ㅤAm ieșit din baie, rotindu-mă prin fața Oanei. Blonda a scos un sunet de încântare și a venit lângă mine, silindu-mă să mai fac o piruetă ca după să se dea mai în spate și să mă privească în ansamblu.

ㅤ— Emma, rochia asta îți vine ca turnată! Iustin e un geniu! Malefic, dar un geniu!

ㅤAm început să râd și mi-am potrivit mai bine rochia, admirându-mă în oglindă. Avea dreptate. Rochia se mula perfect pe corpul meu. Nu cred că mai avusesem o rochie care să-mi vină atât de bine. Totuși, mă îngrozea gândul că Iustin îmi știa mărimile atât de bine. E imposibil să ai atât de mult noroc!

ㅤMi-am așezat o mână pe abdomen și m-am privit îndelung. Nu eram machiată și nici coafată, de-abia începusem să mă pregătesc. Am aruncat o privire spre masca de pe pat. Am remarcat-o după plecarea lui Iustin, auzind-o înăuntru când am mutat cutia. Se asemăna atât de bine cu modelul rochiei că era imposibil s-o porți cu altceva. Din punctul meu de vedere, era inutilă. Nu mă făcea de nerecunoscut, din contră. Dacă m-ai fi văzut, ai fi știut exact că sunt eu. Dar era frumoasă, perfectă chiar.

ㅤOana a trecut pe lângă mine și a adus tot ce ne trebuia pentru păr și machiaj. Aflasem după câteva zile de la invitația lui Iustin că și ea cu Laurențiu vor participa la această petrecere.

ㅤMi se părea ireal câți oameni ai legii se amestecau printre infractori. Și nu orice infractori, cei mai doriți din România care nu pot fi prinși. Nu mă miram de ce, având în vedere că petrecerea era organizată de un alt interlop „legal" ce se voia drept și veneau atât de mulți oameni „cinstiți". De la judecători, la procurori și avocați până la polițiști și comisari. Aceștia doar din lumea legii.

ㅤAveau să vină și mari oameni de afaceri, cei mai buni contabili și lista poate continua. Mă întrebam unde vor încăpea atât de mulți oameni, dar era o prostie. Omul care organiza asta, era mai bogat decât aș fi putut fi eu în cinci vieți!

ㅤAveam multe întrebări. Nu puteam să mă opresc să nu mă gândesc. Eu încă eram o avocată amatoare în comparație cu oamenii care veneau la eveniment. Erau oameni de rangul părinților mei și totuși ai mei au refuzat să participe. Ba mai mult, m-au încurajat să nu particip nici eu, motivând că era o pierdere de timp și oamenii de acolo nu sunt decât niște hiene care abia așteaptă să se mănânce între ele. Destul de îmbărbătător, nu?

ㅤNu sunt genul de persoană care se panichează des, dar acum simțeam că-mi fuge pământul de sub picioare și ora la care trebuia să vină Iustin să mă ia se apropia.

ㅤMi-am pus mâinile pe față și am oftat cu putere. De ce a trebuit să accept? Acum puteam să lenevesc acasă, privind un serial, dar nu... Mie mi-a trebuit bal mascat!

ㅤ— Nu te mai agita atât, arăți uimitor! a zis Oana în timp ce-și făcea buclele cu ondulatorul.

ㅤ— Nu e vorba de asta, am zis și m-am uitat la colierul de la gâtul meu. Nu înțeleg nimic din ce se întâmplă și am sentimentul ăsta de care nu pot scăpa că se va întâmpla ceva rău!

ㅤ— Emma, e o oportunitate uriașă. Vei avea acces la oameni pe care nu-i vei mai întâlni altcumva. Profită de asta pentru cariera ta!

ㅤAm încrețit din nas și mi-am potrivit bretelele mai bine pe umeri.

ㅤ— Cu ce mă ajută asta dacă mă simt murdară, Oana? am întrebat cu glas stins și s-a oprit din tot ce făcea. Ochii ei verzi m-au sfredelit. Singurul motiv pentru care am fost invitată este că sunt avocata unor oameni oribili și singurul motiv pentru care acei oameni mă vor pe mine nu este pentru că sunt foarte bună la ce fac, ci pentru relația mea cu Adrian. Mă folosesc ca să-l atace pe el și eu-i las ca să scape cu bine bărbatul care mi-a spus că nu mai exist. Mă simt ieftină!

ㅤOana m-a ascultat cu atenție cât mi-am vărsat otrava și și-a presat buzele, privindu-mă ca un părinte supărat. A venit în fața mea și mi-a pus mâinile pe umeri, zâmbind slab.

ㅤ— Emma, ai câștigat aproape toate procesele pe care le-ai avut! Dacă aș avea probleme, tu ești prima persoană pe care mi-aș dori-o ca avocat! Ești fenomenală, iar dacă clovnii ăia sunt atât de idioți să te subestimeze... Habar n-au ce-i așteaptă! Nu mai vorbi niciodată așa. Tu nu numai că exiști, dar ești Emma Tudor. Acea Emma Tudor care pune la picioarele ei pe oricine își dorește!

ㅤMi-au dat lacrimile și am început să râd când Oana a surâs amuzată. M-am aruncat în brațele ei și am strâns-o cu putere de abia mai respira. Râsetul ei doar s-a amplificat.

ㅤ— Ești cea mai bună, știai asta? am întrebat, încă ținând-o prizonieră.

ㅤ— Aș fi o mincinoasă dacă aș zice că nu.

ㅤ— Dar că te iubesc mult, știi? am continuat când ne-am distanțat cât să ne vedem fețele.

ㅤ— Emma, astea deja sunt întrebări de clasa a doua! a zis amuzată și s-a sustras din brațele mele. Bineînțeles că știu! Cine nu m-ar iubi pe mine?

ㅤAm râs cu poftă și am clătinat din cap. Oana a apucat ondulatorul și a revenit la treabă.

ㅤ— Ești o dulce, ca întotdeauna! am replicat ironică și m-am dus la geanta plină cu machiaje.

ㅤDacă voiam să ajung la timp și Iustin să nu aștepte cu orele în sufrageria mea — lucru care-mi displăcea extrem de tare, căci nu-mi surâdea ideea să stea prea mult în casa mea — era timpul să încep să mă pregătesc cu adevărat. Destulă țopăială și piruete.

ㅤDecisesem deja că-mi voi face Smokey Eyes și trebuia să petrec ceva timp ca să nu fie prea mult negru sau prea mult fard neutru. Mi-am pregătit și rujul roșu, nu prea deschis la culoare, căci mereu stăteam o groază de timp, căutându-l prin geantă. Când m-am apucat de treaba, speram ca imaginea pe care o aveam eu în cap să se transpună și în realitate.

ㅤ— Auzi, glasul Oanei s-a făcut auzit și am privit-o întrebătoare de după umăr. Nu ți se pare ciudat că Iustin ți-a făcut cadourile astea?

ㅤAm pufnit amuzată și am revenit la machiajul meu.

ㅤ— Totul e ciudat, nu doar asta! N-a rămas nimic normal în viața mea. Absolut nimic, am spus în timp ce-mi terminam machiajul ochilor.

ㅤOana a suspinat și a strâmbat din nas, nemulțumită de răspunsul meu. Știam la ce se referă. Eram la fel de conștientă ca ea. Nu eram atât de naivă să am încredere în Iustin, nu avea să vină ziua în care să am încredere în el. Era un om egoist și un criminal, era ultimul tip de om în care ar fi trebuit să am încredere.

ㅤDar mă foloseam de el cum se folosea și el de mine. El ținea la distanță toate celelalte persoane periculoase, iar eu eram arma perfectă cu care să-l enerveze pe Adrian.

ㅤ— Te-ai gândit vreodată cum ar fi ca Iustin să fie îndrăgostit de tine?

ㅤM-am oprit din aplicat rimel și am fixat-o cu privirea. Glumise, dar nu-mi venea să râd. Era genul de comentariu pe care n-ar trebui să-l faci nici în glumă.

ㅤ— De ce n-o întrebăm pe fosta lui prietenă? am întrebat acidă și Oana a realizat eroarea pe care o făcuse.

ㅤ— Nu trebuie să fii arțăgoasă. Spun doar că se comportă de parcă ar fi îndrăgostit de tine. L-am surprins, nu o dată, ci de mai multe ori cum te sorbea din priviri când lucram împreună la cazul lui.

ㅤ— N-ai vrea tu să vorbim despre orice altceva? am încercat să opresc subiectul. Prefer să aud despre tine și Laur, doar să nu mai aud de prostia asta!

ㅤBlonda a ridicat din umeri și a revenit la coafura ei, făcându-i ultimele retușuri. Era ca o păpușă Barbie. Cu rochia ei roșie scurtă și machiaj elegant.

ㅤMi-am reașezat rochia după ce mi-am aplicat rujul și am terminat machiajul. Rămânea părul pe care l-am întins puțin cu placa și am prins o parte la spate cu agrafe, lăsând două șuvițe să-mi încadreze fața.

ㅤM-am dat mai în spate ca să mă văd mai bine și am zâmbit mulțumită. Arătam pe măsura așteptărilor mele.

ㅤOana a venit în spatele meu, luându-mă în brațe și așezându-și bărbia pe umărul meu. Am zâmbit amândouă când ne-am văzut imaginea în oglindă.

ㅤ— Crezi că am exagerat?

ㅤ— Nu. Îmi place, ești ca o zeiță întunecată. Iustin va rămâne fără suflare.

ㅤAm chicotit și am clătinat din cap, retrăgându-mă din brațele ei.

ㅤNu urmăream să-l fac pe Iustin să rămână nicicum. Nu urmăream nimic, acceptasem invitația pentru că nu aveam altceva de făcut. Mă rugam ca alegerea mea să nu mi se spargă în cap, nici fluturii din stomac nu mă ajutau.

ㅤ— Mă duc să-l sun pe Laurențiu, m-a anunțat în timp ce se îndrepta spre ușă, arătându-mi telefonul din mers.

ㅤAm încuviințat, rămânând singură în liniștea — ce devenise macabră — camerei. Am răsuflat ușor, fixându-mă în reflexia oferită de oglindă. Mă priveam direct în ochi. Simțeam că fac ceva foarte greșit, intuiția mea urla să nu cumva să părăsesc casa, dar am dat vina pe emoții. Devenisem foarte emotivă de la o perioadă. Era ca și cum merg pe vârfuri printre cioburi de sticlă.

ㅤ— Ești mai frumoasă când zâmbești, tonul familiar, plin de șarm, m-a rupt din transa în care intrasem.

ㅤAm privit în reflexie chipul lui Iustin din spatele meu, lângă ușă. Nu auzisem nici măcar când ușa s-a închis și nici măcar nu văzusem când s-a deschis. Aș fi cea mai ușoară pradă pentru un criminal!

ㅤOchii lui străluceau și mă privea admirativ, de parcă eram cine știe ce zeitate. I-am răspuns zâmbind slab, din politețe. Pe buzele lui era oricum cel mai uriaș zâmbet și nu putea fi egalat. Sunt sigură că cucerea multe femei așa. Din fericire, eu nu eram una dintre ele.

ㅤ— O să mă întreb mereu cum mi-ai știut mărimea la perfecție.

ㅤIustin a râs și s-a apropiat. M-am întors spre el.

ㅤ— Ochii ăștia nu sunt doar frumoși, avocato... Măsoară și cântăresc. Și o fac bine, de-aia sunt un om de neînlocuit în organizația mea.

ㅤUn pufnet mic mi-a scăpat la înfumurarea lui. Este un om atât de arogant că m-aș putea lipsi oricând de el în „organizația" mea, altfel zisă viață. Deocamdată aveam nevoie de el și el de mine.

ㅤ— Asta n-o face mai puțin ciudat, să știi! i-am răspuns, întinzându-mă după plicul de pe pat. Putem pleca.

ㅤA încuviințat și mi-a lăsat calea liberă ca un adevărat cavaler. Am scuturat din cap amuzată și am trecut prin fața lui, gândindu-mă doar la ce a zis. Oare ce calități mai avea Iustin de care nu aveam habar?

ㅤM-am oprit când am văzut-o pe Oana, discutând liniștită cu blondul proaspăt sosit. Laurențiu m-a privit indiferent, apoi l-a privit urât pe Iustin când m-a ajuns.

ㅤVorba circulă repede în București.

ㅤ— Măi, măi... Este chiar cuplul anului! a zis, ocolindu-mă ca să meargă spre ei.

ㅤOana i-a făcut semn lui Laur să nu-l ia în seamă când i-a observat ușoara iritare, iar Iustin s-a oprit lângă ei, întinzând mâna spre logodnicul prietenei mele.

ㅤ— Iustin, îmi pare bine că te întâlnesc într-un final. Ai o logodnică senzațională!

ㅤLaurențiu l-a lăsat câteva clipe lungi cu mâna întinsă, stânjenindu-ne pe mine și Oana. Nu și pe Iustin. El părea chiar amuzat de reacția lui Laur. S-au analizat de sus în jos, apoi Laur a cedat și a dat mâna cu el, mormăind un răspuns cu jumătate de gură.

ㅤDe-abia când s-a întors spre mine am văzut că în ochii lui sclipea acum răutatea. Era o chestiune de nuanță. Discretă, fină. Mimica lui sugera bună dispoziție, zâmbetul lui falsifica prietenia, dar ochii lui... Ochii despre care vorbea cu atât de multă mândrie, rosteau tot ce se putea întâmpla dacă-l calci pe coadă. Erau mii de amenințări ascunse în ei. Nu mă mir că Laurențiu cedase.

ㅤAm rămas nemișcată, analizându-i fiecare mișcare. Îmi simțeam stomacul cum se strânge din ce în ce mai tare, formând un nod.

ㅤ— Am terminat cu formalitățile, ar fi cazul să plecăm, m-a anunțat și l-am privit amețită cum trece prin fața ochilor mei. După tine, milady, a continuat după ce mi-a deschis ușa, făcând o reverență.

ㅤIustin era pus pe glume. Am văzut-o în rânjetul lui ascuns când am trecut pe lângă el. Mi-am îndreptat toate eforturile spre ignorarea tertipurilor lui, nu aveam de gând să-l las să-mi intre pe sub piele.

ㅤMi-am luat la revedere de la blonzi, apoi l-am urmat în mașină pe Iustin. Nu s-a sinchisit să-i mai salute. Era oricum destul de prostesc, mergeam spre aceeași destinație, dar la cât de uriașă va fi petrecerea... Mă îndoiesc că ne vom mai lovi unii de ceilalți. Speram să o regăsesc măcar pe Oana.

ㅤIustin a rămas suspect de tăcut, fiind foarte concentrat la drum. Mi-am ridicat o sprânceană. Credeam că gestul meu va rămâne neobservat, dar avea ochi de vultur. Un rânjet a apărut în colțul gurii lui.

ㅤ— Amicul tău nu pare să mă placă.

ㅤAm pufnit amuzată. Trebuie să-i acord merit, știe să evite o discuție nedorită. Laurențiu era ultimul despre care voiam să-l întreb. Sunt sigură că știa asta.

ㅤ— Nu e amicul meu, asta ar trebui să-ți explice totul, a râs scurt, iar eu mi-am plimbat privirea pe geam. Nu sunt sigură că mă place nici pe mine. Sau, dacă o făcea, nu cred că o mai face.

ㅤN-a spus nimic, doar a rânjit slab. S-a oprit când a văzut că-mi presez mâinile de plic. Mi-a aruncat o privire rapidă și am înghițit în sec.

ㅤ— Nu e vina ta, a spus atât de categoric că l-am simțit ca pe un ordin. N-ai nicio vină în povestea asta, avocato. Cred că asta e partea cea mai tristă.

ㅤ— Vina mea e că am gusturi proaste la bărbați, i-am răspuns amuzată și râsetul lui a umplut mașina.

ㅤNodul din stomac amenința să mă sugrume în acest moment. Să stau în preajma lui Iustin devenea din ce în ce mai greu de îndurat, mai ales când îmi făcea corpul să se simtă constant în alertă. Nu mă puteam liniști lângă el, mi-era imposibil. Cunoșteam latura asta a lui ce arăta cât se poate de umană, iar creierul meu îmi arunca latura de care ar trebui să țin cont chiar în față. Iustin pe cât era de plăcut, pe atât era de nemilos.

ㅤ—Iar faci asta, m-a trezit din gândurile mele și l-am privit derutată.

ㅤ— Ce fac?

ㅤ— Te holbezi la mâinile mele.

ㅤAm clipit rapid ca ruptă din vrajă și mi-am presat buzele, cu riscul să-mi stric rujul. O simplă propoziție. De atât a fost nevoie ca pulsul să-mi accelereze periculos de mult. Am putut simți că a devenit mai tensionat când corpul lui s-a încordat.

ㅤIustin mă intimida și ura chestia asta.

ㅤ— Dacă te voiam moartă, erai de mult.

ㅤUn fior rece mi-a traversat ceafa la auzul tonului său glacial. Am tăcut, lăsându-i cuvintele suspendate în aer cât ale Oanei îmi reveneau în minte:

ㅤTe-ai gândit vreodată cum ar fi ca Iustin să fie îndrăgostit de tine?

ㅤEra un gând stupid, dar care trezea o teamă irațională în mine. Știam ce pățise ultima femeie care nu i-a reciprocat sentimentele.

ㅤ— Atunci cum mă vrei?

ㅤÎntrebarea mea l-a prins cu garda jos, aproape uitase să oprească la semaforul roșu. Inima mi-a mai făcut o tumbă.

ㅤTăcerea era mai grea decât niciodată, iar o tensiune densă a prins contur de putea fi tăiată cu cuțitul. Respirația mi-a încetinit când ochii lui negri s-au întors lent asupra mea. Licăririle din ei erau atât de aprinse că puteau porni incendii, dar privirea lui... Nu o puteam înțelege. Inima mi s-a oprit când un rânjet animalic a înflorit pe buzele lui.

ㅤDacă până acum eram agitată... Acum eram de-a dreptul îngrozită.

ㅤ— Ai pus o întrebare periculoasă unui om fără onoare, avocato. Mai ales când ți-e frică de răspuns, puteam jura că ochii lui îmi lăsaseră urme pe piele.

ㅤA revenit la condus de parcă nu s-a întâmplat nimic. Mă întrebam cât de rău ar fi dacă aș sări din mașină, căci inima mea nu mai suporta încă un minut lângă el.

ㅤN-am mai putut articula un sunet tot drumul. Straturile din cuvintele lui îmi smulseseră limba.

ㅤA parcat lângă alte mașini abia sosite, alături de o clădire veche și imensă. Putea fi confundată ușor cu Opera Națională.

ㅤValetul m-a ajutat să cobor din mașină și am rămas nemișcată, privind fascinată locul. Era o clădire eclectică cu influențe renascentiste și o fațadă ce avea un portic cu trei arcade monumentale, împodobite cu statuile a patru muze. Nu văzusem niciodată ceva mai frumos și părinții mei obișnuiau să ne plimbe pe mine și fratele meu prin tot felul de țări când aveau timp liber.

ㅤO rafală de aer rece m-a lovit și am știut că Iustin mi s-a alăturat. L-am privit secunde în șir, căutând un mic semn că lucrurile nu vor degenera, dar chipul lui era gol, iar în ochii lui erau atât de multe emoții amestecate că nu eram sigură pe care s-o aleg. Era atât de mare pe lângă mine și costumul îl făcea să pară chiar și mai bine făcut. A zâmbit slab și, cumva, asta m-a calmat puțin.

ㅤAm vrut să o iau spre intrare, dar m-a oprit. Atingerea lui lăsa urme de gheață pe pielea mea și mă rănea.

ㅤ— Masca?

ㅤA fost suficient atât ca să o scot din plicul meu și să i-o întind când mi-a cerut asta. Corpul meu s-a încordat când l-am pierdut din raza mea vizuală, aflându-se în spatele meu. Am înghițit în gol când masca s-a așezat pe fața mea, iar el o lega.

ㅤNu-mi plăcea să mă simt vulnerabilă lângă el. Era un asasin. Mintea mi-a reamintit asta când respirația lui mi-a gâdilat urechea. Eram pe punctul de a-mi pierde controlul și să-l atac înainte s-o facă el.

ㅤ— Nu-mi doresc niciodată femeia altcuiva, sunt mai inteligent de atât, avocato.

ㅤCuvintele lui șoptite mi s-au imprimat adânc în cap când o gură mare de aer mi-a părăsit plămânii. M-am uitat dezorientată la el când a revenit în fața mea cu masca argintie ce-i învelea tot chipul și mi-a întins brațul. Am ezitat pentru scurt timp, apoi mi-am îngustat ochii, încolăcindu-mi brațul de-al lui.

ㅤ— Nu sunt femeia nimănui, Iustin. Și nici nu voi fi, am replicat apăsat și tăioasă înainte să ne strecurăm printre invitații.

ㅤNu mi-a zis nimic, doar a râs și s-a asigurat că nu mă lovesc de nimeni. Cercetam cu privirea fiecare persoană pe lângă care treceam, majoritatea erau foarte greu de recunoscut. Sala de bal era atât de mare că părea că nu se va mai termina vreodată, iar candelabrul gigantic ce trona în mijlocul ei îmi rănea ochii. Nu mă odihnisem de foarte mult timp.

ㅤIustin ne-a oprit într-un colț oarecum separat și a luat două pahare de șampanie din tava unui chelner. Nu-i mai vedeam fața, dar eram sigură că a zâmbit la ezitarea mea. Știam că nu e o idee bună să bei din băutura oferită de străini sau, mai bine zis, de oameni în care n-ai încredere, dar am luat paharul oricum.

ㅤLe-am ciocnit, dar n-am băut nicio gură. Nu eram în dispoziția necesară să beau, continuam să scanez zona de parcă eram vreun om de la securitate.

ㅤ— Ești mereu atât de tensionată? a întrebat degajat, sprijinindu-se cu spatele de o coloană cât ochii lui poposeau asupra mea.

ㅤAm surâs ironica, prinzând mai bine tocul paharului în mână. Ochii negri ai lui Iustin nu s-au oprit să mă urmărească de după mască.

ㅤ— Am destule pe cap, am răspuns vag în timp ce mă uitam în sală.

ㅤSperam să o regăsesc pe Oana până acum. Nu-mi plăcea să stau singură prea mult timp cu Iustin.

ㅤ— Sunt convins, a replicat și a băut tot paharul, părăsindu-l pe o masă alăturată.

ㅤS-a apropiat încet de mine și am devenit mult mai agitată, mărind presiunea cu care țineam paharul. L-am privit cu coada ochiului.

ㅤ— Te temi că e aici procurorul.

ㅤInima mi s-a oprit când șoapta lui a ajuns la mine. M-am întors indignată spre el. Eram în stare să-l lovesc, dar n-am făcut-o. Focul din ochii lui m-a oprit și m-am resemnat, abandonând paharul nebăut pe aceeași masă.

ㅤPoate că avea dreptate.

ㅤSentimentul din stomac nu s-a pierdut când am ajuns aici, doar s-a accentuat și era bine să fie doar asta, dar tot corpul meu se întorsese împotriva mea. Eram o bombă gata să explodeze în orice minut.

ㅤ— Procurorul nu mai există pentru mine.

ㅤAveam vocea rece, la fel și expresia. Singura care contrazicea ce am spus îmi era inima ce se lupta în pieptul meu cu fiecare cuvânt neadevărat pe care mă siluiam să-l scot pe gură și care îmi doream să fie real. Mi-am strâns maxilarul din frustrare.

ㅤ— Și totuși ești aici, cu mine, doar ca el să nu pățească nimic, mi-a subliniat ipocrizia atât de bine că nu mai aveam nicio replică. Sunt curios de ce se întâmplă în capul tău, de câte minciuni este nevoie ca să te ridici mândră din pat în fiecare dimineață... Să-ți induci falsa impresie că ești în control și n-ai niciun sentiment.

ㅤRespirația mea prinsese ritmuri anormale când cuvintele lui Iustin se izbeau de mine unul câte unul, pătrunzându-mi în ființă ca niște țepușe de gheață bine ascuțite. Ochii mei erau măriți, iar pieptul mi se umfla anapoda, aflat între surprindere și furie. Îl uram pe Iustin în momentul ăsta.

ㅤMi-am dres glasul și mi-am adâncit ochii în ai lui, ignorând ritmul moderat și elegant al muzicii oferită de orchestră. Sângele îmi cânta chiar mai tare decât ea, estompând totul din jur. În afară de masca lui argintie. În afară de ochii lui ascunși în umbre constrângătoare.

ㅤUn fir invizibil prindea contur între noi, răsucindu-se în toate direcțiile și formând noduri. Diferența era că începea din mâna lui și se termina în jurul gâtului meu. Doar când îl confruntam astfel îmi dădeam seama cât de nesemnificativă sunt, cât de naivă sunt să cred că e mai mult decât un prădător.

ㅤEram doar un pion într-un joc uriaș de șah, mutată după bunul plac al lui Iustin. Mă întreb dacă credea că o să-mi dau seama de asta. Mă întreb dacă știa că eu eram conștientă de tot când mă privea în ochi. Mă întreb dacă mă compătimea că nu renunțam pentru un om care refuza să mă mai ia în considerare. Un om care mă disprețuia. Un om care nu făcuse nimic altceva decât să mă rănească.

ㅤOmul care-mi ținea inima prizonieră.

ㅤMă întreb dacă Iustin vedea strălucirea pe care o căpătaseră ochii mei și dacă se simțea vinovat pentru tot ce spusese.

ㅤ— De ce m-ai invitat la bal, Iustin? tonul îmi era placid și rece.

ㅤO scânteie a traversat pupilele lipsite de nuanță ale brunetului.

ㅤ— Din același motiv pentru care ai venit.

ㅤAm înghițit în sec, mutându-mi privirea înapoi în sală. A simțit probabil tensiunea din aer și s-a apropiat și mai mult de mine, mâna lui ridicându-se pentru a-și atinge degetele de marginea măștii mele. Am sărit peste o răsuflare.

ㅤ— Dansează cu mine, mi-a cerut cu o privire atipică care făcea clar faptul că nu e loc de refuz.

ㅤMi-am așezat mâna într-a lui, lăsându-l să mă conducă cu delicatețe pe ringul de dans. Am simțit cum golul din stomac se întinde să mă înghită cu totul când mâna lui s-a pus pe talia mea și m-a tras mai aproape, forțându-mă să-i imit mișcările controlate. Fiecare pas era perfect calculat, iar mâinile lui mă susțineau cu fermitate. Nu-mi lăsa nicio cale să ies din jocul ăsta. Am considerat-o o ironie, în timp ce mișcările noastre s-au sincronizat.

ㅤNu mi-am mutat ochii din ai lui. Voiam să știe că nu mi-era frică să-i țin piept, că nu avea nicio putere asupra mea. Niciuna pe care să nu i-o fi dat eu. Ne-am plimbat de-a lungul ringului cu pași hotărâți și grei, făcându-ne loc printre ceilalți dansatori.

ㅤ— Ești o enigmă, avocato, vocea îi era profundă și ușor răgușită, îmi transmisese fiori pe toată coloana. Te sperie mai mult gândul de a-l vedea decât că dansezi cu un criminal.

ㅤ— Nu crezi că mergi prea departe? am simțit nevoia să-l opresc, înainte să mă pierd cu firea și să provoc o scenă în fața tuturor.

ㅤRâsetul lui mi-a umplut urechile când mi-a auzit avertizarea ascunsă.

ㅤ— Nu merg destul de departe, m-a corectat, mărind presiunea mâinilor lui. Nu ești făcută pentru lumea asta, iar tu știi asta în adâncul tău. Trăiești într-o iluzie că poți gestiona totul, dar te joci cu focul fără să realizezi că arzi pe dinăuntru.

ㅤFiecare cuvânt mă lovește ca un ciocan, dar refuz să-i dau satisfacția că-mi intră pe sub piele. Mi-am înălțat bărbia, privindu-l cu sfidare. El s-a încordat.

ㅤ— Și tu ești expert în asta? am ripostat cu amărăciune. Ce știi tu despre mine? l-am atacat, simțind cum mâinile lui devin ca niște bolovani pe mine.

ㅤ— Destul ca să văd că nu ești la locul tău aici. Așa cum spuneam, ești aici pentru el, nu pentru tine. Te pierzi într-o lume care nu-ți aparține.

ㅤ— Crezi că știi ce e mai bine pentru mine? l-am întrebat ironică.

ㅤIronia masca toate rănile ce se deschideau puțin câte puțin, mai bine decât îmi acoperea masca chipul. Chiar dacă știam ce fel de persoană e Iustin, îl subestimasem. Și o făcusem foarte rău.

ㅤ— Nu încerc să decid pentru tine, dar te întreb, Emma, cât de mult îți poți minți propria inimă? Cât de mult îți poți ignora sentimentele adevărate?

ㅤAm încercat să evit privirea lui, dar ochii lui erau ca niște faruri care mă prindeau în lumina lor orbitoare.

ㅤ— Nu știu despre ce vorbești, am spus, forțându-mă să par indiferentă.

ㅤ— Știi foarte bine. E timpul să te trezești la realitate, să-ți asumi adevărul, chiar dacă e dureros.

ㅤCuvintele lui răsunau în mine, și am simțit cum toată mască de indiferență pe care o construisem începe să se fisureze. Iustin avea un mod de care nu-l bănuiam de a aduce la suprafață adevărul ascuns și să-l expună în toată cruda lui splendoare.

ㅤ— Ce urmărești? am întrebat în cele din urmă, privindu-l fix.

ㅤ— N-ai să mă crezi, dar îmi ești simpatică, avocato. Nu vreau să fii prinsă în jocurile periculoase ale acestei lumi. Nu din cauza clovnului ăla.

ㅤAm simțit o forță interioară crescând în mine, o nevoie de a respinge adevărul pe care mi-l expuse Iustin. Dar, în același timp, o voce liniștitoare în mintea mea îmi spunea că poate era momentul să înfrunt realitatea, să încetez să mă mint pe mine însămi și să iau decizii care să mă ducă pe drumul bun, înainte să-mi pierd mințile iremediabil.

ㅤ— Poate că vreau să aleg eu dacă vreau să fiu aici sau nu, am spus cu hotărâre.

ㅤOchii lui au scânteiat și strânsoarea lui se slăbi. Renunțase. Trebuia să-și fi dat seama că sunt de mult pierdută. Ochii mi s-au îngustat când ai lui au pătruns prin mine, având o nuanță subtilă de pericol în ei. În scurte momente, m-a despărțit de el printr-o piruetă și am aterizat în brațele altui invitat care m-a prins chiar mai ferm decât Iustin în strânsoarea lui.

ㅤInima mi s-a oprit.

ㅤDe-abia conștientizam ce s-a întâmplat, dar, cumva, pașii noștri s-au armonizat fără niciun efort. De parcă dansasem de o eternitate împreună. Am respirat superficial, simțindu-i mâinile ca niște torțe ce începeau să mă ardă, cuprinzându-mă în flăcările lor.

ㅤNu mi-am ridicat ochii de pe cămașa lui neagră, vizibilă printre crăpăturile sacoului de aceeași culoare. Nu aveam nevoie să-i văd ochii ca să știu cine este. I-aș fi recunoscut atingerea dintre milioane de alte atingeri. Inima mi-a accelerat în anticipare.

ㅤMâna mea îl strângea stângace de umăr și uitasem cum să respir normal. Îi simțeam privirea până în adâncul oaselor. Sângele mi s-a încălzit în vene, lăsând urme de foc în fiecare colț al ființei mele. Mă topeam. Aveam să ajung cenușă, chiar la picioarele lui, și nici măcar nu rostise un cuvânt.

ㅤ— Ce cauți aici? tonul lui era autoritar și ascuțit.

ㅤTăiase prin toate straturile mele protectoare fără efort.

ㅤMi-am ridicat șovăitoare capul cu inima bubuindu-mi în piept. Ochii lui erau bleumarin, ca un ocean agitat noaptea, și reci. Era atât de ciudat cum expresia lui rece îmi provoca arsuri pe piele.

ㅤ— Ce-ți pasă? am contracarat înțepătoare.

ㅤMaxilarul lui Adrian s-a încleștat și un mârâit slab de avertizare i-a părăsit gâtul. Inima mi s-a strâns ghem, precaută de cum bate în prezența lui. Dansam de câteva minute și deja jongla cu inima mea după placul lui. Mâna lui s-a presat de talia mea, aducându-mă sub nasul lui, în timp ce conducea dansul. Mi-am închis ochii când respirația lui caldă și încărcată de tutun s-a risipit pe fața mea.

ㅤ— N-ai idee ce faci, m-a acuzat, devenind nervos cu fiecare cuvânt rostit.

ㅤCuta dintre sprâncenele mele s-a evidențiat puțin, l-am privit urât. Încă mă certa! Dacă el ar fi știut ce face, n-am fi ajuns niciodată în situația asta. De ce pune vina doar asupra mea? Eu doar voiam să închei circul ăsta.

ㅤM-am apropiat de chipul lui, privindu-i ochii cum se aprind din spatele măștii negre. Respirația lui devenise mai grea și strânsoarea lui părea de fier acum. Fier încins.

ㅤ— Ce contează?

ㅤDevenise și mai tensionat, îmi dădea impresia că mai avea puțin până claca. Dar nu mi-a păsat. Nici lui nu i-a păsat când a plecat și m-a lăsat plângând, nici măcar nu ezitase. Ochii lui au coborât spre gâtul meu, ocupat acum de alt colier, și iadul a luat naștere în ochii lui. Nu văzusem niciodată atât de multă furie în privirea unei persoane.

ㅤCând și-a ridicat ochii înapoi în ai mei, am simțit cum mă intoxică, înecându-mă. O fâșie din inimă mi s-a rupt de la locul ei, resimțind durerea în fiecare parte.

ㅤ— Ești cu el? abia rostise întrebarea printre dinții încleștați, fix când melodia s-a terminat și orchestra a luat o pauză.

ㅤAm pufnit cu înfumurare și un zâmbet plin de satisfacție mi-a acoperit buzele când ochii mei l-au privit cu răutate.

ㅤArzi, Adrian. Arzi. Cum am ars și eu.

ㅤM-am distanțat de el, aruncându-i o privire indiferentă. Adrian era între nebunie și turbare. O puteam citi în oceanul agitat din irisurile lui. Corpul meu zvâcnea în locurile în care mă atinsese, protesta pentru a obține din nou atingerea lui.

ㅤ— Nu e treaba ta, i-am răspuns înverșunată și osul maxilarului său s-a evidențiat iar.

ㅤOare cât mai dura până avea să-i pocnească? Nu mult, judecând după fața lui. Am decis că nu mai vreau să am de-a face cu ce avea să se întâmple dacă rămân și am dat să plec spre Iustin când i-am observat masca în mulțime. Eram sătula de Adrian și atitudinea lui plină de resentimente.

ㅤN-am apucat să fac mai mult de doi pași când m-a întors forțat din drum cu o prindere puternică a încheieturii mele. Am simțit cum pământul îmi fuge de sub picioare. L-am privit consternată, simțind cum degetele lui mi se adâncesc în carne. Am încercat să mă eliberez, dar mai rău am făcut. A mărit strânsoarea și am scos un scâncet mic. I-am căutat ochii panicată, dar chipul lui era de piatră. Nu mai era nicio urmă de Adrian pe care-l cunoșteam, aveam în fața mea un străin. Un străin periculos și imprevizibil.

ㅤ— Adrian, i-am spus numele încet, căutându-l în ceața din ochii lui. Mă doare, am adăugat pe un ton sugrumat și chipul lui se îmblânzi, coborându-și ochii spre strânsoarea în care mă ținea blocată.

ㅤAm simțit când a slăbit-o și am expirat ușurată în sinea mea. Dar încă nu se terminase. Nu avea de gând să mă lase să plec, citeam asta foarte clar în privirea lui. 

ㅤMi-am pierdut sensul când s-a apropiat de mine, cântărindu-mi fiecare mișcare cu atenție. Încă era nervos. Nu eram naivă, știam că nu cuvintele mele erau unica cauză a furiei lui... Iustin era vinovatul. Sau mai bine zis, ce-și închipuia Adrian că există între mine și el. Puteam să-l asigur că nu este vorba de nimic, dar nu eram obligată să-i ofer niciun fel de explicație. Mai ales după cum se comportase cu mine ultima dată.

ㅤ— Dă-mi drumul, i-am cerut calmă pentru a nu atrage atenția asupra noastră. Încetează, ce vrei de la mine?

ㅤA tăcut și m-a ascultat, fără să aibă vreo reacție. Am înghițit în gol când ochii lui m-au fixat, dând loviturile finale inimii mele. Nu se mai chinuia să-și ascundă furia, m-a tras mai aproape și mi-a zis printre dinții:

ㅤ— Mișcă!

ㅤN-am apucat să mă opun, a început să mă tragă după el prin fața tuturor invitaților. Abia puteam să țin pasul cu el, tocurile făceau aproape imposibil asta.

ㅤ— Adrian, oprește-te, în regulă? am început să vorbesc, încercând să-l opresc fără să ne facem de rușine. Adrian, ajunge! m-am smucit fără reușită, m-a tras mai puternic după el.

ㅤ— Mergi! mi-a ordonat, făcându-mi pulsul să tresare.

ㅤEram pregătită să renunț când am intrat pe un hol care habar nu aveam unde ducea, dar norocul mi-a surâs. De fapt, e mult zis surâs. Iustin a apărut de nicăieri în fața noastră și l-a proptit pe Adrian în perete, ținându-i brațul sub gât, aplicând din ce în ce mai multă forță. Auzeam respirația îngreunată a lui Adrian și panica a crescut în mine, privindu-i îngrozită. Erau ca două fiare. Privirile lor nu puteau fi omenești.

ㅤ— A zis să te potolești, ce dracu' nu înțelegi? tonul tăios al lui Iustin nu l-a intimidat pe Adrian.

ㅤÎncă refuza să-mi dea drumul la mână.

ㅤ— Dă-mi drumul. Nu-ți zic a doua oară, l-a amenințat Adrian și l-am privit șocată.

ㅤIustin a început să râdă cu poftă, analizându-l câteva clipe. Și-a dat seama că Adrian nu era în apele lui și era capabil de orice. I-a luat brațul din gât și i-a aranjat sacoul și cravata la locul lor, apăsându-l cu putere. Era o amenințare mută.

ㅤ— Singurul motiv pentru care nu-ți sparg mutra e că nu vreau să risc să fiu filmat, dar nu mă pune la încercare, procurorule. Dă-i drumul la mână!

ㅤAcum Adrian a surâs și m-a tras mai aproape, chiar sub ochii goi ai lui Iustin. M-a privit fugitiv și a răsuflat adânc, strângând din dinți.

ㅤ— Dacă vrei să o iei, trebuie să-mi tai mâna mai întâi, i-a spus serios, fără să codească.

ㅤHolul începea să se învârtă cu mine. Adrian s-a întors spre mine când mi-a simțit moliciunea, m-a privit preocupat. Nu mai eram în stare să articulez două cuvinte ca să-i spun că sunt bine. Toate coșmarurile mele se îmbinau și se desfășurau chiar în fața ochilor mei.

ㅤIustin s-a apropiat, ne-a privit mâinile și și-a ridicat privirea în a lui Adrian. Lua în considerare propunerea lui, spre disperarea mea.

ㅤ— Se poate rezolva, i-a spus, zâmbindu-i diabolic.

ㅤ— Destul! nu știu de unde prinsesem putere să mă răstesc, dar o făcusem și acum cei doi mă priveau înmărmuriți. N-am de gând să mai suport lupta asta de cocoși prostească! Iustin nu vei face nimic, iar tu, Adrian... Dă-mi drumul!

ㅤM-au ascultat atenți, dar nu sunt sigură cât de eficient a fost discursul meu.

ㅤ— Ai auzit-o pe doamnă, a replicat Adrian și i-a aruncat o privire răutăcioasă lui Iustin. Adu-i un cuțit!

ㅤMi-am mărit ochii, apoi m-am încruntat cât de tare am putut. Acum eram trei oameni nervoși.

ㅤ— Potolește-te! l-am avertizat, primind un surâs sfidător ca răspuns.

ㅤ— Ori mergi de bună voie cu mine, ori îmi tai mâna.

ㅤAm clipit buimacă când l-am auzit repetând prostia asta. Ba chiar, părea hotărât.

ㅤ— Doar nu vorbești serios!

ㅤ— Uită-te în ochii mei și spune-mi dacă sunt serios sau nu!

ㅤI-am urmat indicația fără voia mea, din impuls. Sângele mi-a încetinit când m-am convins că era cât se poate de serios. Adrian o luase razna!

ㅤIustin ne-a privit tăcut, așteptând un semnal din partea mea. Am văzut dezamăgirea pe chipul lui când am încuviințat din cap să ne lase singuri.

ㅤ— Ești sigură? m-a întrebat, îndoindu-se de judecata mea în momentul ăsta.

ㅤ— Dă-i drumul de-aici, tonul aspru al șatenului m-a lăsat fără reacție și pe mine.

ㅤ— O să mă întorc după ce o să discut, bine? l-am anunțat în timp ce Adrian începuse să mă ia după el spre Dumnezeu știe unde.

ㅤI-am auzit pufnetul amuzat din față cât încă priveam în spate, spre Iustin care ne urmărea drumul.

ㅤ— N-o aștepta, n-o să se întoarcă! i-a strigat înapoi lui Iustin, înainte să mă tragă pe alt coridor.

ㅤMi-am încrețit fruntea la cuvintele lui, dar am tăcut. Eram curioasă unde vrea să ajungă cu asta. Ce credea în mintea lui bolnavă că va reuși? Îl detestam mai mult decât niciodată acum, când se purta ca un brută!

ㅤM-a obligat să-l urmez pe tot feluri de coridoare întortocheate de le-am pierdut și numărul. S-a oprit în dreptul unei uși albe pe care a deschis-o brusc, târându-mă înăuntru. Am pufăit nervoasă când mi-a dat drumul și a închis ușa în urma lui.

ㅤAm privit în jur, contrariată. Cred că clădirea funcționa și ca hotel, căci ne aflam într-un dormitor matrimonial cu aceleași stiluri de mobilă ca în toată clădirea. Mi-era teamă să mă ating de ceva, de teama că aș strica o parte din istorie.

ㅤRămasă în mijlocul camerei, l-am privit enervată cum își aruncă masca de pe față și slăbește nodul cravatei, ducându-se la servanta pe care bineînțeles că se afla tărie. Normal! Adrian nu poate exista într-o încăpere în care nu se află Whisky! M-am uitat dezaprobatoare la el când a dat primul pahar pe gât și l-a turnat pe al doilea.

ㅤCred că s-a lovit la cap și a uitat de toată scena de dinainte și de explicațiile pe care mi le datorează!

ㅤ— Realizezi că asta e răpire? l-am întrebat mușcătoare și s-a sprijinit de servantă, pufnind.

ㅤ— Ți-am salvat fundul... Pentru a mia oară! mi-a zis și a băut și al doilea pahar.

ㅤ— Mă descurcam foarte bine până să apari tu!

ㅤAm tresărit când a trântit paharul de servantă. Ochii lui se ațintiră asupra mea, amenințând să mă înece.

ㅤ— Când? Când te pipăiai cu el pe ringul de dans?

ㅤM-a lăsat mută de uimire. Nu-mi venea să cred ce putea să scoată pe gura aia și ce tâmpenii gândea!

ㅤ— Ai luat-o razna!

ㅤ— Da, am luat-o! a țipat, dezlipindu-se de servantă ca să vină spre mine. Am înnebunit, Emma! M-ai înnebunit, la dracu'!

ㅤInima îmi pulsa ca o nebună când era atât de aproape, am încercat să fac un pas în spate, dar corpul meu nu mai asculta de mine.

ㅤ— Ai idee ce am gândit când te-am văzut la braț cu el? a întrebat mai calm, pătrunzându-mă cu privirea până mi-am pierdut ritmul respirației. Să te văd cu masca asta? a adăugat, atingând-o cu degetele lui.

ㅤAm răsuflat cu putere când mi-a smuls-o de la ochi. Brusc, mă simțeam goală și lipsită de apărare. Degetele lui s-au întors să-mi atingă chipul, era vizibil încântat că mi-o înlăturase.

ㅤ— M-ai trădat, am șoptit cu greu când s-a apropiat suficient să simt mirosul băuturii din gura lui.

ㅤColțurile ochilor lui s-au rotunjit, iar albastrul din irișii lui nu se mai putea decide la o nuanță. Pieptul mi-a devenit brusc mai greu. Degetul lui mare m-a forțat să tac când s-a așezat peste buzele mele. Simțeam cum îmi pierd controlul. Ochii lui erau acum îmbătători, abia mai puteam rezista intensității lui. Am închis ochii când și-a lipit fruntea de-a mea.

ㅤ— Tu ești a mea, a șoptit cu o notă de disperare. N-ai ce căuta lângă un criminal, lângă nimeni, a continuat în timp ce-mi masa obrazul. Tu ești doar a mea, a ridicat tonul, silindu-mă să-l privesc direct în ochi. Ești doar a mea, Emma, mi-a spus autoritar și am înghițit în gol, simțind cum nodul din stomac se transformă în fluturi. Nu te-am trădat niciodată, te iubesc! E chiar atât de greu de înțeles?

ㅤMi-am plimbat privirea între ochii lui, confuză și neputincioasă. Ultima oară îmi spusese că nu mai exist, iar acum îmi spunea că sunt a lui. Oare ce se întâmpla în creierul omului ăsta? Nu aveam de unde să știu și în clipa asta, nu-mi păsa. Nu voiam să plec nicăieri. Eram la mila lui.

ㅤMi-a citit dorința din ochi, era tot ce avea nevoie ca să-i dea frâu liber alei sale. Picioarele mi-au devenit moi când buzele lui s-au năpustit asupra alor mele, sărutându-mă flămând și nerăbdător. Rațiunea mea se îndepărtă tot mai mult când mâinile lui au început să coboare de-a lungul corpului meu, prinzând și masând tot ce atingeau. Am răsuflat cu putere, înăbușind un geamăt când gura lui a alunecat la gâtul meu. Mi-am proptit mâinile în umerii lui, căutând echilibru.

ㅤFiecare respirație pe care o eliberam îmi ardea pieptul, chiar mai rău decât locul în care Adrian își găsea de lucru. Nu mai gândeam logic, mă gândeam doar la cât de mult mi-l doresc pe el. Nu exista alt lucru în mintea mea în afară de el, mâinile lui și buzele sale.

ㅤI-am îndepărtat sacoul și am tras de cămașă cu putere, forțând toți nasturii să se descheie. Adrian a rânjit, trăgând în jos fermoarul rochiei mele printr-o singură mișcare. Un val rece mi-a cuprins corpul când rochia s-a prăbușit la picioarele mele. Cutia toracică începuse să mă doară la cât de puternic bătea inima mea.

ㅤS-a uitat la mine și la lenjeria mea neagră dantelată și pot jura că am văzut cum mintea lui s-a golit de orice altceva. Ochii lui mă divinizau și mă spurcau în același timp.

ㅤEram pierduți. Amândoi.

ㅤRespirațiile noastre răsunau în cameră, sugrumate și rapide, dar și acelea se pierdeau, rămânând doar ale mele când ale lui Adrian se răspândeau peste tot pe pielea mea. Punea stăpânire pe mine și nici măcar nu mă gândeam să-l opresc.

ㅤCămașa i s-a prăbușit pe podeaua dură de lemn când ne-am îndreptat spre pat. Spatele mi-a făcut contact brutal cu salteaua, când pașii noștri haotici m-au împins pe ea. Am icnit surprinsă. Greutatea lui Adrian s-a făcut resimțită asupra mea, făcându-mă prizonieră sub el. Ochii lui albaștri m-au fixat de aproape înainte să continue cu șirul lung și chinuitor de acțiuni pe care le avea în cap. Respirația mea din ce în ce mai deficitară l-a făcut să scoată la iveală acel zâmbet cu care obișnuia să mă înnebunească și în trecut.

ㅤBuzele lui au început să parcurgă un traseu lent și covârșitor de la gât, spre adâncitură sânilor și stomac, lăsând doar dâre de foc când săruturile lui calde și moi mi se imprimau în pori. Corpul mi s-a arcuit, în timp ce un geamăt mi-a părăsit gura.

ㅤL-am privit întrebătoare când s-a oprit, privindu-mă distrat cu bărbia susținută de abdomenul meu.

ㅤ— Oprește-mă, m-a tachinat, având o sclipire jucăușă în privire, și am răsuflat adânc, aruncându-mi capul pe spate amuzată.

ㅤ— Ești un ticălos, abia am reușit să rostesc printre gemete când buzele lui nu se cumințeau deloc.

ㅤA râs scurt, coborând tot mai jos. Sângele îmi accelera prin vene și stomacul mi se răsucea pe toate părțile. Îl cerea. Trupul meu avea nevoie de el.

ㅤMușchii mi s-au încordat când degetele lui au trecut delicat peste umezeala dintre picioarele mele. Pufnetul lui Adrian a înconjurat camera.

ㅤ— Nu crezi asta... mi-a spus încet, trăgând de materialul chiloților mei și aruncându-l într-o parte. Minți, a continuat categoric, scoțând un geamăt din partea mea când și-a introdus două degete în interiorul meu. Cu nerușinare, a adăugat mai apăsat, continuând să-și miște degetele într-un ritm înnebunitor și calculat.

ㅤSimțeam cum tot focul pe care-l pornisem dinadins în el, se întorcea să-mi dea o lecție. Eram acaparată de toate senzațiile și continuam să-l implor pentru mai mult. Mai aveam atât de puțin până să ating extazul când s-a oprit și l-am căutat indignată cu privirea. Ochii lui flămânzi m-au amuțit  și corpul lui s-a lipit de-al meu. Am șuierat ușor, plimbându-mi nestingherită mâinile pe spatele lui.

ㅤAbia în clipa asta, privindu-mă ochi în ochi, inima mea îl recunoscuse pe Adrian. Bărbatul care luptase pentru mine patru ani, care mă iubea și s-ar fi sacrificat pentru mine. Nu bărbatul care m-a abandonat.

ㅤL-am sărutat apăsat și plină de pasiune, ignorând flăcările din jurul nostru, ignorând și pe cele care-mi traversau pielea. Inima mea așteptase doi ani momentul ăsta. Momentul când Adrian s-a întors cu adevărat.

ㅤM-am abandonat în săruturile lui. Eram a lui să facă ce poftește cu mine. Cedasem după luni de împotrivire și durere.

ㅤAm icnit surprinsă și trupul mi s-a lipit mai mult de el, dornic să se contopească cu el pe vecie, când m-a pătruns atent și ferm. La fel cum îmi pătrunsese în fiecare colț al minții și al inimii.

ㅤMi-am înfipt unghiile în spatele lui, abia stăpânindu-mi sunetele când mișcările lui îmi reaminteau din nou și din nou cui aparțin. Amețeala mă cuprindea când flăcările atingeau apogeul și sentimentul de plin și căldură se amplifica în pântec.

ㅤ— Mă iubești? a întrebat răgușit, printre gemetele noastre, mărind ritmul.

ㅤ— D... Da! am reușit să spun înainte ca orgasmul să ne domine pe amândoi, adâncindu-mi unghiile în carnea spatelui său.

ㅤUn sentiment de eliberare m-a îndepărtat de toate gândurile negre pe care le tot căram cu mine. Zâmbetul de pe chipul transpirat și obosit al șatenului mi-a oferit liniștea pe care o căutam cu atât de multă încăpățânare.

ㅤS-a dat de pe mine, așezându-se în stânga mea. Deja îi simțeam lipsa. L-am privit câteva clipe, respirând anevoie. El și-a pus capul pe brațul îndoit, după ce s-a apropiat de mine. Mâna lui a început să-mi mute câteva șuvițe de pe față în spatele urechii. Inima mi-a tresărit, în ciuda a cât de obosită era.

ㅤ— Te iubesc atât de mult, mi-a mărturisit în timp ce continua să-mi traseze linii fine pe față.

ㅤPuteam citi în ochii lui cât de sincer era. Am înghițit în sec.

ㅤ— Nu mă lăsa să plec, i-am șoptit.

ㅤ— Niciodată, mi-a răspuns, aplecându-se să-mi sărute creștetul. Mi-am închis ochii, savurând fiecare secundă. Am făcut greșeala asta o dată. Am făcut multe greșeli, dar un singur lucru a fost clar mereu: Te iubesc. Nu te mai îndoi vreodată de ce simt pentru tine, Emma. Te rog!

ㅤAm răsuflat cu greutate, simțindu-mi inima îngenunchind înaintea lui.

ㅤ— De ce ai plecat? am rostit slab, neputând să mă abțin.

ㅤEra întrebarea care-mi măcina sufletul de ani de zile. În fiecare zi.

ㅤAdrian a oftat și m-a lipit de el, lipindu-și vârful nasului de-al meu.

ㅤ— Un om important în procuratură m-a abordat și mi-a făcut o ofertă înainte să absolvim. Eram în culmea fericirii, te aveam pe tine și în sfârșit puteam să-mi îndeplinesc promisiunea pe care i-o făcusem mamei. Eram atât de aproape de a avea totul, mi-a povestit afectat și simțeam cum lacrimile se întorc după o absență îndelungată. Cerul mi s-a spart în cap când mi-a spus că trebuia să plec în Cluj dacă accept. Nu puteam concepe o lume în care să nu fiu cu tine, dar nici nu puteam concepe o lume în care să nu mă țin de cuvânt cu ultimul jurământ făcut mamei. Eram copleșit și totuși, eram determinat să renunț la tot pentru tine. Mi-am zis că mama ar înțelege... Apoi Laurențiu mi-a spus că a  împrumutat bani de la cămătari ca să-mi plătească datoria. Nu aveam niciun ban, nu aveam de gând să apelez la tatăl meu și știam ce puteai păți tu dacă nu plătesc totul înapoi. Nu puteam să permit asta. Nu meritai asta. Așa că, am plecat. Eram distrus, luni de zile abia dormeam și beam încontinuu. Eram furios, rănit, trist. Odată cu tine, dispăruse toată lumina. Eram în întuneric din nou. Ani de zile le-am plătit până la ultimul ban nenorociților ălora datoria, i-am lăsat să mă facă un sclav doar ca să fiu sigur că nu se ating de tine. Puteam îndura orice, atât timp cât tu erai bine. Când am terminat-o cu ei și m-au lăsat în pace, mi-am jurat că-i voi închide unul câte unul pentru tot ce mi-au furat.

ㅤO lacrimă mi s-a prelins pe chip și m-am cuibărit la pieptul lui, ținându-l strâns. Nu aveam de gând să-l las să plece din nou. M-a îmbrățișat și mi-a sărutat apăsat fruntea, masându-mi brațul înconjurat în jurul lui.

ㅤ— Promite-mi că n-ai să mai pleci, i-am spus, lăsându-mi lacrimile să cadă pe pieptul lui.

ㅤM-a strâns mai tare la pieptul lui.

ㅤ— Promit. N-am să mai plec niciodată, indiferent de orice și oricine. Sunt aici, cu tine, pentru totdeauna.

ㅤAm zâmbit ușor, ascultându-i bătăile inimii. Poate că eram o idioată, poate că eram demnă de milă, dar credeam fiecare cuvânt rostit de el.

Un nou capitol!
Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
Tiktok - authorclauurux

Pe data viitoare, dragii mei!