Adrian

ㅤRazele soarelui s-au înfiltrat printre draperii și mi-au intrat direct în ochi, trezindu-mă din cel mai frumos vis. M-am încruntat și mi-am deschis pleoapele încet, auzind sunetul respirației ei atât de aproape și am început să zâmbesc, realizând că nu a fost doar un vis.

ㅤEmma nu mai era fantoma din mintea mea care venea zilnic să mă chinuie, nu mai era nici femeia care, deși o iubeam nebunește, mă ura din străfundul inimii. Toată acea copertină neagră și grea am ars-o împreună din temelii și ne-am regăsit, iar acum o aveam pe Emma care-mi salvase viața fără să știe chiar în brațele mele.

ㅤToată lumea mea era în femeia delicată ce dormea adânc pe pieptul meu și nu m-am simțit niciodată mai norocos, mai fericit. De la ea îmi luam tot ce aveam nevoie: fericire, putere și iubire. Emma a fost cea la care nici nu îndrăznisem să visez, iar acum îmi aparținea. M-a ales pe mine. Din nou. Și nu mai aveam de gând s-o pierd.

ㅤI-am mutat câteva șuvițe de pe față și nici măcar nu s-a clintit, era atât de epuizată și mă durea inima că nu puteam grăbi totul cumva ca ea să se elibereze din povestea asta. Erau momente pe parcursul zilelor când regretam că am lăsat-o să se implice, dar știam în adâncul meu că nu puteam s-o opresc. Cunoșteam încăpățânarea ei mai bine decât oricine. O cunoșteam pe ea mai bine decât se cunoștea ea însăși.

ㅤMi-am luat brațul cu grijă de sub ea, lăsând-o pe pernă. Am icnit slab la amorțeala care-mi cuprinse brațul și l-am mișcat încet până a devenit mai suportabilă durerea. Nu-mi păsa de asta, aș fi rămas nemișcat o viață dacă știam că ea va fi lângă mine. M-am mai aplecat ca să-i sărut creștetul și abia acum s-a mișcat, întinzându-se mai bine. Mi-a venit să râd la imaginea de copil pe care o avea, dar m-am abținut. Nu voiam să-i stric somnul, mai ales când avea atât de multă nevoie de odihnă.

ㅤM-am ridicat și m-am dus în baie, trosnindu-mi oasele prin câteva exerciții în mers. Un sentiment bizar de liniște m-a cuprins când am recunoscut toate lucrurile ei în baie și mi-am dat seama cât de mult mi-au lipsit toate astea. Cât de mult îmi lipsise ea.

ㅤMă întorc în dormitor după haine când mi-am terminat rutina și remarc imediat că poziția ei e schimbată. Am intrat încet, să nu risc s-o trezesc, și am început să-mi adun toate hainele de pe jos. Aveam multe de făcut astăzi și nu-mi puteam încetini ritmul – chiar dacă asta îmi doream din toată inima – dacă voiam s-o strâng cât mai repede la piept pe Emma și să cunoască toată lumea că ea e a mea și eu al ei. Eram prea aproape ca să mă poticnesc acum.

ㅤUrma să merg în vizită la Mădălin după ce a avut o noapte foarte grea în închisoare și să fac prima mișcare, speram să fie mai laș decât îl consideram eu și să cedeze din prima. Dar știam că nu avea să fie atât de simplu.

ㅤMi-am echipat toate hainele și m-am dus la bucătărie, făcând un mic dejun pentru amândoi. Am spart ouăle și am început să le amestec în tigaie cât timp cafeaua era făcută de aparat. M-am uimit și pe mine cât de familiar îmi era locul ăsta încă. Știam unde se află totul și mi-am amintit de zilele în care petreceam ore întregi aici, chiar și nopți. Casa Emmei era mai mult casa mea decât casa în care locuiam cu Laurențiu în studenție și în mod clar mai acasă decât apartamentul pe care-l închiriasem când m-am întors definitiv în București, găsind un post permanent. Plănuiam să-mi anunț și superiorul din Cluj-Napoca despre decizia pe care am luat-o după ce-mi îndeplineam promisiunea și băgam tot clanul Brătianu după gratii.

ㅤNu-mi părea rău pentru nimic, în afară de Vladimir care mi-a spus în repetate rânduri că nu s-ar întoarce în orașul ăsta niciodată, iar faptul că era pus să fie alături de mine aici, era cea mai mare tortură la care a fost supus în toată cariera lui. Urma să-mi lipsească când totul se va încheia și se va întoarce în Cluj, dar nu puteam să mai renunț la Emma pentru nimic în lume. Făcusem greșeala asta o dată, provocându-ne o suferință care nu ne-a adus nimic bun înapoi.

ㅤAm plecat din cauza promisiunii făcute mamei. Ea a fost singurul motiv pentru care am ales meseria asta și nu puteam să renunț la cuvântul meu, dar am realizat prea târziu că mama mea nu și-ar fi dorit să sufăr atât de rău. Ar fi vrut să fiu fericit, iar Emma mă făcea fericit. A fost singura care a putut să intre pe sub zidul meu și să alunge tot întunericul ce domnea în sufletul meu. M-a învățat să râd din nou, să fiu fericit, să iubesc cu adevărat. Nu doar chestiuni temporare și de multe ori stupide ce duceau la alte complicații. Mi-a arătat că viața mea nu s-a sfârșit și lumina mă așteaptă la capătul tunelului. Nu a renunțat până nu m-a scos de acolo, oricât de irascibil deveneam, oricâte piedici apăreau. A crezut în mine. A văzut în mine ceva ce alți oameni nu s-au sinchisit să vadă. Iar inima mea a capitulat în fața ei, a acceptat-o și a gravat-o pe toți cei patru pereți. Făcea parte din mine acum. 

ㅤȘi eu am dezamăgit-o când avea cea mai mare nevoie de mine.

ㅤÎn nopțile în care nu puteam dormi, beam câte o sticlă de Whisky și fumam țigări peste țigări, nefăcând altceva decât să retrăiesc totul și să mă întreb unde am greșit. De ce ea nu mă acceptase mai devreme, de ce eu nu luptasem mai puternic, de ce pierdusem atât de mult timp și de ce fusesem pedepsit cu o asemenea alegere. M-am gândit la tot și la toate.

ㅤEmma a avut dreptate să mă urască. Poate că a fost vorba de datoria pe care o aveam față de mama, poate că a fost vorba de încurcătura în care mă băgasem cu interlopii, dar am fost și un laș. Emoțiile și nevoia pe care începeam să le am pentru ea, modul cum inima mea se comporta în prezența și absența ei m-a speriat. Mi-a fost teamă de iubirea pe care i-o purtam și pe care mi-o purta, mi-a fost teamă să nu ne distrugem. Mi-a fost teamă să n-o pierd, la fel cum o pierdusem pe mama. Mi-a fost teamă de tot ce începea ea să însemne pentru mine.

ㅤAm greșit, am rănit singura persoană care m-a iubit mai presus decât orice. Am trecut-o prin iad din cauza lașității mele. Ea are puterea să mă ierte și să-mi dea altă șansă, dar eu nu mă voi ierta niciodată. Voi face tot ce-mi stă în putere și dincolo de puteri ca să-mi răscumpăr păcatul, dar nu-l voi uita vreodată. Am fost un laș că am plecat și un egoist că m-am întors după tot ce am făcut.

ㅤEmma merita ceva mult mai bun, merita un bărbat mai bun decât mine, dar nu dețineam puterea necesară ca să o las să fie cu altcineva. Nu puteam să o văd lângă altcineva, iar dacă nu puteam face asta... am ales să mă lupt să devin bărbatul pe care-l merită.

ㅤ— Ai învățat să gătești între timp? aud glasul ei și un zâmbet îmi apare instant pe față, în timp ce pun mâncarea în farfurii.

ㅤMă privește amuzată și se trântește în scaun, așteptând să așez farfuriile pe masă. I-am prins nasul între degete înainte să mă întorc după cănile cu cafea și a început să râdă.

ㅤ— Mereu am știut să gătesc! m-am apărat, deși nu putea fi ceva mai departe de adevăr.

ㅤA pufnit ironică și a sorbit câteva guri din cafea, ațintindu-și ochii în ai mei. Inima mea a început să se anime imediat. Iubeam să-i văd căpruiul ochilor străbătut de razele soarelui, deveneau ca două caramele. Caramelele mele preferate.

ㅤ— Te simți mai bine? am întrebat-o și un mic oftat s-a strecurat printre buzele ei, înlocuit rapid cu un zâmbet liniștitor.

ㅤS-a aplecat puțin peste masă și mi-a prins mâna ce era în jurul tacâmului cu a ei, învelind-o cât de mult a putut ea.

ㅤ— Acum sunt cel mai bine! mi-a răspuns și am zâmbit, luptându-mă cu dorința de a arunca totul din fața noastră și s-o sărut până își amintește doar numele meu.

ㅤNu mă mai puteam sătura de ea. Abia mă mai puteam controla când nu era prezentă, dar când o aveam lângă mine... era aproape imposibil să mă mai rețin. Toate procesele avute cu ea până acum au fost un adevărat iad pentru mine, nu m-am simțit niciodată mai neputincios. Să mă prefac că nu-mi pasă de ea era cel mai greu. În mintea mea exista doar ea, dar aș fi murit înainte de a o pune într-o situație riscantă față de acei oameni. De aceea mi-am luat toate măsurile de precauție când am venit aseară aici.

ㅤ— Adrian? m-a trezit din gândurile mele și am privit-o pierdut. Tu ești în regulă?

ㅤ— Sunt mai mult decât în regulă, iubire. Mă gândeam la ce urmează.

ㅤOchii ei m-au privit întrebători și o sprânceană i s-a arcuit discret.

ㅤ— Voi merge să discut cu Mădălin, am început și am sesizat umbra de îngrijorare ce s-a pus în ochii ei. O să-i fac o ofertă și o să sper că e destul de deștept să accepte din prima!

ㅤ— Adrian, tu nu cunoști oamenii ăștia, m-a avertizat și am pufnit. Nu cu adevărat! s-a grăbit să adauge. Eu am fost în casa lor, am stat printre ei... nu se vor trăda niciodată, mi-a explicat, dar creierul meu s-a oprit doar la primele ei cuvinte.

ㅤUn junghi mi-a străbătut pieptul și m-am chinuit să nu mă dau de gol în fața ei. S-o știu lângă astfel de persoane, de una singură, era cea mai gravă metodă de tortură pe care mi-o putea face cineva și Iustin cunoștea asta, de-asta i-a și propus să le fie avocată. A văzut cât de mult o iubesc și îmi ardea inima când știam că o folosește să-mi facă rău. A fost singura dată când au reușit să stârnească o reacție din partea mea. Am fost un idiot să le dezvălui slăbiciunea pe care o reprezintă Emma pentru mine și degeaba am încercat să dreg lucrurile, nu mă puteam controla când era vorba de ea. Nu mai răspundeam de mine.

ㅤAm privit-o în ochi și i-am zâmbit cald.

ㅤ— Ai încredere în mine? am întrebat-o și o licărire i-a trecut prin pupile.

ㅤMâna ei s-a strâns mai puternic în jurul alei mele. Nici nu mai aveam nevoie de alt răspuns, mi-l spusese clar și răspicat fără să scoată un cuvânt.

ㅤ— N-am încredere în ei, a spus și am încuviințat.

ㅤEra foarte inteligentă că nu avea încredere în ei, chiar dacă s-au prezentat ca fiind prietenoși. Știam că Emma nu va pica în capcana lor, și eu aveam o încredere în ea ce nu putea fi clintită de nimeni. Oricât ar fi încercat Iustin. 

ㅤ— Ai uitat deja ce ți-am spus aseară? am cicălit-o și a oftat scurt.

ㅤ— Bineînțeles că nu! Nici nu mă îndoiesc, cred în tine, Adrian! Cred în tine și în noi că vom reuși s-o scoatem la capăt, dar promite-mi că o să ai grijă!

ㅤAm surâs și m-am aplecat spre mâna ei, aplicându-i un sărut moale. Pielea ei netedă și trandafirie era dependența mea.

ㅤ— Promit!

ㅤChipul i s-a îmblânzit și a devenit mai relaxată, dar am putut citi toată frica ce se ascundea după genele ei înainte. Iustin a reușit s-o sperie și aveam să-l fac să plătească foarte scump pentru fiecare gând rău al Emmei. Pentru el plănuiam cel mai mare coșmar, iar el sunt sigur că prevestea asta. Nu-l voiam doar închis, îl voiam distrus.

ㅤVoiam ca Iustin să moară în chinuri pentru tot ce-i făcuse Emmei. Îmi imaginam mii de scenarii criminale în care el răspundea pentru tot. Pentru îndrăzneala de a o băga pe Emma în mizeria asta, pentru felul în care încerca s-o ademenească. Imaginea cu ei doi la bal încă îmi era imprimată pe retină și mă ardea, nu puteam să mă liniștesc până când el nu învăța care-i este locul. Până când nu învăța că singurul care o poate atinge pe Emma sunt eu.

ㅤ— Trebuie să mă duc la vila lui Fabian azi, a spus cu o notă de iritare. Nu mă va lăsa în pace până nu-i voi explica totul punct cu punct și unde a mers prost, a adăugat obosită și a abandonat furculița pe farfurie. Îl urăsc atât de mult, Adrian! mi-a mărturisit, privindu-mă țintă și am zâmbit slab.

ㅤI-am prins un obraz în palma mea și l-am mângâiat ușor. Nu știa cât de mult îmi doresc să-i iau povara asta de pe umeri, nu știa că aș fi făcut orice să nu fie nevoită să se ducă la oamenii ăia.

ㅤ— Dacă Mădălin vorbește și găsim ceva incriminator pentru Fabian, totul se încheie. Mai e foarte puțin.

ㅤ— Știu asta, dar... habar n-am. Mi-ar fi plăcut să fie diferite lucrurile, înțelegi?

ㅤ— O să le fac să fie diferite! Ne vom relua viața în cel mai scurt timp, nu te mai consuma, te rog!

ㅤMi-a zâmbit și s-a ridicat de pe scaunul ei doar ca să se așeze în poala mea și să mă ia brațe cu putere. Am simțit cum totul va fi bine și mi-am îngropat fața în părul ei după ce l-am sărutat. Parfumul ei doar mi-a întărit convingerea.

ㅤ— O să repar totul, Em, am asigurat-o și ea a devenit mai moale în brațele mele. Nu-ți face griji, am repetat ce cred că-i spun încontinuu de luni bune și am sperat ca de data asta să mă ia în serios.

ㅤAm dat să mă ridic, dar m-a strâns mai tare, ca un copil ce se agață de părintele lui. N-am putut să-mi stăpânesc râsul să nu iasă.

ㅤ— Nu vreau să pleci, mi-a spus când a revenit la fața mea și ne-a lipit frunțile. E mai greu când tu nu ești, a continuat și mi s-a rupt inima când am văzut privirea de căprioară pe care au căpătat-o ochii ei.

ㅤEram atât de pregătit să renunț la tot și să rămân aici pe vecie cu ea. Dar nu puteam face asta. Nu încă. I-am prins bărbia între degetele mele și am ridicat-o puțin, fixându-mi ochii în ai ei.

ㅤ— Îți cer doar puțină răbdare, i-am spus calm și ochii ei s-au întristat puțin. Mai poți rezista încă puțin? Pentru mine?

ㅤEmma mi-a zâmbit și mi-a prins fața în palme, lipindu-și buzele de ale mele. Încă am rămas pierdut din cauza gustului ei când s-a desprins și s-a ridicat, revenind la farfuria ei.

ㅤVicleana știa ce mi-a făcut, zâmbind pe sub mustăți în timp ce termina ce făcusem de mâncare. Un rânjet mi-a înflorit pe buze când m-am gândit la felurile în care o să-mi iau revanșa. Dar acum era timpul să plec.

ㅤM-am ridicat și mi-am luat la revedere de la ea cu inima strânsă ghem, aplicându-i un sărut apăsat pe creștet înainte să ies din bucătărie, pe urmă din casă. Asta era cel mai greu, să plec de lângă ea când tot ce vreau e ea.

ㅤAm urcat robotizat în mașină și am pornit spre apartamentul meu ca să-mi schimb hainele ca după să plec spre birou și în final la închisoarea unde era deținut Mădălin. Trebuia să rezolv asta. Cât mai repede.

●●●

ㅤVladimir mă întâmpină pe coridor și mă urmează până în birou, dar nu mă puteam gândi la altceva decât la acei ochi căprui pe care i-am lăsat acasă.

ㅤ— Ți-am luat și ție o cafea. M-am gândit că n-ai avut timp să-ți iei una dacă tot ai întârziat! mi-a atras atenția subtil și m-am oprit din răsfoit foile împrăștiate de pe masă, aruncându-i o privire severă.

ㅤ— Am băut deja, am zis rece și am revenit la treabă.

ㅤÎl cunoșteam pe Vladimir de destul timp ca să știu că nu am scăpat atât de ușor. I-am simțit ochii cum mă studiază și i-am remarcat sprânceana arcuită când mi-am înălțat privirea în a lui.

ㅤ— E vorba de fata aceea, nu? a sărit direct la subiect și m-am blocat pentru câteva secunde.

ㅤNu mă așteptam să abordeze problema în felul ăsta și nu mă așteptam să fie atât de perspicace, dar asta era greșeala mea. Vladimir era unul dintre cei mai buni procurori din generația sa, era cunoscut tocmai pentru felul său direct și atenția lui la detalii. Într-un fel ciudat, îmi amintea foarte mult de Emma, dar pentru asta cred că tot eu sunt vinovat. O căutam în orice clipă, în fiecare om.

ㅤ— Nu te privește, Vlad, am zis obosit și am adunat foile rapid sortate din ochi.

ㅤPașii lui grei s-au auzit până în apropierea biroului, când s-au oprit. Am știut că era chiar în fața mea și am simțit dezaprobarea pe care o aveau ochii lui ciocolatii.

ㅤ— Nu e femeia care te-a adus în pragul alcoolismului? a zis acuzator și m-a enervat imediat. Nu e femeia care te face să-ți pierzi concentrarea? Nu e femeia care e avocatul lor? Toma, te scalzi în ape adânci și mi-e teamă că nu voi putea să te salvez nici eu! a continuat să-mi vorbească ca un tată și am suspinat cu putere.

ㅤ— Din nou, nu te privește! am ridicat tonul și Vlad a tăcut, analizându-mă circumspect.

ㅤDupă un șir lung de priviri greu de digerat, Vladimir a încuviințat ca un soldat și s-a apropiat de fața mea.

ㅤ— Povestea asta nu se va termina cu bine, m-a avertizat fără să obțină vreo reacție din partea mea. Am înțeles de mult că nu-ți pasă de ce se întâmplă cu tine, dar credeam că-ți pasă măcar de ea.

ㅤSângele a început să mi se încălzească în vene și mi-am încleștat pumnii, dar Vladimir n-a așteptat să-mi vadă reacția. A ieșit furtunos din biroul meu, trântind ușa în urma lui și încercam să-mi amintesc în mintea mea când îl văzusem vreodată atât de supărat, dar nu puteam. Pentru că nu fusese niciodată în starea asta.

ㅤAm expirat adânc și m-am trântit în scaun, prinzându-mi tâmplele în mâini. Nu avea dreptul să vorbească așa despre ce e între mine și Emma, nu avea dreptul să-și asume ce simt eu pentru ea, dar avea o doză de dreptate. Era o lume periculoasă în care Emma nu avea ce căuta, iar eu am lăsat-o să intre în ea.

ㅤNu m-aș fi iertat niciodată dacă pățea ceva din vina mea. 

ㅤCuvintele lui au rămas atât de mult timp cu mine că n-am mai putut să le suport și am plecat spre Mădălin, cu o nouă determinare să rezolv asta înainte să existe șansa ca Emma să pățească ceva. Când am parcat mașina în parcarea închisorii, când am intrat și am comunicat cu polițistul, când am intrat în camera de vizită și am așteptat să-l aducă, când Mădălin a intrat pe ușă...  tot ce auzeam erau cuvintele lui Vladimir și tot ce vedeam erau momentele cu Emma.

ㅤAm privit rănile de pe fața și corpul lui de la bătaia sănătoasă pe care o primise în noaptea încarcerării și l-am urmărit cum se deplasează cu chiu, cu vai până la scaunul dinaintea mea. Nu simțeam nici măcar un gram de milă pentru el. Aproape omorâse un polițist și aproape a distrus o familie pentru că polițistul a salvat femeile pe care plănuia să le oblige să se prostitueze.

ㅤTicălosul a râs și m-a scrutat atent, rezemându-se cu spatele de spătarul din metal al scaunului. Încă avea mâinile în cătușe, iar gardianul l-a privit cu scârbă și l-a ignorat când i le-a arătat ca să i le scoată. A pufnit ironic când ne-a lăsat singuri și a revenit la fața mea dezinteresat.

ㅤ— Am impresia că te-ai îndrăgostit de mine, domnule procuror! m-a luat în râs, dar nu i-am dat satisfacție în niciun mod.

ㅤ— Știi de ce am venit aici, i-am tăiat-o și mi-a zâmbit zeflemitor. Nu face lucrurile mai dificile pentru tine decât sunt deja.

ㅤI-am întins foile cu înțelegerea și le-a apucat plictisit, citind printre rânduri înainte să le trântească pe masă de parcă erau un gunoi.

ㅤ— Îmi pare rău, nu obișnuiesc să am relații atât de lungi! a spus ironic și am oftat, încercând să mă păstrez calm. Ar trebui să-ți găsești o altă ocupație în afară de familia mea, serios! Devine înfricoșătoare obsesia ta pentru noi, a continuat și mi-am îngustat privirea.

ㅤ— Familia care te-a abandonat aici? am întrebat și amuzamentul a dispărut de pe fața lui. Fabian nu dă doi bani pe tine, deja ți-a dat postul altcuiva, am continuat și am scos pozele pe care le primisem chiar în dimineața asta și m-au așteptat pe birou. Au de gând să te lase să putrezești aici zece ani și o știi mai bine decât mine.

ㅤM-a ascultat atent, păstrând aceeași mină serioasă pe care a avut-o pe parcursul întregului proces. Voia să pară de piatră, dar știam amândoi că nu era cazul. Știam amândoi cât de mult îl îngrozea gândul să dea nas în nas cu toți oamenii pe care-i păcălise. Pentru că Fabian obișnuia să-l pună să-i facă toată treaba murdară.

ㅤ— Eu nu cred că mai e vorba despre noi de mult timp, Adrian. E vorba despre ea, nu-i așa? m-am păstrat cât de neafectat am putut, dar numai menționarea ei din gura unuia ca el m-a făcut să mă încordez. Despre avocată, a continuat amuzat și l-am fulgerat cu privirea.

ㅤ— Câți tați ai câtor fete pe care le-ai răpit, le-ai batjocorit și le-ai forțat să se culce cu diverși bărbați ca pedeapsă pentru datoriile neplătite sunt aici?

ㅤA pufnit batjocoritor și și-a pus mâinile încătușate pe masă, aplecându-se spre mine puțin. Ochii lui sclipeau de răutate.

ㅤ— Iustin o îndrăgește foarte mult, a continuat și sângele a început să-mi clocotească în vene. Da, am văzut cum o privește... toți am văzut, de fapt. Știm amândoi ce se întâmplă când vărul meu își dorește ceva, nu? Șansele sunt ca ea să fie deja sub el în timp ce noi vorbim aici!

ㅤUn mârâit mi-a ieșit din gât și m-am ridicat, proptindu-l cu spatele de scaun când i-am băgat mâna în gât. A început să râdă, chiar dacă rămânea fără aer.

ㅤ— Ascultă, rahatule, dacă mai scoți o vorbă despre ea, n-o să-ți mai vezi niciodată copilul! am strigat în timp ce el se chinuia să respire, ochii lui s-au mărit când m-a auzit și am râs cu aroganță. Ai auzit bine, știu totul despre băiat. Sunt curios ce va face Fabian când va auzi de el, nu aveați cumva o regulă că nu aveți voie să aveți copii? Mă întreb cât de aspru va judeca fapta asta, am continuat și am început să văd disperarea cum se strecoară în irișii lui.

ㅤAtunci i-am dat drumul și a început să tușească cu putere. Am adus foile aproape de el și m-am îndreptat de spate, privindu-l cu silă.

ㅤ— Gândește-te bine ce vrei să faci, altfel îl las chiar pe vărul pe care-l aperi să se ocupe de problemă, i-am zis serios și el și-a ridicat capul ca să mă privească cu ură.

ㅤ— Credeam că ești mai presus de metodele noastre! a îndrugat chinuit și am pufnit.

ㅤ— Singura cale prin care înțelegeți este dacă se vorbește pe limba voastră! i-am aruncat și m-am apropiat de ușă. Aștept răspunsul tău, ai două zile la dispoziție. În locul tău, m-aș gândi foarte bine ce fac mai departe. N-am vrea victime colaterale, nu?

ㅤAm bătut în ușă și gardianul mi-a deschis. Am trecut pe lângă el și am ieșit direct la aerul ceva mai răcoros de afară, inspirând și expirând puternic. Imaginea pe care mi-a băgat-o în cap mă făcea să mă simt picurat cu ceară încinsă. Doar peste cadavrul meu s-ar întâmpla așa ceva, doar atunci ar putea cineva să pună mâna pe ce e al meu. Pe Emma mea.

Un nou capitol!
Sper că v-a plăcut!

Un 8 martie fericit, dragelor! La mulți ani! 🌹

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei!