ㅤㅤDe abia deschid pleoapele când soarele are dorința să mă orbească și pufăi enervată. Îmi frec ochii precum un copil mic și mă ridic în șezut, sesizând pătura apărută de nicăieri ce-mi învelea cealaltă jumătatea a corpului. O cută îmi apare între sprâncene când nu-mi pot aminti când am luat-o și cum a ajuns pe mine. Brusc, mă blochez când multiple secvențe lungi din seara trecută mi se perindă în cap și măresc ochii când ultima piesă lipsă a puzzle-ului se unește cu celelalte. Înghit în sec, orientându-mi privirea spre fotoliul pe care și-a aruncat sacoul noaptea trecută. Nici urmă de el.

ㅤㅤRăsuflu ușurată când mă gândesc că probabil a înțeles în ce situație ne-a pus și a ales să fugă cât mai departe. Totuși, arunc o privire precaută în jur, convingându-mă că nu există niciun Adrian care să mă enerveze. Oftez adânc și-mi întind brațele, expirând relaxată când oasele îmi trosnesc și corpul mi se detensionează. Casc o ultimă oară și-mi arunc picioarele grele pe parchet, îndreptându-mi spatele și mișcându-mi capul într-o parte și-n alta ca același sunet să se audă. Dormitul pe canapea n-a fost niciodată favoritul meu, dar trebuie să recunosc că n-am mai avut parte de un somn atât de bun de prea mult timp.

ㅤㅤ— Să nu-ți fie de deochi! Ai dormit ca un bebeluș!

ㅤㅤParalizez în secunda următoarea și anulez intenția de a mă ridica, considerând cu tărie că tocmai mi-am pierdut mințile și am halucinații. Tonul amuzat al acelei voci, nu doar că nu mă face să râd cum avea intenția prin tachinarea mea, ci îi face intrarea perfectă migrenei cauzată de alcoolul excesiv. Mormăi o înjurătură în barbă și mă întorc spre sursa vocii cu o privire demnă de un criminal în serie. Adrian zâmbi larg și și-a reținut cu greu râsul la reacția mea când veni cu două căni ce aveau cafea în ele după aburul lăsat. Le așază pe măsuță fără să-i fie teamă că sunt pregătită să-i sar la gât în orice moment și eu mă gândesc dacă s-ar merita s-o fac sau nu. Măcar în închisoare aș scăpa de el! Rămâne aplecat, încă cu mâinile în jurul mânerelor cănilor — îmi amintesc dintr-o dată de celelalte făcute aseară și dispariția lor subită — și se întoarce spre mine, pătrunzându-mă cu albastrul ochilor săi ce avea o sclipire jucăușă acompaniată de rânjetul caracteristic ce mă irită la culme. L-am privit întrebătoare când continuă să se holbeze la mine și m-am încruntat ușor când acesta refuză să vorbească.

ㅤㅤ— Și încă vorbești în somn, spune și mă lasă fără reacție câteva momente, apoi îmi încrețesc fruntea deranjată. Ah, ai și sforăit! Replică amuzat complet și murmur câteva insulte când apuc perna s-o arunc în el.

ㅤㅤSe ferește cu grație de pernă, reușind să se îndepărteze de mine până am luat-o să-i dau cu ea în cap, umplând camera cu râsul lui colorat.

ㅤㅤ— Și tu de ce m-ai urmărit când dorm ca ultimul obsedat? Am întrebat agasată și el pufni distrat. De ce ai rămas? Ce cauți aici? Continui șirul de întrebări și amuzamentul lui dispare, oftând zgomotos și ocupând locul din fotoliu.

ㅤㅤSe aplecă să ia cana de cafea și se aruncă înapoi în fotoliu, răsuflând și lipindu-și spatele de perna fotoliului. Toate astea sub privirile mele confuze și tăioase.

ㅤㅤ— Ai început să trăncănești de la prima oră, bombăne și ia o gură de cafea sub surprinderea mea evidentă.

ㅤㅤM-am ridicat în picioare, privindu-l încurcată. Oare s-a lovit grav la cap între timp? Sau poate a înnebunit de-a dreptul! L-am urmărit prudentă, luând în calcul posibilitatea că a fost schimbat pe parcursul nopții și acum este un extraterestru în locul lui. Altfel nu-mi explic schimbarea bruscă a atitudinii. Sau mai bine zis, revenirea la comportamentul lui Adrian din trecut. Acel Adrian ce avea în fiecare zi o metodă nouă să mă enerveze.

ㅤㅤ— Ar trebui să te așezi, o să amețești dacă stai acolo ca un liliac și te crucești la mine.

ㅤㅤ— Adrian, tu ești bine? Îmi exprim îngrijorarea foarte clar în glas și el zâmbește inofensiv, ridicând degajat din umeri.

ㅤㅤ— Mă simt foarte bine, mersi.

ㅤㅤRămân mută, fără nicio idee de cum ar trebui să reacționez, așadar rămân în aceeași postură, căscând ochii la el în timp ce-și savurează cafeaua. Simt impulsul de a lua măsuri și a face ceva, dar stau nemișcată, reținându-mi furia ce-și face loc treptat în mine. Nu-mi doresc să ajung criminală la vârsta mea încă prea tânără, oricât s-ar chinui să mă facă una. Mă contemplă din fotoliu cu atenție și-și pune picior peste picior, împreunându-și mâinile în poală. Mi-am arcuit sprânceana, dar n-am spus nimic, curioasă fiind de ce are de gând să spună.

ㅤㅤ— Îți amintești ceva din noaptea trecută? Mi-am ferit privirea imediat ce am auzit întrebarea.

ㅤㅤN-am de gând să-i ofer satisfacția că aburii alcoolului au pus stăpânire pe mine și am încercat să-l sărut. L-am privit cu coada ochiului cum suspină ușor și se ridică, pășind spre mine. Se oprește în dreptul meu, atât de aproape că-i pot auzi respirația. Inima mea sări o măsură, dar am refuzat să-l privesc în ochi.

ㅤㅤ— E ceva de care ar merita să-mi amintesc? Întreb cu voce slabă, privind fotoliul proaspăt eliberat pentru a-i evita ochii cercetători.

ㅤㅤI-am auzit pufnitura amuzată și am simțit că s-a apropiat și mai mult când respirația lui caldă mi-a atins partea stângă a feței. Am încercat din răsputeri să mă arăt neafectată.

ㅤㅤ— Nu-mi răspunde cu o altă întrebare. În plus, nu asta am întrebat, nu-i așa? Continuă să vorbească pe un ton ademenitor ce nu știu sigur dacă mă enervează sau mă amuză, menținându-și privirea ațintită asupra feței mei ce știu sigur că mă incomodează.

ㅤㅤMi-am întors privirea sâcâită spre el și l-am urmărit cum își plimbă ochii în pupilele mele în căutarea unui mic semn de capitulare din partea mea. Dar n-o voi face. Nu voi recunoaște niciodată ce s-a petrecut noaptea trecută, ce folos are? În afară să mă facă să mă simt ca ultima idioată.

ㅤㅤ— Nu, am răspuns sec și el zâmbi.

ㅤㅤ— Minți, rostește sigur pe el și parcă pornește o capsulă a timpului ce mă întoarce în urmă cu doi ani.

ㅤㅤM-am încruntat și am făcut un pas într-o parte ca să măresc distanța.

ㅤㅤ— Nu înțeleg de ce contează atât de mult pentru tine. Orice s-ar fi întâmplat, alcoolul a cauzat, așa că nu are importanță. De ce-i dai importanță? Eu beată și eu trează suntem două persoane diferite, bănuiesc că e destul de logic și pentru tine, mă ascultă cu tot interesul, încuviințând pe alocuri.

ㅤㅤ— Nu mai spune! Elimină din nou distanța construită de mine și am înghițit în sec. Nu cred că am înțeles, mai explică-mi o dată, replică aplecându-se spre fața mea doar ca să-mi facă inima să bată nebunește.

ㅤㅤ— Adrian! Am ridicat tonul când fețele noastre aveau câțiva centimetri distanță între ele. Încetează, aproape am șoptit și se îndepărtă mulțumit.

ㅤㅤS-a întors spre măsuță, apucând a doua cană de cafea pe care mi-a adus-o în față, întinzând-o spre mine. M-am uitat încurcată și am apucat cana, amețită de acțiunile lui. O trag spre mine, dar Adrian nu-i dă drumul, ținând-o capturată în mâinile lui mari. O trage spre el și automat mă trage și pe mine care am fost prea ruptă de realitate ca să-i dau drumul. Mă aduce sub nasul lui, având ca scut, ce-mi apără corpul să nu fie lipit de al lui, cana care încă era destul de caldă. Mi-am unit ochii surprinși cu ai lui și mi-am pierdut respirația când mă înecă cu marea din ochii lui. Am rămas imobilizată, simțindu-i valurile în întreg corpul și am înghițit în sec când nu abandonă modul în care mă privește. Cana se simțea în flăcări acum.

ㅤㅤ— Eu nu te înțeleg pe tine, Emma. De ce simți nevoia să te ascunzi de mine? Te cunosc, te cunosc până la ultima celulă din corp, am șuierat ușor și mi-am întors capul departe de el.

ㅤㅤ— Măcar eu nu m-am ascuns doi ani de tine fără să te anunț!

ㅤㅤFața i se înăspri și încleștă maxilarul. Pleacă de lângă mine, stabilind o distanță uriașă între noi și-și sprijini mâinile de comoda din sufragerie, plecându-și capul și expirând zgomotos. Adrian era pe punctul să-și piardă controlul. I-am privit spatele, ce se înălța și cobora în mișcări succesive, cu precauție, dar fără să fiu impresionată. Nu-mi pare rău deloc pentru el. Se redresă și se întoarce spre mine cu un chip mult prea serios pentru el, uitându-se la mine de jos în sus.

ㅤㅤ— Piciorul tău și-a revenit. Și reproșurile sunt la zi. Mă bucur că ești bine, Emma!

ㅤㅤAm lăsat cana pe masă fără să iau o gură din ea și l-am privit încruntată. Și el avea o ușoară cută între sprâncene.

ㅤㅤ— Nu spun nimic din ce n-ai merita, dragul meu! Continui să fiu acidă și-mi încrucișez mâinile la piept.

ㅤㅤAdrian pufni iar, de data asta enervat. Am zâmbit slab. Se pare că planul lui, de a mă enerva pe mine, merge de fapt în favoarea mea. Oftează resemnat, îmi copiază postura și mă fixează cu ochii lui albaștri.

ㅤㅤ— Dă-i drumul, spune tot ce vrei, mă provoacă agasat de săgețile mele constante. Haide, nu-ți face griji, pot suporta, scoate tot ce poți mai rău!

ㅤㅤAm răsuflat exasperată și am eliberat strânsoarea de la piept, lăsându-mi mâinile să cadă pe lângă corp.

ㅤㅤ— Cred că ar fi mai bine să pleci, spun calmă, dar el nu se clintește. Vorbesc serios, Adrian. Nu vreau să facem asta.

ㅤㅤ— Eu vreau! Mi-o taie și mă lasă fără cuvinte, eliberează și el strânsoarea și parcurge jumătate din drumul ce duce spre mine. Văd că simți nevoia să-mi spui multe lucruri! Ei bine, te ascult! Continuă vizibil nervos și mi-am dus mâna la tâmplă, masând-o ușor. Haide, Emma!

ㅤㅤ— Nu mă mai presa! Mă răstesc, străpungându-l cu privirea. Parcurg eu cealaltă jumătate rămasă ghidată de furie și mă opresc în fața lui. Nu vreau! Înțelegi asta? Nu vreau! Ai rămas ca să te cerți cu mine?

ㅤㅤ— Da, m-am întors după doi ani ca să mă cert cu tine! Chiar așa este, ai mereu răspunsurile corecte! Hai să ne certăm, spune agitat și pufăi nervoasă.

ㅤㅤ— Despre ce vrei să ne certăm? Despre moduri mai bune de a mă lăsa baltă pe care le puteai folosi? Continui pe o voce înaltă și scrâșnește din dinți.

ㅤㅤ— Da! Haide, spune-mi... spune-mi metodele mai bune! Veni mai aproape încât tutunul din respirația lui mi se împrăștie pe toată fața si aproape mă înecă.

ㅤㅤ— Ajunge! Aproape țip când observ provocările lui evidente, dornic să scoată la iveală toată furia ce există în mine.

ㅤㅤ— Și eu cred că ajunge, Emma. Am obosit să-ți ascult insultele și reproșurile subtile! Ai ocazia să mi le spui în față acum!

ㅤㅤ— Ieși afară! Strig și el rămâne pe loc, vizibil nervos. Ieși! Insist, dar fără rezultat. Nu auzi? Întreb orbită de furie și-l împing mai în spate. Haide, pleacă! Îl împing iarăși fără să primesc vreo reacție. Pleacă cum ai plecat în trecut, doar pleacă! Nu sunt jucăria ta să mă abandonezi într-un colț și apoi să mă iei să te joci din nou cu mine! Ieși a—

ㅤㅤMă opresc când Adrian îmi cuprinde talia și mă lipește de pieptul lui. Puteam să-i văd furia, dansându-i prin pupile sub formă de flăcări și am amuțit, auzind respirațiile noastre cadențate în întreaga cameră. Inima mi-o luă la goană când se apropie de buzele mele, încă sfredelindu-mă cu privirea și am simțit că o să mi se oprească inima dacă nu-l opresc. Mi-am pus mâinile pe pieptul lui, punând presiune să rămână la distanță și mi-am dat capul mai în spate.

ㅤㅤ— N-o face, am spus slăbită pe un ton rugător și Adrian aprobă cu o mișcare domoală a capului, descătușându-mă din strânsoarea lui.

ㅤㅤAm simțit lacrimile umplându-mi ochii la scurt timp. Mi-am ferit privirea. Adrian veni în dreptul meu și se aplecă spre urechea mea, provocându-mi un gol în stomac.

ㅤㅤ— Nu ai fost niciodată jucăria mea, spune pe o voce sobră și am îndrăznit să-l privesc direct în ochi, chiar dacă ai mei erau înlăcrimați. Ești femeia pe care o iubesc! Mi-am închis ochii când am auzit hotărârea din glasul lui, lăsând câteva lacrimi să cadă. Am greșit, regret fiecare clipă din anii ce au trecut, regret decizia pe care am luat-o cu toată ființa mea, crede-mă! Dar indiferent cât de departe am plecat, tu ai fost mereu în inima mea. Mereu! Înțelege odată! L-am urmărit hipnotizată, simțind o apăsare neobișnuită în piept. Voi pleca acum, dar doar pentru că tu vrei asta, am rămas surprinsă când am sesizat că ochii lui au devenit mai sticloși.

ㅤㅤM-am chinuit să-mi înghit nodul din gât pe măsură ce Adrian pășea fulgerător spre ușă. Mi-am întors capul când acesta a ajuns lângă ușă, scutindu-mă de imaginea plecării lui. Nu mi-am schimbat poziția până când sunetul ușii s-a făcut auzit. Am eliberat cea mai lungă și grea expirație, privind pierdută drumul pe care Adrian l-a parcurs. Brusc, cuvintele lui Marius îmi reveniră în minte: „Îl vei uita, doar ai răbdare", am răsuflat adânc, aruncându-mă pe fotoliul în care a stat cu câteva minute în urmă chiar cel pe care ar trebui să-l uit. Am privit fix cana de cafea, nu pentru că-mi păsa că a devenit rece sau că el este cel care a făcut-o, ci pentru că aveam nevoie de o distragere. Una mai proastă nu puteam găsi. Să uit... să-l uit, mult mai ușor de spus decât de făcut! Răbdare, ce răbdare să mai am când rana mea pare că se adâncește tot mai mult cu trecerea timpului. Probabil că și a lui.

ㅤㅤNu spun că înainte eram cei mai benefici unul pentru celălalt, dar acum... acum doar ne facem rău. Totul este împotriva noastră. Cariera, prietenii, trecutul, mințile noastre, timpul. Îl urăsc cu toată voința mea, cu fiecare părticică a minții mele, dar încă îl iubesc din toată inima. Pentru asta sunt demnă de titlul de cea mai idioată persoană de pe Pământ. E ilogic, e imoral... e de-a dreptul trist să iubești ce ți-a făcut rău.

ㅤㅤÎmi așez coatele pe genunchi și fața în mâini, răsuflând puternic. Când se oprește asta? Cum opresc asta? Nu pot trece din nou prin ce am trecut în urmă cu doi ani.

ㅤㅤAud bâzâitul telefonului și-mi îndrept poziția, căutându-l cu privirea. M-am ridicat când am văzut plicul negru pe care l-am deschis pentru a elibera telefonul captiv. Am oftat obosită când era chiar numele blondei pe ecran. N-am nici cea mai mică dispoziție să vorbesc, dar dacă nu-i răspund va ști că s-a întâmplat ceva. Mai ales cu riscul să mă fi văzut că am plecat cu Adrian. Nu vreau să-și facă idei greșite. Am răspuns cu ezitare și am dus telefonul la ureche dezinteresată.

ㅤㅤ— Emma! Am dus telefonul puțin mai departe de ureche când țipătul Oanei veni ca o lovitură de ciocan în cap și m-am strâmbat. Ești bine? Tocmai am auzit! Dacă nemernicul ac—

ㅤㅤ— Totul e în regulă, Oana! Am întrerupt-o la timp din psihoza ce avea să urmeze. Nu e nimic pentru care să-ți faci griji! Am asigurat-o, primind ca răspuns o liniște atipică ei.

ㅤㅤ— Ce-i cu vocea ta? Întrebă și am înmărmurit. Pare că ai plâns! Emma, jur, dacă-mi ascunzi ceva...

ㅤㅤ— Oana, chiar nu pot să vorbesc acum, încerc să mă eschivez, știind prea bine șirul interminabil de lămuriri pe care le va cere.

ㅤㅤ— Aha! Deci s-a întâmplat ceva! Concluzionează pe o voce înaltă și închid ochii. Vin la tine. Fără comentarii! Mi-o taie când am început să mormăi ceva și a închis apelul.

ㅤㅤAm privit cu o sprânceană arcuită ecranul telefonului, apoi mi-am rotit ochii. Insistența Oanei este tot ce mai lipsea! O iubesc din tot sufletul și este o prietenă genială, dar felul ei băgăcios mă disperă! Cunosc prea bine felul în care mă va lua la întrebări, încercând să stoarcă și cel mai mic detaliu de la mine. Bineînțeles, nu se va întâmpla asta. N-am nevoie de alte predici sau alte priviri pline de judecată din partea ei.

ㅤㅤMi-am coborât privirea spre ținuta mea care a rămas aceeași de seara trecută. Trebuie neapărat să fac un duș și să mă schimb înainte să apară Oana, altfel va pune verdictul de la prima vedere, fără s-o intereseze alte comentarii. În plus, deja nu mai suport rochia asta pe mine.

ㅤㅤAm făcut dușul cu viteza luminii, la fel m-am și uscat. Când soneria ușii se auzi în toată casa, eu eram deja total schimbată, de parcă seara aceea nici n-ar fi existat.

ㅤㅤDeschid ușa cu o oarecare ezitare, în schimb verdele din ochii Oanei n-a ezitat nici o secundă din a mă scana în întregime. Am poftit-o înăuntru cu o mișcare degajată a mâinii și blonda trecu, căutând cu privirea toată camera în căutarea unui lucru neobișnuit. Nu avea ce să găsească, orice urmă a prezenței lui a fost ștearsă odată cu plecarea lui.

ㅤㅤAm depășit-o, așezându-mă iarăși pe fotoliul unde eram pe punctul să am o cădere nervoasă cu doar o oră în urmă. Cana plină cu cafea a rămas nemișcată. O greutate mi se așeză pe inimă și m-am întors spre Oana care deja mă privea bănuitoare. Am oftat ușor.

ㅤㅤN-a scos niciun sunet, cum mă așteptam, ci doar păși spre canapea și se așeză față în față cu mine. Știam că tăcerea ei este doar liniștea dinaintea furtunii. Aruncă o privire în jurul ei, căutând o poziție mai comodă, apoi reveni la fața mea.

ㅤㅤ— Ce s-a întâmplat? Întrebă cu un calm neobișnuit și doar am ridicat din umeri.

ㅤㅤ— Nimic, am băut mai mult și Adrian m-a condus până acasă, am explicat în mare, sărind peste multe detalii important.

ㅤㅤOana îngustă ochii și scoase un sunet suspicios. Își împreunează brațele la piept și mă privește atentă. Explicația mea n-a mulțumit-o, ba chiar a realizat că este o jumătate din adevăr. Mi-am lipit mai bine spatele de spătar.

ㅤㅤ— Ce a făcut din nou?

ㅤㅤTonul ei categoric și cuvintele ei m-au dezarmat în câteva secunde. Am simțit aceeași apăsare care sper că n-a dat semne că există și pe chipul meu. Mi-am schimbat poziția să nu arăt stingherită de întrebarea ei. Oana n-a dat doi bani pe fațada construită de mine, văzând prin mine. Ca de fiecare dată.

ㅤㅤ— Nu e destul că m-a adus până aici? Tocmai el! Am mințit pe un ton revoltat și Oana se ridică exasperată de eschivarea mea.

ㅤㅤMi-am ridicat sprâncenele când am văzut-o cu mâinile în șold, privindu-mă ca un părinte supărat. Totodată, m-am chinuit să nu râd când i-am văzut expresia de pe față.

ㅤㅤ— Ai mare dreptate, rosti și am urmărit-o suspicioasă. Sper că doar te-a adus și a plecat imediat după!

ㅤㅤDe data asta ea era cea care mă urmărea. Mai mult prudentă decât suspicioasă. Am zâmbit ușor înainte să mint.

ㅤㅤ— Ar mai fi viu la ora asta dacă nu era așa? Normal că asta a făcut!

ㅤㅤ— Mhm, murmură fără să mă scape din ochi. Și cu astea ce sunt? Nici n-am realizat când s-a aplecat și a luat tocurile în mână, arătându-mi-le. De ce e unul rupt?

ㅤㅤMi-am presat buzele și am expirat zgomotos pe nări înainte să mă ridic și să încerc să le iau din mâinile ei.

ㅤㅤ— I-am cumpărat la reducere, aproape la preț de nimic. Acum înțeleg de ce! Am continuat să fabulez și Oana clătină dezaprobator din cap.

ㅤㅤ— Emma! Ridică tonul indignată după ce aproape i-am smuls pantofii din mână și i-am aruncat în canapea. Spune-mi adevărul!

ㅤㅤAm rămas blocată, fiind încă aplecată spre canapea, dar m-am redresat repede ca Oana să nu intre la idei de domeniul fantasticului. Mă privi încruntată și am luat aer în piept înainte să fiu sinceră pe deplin cu ea.

ㅤㅤ— Ți-am spus adevărul, Oana pufni enervată, crezând că voi continua cu minciuna. Chiar am băut mai mult și m-a adus acasă. Tocul s-a rupt din cauza instabilității mele pe picioare, așa că Adrian a fost nevoit să mă aducă chiar el până în casă, interesul blondei creștea cu fiecare cuvânt scos de mine. A rămas peste noapte, dar nu s-a petrecut nimic între noi! Până azi dimineață. Am avut o discuție mai aprinsă și a plecat, i-am rezumat totul și enervarea ei dispăru complet.

ㅤㅤOftă și nu insistă să audă despre ce a fost vorba în disputa mea cu Adrian, doar mă îmbrățișă strâns.

ㅤㅤ— Îmi pare rău, rosti pe un ton slab și mi-am închis ochii strâns. Era doar o chestiune de timp până Adrian își va uita complet locul!

ㅤㅤM-am desprins de ea și am privit-o încurcată.

ㅤㅤ— Până la urmă, care e locul lui? Am pus o întrebare retorică și Oana oftă din nou. Nici măcar nu are unul! Am replicat cu voce ridicată și am gesticulat din mâini, aruncându-mă pe locul liber din canapea. El nu poate avea un loc, Oana!

ㅤㅤ— Nu mie trebuie să-mi spui asta, spune când se așază pe măsuța din sufragerie ca să fie în fața mea și aproape de mine. Lui trebuie să-i spui clar și răspicat asta, îmi capturase mâna în a ei când m-am smucit dintr-o dată și m-am ridicat de parcă canapeaua era în flăcări.

ㅤㅤOana mă privi dezorientată când am fixat-o cu ochii mei. Nici măcar n-am un motiv să simt frustrarea asta față de ea, dar există. Sau cel puțin, o parte urâtă din mine vrea s-o răsfrângă asupra ei, dar nu voi permite asta. Cuvintele ei mă deranjează, dar știu că are dreptate. Păcat că nu e atât de simplu!

ㅤㅤ— Ce spun eu nu mai contează, am zis într-un final când curiozitatea deja o măcina pe interior.

ㅤㅤ— De ajuns cu asta! Gesticulă exagerat cu mâinile ca și cum ar alunga ceva rău din preajma ei când se ridică. Știi de ce avem nevoie amândouă? Am scuturat din cap nedumerită și un zâmbet malițios apăru pe buzele ei. O noapte în oraș ca fetele! Am pufnit amuzată și am privit-o neîncrezătoare.

ㅤㅤ— Ca fetele până când Laurențiu își face miraculos apariția?

ㅤㅤSarcasmul meu a făcut-o să-și dea ochii peste cap.

ㅤㅤ— Doar noi. Fără Laurențiu și mai ales, fără Adrian! A spus atât de hotărâtă încât m-a făcut s-o iau în serios. 

ㅤㅤAm rămas tăcută câteva momente, gândindu-mă la oferta ei. Până la urmă, de ce nu? O seară de distracție cu Oana este ca o gură de aer proaspăt după toată nebunia și ultima ocazie să ne relaxăm înainte să mergem la birou. N-are ce să fie rău.

ㅤㅤ— Bine. Sper să te ții de cuvintele tale!

ㅤㅤ— Întotdeauna! Spune mulțumită. Haide, să mâncăm ceva. Mai este destul până diseară! Ce caută asta aici? Întrebă consternată când apucă de un colț punga de legume acum decongelată.

ㅤㅤ— Poveste lungă! Am zis când i-am furat-o din mână și m-am dus țintă spre bucătărie.

ㅤㅤ— Nici măcar nu vreau să știu! Zice cu stupoare când intră în bucătărie, am zâmbit pe furiș.

ㅤㅤPun laolaltă ingredientele pentru câteva sendvișuri, apoi mă uit la Oana care-și prinde podoaba capilară într-o coadă de cal și ia alimente pentru o mâncare mai elaborată. Mi-am ridicat o sprânceană, urmărind cum sparge ouăle și le aruncă într-un bol.

ㅤㅤ— Am zis să mâncăm ceva, nu să luăm o gustare! Mă lămuri pe un ton superior când bătea ouăle în bol și mi-am rotit ochii.

ㅤㅤ— Cum spui tu, chef! Oana surâde și toarnă conținutul în tigaie.

ㅤㅤAbandonez ideea de sendvișuri și tai niște legume pentru salată. Măcar atât să fac și eu. Când Oana termină de pus câte o omletă în farfurii, masa era deja pregătită. Se așeză în dreptul meu și zâmbi mândră de preparatul ei. Avea toate motivele, chiar arăta foarte bine. Dintr-o dată devin mai conștientă de tot ce a spus și prezența ei aici. Mi-am dres glasul.

ㅤㅤ— E totul bine acasă?

ㅤㅤSe roti spre mine de parcă am înjurat-o de mamă și apoi pufăi amuzată, plasând un zâmbet de zile mari pe fața ei.

ㅤㅤ— Da, Laur chiar încearcă să îndrepte lucrurile! Am încuviințat și am luat o gură mare din mâncarea din farfurie sub atenția totală a prietenei mele. Emma, sigur mi-ai spus totul? Nu trebuie să ascunzi de mine nimic, nu te voi judeca niciodată. Știi asta, nu? Aproape m-am înecat și am căutat disperată paharul cu apă, tușind.

ㅤㅤAm privit-o urât și am lăsat paharul jos când pericolul să mor sufocată a dispărut.

ㅤㅤ— Pari mai sigură decât mine de ce s-a întâmplat! Am acuzat-o iritată încă cu vocea gâtuită.

ㅤㅤOana pufni.

ㅤㅤ— Te cunosc, Emma! Se apără scandalizată. Din păcate, îl cunosc și pe el! Ultima oară când ați fost lăsați singuri într-o cameră s-a sfârșit cu o relație! Enumeră motivele și am rămas netulburată.

ㅤㅤ— Asta a fost în trecut, am răspuns sigură pe mine după ce am terminat de mestecat.

ㅤㅤ— Dacă am reținut ceva din orele de istorie este că trecutul se repetă!

ㅤㅤM-am strâmbat deranjată și am fulgerat-o cu privirea. Cred că este pentru a suta oară când spune asta de când Adrian s-a întors! Parcă ar vrea să aibă dreptate!

ㅤㅤ— Ce vrei de la mine, Oana?

ㅤㅤ— Vreau să fii deșteaptă! Spune repezită și m-am încruntat. Adrian nu e bărbatul care se dă pe lângă tine, are grijă de tine și te face să râzi! Adrian e bărbatul care te-a părăsit fără nicio avertizare, nu uita asta! Mă atenționă și am oftat prelung, obosită deja de prelegerile ei.

ㅤㅤChiar nu-mi doream să mi se reamintească că am fost folosită în fiecare zi a vieții mele. M-am dat pe spate când deja pofta de mâncare a dispărut și i-am aruncat o privire severă blondei. Pot vedea pe fața ei că are doar intenții bune și-și face griji reale pentru mine, dar urăsc modul ei de a pune problema. Puțină subtilitate n-ar răni pe nimeni!

ㅤㅤ— Nu-mi pasă cine e Adrian. Poate fi cine-și dorește, am explicat și Oana aprobă reticentă.

ㅤㅤSchimbă subiectul, vorbindu-mi despre cum este să locuiască cu Laur și am ascultat-o chiar dacă gândurile mele erau împărțite între ce spunea ea și ce a spus cu câteva momente în urmă. Mai era și Adrian cu declarațiile lui grandioase. Ce ironic! El mi-a spus că m-a iubit mereu și mă iubește, iar Oana mi-a spus să nu pic în capcana șarmului lui. Erau ca diavolul și îngerul poziționați pe câte un umăr ca să-mi șoptească ce să fac. Habar n-am ce ar trebui să fac.

ㅤㅤM-am trezit din transă când Oana sugeră că ar trebui să ne pregătim. Am urmat-o și am cedat insistențelor ei de a mă machia. Am încercat să protestez când am văzut rujul roșu închis cu care venea spre mine, dar nu m-a băgat în seamă, aplicându-l cu grijă pe buzele mele. Ne-am făcut buclele una alteia, apoi ne-am îmbrăcat amândouă în negru. Ea aruncă un sacou negru peste ținuta ei și încălță tocurile mov închis împrumutate de la mine, ca întreaga ei ținută, ce mergea cu rujul în aceeași nuanță de pe buzele ei. Eu am aruncat clasica mea geacă de piele, ignorând valul de amintiri ce a venit cu vederea ei și am încălțat niște tocuri roșu închis la îndemnul Oanei. Când ne-am văzut una lângă alta în oglindă părea că urmează să mergem într-o misiune secretă.

ㅤㅤ— Nu e prea mult? Am întrebat, privind-o cum se răsucește în fața oglinzii, admirându-se.

ㅤㅤ— Nici pe aproape! Vom fi cele mai atrăgătoare femei din localul ăla! Continuă și am râs, scuturând ușor din cap în dezaprobare când am apucat geanta cu tot ce aveam nevoie.

ㅤㅤ— Uneori narcisismul tău mă sperie! Declar amuzată și chicotește în timp ce ne îndreptăm spre mașină.

ㅤㅤ— E doar adevărul! Zice categorică și urcă la volan.

ㅤㅤAm pufnit și am urcat în dreapta ei, așteptând să pornească. Nici măcar n-am întrebat-o unde mă va duce, dar după ținutele noastre sigur este vorba de un club de noapte. Mi-ar fi plăcut mai mult la Raul, dar preferă să nu pună muzică mereu din cauza scandalurilor ce se nasc inevitabil pe ringul improvizat de dans și aduc pagube suferite de portofelul lui. Blonda parcă lângă club și coborî, așteptându-mă lângă ușă pentru a ne face o intrare demnă de podium. Am râs zgomotos când îmi întinse brațul ca să-l încolăcesc pe al meu de al ei.

ㅤㅤIntrăm de parcă clubul ne aparținea și toată lumea ne aștepta pe noi, mergând încrezute până la locurile libere de lângă bar. Oana comandă două cocktailuri alcoolice și se întoarce spre mine zâmbitoare, mișcându-se ușor pe ritmul muzicii ce se aude tare în fundal, totul doar m-a făcut să râd.

ㅤㅤBarmanul ne-a dat băuturile, dar Oana era prea ocupată să se bucure că melodia ei preferată se auzea decât să-i pese de asta. Eu în schimb am început să beau, admirând-o cu picioarele încrucișate de pe scaunul înalt al barului.

ㅤㅤBlonda se opri din dans, rotindu-se dramatic spre mine în tempoul melodiei și am realizat ce vrea doar din ochii ei verzi ce sclipeau în lumina neoanelor din jur. Veni spre mine în pași de dans și mă înșfăcă de mâini, trăgându-mă după ea pe ring. Am început să râd și am urmat-o, armonizându-mi mișcările cu ale ei. N-a pus gura pe nicio picătură de alcool, dar Oana lăsa impresia că era beată, având un grad de euforie impresionant.  Acapară total ringul cu energia ei și nu a durat mult până s-a făcut observată de ceilalți. M-am depărtat puțin de ea ca să aibă parte de toată atenția pe care o merita și am analizat precaută oamenii din jur, protejând-o mutește de vreun depravat nedorit în timp ce o acompaniam în dansul ei.

ㅤㅤÎntr-un final, Oana obosi să se miște precum o dansatoare profesionistă pe muzică și am revenit mult mai bucuroasă la bar când picioarele deja voiau să se predea. Tocurile nu ajutau deloc.

ㅤㅤ— N-ai mințit când ai spus că ai nevoie de asta! Am concluzionat și ea surâde.

ㅤㅤ— Viața de viitoare mireasă nu e atât de palpitantă pe cât ai crede! Măcar o seară fără stresul pregătirilor de nuntă!

ㅤㅤAm zâmbit în asentimentul ei și am ridicat paharul de cocktail.

ㅤㅤ— Pentru o seară fără stres! Rostesc entuziasmată și ea chicotește, repetând cuvintele mele.

ㅤㅤCiocnim paharele și bem o gură mare din conținut, uitând complet de logodnicul ei până când lumina ce a căzut pe inel aproape m-a orbit.

ㅤㅤ— Auzi, dar Laur unde e? M-am trezit întrebând și ea ridică din umeri, apucând telefonul din geantă.

ㅤㅤ— Va ieși și el cu băieții în oraș, răspunde după ce butonă puțin timp telefonul.

ㅤㅤMi-am arcuit sprânceana și Oana mă privi confuză.

ㅤㅤ— I-ai spus cumva unde suntem?

ㅤㅤ— Nu! Am promis că este seara noastră și n-am vrut să risc să vină, explică și am aprobat-o tăcută, scanând totul în jurul nostru. Nu fi paranoică, sunt atât de multe localuri în București. Cel mai probabil vor merge la Raul. Barman, încă un Bloody Mary!

ㅤㅤAm murmurat ceva, fixând neîncrezătoare intrarea cu privirea. Simțeam ochii blondei înțepeniți asupra mea complet tulburați, dar a înțeles totul când pe ușă au intrat chiar cei trei muschetari: un bărbat mai în vârstă, Adrian și în frunte, Laurențiu ce o căuta cu privirea pe Oana prin club. Oana exclamă uimită și se întoarse brusc în direcția opusă, încercând să se ascundă de gruparea mafiotă ce venise indubitabil în căutarea ei. În altă zi, probabil m-ar fi supărat asta, dar acum nu știam cum să mă abțin să nu bufnesc în râs. Panica crescânda a blondei nu mă ajuta deloc.

ㅤㅤ— Drace! Cum ne-au găsit? Întrebă revoltată, privindu-mă ca un criminal când observă rânjetul meu. Nu e amuzant! Se oftică și se chinuie să rămână nevăzută.

ㅤㅤAm oftat adânc, rotindu-mă spre bar și luând câteva înghițituri din cocktail. Voi avea nevoie de alcool să supraviețuiesc serii. Oana nu realiză decât prea târziu că este vorba despre omul cu care se va căsători și ar recunoaște-o dintre milioane de oameni. Am lăsat-o în pace și n-am prevenit-o că vin spre noi decât când erau la câțiva pași distanță. Oana răsuflă puternic și se întoarse surescitată spre ei.

ㅤㅤAm privit amuzată cum îl trage pe Laur deoparte și se ia de el, sorbind calmă din paharul meu ca și cum vizionam un film. Dispoziția mea bună dispare imediat ce Adrian ocupă locul Oanei și-l caut cu privirea și pe celălalt, dar a intrat în pământ. Își plasă coatele pe bar și privi în față. L-am surprins cu coada ochiului cum aruncă o privire fugitivă ținutei mele și în final, paharului din mâna mea.

ㅤㅤ— E primul, îl anunț când sesizez preocuparea lui și se întoarce spre mine curios.

ㅤㅤ— Oana nu pare încântată, rostește la imaginea celor doi îndrăgostiți încruntați și cere ceva de băut barmanului.

ㅤㅤ— Nici eu nu sunt.

ㅤㅤL-am săgetat cu privirea și rânji.

ㅤㅤ— Poate că nici eu nu sunt, replică și ridică paharul cu Whisky la nivelul gurii când mi-am ridicat o sprânceană.

ㅤㅤ— Așa este, tu ești de-a dreptul în extaz! Îl ridiculizez și mă străpunge cu privirea când mă dau jos de pe scaun, poziționându-mă în fața lui. Tu ai fost mereu în inima mea, îl imit amuzată și dau să înaintez spre Oana, dar mă oprește, prinzându-mi încheietura.

ㅤㅤ— Râzi cât vrei, nu eu sunt cel care imploră să nu faci ceva că nu te pot refuza! Articulă răspicat și zâmbi satisfăcut după.

ㅤㅤMi-am tras mâna din strânsoarea lui, străfulgerându-l cu privirea. Mă apropii de el, pregătită să-i ofer o replică pe măsură, dar mă opresc când îl văd pe Iustin lângă noi. Ne privește plăcut surprins și zâmbește, dând de înțeles că are câteva pahare la bord.

ㅤㅤ— Avocato, nu mă așteptam să te găsesc aici! Spune distrat și m-am străduit să fiu politicoasă.

ㅤㅤAdrian deveni ca o statuie, studiindu-l atent cu ochii lui albaștri pe brunetul ce pare că are noaptea vieții lui. Se strâmbă ușor când remarcă lejeritatea cu care se apropie Iustin de mine și mi-am reținut zâmbetul. Iustin se uită la Adrian, apoi la mine și începu să râdă.

ㅤㅤ— Procurorul și avocata! Chiar mă gândeam până unde ai mers ca să câștigi procesul, rosti ironic cu ochii pironiți asupra mea.

ㅤㅤM-am încruntat instant la aluzia lui nesimțită, auzindu-i mârâitul slab lui Adrian din spatele meu. Am simțit ce urma să facă când a vrut să treacă pe lângă mine și să-l strângă de gât pe Iustin, dar l-am oprit la timp. I-am apucat încheietura cu putere, dar și cu discreție, aruncându-i o privire dezaprobatoare. Adrian a rămas pe loc, scos din sărite. M-am întors spre Iustin, privindu-l disprețuitoare, dar i-am zâmbit fals. Nu era omul pe care trebuia să ni-l facem dușman. Era un criminal!

ㅤㅤ— Nu-mi lipseau glumele tale nesărate! Îl atenționez subtil și Iustin râde, contemplându-l pe bărbatul abia ținut în frâu din spatele meu.

ㅤㅤ— Nu trebuie să minți! O să mă întorc la masa mea, am trecut doar să te salut!

ㅤㅤAm încuviințat și l-am urmărit cum se face dispărut în mulțime. Adrian încleșta maxilarul și-mi oferi o privire dură, smucindu-și încheietura din mâna mea. Am înghițit în sec, observând cum se îndreaptă valvârtej spre ieșirea clubului. Am pufnit agasată și am plecat după el în același stil, ignorând întrebarea confuză a celor doi porumbei când am trecut pe lângă ei.

ㅤㅤ— Adrian! Am strigat când am ieșit pe stradă, auzind ușa cum se izbește în urma mea.

ㅤㅤȘatenul era puțin mai în față, mergând teleghidat spre mașină. Am grăbit pasul ca să-l prind din urmă și l-am făcut să se oprească când i-am înșfăcat brațul brutal. Se încăpățână să privească în față, refuzând să se uite la mine. Am răsuflat exasperată.

ㅤㅤ— Cu tine vorbesc! Se trage din prinderea mea și mă străpunge cu ochii lui de gheață până în inimă.

ㅤㅤ— De când au glume interlopii cu tine, Emma? De ce-i permiți să-ți vorbească așa, hm? De ce protejezi un gunoi ca el? Își revărsa întreaga furie pe un ton ridicat și l-am ascultat încruntată.

ㅤㅤ— Este un idiot, nu merită să ne batem capul cu el! Am susținut și el pufni scârbit.

ㅤㅤMi-am mărit ochii când veni aproape de fața mea, simțindu-mi inima accelerând.

ㅤㅤ— De ce nu m-ai lăsat să mă iau de el? Insistă plin de mânie și mi-am presat buzele, privindu-l pierdută.

ㅤㅤ— N-am nevoie să mă aperi tu! Mă răstesc și el își îngustează ochii fără să scadă apropierea dintre noi sau intensitatea cu care mă privește.

ㅤㅤ— Asta contează, Emma? Nenorocitul ăla a zis că te-ai culcat cu mine ca să câștigi și tu-l aperi! Bravo, Emma! Aplaudă batjocoritor sub privirile mele asasine. Te felicit! Adaugă ironic, cuprins de furie și simt un gol în stomac. Lasă-mă în pace acum!

ㅤㅤÎncepe să pășească grăbit pe stradă, iar eu îmi simt pulsul atingând cote maxime din cauza furiei.

ㅤㅤ— La dracu', Adrian! Strig și rămâne pe loc, întorcându-se șocat în direcția mea. Nu pe el îl protejam, ci pe tine! L-am lămurit, simțind lacrimile cum îmi înțeapă ochii.

ㅤㅤUltima oară când m-a apărat pe mine l-am găsit pe o stradă întunecată, plin de sânge! Nu pot să-l văd din nou așa sau mai rău... să aibă soarta victimei precedente a lui Iustin! Adrian a rămas blocat de cuvintele mele, privindu-mă surprins din celălalt capăt. A durat câteva secunde până când a părut că șatenul a luat o decizie și înaintă cu un ritm precipitat în direcția mea, făcându-mi inima să bată mai repede cu fiecare pas. Ochii lui păreau să strălucească în întuneric și chiar dacă intuiția urlă să plec de acolo, am rămas pe loc.

ㅤㅤNu dură mult până a ajuns înaintea mea și-mi apucă fața în mâini, trăgându-mă spre el. Buzele lui le zdrobiră pe ale mele, oprindu-mi inima în timpul procesului. Acum era momentul să-l împing și să-i dau una de toată frumusețea, dar n-am făcut-o. Ba chiar m-am implicat la fel de mult în sărutul nostru. Mă trage mai aproape și rămân fără aer, amețită de electricitatea ce trecea prin amândoi. Îl trag și eu mai aproape, auzindu-i geamătul înfundat și pierzându-mă în pasiunea cu care mă săruta și punea stăpânire pe mine. Totul din jurul nostru dispare, nici măcar nu mai conta unde ne aflam. Eram unul în brațele celuilalt și asta era tot ce conta.

ㅤㅤNe-am dezlipit unul de altul cu greu și doar pentru că lipsa aerului ne-a obligat. Ochii lui înflăcărați mă priveau posesivi, ținându-mă aproape de el cu strânsoarea zdravănă din jurul taliei mele în timp ce respirațiile noastre sacadate au acaparat liniștea din jur. L-am privit cu aceeași dorință, fără să-mi pese că este greșit. Își lipește fruntea de a mea și închide ochii, savurând din plin momentul.

ㅤㅤM-a eliberat doar când eu am insistat. Am devenit conștientă de ce tocmai s-a întâmplat și am înjurat în gândul meu. Dacă m-ar vedea Oana acum, m-ar bate!  L-am privit stânjenită și am înghițit în sec. El veni mai aproape și am clătinat din cap, refuzând o repetare. Încuviință înțelegător și schimbă traseul spre intrarea în club, dar nu înainte să-și dreagă glasul și să-mi spună:

ㅤㅤ— Noapte bună, Emma!

ㅤㅤMi-am închis ochii, răsuflând afectată și l-am oprit din nou.

ㅤㅤ— Nu pleca din nou, mă trezesc vorbind și el a realizat rapid că nu mă refer la întoarcerea lui în club. Noapte bună, am continuat, pătrunzându-l cu privirea mea.

ㅤㅤM-am întors în club și m-am scuzat Oanei că sunt prea obosită ca să mai stau, urmând să iau un taxi și să mă duc acasă, încercând să înlătur din memorie ce prostie imensă am făcut.

Sper că v-a plăcut!

6885 de cuvinte!

Pe data viitoare, dragii mei!