uscate și proaspete pe chip. Vom pleca curând.

ㅤN-a așteptat niciun răspuns, știa că nu va primi unul. Ca și cum aveam gura cusută. Nu știu de ce, din ce motiv paradoxal, l-am ascultat orbește, ștergându-mi chipul umed și încercând să-mi reglez respirația când el m-a lăsat singură în dormitorul în care mi-a furat totul. Poate că eram îmbrăcată, dar eram mai goală decât niciodată.

ㅤM-am ridicat în picioare într-un final, era ciudat cum cel mai banal lucru a devenit cel mai greu. Am încremenit când Iustin s-a întors în cameră și mi-am coborât privirea când s-a uitat la mine. M-a ignorat și a început să strângă lucrurile și să le bage înapoi în geanta lui, prinzând-o cu putere după aceea. Pulsul mi-a înnebunit când s-a apropiat de mine și m-am încordat din toți mușchii.

ㅤ— Haide, avocato, mai avem multe de făcut, vorbea de parcă nu s-a petrecut nimic și l-am urmat căci ucisese în mine orice parte care i se putea opune.

ㅤEram doar un robot.

ㅤM-am urcat pe bancheta din spate de una singură, nu mai puteam concepe niciun scenariu în care să stau aproape lângă Iustin, îmi era greu că împart același aer cu el. M-am restrâns în colțul meu, îmbrățișându-mi corpul și lipindu-mi fruntea de geam. M-am gândit pentru o secundă cât de prostesc era să accept să merg în mașina lui, dar ce se mai putea întâmpla? Nu mai îmi păsa ce se poate întâmpla cu mine, era de ajuns ca Adrian să fie în regulă. Până acum, își ținuse cuvântul, le ceruse oamenilor lui să nu facă nicio mișcare până la următorul ordin.

ㅤColierul pe care încă îl aveam la gât, începea să mă ardă și l-am făcut să se uite la mine prin oglinda retrovizoare când am simțit impulsul de neignorat să-l smulg de la gâtul meu. L-am lăsat să-mi alunece din mâna undeva prin mașină și am continuat să privesc pe geam.

ㅤNu mă mai interesa unde mergem, nu mă mai interesa că putea să mă omoare și să mă arunce pe un câmp. Cumva, mă simțeam deja moartă. Am apreciat că n-a mai suflat o vorbă de atunci, putea să mă umilească și batjocorească în continuare, dar a tăcut. Oricum câștigase, îmi pierdusem sufletul.

ㅤAm tresărit când a frânat și m-am uitat la clădirea abandonată unde mă adusese. Am simțit un soi de panică când a ieșit și a venit la portiera mea, deschizând-o.

ㅤ— Mișcă, m-a îndemnat și i-am urmat porunca.

ㅤNu voiam să-i dau alte ocazii să mă mai atingă vreodată. I-am urmărit pașii până înăuntru, strâmbându-mă la mirosul greu pe care-l avea clădirea, și am simțit cum inima începe să-mi bată mai repede când a deschis o ușă ce ducea spre subsol. Abia acum mă împotrivisem pentru prima oară.

ㅤM-a adus la Adrian.

ㅤPărea scos din sărite când am început să plâng și să-mi scutur capul frenetic, dar nu puteam să mă întâlnesc cu Adrian. În niciun caz acum, în niciun caz după ce făcusem. Nu era suficient cât mă rănise, voia să mă distrugă?

ㅤA răsuflat enervat și a venit la mine, apucându-mă strâns de braț și trăgându-mă spre subsolul în care refuzam să pășesc. L-am rugat să se oprească, am încercat să mă opun, dar nu aveam forța necesară. În scurt timp, m-am trezit împinsă într-o încăpere luminată slab doar de un bec cu mai mulți oameni care se uitau la mine bizar. Nu mi-a luat mult să recunosc subsolul care se vedea în filmare.

ㅤAm rămas paralizată când l-am văzut pe Adrian cu capul în jos, încă legat de scaun. Nu mai avea tăria să-l țină ridicat și mi s-a frânt inima încă o dată. Avea urme de transpirație pe tricoul negru și alte firicele care i s-au prelins din cap, la fel avea și de sânge.

ㅤ— Trezește-te, prințesă, ia uite pe cine ți-am adus! i-a vorbit Iustin și am privit cum mușchii lui Adrian se contractă imediat.

ㅤEra conștient.

ㅤȘi-a ridicat capul și avea o privire plină de ură când s-a uitat la el, nu-l văzusem atât de întunecat niciodată. Chipul i s-a îmblânzit vizibil când m-a remarcat undeva în spatele lui Iustin, probabil arătam la fel de deplorabil că a părut îndurerat când s-a uitat mai bine la mine.

ㅤ— N-o băga pe ea în asta, câine ce ești! a revenit furios la Iustin și l-a făcut să râdă.

ㅤS-a aplecat la nivelul lui Adrian și l-a fixat cu privirea, având această satisfacție întipărită pe față pe care mă uram că i-am oferit-o.

ㅤ— Tu ai băgat-o în asta, i-a răspuns cu un calm de speriat. Ai pus-o să se furișeze... să asculte pe la uși, nu putea rămâne așa, nu crezi? Fratele meu e în închisoare din cauza ei!

ㅤ— Din cauza lui, l-a întrerupt Adrian. Dacă e acolo, e din cauza lui! El a făcut ilegalitățile, acum plătește pentru ele ca toți ceilalți oameni în situația lui! Emma doar și-a făcut datoria! a sărit în apărarea mea și am continuat să plâng mutește.

ㅤIustin le-a cerut celorlalți oameni să plece și mi-am dat seama că nu se va termina cu bine din privirile celor doi. Adrian era în stare să-i rupă jugulara cu dinții dacă Iustin se mai apleca puțin.

ㅤ— O avocată excepțională, într-adevăr, a început și sângele a început să-mi încetinească din vina tonului lui. Bună la tribunal, bună la apărat și mai ales, bună la pat!

ㅤOchii lui Adrian s-au întunecat cel puțin la fel de mult cum erau ai lui Iustin, mi-a aruncat o privire fugitivă pe care am simțit-o ca un pumnal în piept și apoi s-a întors orbit de furie la Iustin.

ㅤ— Ce spui, nenorocitule?! a strigat și a tras de legăturile lui. O să-ți rup limba! a continuat cu râsul victorios al lui Iustin pe fundal și a tras de legături, fără să-i pese că-și rănește pielea.

ㅤEu m-am retras mai mult în colțul meu și încercam să nu izbucnesc în plâns.

ㅤ— Întreab-o pe ea ce spun, nu vrei? l-a provocat și am simțit cum un nod mi se așază în gât.

ㅤS-a dat din aria lui vizuală ca Adrian să mă poată vedea în toată splendoarea și toate funcțiile mele vitale s-au oprit. Ochii lui m-au cercetat minuțioși și păreau să refuze ce se vedea atât de clar pe chipul meu.

ㅤ— Emma? glasul lui părea frânt și mi-am închis ochii, plângând mai puternic. Ce spune nenorocitul ăsta? a insistat și am clătinat din cap.

ㅤNu puteam să vorbesc, darămite să-i recunosc cu voce tare ce făcusem. Cât de mult ne distrusesem. Cât de jos am decăzut. Iustin s-a dus în dreptul lui și s-a sprijinit de scaunul lui când s-a aplecat să-i șoptească ceva la ureche cu un rânjet superior pe buze. I-am privit neputincioasă și n-am fost pregătită pentru privirea pe care mi-a aruncat-o Adrian când Iustin a terminat să-și spună fraza. Am simțit această apăsare în capul pieptului ce amenința să mă ucidă.

ㅤ— Minți! Nu cred așa ceva, știu că încerci să te joci cu mine! N-ar face niciodată asta! părea că încearcă să se convingă pe sine. Emma, spune ceva pentru Dumnezeu! mi-a cerut cu o notă de disperare, dar am tăcut.

ㅤNu puteam spune nimic, eu făcusem asta. Mă culcasem cu Iustin și-l trădasem pe Adrian. Nu puteam să mint, nu puteam să ascund asta, era limpede că era adevărat ce spunea Iustin. Am privit cum viața din ochii lui se scurge cu cât accepta adevărul crunt și am știut că l-am pierdut când mi-a aruncat o ultimă privire. Asta m-a durut mai mult decât ce trăisem.

ㅤ— Nenorocitule! a strigat și într-un puseu nebunesc de adrenalină a avut puterea să se rupă din legăturile lui și să-l prindă de gât pe Iustin care nu era pregătit de asta. Te omor! Gunoi uman ce ești! am tresărit la fiecare pumn care se lipea de Iustin.

ㅤAm vrut să mă duc să-l opresc ca să nu comită o greșeală când Iustin s-a dezechilibrat și s-a prăbușit la pământ, iar Adrian s-a așezat peste el, lovindu-l cu sete în față și aruncând injurii și blesteme. Era ca o fiară și mă speriase și pe mine. Îmi era teamă să mă mișc sau să rostesc ceva, puteam doar să plâng.

ㅤMi-am dat seama că-l va ucide când nu se oprea din împărțit pumni și Iustin devenise nereceptiv, atunci am găsit voința să mă mișc și să mă duc să-i prind brațele cu mâinile mele și să-l implor să se oprească. Nu voiam să ajungă la închisoare din cauza mea. Nu meritam dreptul ăsta.

ㅤ— Îl omori, te rog! am încercat să-l trag, dar nu se oprea. Adrian, te implor, oprește-te! Mi-e frică! am strigat plângând și șatenul a încremenit.

ㅤS-a smucit din prinderea mea și m-a făcut să fac câțiva pași abrupți în spate, aproape dezechilibrându-mă. Mi s-a oprit respirația când s-a întors spre mine cu mâinile pătate de sânge și respirând anevoios. Nu recunoșteam bărbatul din fața mea, era transfigurat.

ㅤSirene de poliție au început să se audă din depărtare și inima mi-a luat-o la galop, privind scena compromițătoare în care se afla Adrian, mai ales că Iustin nu se mai mișca și abia ridica pieptul. Era desfigurat și se vedea că e pe cale să moară.

ㅤAdrian nu părea să regrete că e pe cale să devină un criminal, nu puteam citi nimic pe chipul lui în afară de furie și dezgust.

ㅤ— Adrian..., am șoptit rugătoare și s-a strâmbat scârbit, călcând ultimele fărâme din inima mea în picioare.

ㅤS-a apropiat de mine și mi-a scuipat la picioare ca apoi să părăsească camera și să mă lase singură cu respirația chinuită a lui Iustin pe fundal. M-a copleșit durerea imensă apărută din senin și m-am prăbușit la pământ plângând isteric. Adrian renunțase la mine și nu mai voia să mă vadă niciodată, nici nu era nevoie să mi-o spună direct, gestul lui spusese totul pentru el.

ㅤO furie a crescut lângă durere și mi-am ridicat ochii spre Iustin, învinuindu-l pentru tot. M-am ridicat în nebunia care mă cuprinsese și m-am dus lângă el, privindu-l cu ură când și-a îndreptat ochii în ai mei și a zâmbit fără putere, tușind apoi sânge pe pieptul lui. M-am așezat în genunchi lângă el, stăpânită de furia și dorința de răzbunare care-mi circulau prin vene.

ㅤ— Ne vedem în iad, avocato, abia a reușit să spună cu ultimele puteri și am strigat nervoasă, acoperindu-i gura cu mâna mea.

ㅤ— Taci odată! Taci! am urlat fără să realizez că aplic prea multă presiune pe căile lui respiratorii deficitare. Ești un psihopat, nu meriți să trăiești! Mori!

ㅤAm realizat stupefiată că-l sufocasem când Iustin a încetat să mai miște și respirația lui a încetat să se mai oprească în palma mea. Am icnit speriată și m-am îndepărtat imediat, ducându-mi mâna la gură.

ㅤAm început să plâng din nou, uitându-mă cum Iustin decedase cu ochii pironiți spre mine și mi-am ascuns fața în mâini, amintindu-mi chipul Carlei.

ㅤTocmai omorâsem pe cineva.

ㅤAm început să mă clatin și să-mi astup urechile când vocile lui Iustin și a Carlei au început să mă bântuie. Refuzam să accept ce făcusem, nu puteam să accept! Eu nu eram o criminală! Iustin doar mă chinuia, prefăcându-se mort ca să mă înnebunească. Nu puteam să-l fi omorât!

ㅤ— Domnișoară, am țipat speriată când m-a atins cineva pe umăr și l-am căutat disperată. Polițistul mi-a aruncat o privire scrutătoare, apoi și-a presat buzele compătimitor. Chemați paramedicii! a cerut prin stație și s-a aplecat la mine, prinzându-mi umerii în mâinile lui. S-a terminat, suntem aici să vă ajutăm, în regulă? mi-a spus pe un ton cald când paramedicii au năvălit înăuntru cu echipamentele. Să aducă cineva o apă! a cerut, dar eu pierdeam contactul cu realitatea. Liniștiți-vă, o să vă ducem la spital și veți primi ajutorul de care aveți nevoie.

ㅤUn paramedic a venit lângă mine cât alți trei s-au dus la Iustin și au încercat să-i caute semnele vitale, i-am urmărit îndeaproape, sperând să aud că nu murise. Că nu-l omorâsem.

ㅤN-am putut auzi altceva și am refuzat ajutorul autorităților până când unul din paramedicii a spus:

ㅤ— Constatați decesul.

ㅤAm răsuflat îngrozită și atenția a fost îndreptată spre mine când am început să mă agit și să plâng. Paramedicul și polițistul s-au chinuit din răsputeri să mă calmeze, dar n-au putut. Am mai auzit doar când paramedicul de lângă mine a cerut un sedativ și am început să mă zvârcolesc până am simțit o înțepătură și în scurt timp m-a cuprins o stare de somnolență intensă.

Sper că v-a plăcut!

Vreau să vă spun că și pentru mine a fost un capitol greu de scris, durerea Emmei a ajuns și la mine. Dacă mă urmăriți de ceva timp, ați remarcat că mereu mi-a plăcut ca în cărțile mele acțiunea să fie cât mai aproape de realitate, iar în realitate lucrurile nu sunt mereu frumoase și nu se termină întotdeauna cu bine. Personajele mele, deși le iubesc, nu au niciodată un scut în jurul lor care să le protejeze de nenorocirile lumii, pentru că niciun om nu are parte de așa ceva, dar mereu am arătat că se poate trece și peste ele, că sunt doar niște lecții necesare pentru a evolua ca persoane. Și Emma va supraviețui, cât despre relația ei cu Adrian aleg să nu spun nimic. Vă iubesc și mulțumesc pentru susținere! ❤️

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️