ㅤㅤㅤM-am holbat la punctul fixat în peretele din fața mea mult prea mult pentru o persoană sănătoasă, dar nu există absolut niciun alt mijloc să mă oprească. Conversația cu Adrian nu mi-a dat pace din acea seară, oricât am încercat s-o reneg și s-o prefac uitată. Nu pot. Continui să mă întorc acolo, cu un Adrian măcinat de regrete și o tensiune ce se vrea neobservabilă, dar o simțim amândoi. Ne-am spune atât de multe lucruri pe care nu îndrăznim să le rostim în cuvinte, pe lângă cele ce au rămas nespuse cu mult timp în urmă. Fugim de trecut cu toată puterea, dar trecutul ține pasul, ba chiar ne taie calea și ne întoarcem în același punct. Mii de resentimente, sute de gânduri, zeci de abțineri și toate din vina unei singure amintiri. Amintire ce protejează alte milioane de amintiri pe care dacă le-aș elibera, mi-aș pierde mințile.

ㅤㅤㅤE fără rost ce simțim acum, mai ales că este clădit pe o epavă ce s-a scufundat în urmă cu doi ani. Nu ne-au mai rămas nici măcar ruinele, ci doar noi. Singurii supraviețuitori. Deși e mult să spun asta, căci nu vom mai fi niciodată la fel. N-am să vorbesc în numele lui, dar în cazul meu, o parte din mine s-a scufundat odată cu epava relației noastre. Iar acea parte era singura capabilă să-l ierte pe Adrian.

ㅤㅤㅤPoate că e absurd, poate că exagerez, dar știu prin ce am fost forțată să trec fără să am vreo vină. Până la urmă, posibil ca singura mea vină să fie cauzată că am avut prea multă încredere și l-am iubit fără nicio reținere. E vina mea, da. M-am lăsat amăgită de ceea ce m-a făcut să cred că e pentru totdeauna. Mi-a furat o întreagă altă viață, cum aș putea să-l iert?

ㅤㅤㅤAm răsuflat puternic și am găsit o cale să mă întorc cu picioarele pe pământ. Mă ridic dreaptă în picioare și pornesc spre bucătărie pentru o nouă cană cu cafea. Cea deja băută refuză să-și facă efectul, iar astăzi am nevoie de toată energia din lume pentru a rezista până la capăt.

ㅤㅤㅤCa în fiecare an, absolvenții de Drept sunt chemați la balul viitorilor avocați pentru a ține un discurs motivațional și desigur să ajute la organizarea balului. Bineînțeles, doar absolvenții aleși de studenți. Un an am reușit să scap din oroarea asta, căci spre norocul meu și nu mă simt deloc jignită, n-am fost aleasă. Anul acesta în schimb, am primit o invitație pompoasă și lingușitoare atât pe E-mail, cât și printr-un plic sofisticat alăturat de scrisoarea pretențioasă ce avea mai mult sau mai puțin același conținut. Primul instinct, fără doar și poate, a fost să refuz și să ard scrisoarea, urmând să fac un ritual de purificare în întreaga casă și calculatorului. După o analiză scurtă, nu părea un lucru prea matur și nici demn de o avocată de succes. Desigur că și ideea de a fi adulată o zi și seară întreagă mi-a surâs, cel puțin egoului meu.

ㅤㅤㅤAm anunțat-o și pe blondină care normal că a primit și ea o invitație similară. Se pare că studenții de anul acesta au avut o admirație aparte pentru grupul nostru pentru că nici logodnicul Oanei n-a fost omis. Evident, m-am gândit și la cea mai mare nenorocire... aceea de a fi invitat și Adrian Toma, având în vedere că are o carieră de invidiat la vârsta lui, dar mi-am alungat gândul înainte să ajung să mă urc pe pereți. Toată lumea știe că el se află în Cluj acum, așa că ar fi în zadar invitația. Nu se poate să fi ajuns vestea reîntoarcerii lui până la facultatea noastră, mai ales că a stat mai mult în umbră de când a venit.

ㅤㅤㅤAșez cana goală în chiuvetă și imediat ce plusul de energie lovește, merg să mă pregătesc. Mi-am ales ținuta special de aseară ca astăzi să nu pierd timpul aiurea, având în vedere că trebuie să-mi aranjez părul și să mă machiez. Iar la talentul meu de a mă machia fără greșeală, aș putea foarte bine ori să pierd evenimentul, ori să merg cu fața înroșită de la atât de multe ștersături, de aceea e esențial să nu fiu presată de timp. Îmi aranjez lucrurile pe care le voi folosi în ordine și după o inspirare adâncă și o privire menită să mă îmbărbăteze, încep să mă machiez.

ㅤㅤㅤNu știu exact cât timp am petrecut, chinuindu-mă să arăt măcar decent, dar măcar zâmbesc mulțumită de rezultat. Chiar și cu febra musculară ce o resimt ușor în mâini. Doar Dumnezeu știe cât de încordată am stat când a venit momentul să-mi creionez linia apei, lucru pe care l-am urât cu toată ființa mea încă de când l-am descoperit. Apăs pe capătul spray-ului de fixare și închid ochii, urmând să tușesc de două ori când mi-a intrat puțin în gură din conținut. Dacă ăsta nu e un semn să mă las de meserie, atunci nu știu ce să mai zic. Pun lucrurile la locul lor și mă întorc în dormitor cu părul prins într-un coc dezordonat până mă voi ocupa de el. Îmi îmbrac lenjeria și dresul negru după ce abandonez pijamalele pe un scaun din încăpere. Decid că e suficient deocamdată după ce îmi aud clar gâfâitul în urma luptei neprevăzute cu dresul pe care l-am luat prima dată invers și să trec la aranjarea părului până nu crăp de nervi. Știu sigur că voi avea o cădere nervoasă când mă voi strofoca să închid fermoarul rochiei și alta să rezist pe tocuri atât timp. Parcă nu m-aș mai duce, dar e păcat de machiajul meu ce mi-a ieșit pentru prima oară excepțional.

ㅤㅤㅤDupă priviri lungi și întrebătoare în oglindă, aleg să merg pe ceva ce sigur îmi iese din prima și nu-mi va da bătăi de cap pe restul zilei. O coadă împletită pe o parte și termin și cu etapa asta. Revin în camera mea și îmbrac rochia scurtă neagră dantelată și după vizionarea unui videoclip cu un truc de a închide pe cont propriu fermoarul, reușesc să trec și peste obstacolul acesta fără să-mi rup coloana. Aleg și niște cercei lungi cu perle după ce mă asigur că nu e prea mult și nu se văd urât, apoi încalț pantofii stiletto negri și înghit în sec la gândul că vor rămâne în picioarele mele ore întregi. Apuc geanta plic la fel de neagră cu tot ce am nevoie, urmând să părăsesc în sfârșit casa după ce aflu locația exactă a cuplului de nebuni care se află aproape acolo.

ㅤㅤㅤApăs mai des accelerația decât ar trebui, fără să găsesc un sens pentru care fac asta. Logic, explicația ar fi că mă grăbesc să ajung acolo, dar adevărul nu putea fi mai departe. Chiar nu alerg să fiu printre primii care sosesc, nu putea să-mi pese mai puțin de balul lor și contribuția pe care, vezi Doamne, o voi avea eu. Adevărul este că un sentiment sâcâitor s-a agățat cu înverșunare de mine. Nu pot să-i dau o definiție exactă, dar știu în adâncul meu că nu există nicio șansă să mă plictisesc astăzi. Pot spune că este vorba de un entuziasm, dacă nu curiozitate, să aflu care e rădăcina acestuia și nerăbdarea s-o smulg cu totul și să scap de el.

ㅤㅤㅤParchez mașina în locul rezervat mie. N-am să mint, n-am mai fost niciodată atât de flatată și e vorba doar de un loc de parcare. Să fiu oaspete de onoare după ce facultatea asta mi-a mâncat atât de mulți ani și nervi, aduce o satisfacție grea de descris în cuvinte. Drept vorbind, nu e vina facultății pentru majoritatea nervilor mei, dar asta este altă discuție pe care o prefer închisă definitiv. Înaintez sigură pe mine până în apropierea intrării când o zăresc — sau mai bine zis îi văd podoaba capilară — pe blondă, avându-și părul răsfirat pe spate în bucle. Nu mă gândesc de două ori și mă alătur ei, doar pentru a-l sesiza și pe nelipsitul blond îmbrăcat la patru ace într-un costum negru cu un papion verde ce se asortează perfect cu rochia lungă fără mâneci și decolteu destul de ofertant, crăpată astfel încât un picior să-i evadeze de sub materialul de satin al rochiei. Cei doi par răpiți de pe podium și aduși aici. Realizez că eu nu mi-am dat nici pe jumătate interesul să arăt ca scoasă din țiplă. Arăt bine, da. Arăt scoasă ca din cutie, nu. Totuși, nu putea să-mi pese mai puțin. Zâmbesc la bucuria Oanei când mă observă și-i accept îmbrățișarea scurtă.

ㅤㅤㅤ— Ești superbă, Emma! Replică și surâd, gândindu-mă dacă vorbește serios sau mă tachinează.

ㅤㅤㅤOana chiar vorbea serios și ridic aproape neobservabil din umeri jenată. Mereu complimentele spontane m-au făcut să mă simt incomodă. Nu este o problemă ca eu să mă admir și să mă laud în mintea mea, dar când o face altcineva e complet diferit.

ㅤㅤㅤ— Spuse păpușa Barbie!

ㅤㅤㅤRâde și face mișcări demne de un model pentru a-mi arăta mai bine ținuta în timp ce privește cu ochii ei, de un verde nu departe de cel al rochiei, amuzamentul meu copios. Laurențiu se uită distrat la noi, verificându-și când și când telefonul din buzunarul interior al sacoului. Mă încrunt puțin, fără să pot să mă abțin să nu mă gândesc care ar fi motivul pentru care face asta și de ce Oana este complet dezinteresată de comportamentul lui cam obsesiv.

ㅤㅤㅤ— E atât de ciudat să fiu aici, replic după ce un fost profesor trece pe lângă noi și ne salută respectuos.

ㅤㅤㅤLaur aprobă absent, iar Oana oftează după ce aruncă o privire melancolică localului. Primul instinct a fost să-mi încrețesc fruntea, dar apoi am înțeles de unde provine melancolia și inima mi se oprește. Este același local în care ne-am ținut noi balul. Este ultimul loc unde eu și Adrian am fost împreună. Corpul mi se tensionează treptat în același timp în care amintirile au evadat din colțul retras pe care l-am rezervat doar lor. Oana îmi aruncă o privire preocupată, dar ridic nonșalant din umeri, mimând relaxarea. Comportamentul obsesiv al lui Laurențiu acum începe să mă agaseze și-mi fixez ochii asupra lui, gata să-l omor dacă nu încetează să mă agite cu mișcările lui. Blondul își ridică ochii de un verde-albastru închis cuprins de curiozitate, iar când Oana acordă într-un final importanță acțiunilor lui, își îngustează privirea și Laur imediat își presează buzele de parcă ar face un pact al tăcerii. Totul sub ochii mei enervați și confuzi.

ㅤㅤㅤ— Drace, ce se întâmplă? Întreb învinsă de gândurile necurate ce-mi împânzesc mintea cu fiecare clipă a tăcerii lor.

ㅤㅤㅤAm ceva pe față? Am rochia ruptă undeva? Părul meu e ciufulit sau strâmb? Dresul meu e agățat pe undeva? Tot n-ar explica privirea lor deznădăjduită amestecată cu o oarecare temere. Ca și cum se așteaptă să izbucnesc în orice moment ca o bombă.

ㅤㅤㅤ— Bună seara, aud din spatele meu și pot să jur că expresiile lor au acum o notă de amuzament când pur și simplu am încremenit.

ㅤㅤㅤNu mă întorc spre sursă, cunoscându-i prea bine glasul ca să mă uit cine este. În schimb, le arunc o privire criminală celor doi porumbei, anunțându-i mutește că tocmai și-au semnat sentința la moarte. Ignor complet răspunsul lor și mă rotesc spre Adrian după ce iau o gură de aer imperceptibilă. Ochii lui azurii coboară spre mine când mă încumet să mă uit la el și-mi înalț bărbia din cauza proximității noastre, doar pentru a menține contactul vizual. Cred că tocmai mi s-a oprit inima. Zâmbesc mai mult forțat și fac doi pași mici în spate, departe de efectul ce pare să-l aibă asupra mea. Adrian nu mă scapă din ochi și nu ratează gestul meu puțin disperat. Rânjește discret și-și îndreaptă privirea spre ceasul de la mână pentru a nu-i remarca nimeni expresia. Dar eu am văzut, aruncându-i o privire urâtă când își îndreaptă poziția calm.

ㅤㅤㅤ— Vă mai holbați mult unul la altul sau mergem înăuntru? Glasul arogant al Oanei mă face să tresar și mă întorc iritată spre blondă.

ㅤㅤㅤNu apuc să-i dau o replică usturătoare prietenei mele că Adrian își drege glasul și vine mai aproape.

ㅤㅤㅤ— Îmi pare rău, Oana. Emma arată uimitor.

ㅤㅤㅤRămân fără cuvinte și fără reacție după ce mă întorc mirată spre el. Înghit în sec și-mi ațintesc privirea pierdută spre cuplul de lângă noi ce păreau la fel de surprinși ca mine. Oana gesticulă un semn pe jumătate făcut din cap, de vină fiind sinceritatea prea directă a șatenului ce-i blocă temporar mușchii corpului. Înaintă după aceea la brațul lui Laurențiu care, după ce i-a trecut șocul, pare mai vesel decât de obicei. Îmi îngustez fără să vreau privirea, urmărindu-le drumul până la intrare și realizez prea târziu că ei au plecat și eu am rămas afară. Mai exact, noi. Adrian nu mi-a făcut plăcerea de a mă lăsa singură aici.

ㅤㅤㅤMă privește amuzat și pufăi iritată când îmi dau ochii peste cap. Îmi încolăcesc mâinile la piept și-i arunc o privire înțepătoare. A făcut totul special ca noi doi să rămânem singuri. Ridică din umeri degajat când știe că mi-am dat seama și zâmbește pentru scurt timp.

ㅤㅤㅤ— Mulțumesc, replic când observ ezitarea lui de a spune ceva.

ㅤㅤㅤ— Sunt ultimul om căruia ar trebui să-i mulțumești.

ㅤㅤㅤPufnesc amuzată și fac încă un pas înaintea lui, conștientizând abia după.

ㅤㅤㅤ— Ai dreptate, mă privește surprins și oftez. Nu mă deranjează prezența ta aici, spun ce gândește și înghite în sec.

ㅤㅤㅤNu e nevoie să o spună cu voce tare ca să știu de ce m-a tras deoparte. Fac câțiva pași în lateral, oprindu-mă când brațele noastre sunt aliniate și despărțite de un spațiu minuscul. Mă uit la profilul lui, descifrându-i o îngrijorare pe chip. Am ales să tac și să nu-l întreb despre ce e vorba. Putea foarte bine să fie îngrijorat de gândul că sunt suspectă de a fi nebună de legat sau să se simtă în pericol că l-aș putea ucide în orice secundă. Spunându-mi asta în cap, zâmbesc distrată. Suspin când el a rămas ca o piatră în mijlocul drumului și-mi așez mâna pe umărul lui. Adrian tresare ușor și-și întoarce capul în direcția mea. Simt cum devine mai tensionat cu cât mâna mea rămâne pe el mai mult timp și acum eu sunt cea care se chinuie să-și ascundă satisfacția.

ㅤㅤㅤ— Mă bucur că te-ai întors, mă trezesc vorbind și în secunda doi îmi vine să-mi dau una peste gură.

ㅤㅤㅤAdrian zâmbește lejer și aprobă ușor din cap, oferindu-mi prilejul perfect să mă îndepărtez. Mă alătur celor doi îndrăgostiți ce deja discutau cu mai multe persoane atât despre lucruri generale, cât și despre organizare. Oana mă întreabă la un moment dat dacă vreau să fiu eu cea care oferă discursul și clatin hotărâtă din cap. Nimic nu mă poate convinge să stau în fața studenților aceștia și să-i mint că va fi mai ușor după facultate. Din contră, e mai greu. Până la urmă, Oana și Adrian sunt desemnați să țină un discurs, în timp ce eu și Laurențiu ne vom bucura de seară, cu mici asigurări că totul merge cum trebuie în jurul nostru.

ㅤㅤㅤTrec ore bune până când totul este pus la punct, iar seara oficial începe. Am conversat cu câțiva vechi profesori ce nu s-au sfiit să-mi spună cât de mândri sunt de mine și acum am rămas captivă într-un grup de studente ce au ajuns la bal.

ㅤㅤㅤ— Emma Tudor! Ești o adevărată legendă în facultate! Zâmbesc flatată și-i fac semn să se oprească cu lingușelile.

ㅤㅤㅤ— Am fost o studentă la fel ca voi. Și voi veți fi legende, le încurajez dar cea roșcată dintre ele neagă vehementă din cap.

ㅤㅤㅤ— Nu e vorba doar de asta. Încă se spune povestea despre Emma Tudor și Adrian Toma ce aproape au întors facultatea cu susul în jos, chiar și profesorii își amintesc cu drag de voi! Zâmbetul meu dispare treptat, rămânând s-o privesc apatică pe roșcata care n-a înțeles mesajul subtil al prietenei ei să tacă. Să vă avem aici pe amândoi e incredibil!

ㅤㅤㅤM-am scuzat și m-am retras din grupul fanelor înfocate a unei părți din viața mea ce s-a încheiat de mult timp. M-am trezit lângă bar, cerând un pahar de vin roșu. Barmanul mi-l așază în față și scot un oftat lung, ocupând unul dintre scaunele aflate aici fără să întârzii prea mult să iau prima gură. Nu se schimbă nimic, doar impulsul să beau cât mai mult crește și calculez că aș avea nevoie de aproximativ zece sticle de vin pentru a scăpa de starea jalnică în care mă aflu și să uit complet de ziua asta.

ㅤㅤㅤAm petrecut ore în șir în localul acesta, prefăcându-mă neafectată de situație. Sunt afectată. În fiecare colț în care mă uit, mintea nu codește să-mi arate amintirile pe care le-am creat aici. E al naibii de epuizant să te arăți nepăsătoare când ai senzația că pereții mai au un pic și te înghit, iar nimănui nu-i pasă. Bine, ce-i drept, mi-am luat fața de avocată și nimeni nu bănuiește nimic, dar nu știu... poate mi-ar plăcea s-o facă. Continui să beau în surdina discursurilor rostite de prietenii mei, ascultând pe sărite ce au de spus. Adevărul e că nu-mi pasă deloc. În retrospectivă, n-am cea mai mică idee de ce am venit aici.

ㅤㅤㅤRenunț să beau și abandonez paharul aproape golit când melodia lentă îmi gâdila timpanele și mă apropii de ring cu pași șovăitori. Privesc cu răceală cuplurile ce se învârt prin fața mea, chiar dacă înăuntrul meu simt un gol uriaș. Cred că alcoolul își face efectul. Îmi rotesc privirea când mă simt urmărită și rămân înmărmurită la vederea albastrului din irișii lui ce nu mă slăbeau o secundă. Mi-am presat buzele timidă și am revenit la ringul de dans, simțindu-mi inima accelerând. Acea răceală se transformă în tristețe și când sunt sigură că o să cedez și mă cert în minte că o să plâng, un corp masiv blochează lumina reflectoarelor ce se plimbau prin tot localul. Ridic privirea surprinsă, dar înghit în sec când îl recunosc chiar și cu fața umbrită.

ㅤㅤㅤDerutarea mea începe să fie vizibilă, dar nu apuc să pun vreo întrebare că Adrian își întinde mâna în fața mea, blocându-mă. Îmi ia mai multe secunde să asimilez ce tocmai se petrece și mai multe să mă temperez să nu fac vreo scenă. Cu mâna încă întinsă, distruge distanța dintre noi și se înclină, apropiindu-se de urechea mea. Fiori întregi îmi străbat corpul și totuși rămân împietrită. Nici măcar nu m-a atins și simt cum controlul meu dispare.

ㅤㅤㅤ— Nu suport să te văd tristă, șoptește și simt cum mi se zbârlește pielea. Dansează cu mine, adaugă cu hotărâre fără să ia în calcul un posibil refuz.

ㅤㅤㅤMă uit pierdută atât la fața lui, cât și la mâna întinsă spre mine. Ezit mai multe momente fără să rup contactul vizual, iar Adrian așteaptă răbdător, nemutându-și mâna dinaintea mea cu convingerea că voi accepta.

ㅤㅤㅤ— E doar un dans, poți continua să mă disprețuiești după, insistă pentru a mă determina să accept.

ㅤㅤㅤEvident că un simplu dans nu va schimba situația în vreun fel. Sunt doar șocată de invitația lui atât de îndrăzneață, după săptămâni întregi în care a fost mai rezervat decât îmi imaginam vreodată că poate fi. Ridic din umeri pasivă și-i ofer mâna pe care o acceptă bucuros, încleștându-și mâna în jurul ei ca nu cumva să mă răzgândesc și să fug în timp ce mă conduce galant pe ring. Se oprește în apropiere de mijlocul ringului de dans și se întoarce spre mine, cuprinzându-mi talia ca după să mă tragă mai aproape de el. Îmi simt inima în gât din prima clipă în care el și-a pus mâna pe mine și aproape rămân fără aer când îmi înalț ochii în ai lui și este atât de aproape. Mi-am așezat mâna pe umărul lui cu speranța să nu simtă tremurul ușor pe care-l are — trebuie s-o las mai ușor cu cofeina —, lăsându-l să mă ghideze în dansul nostru ce se simțea profund greșit, acum când mă aflu în brațele sale și cu privirile tuturor ațintite asupra noastră.

ㅤㅤㅤAdrian rânji slab când observă stângăcia mea greu de văzut pentru toți ceilalți și mări presiunea de pe talia mea, lipindu-mă de pieptul lui. Am scos o răsuflare de șoc și mi-am lungit gâtul pentru a-l putea vedea și să-i ofer privirea asasină meritată. Am încercat să mă retrag discret, dar mâna care era pe talia mea părea de fier acum, imposibil de înlăturat fără să fac o scenă de prost gust. Simțeam pieptul lui masiv cum se ridică și scade, trezind în mine o senzație greu de ignorat și suportat. Dacă până acum consideram că e prea aproape și eram deranjată de asta, acum era aproape lipit de mine și deranjul s-a transformat în neputință, apoi în furie cu greu ascunsă, iar în final în teamă. O teamă că voi pierde controlul dacă va continua să fie la câțiva centimetri de mine.

ㅤㅤㅤMuzica era nulă pentru mine. Nici măcar n-o puteam auzi, tot ce puteam auzi era respirația lui amestecată cu tutun și alcool ce se împrăștia pe toată fața mea când mă pătrundea cu acei iriși dominați de ape agitate ce păreau că-și doreau să mă înghită cu totul. Respirația mea s-a tăiat subit și aș fi înghețat dacă Adrian nu continua să se miște și implicit, să mă miște și pe mine. Sentimentul nu era departe de o hipnoză executată cu brio.

ㅤㅤㅤSunetul ce-l auzeam undeva departe în fundal încetă și mi-am oprit picioarele în loc, încă prizonieră în strânsoarea lui Adrian. Mi-am petrecut privirea pe fiecare parte a ochilor săi și am înghițit în sec când se aplecă spre mine, simțindu-mi inima cum începe să bată necontrolat. I-am simțit respirația lângă lobul urechii mele și întreg corpul mi s-a înfiorat în secunda următoare.

ㅤㅤㅤ— Încă mă iubești, suflă atât de încet, dar s-a simțit ca un urlet ce-mi făcu timpanul să sângereze.

ㅤㅤㅤM-am tras de lângă el de parcă era în flăcări și mi-a provocat arsuri de gradul trei.

ㅤㅤㅤL-am privit cu stupoare și indignare, urmând să mă îndepărtez cu pași grăbiți spre ieșire când n-am putut să-i ofer o replică. Eram într-o stare totală de alertă când căutam cu disperare cheile mașinii în plicul meu negru, simțind că inima mea e pe cale să se oprească în orice secundă. Am mormăit niște înjurături când cheile au căzut la picioarele mele din vina agitației cu care le-am apucat și am vrut să mă aplec să le iau când el tocmai mi-o luase înainte. Am înlemnit într-o clipită, uitându-mă rătăcită la el când mi-a întins cheile fără nicio dificultate. Oftă când starea mea devenea din ce în ce mai proeminentă și se poziționă în fața mea, blocându-mă între el și mașină.

ㅤㅤㅤ— Calmează-te, mă îndemnă pe un ton cald și relaxat ce m-a făcut să mă încrunt.

ㅤㅤㅤ— Dă-te la o parte! Ia mâinile de pe mine! Am strigat nervoasă, deși el nici nu mă atingea în vreun fel, și l-am împins, croindu-mi drum cu pași încurcați departe de el, în stânga, după ce am luat cheile.

ㅤㅤㅤAdrian mă urmări atent și se încruntă când m-am agățat de mașina să nu pic din picioare când tot pământul părea că se învârte cu mine. O, nu. Nu acum. Te rog, Doamne, nu acum.

ㅤㅤㅤ— Ai băut, concluzionă și părea că acel ton de mai devreme este ucis cu brutalitate. Cât ai băut? Mă întrebă încă încruntat, fixându-mă cu o privire severă.

ㅤㅤㅤAm dat drumul mașinii, îndreptându-mi coloana și ridicându-mi bărbia cu mândrie. Am simțit cum pământul mă trage spre el cu o forță inumană și m-am destabilizat din nou, iar acum părea imposibil să mă mai întorc să mă prind de mașină. Mama lui de alcool ce are efect doar când are el chef!

ㅤㅤㅤ— Emma! Se răsti enervat când m-a prins de talie, oferindu-mi sprijinul necesar să rămân în picioare. Cum aveai de gând să conduci în starea asta? Cere lămuriri pe un ton mustrător și m-am strâmbat agasată. Încetează! Ridică tonul când am început să-l împing de lângă mine și era să mă prăbușesc în încercările mele.

ㅤㅤㅤ— Nu e treaba ta ce fac eu! Aproape că țip încă încercând să mă eliberez și să stabilesc o distanță între noi.

ㅤㅤㅤ— Emma! Protestă aspru, imobilizându-mă când mă lipi iarăși de el. Uită-te la mine! Ordonă la fel de dur și mi-am întors capul într-o parte, departe de ochii lui. Doar nu crede că voi face ce vrea el, mai bine pup pământul. Uită-te! Insistă și mă strânse mai tare, special ca să mă oblige să-l privesc. Liniștește-te, spune pe o voce mult mai calmă și am expirat zgomotos moment în care îmi fură cheile din mână.

ㅤㅤㅤAm realizat rapid și am înjurat în barbă, agitându-mă din nou.

ㅤㅤㅤ— Ești un nemernic! Un ticălos!

ㅤㅤㅤ— Ești beată. Te duc acasă, vorbește de parcă nici n-a auzit jignirile mele și mă eliberează, dar nu înainte să fie sigur că nu voi cădea când voi rămâne doar pe picioarele mele.

ㅤㅤㅤAm rămas paralizată, urmărindu-l cum face înconjurul mașinii și se oprește în dreptul portierei pentru scaunul șoferului. Mi-am îngustat privirea, simțind cum sângele începe să-mi fiarbă în vene că mă ignoră. Mă privi din cealaltă parte a mașinii în așteptarea să mă pun în mișcare, dar nu am nici cel mai mic gând să fac un singur pas.

ㅤㅤㅤ— Urcă în mașină. Haide, Emma.

ㅤㅤㅤPuteam simți iritarea în glasul lui, o puteam vedea chiar și pe fața lui. Nu-mi pasă deloc. Lui nu i-a păsat niciodată, nici mie n-o să-mi pese chiar dacă o să-i explodeze o venă de nervi. Mi-am înălțat bărbia și l-am privit disprețuitoare.

ㅤㅤㅤ— Nu merg nicăieri cu tine!

ㅤㅤㅤSunt eu beată, dar cuvintele mele au ieșit mai clare decât niciodată. Adrian oftă exasperat, aplecându-și capul câteva momente. Reveni la chipul meu vizibil mai enervat și mă fulgeră cu ochii săi ce păreau de gheață acum.

ㅤㅤㅤ— Așadar, nu vei urca în mașină? Clatin din cap, sigură pe mine. Nu vei merge nicăieri cu mine, nu? Clatin din nou și Adrian mârâie slab, trântind portiera pe care o deschise între timp.

ㅤㅤㅤ— Nu! Nu te apropia de mine! Strig, făcând pași nesiguri în spate când el venea rapid spre mine. Jur că țip! O să țip! Mă răstesc când ajunse în fața mea.

ㅤㅤㅤAdrian pufăie surescitat și își trece o mână pe după genunchii mei și cu cealaltă îmi înconjoară spatele în câteva secunde, ridicându-mă de la pământ. Am început să mă zbat în brațele lui și el doar scoase mormăieli care probabil erau înjurături.

ㅤㅤㅤ— Ajutor! Mă răpește! Salvați-mă! Urlu cât pot de tare când ajungem lângă mașină și el deschide portiera.

ㅤㅤㅤUn grup de oameni ieșiți la țigară au privit întreg spectacolul șocați. Cineva tocmai e răpit și ei nu fac altceva decât să se holbeze de parcă suntem nebuni!

ㅤㅤㅤ— Lasă-mă jos! Adrian, jur că vei regreta cu toată ființa ta! Pufni amuzat și se aplecă să mă bage în mașină, pe locul din dreapta.

ㅤㅤㅤ— Fii cuminte! Spune când încep să mă foiesc și nu poate să-mi pună centura de siguranță.

ㅤㅤㅤÎl apuc de sacou și-l trag mai aproape de mine, făcându-l să-și ațintească ochii curioși spre mine. Ochii mei se plimbară neconteniți pe întregul lui chip și am înghițit în sec când am conștientizat distanța prea mică dintre buzele noastre. Toată agitația a dispărut ca să-i facă loc tensiunii. Adrian se încordă și se uită la mine cu ochii lui albaștri mai strălucitori decât înainte. Fără să-mi dau seama capul meu se înclină spre el și m-am trezit doar când el se îndepărtă suficient ca problema unui sărut să nu existe. Mă privi ușor amuzat, apoi clătină dezaprobator din cap.

ㅤㅤㅤ— E cam devreme pentru sindromul Stockholm, nu crezi? Replică cu ironie și zâmbi cu aroganță făcându-mă să pufnesc.

ㅤㅤㅤ— Nemernic încrezut ce ești! Doar în visele tale dulci s-ar întâmpla asta! Spun, aruncându-i priviri ucigătoare și tot ce aud este râsul lui plin de nesimțire când îmi închide portiera.

ㅤㅤㅤOcupă locul din stânga și pornește fără să fie afectat de ochii mei judecători, ci doar amuzat. Da, chiar așa. Amuzat. Eu mor de nervi aici și el abia își reține râsul. Mormăi niște insulte și-mi mut privirea pe geam. Dacă aș continua să-l privesc, aș sări să-l sugrum! Când tăcerea devine apăsătoare, șatenul nu face altceva decât să pornească radioul si să fredoneze destins ce melodie cânta. L-am privit dezaprobatoare și m-am abținut să nu-i spun ce-mi venea la gură. Nu l-ar mai fi curățat nici Dunărea!

ㅤㅤㅤNu pot să cred cât tupeu poate avea un singur om. Unde naiba încape atât de mult tupeu și nesimțire? M-a abandonat de parcă eram o jucărie defectă în urmă cu doi ani, iar acum pretinde că-l interesează dacă conduc băută. Înfumuratul! Prefăcutul! Lașul! Da, laș pentru că a preferat să fugă decât să-mi spună în față că se desparte de mine. Un nenorocit!

ㅤㅤㅤParcă simțind furtuna din capul meu, Adrian îmi aruncă o privire fugitivă și suspină aproape imperceptibil. Mi-am rotit ochii. Crede că-mi pasă dacă-l deranjează comportamentul meu? Nu dau doi bani pe asta. Abia aștept să ies din mașina asta ca să-l omor!

ㅤㅤㅤÎmi decuplez centura imediat și aproape că sar din mașină înainte să oprească. Uitând cu desăvârșire că acea mașina este a mea, iar cheile mele sunt la el. Înaintez amețită, simțind că escaladez pe un munte cu tocurile astea groaznice în picioare. Inevitabil și total așteptat, calc strâmb, din cauza combinației nefericite a alcoolului cu tocurile, exact la jumătatea drumului spre intrare.

ㅤㅤㅤ— Băga-mi-aș! Scot pe gură când simt durerea și mă înclin într-o parte, simțind ca și cum întreaga planetă se înclină cu mine.

ㅤㅤㅤMă strâmb de durere și abia rămân în picioare. Adrian apare lângă mine, apucându-mă de talie ca să mă stabilizeze și pufnesc deranjată, încercând să-i înlătur mâinile.

ㅤㅤㅤ— Ești bine? Poți să mergi? Întrebă alarmat și m-am strâmbat.

ㅤㅤㅤConsideră că o să pun botul la teatrul lui de doi lei?

ㅤㅤㅤ— Dă-mi drumul! Zic hotărâtă și îi dau la o parte mâinile. Mă descurc singură, n-am nevoie de tine! Scuip cuvintele nervoasă, privind nemulțumirea celui din dreptul meu.

ㅤㅤㅤFac un singur pas când simt durerea ascuțită din jurul gleznei și scot un geamăt, agățându-mă de brațul lui Adrian înainte să-mi cedeze picioarele. Știam că o să-mi aducă doar probleme pantofii ăștia! Blestemați să fie!

ㅤㅤㅤ— Nu mai fi copil, lasă-mă să te ajut!

ㅤㅤㅤM-am tras puțin mai deoparte, aruncându-i o privire sfredelitoare. Adrian își strânse buzele într-o linie dreaptă, simțind cuvintele grele ce urmau să vină fără să se miște din loc.

ㅤㅤㅤ— Unde erai să mă ajuți acum doi ani, hă? Atunci de ce nu m-ai ajutat, Adrian? Ascultă-mă bine! Prefer să mă târăsc până la ușa aia — îmi îndrept arătătorul spre ea —  decât să mă ajuți tu, ai înțeles? Pleacă de unde ai venit! Vărs toată furia din mine și îl văd pe Adrian cum își încleștează maxilarul și apoi suspină adânc.

ㅤㅤㅤ— Ai terminat? Întreabă cu o privire severă, dar cu un glas atât de calm.

ㅤㅤㅤMă încrunt și rămân blocată. Atât are de spus? Mă așteptam la o explicație, o vorbă plină de regret, o scuză penibilă. Mai puțin la asta. Îmi presez buzele resemnată și clatin aprobatoare din cap, simțind ura ocupându-mi întreg sufletul. Idioata de mine! Să creadă că măcar acum va spune ceva, măcar acum îmi va explica cu subiect și predicat ce s-a întâmplat de nu m-a mai vrut în viața lui.

ㅤㅤㅤ— Perfect! Este tot ce aud când mă trezesc ridicată de pe pământ și aruncată pe umărul lui.

ㅤㅤㅤÎncremenesc scurt timp, apoi îmi revin în simțiri și încep să dau din picioare. Dacă crede că voi sta degeaba cât timp el mă tratează ca pe un sac de cartofi, se înșală amarnic!

ㅤㅤㅤ— Adrian! Lasă-mă! Pune-mă jos! Ordinele mele doar îl fac să întărească strânsoarea cu care îmi ține coapsele și pufăi furioasă. Pune-mă jos sau o să ne audă tot cartierul! Vorbesc serios, Adrian! Continui pe o voce înaltă, dar el merge fără probleme. De parcă nici nu mi-ar auzi vocea.

ㅤㅤㅤ— Dă-i drumul, iubire! Scoate ce e mai rău din tine! Mă provoacă sâcâit și eu înmărmuresc la auzul acelui alint.

ㅤㅤㅤCred că mi-a ajuns sângele în cap de simt golul ăsta în stomac. Inima accelerează și capul începe să-mi vâjâie. Clar mi-a ajuns sângele în cap.

ㅤㅤㅤ— O să strig că mă violezi! Să te vedem cât de tare în gură vei mai fi când va veni poliția!

ㅤㅤㅤAdrian oftă extenuat și băgă cheia în yală, fără să slăbească strânsoarea sau să ia în serios amenințările mele.

ㅤㅤㅤ— Femeie mai imposibilă decât tine n-am întâlnit în toată viața mea! Declară la capătul răbdării și înaintă în holul casei.

ㅤㅤㅤÎnchide ușa cu mine pe umăr, în ciuda protestelor mele puternice și mă ascultă doar când mă așază pe canapeaua din living.

ㅤㅤㅤ— Ești un mare afurisit, sper că știi asta!

ㅤㅤㅤ— Poți rămâne tăcută măcar două minute? Zău, că nu mai am forță să te ascult!

ㅤㅤㅤExclam indignată și-l privesc urât în timp ce el se așază obosit pe canapea, lângă picioarele mele și le eliberează de pantofii ucigași. Îl studiez cu interes cum îmi ridică piciorul afectat, așezându-l în poala lui și-l inspectează atent dacă e umflat și pufăie iritat din cauza dresului meu negru ce nu-l lasă să vadă o posibilă vânătaie. Prevăd ce urmează și mă ridic mai sus, trăgându-mi ușor piciorul.

ㅤㅤㅤ— Nu pune mâna, te rog!

ㅤㅤㅤSe uită la mine încurcat și apoi revine la piciorul meu, așezându-și mâna mai sus de gleznă.

ㅤㅤㅤ— Aici te doare? Întreabă când apasă ușor și clatin din cap. Dar aici? Coboară mâna mai jos și primește același răspuns.

ㅤㅤㅤCoboară și mai jos și nu apucă să întrebe că scâncesc de durere și el își îndepărtează mâna, privindu-mi chipul schimonosit. Îmi lasă piciorul ușor înapoi pe canapea când se ridică și stă drept în fața mea.

ㅤㅤㅤ— Ai nevoie de gheață. Pentru numele lui Dumnezeu, ascultă o dată și nu te ridica!

ㅤㅤㅤMi-am dat ochii peste cap, după l-am privit cum dispare în bucătărie. Aud mai multe uși trântite și mă încrunt. Ce, Doamne iartă-mă, face în bucătăria mea? O demolează! Se întoarce senin cu o pungă de legume congelate și mă încrunt.

ㅤㅤㅤ— N-am găsit gheață. Asta ar trebui să ajute, mă lămurește și-mi așază punga aia congelată cu atâta cruzime fără să se gândească că e extrem de rece.

ㅤㅤㅤScot un sunet înfundat și el rânjește mulțumit pe ascuns. Probabil mi-o meritam după felul în care l-am tot călcat pe nervi în noaptea asta. Fierbințeala pe care o simțeam în jurul gleznei dispare și disconfortul devine suportabil. Răsuflu ușurată fără să remarc dispariția subită a lui Adrian.

ㅤㅤㅤȘatenul se întoarce tot din bucătărie cu două căni de cafea pe care le așază pe măsuța de lângă canapea, fiind prea fierbinți să le bem. Îl privesc pierdută cum își dezbracă sacoul și-l aruncă pe brațul fotoliului liber. Îmi simt respirația mai grea când nu pot să ignor cât de bine îi vine cămașa aceea neagră pe trup. Cât de bine îi stau toate hainele. Adrian a fost întotdeauna un bărbat atrăgător, dar costumul negru părea să fie croit special pentru el. Am înghițit nodul din gât și mi-am schimbat direcția privirii când s-a întors spre mine. Alcoolul chiar nu-mi face bine!

ㅤㅤㅤL-am simțit cum îmi ridică prudent picioarele și le așază în poala lui, așezând cu deosebită grijă punga congelată pe glezna mea. Nu face nimic aparte, dar pare că aerul devine nul și tensiunea aceea din mașină revine. Mai pronunțată. Își întoarce capul spre mine și inima mi se oprește la vederea albastrului atât de intens din pupilele lui.

ㅤㅤㅤ— Nici eu n-am încetat să te iubesc, recunoaște dintr-o dată și rămân incapabilă de reacție, ci doar de simțiri.

ㅤㅤㅤTensiunea îmi îngreună respirația, iar inima se zbătea între a se opri de tot și a exploda de la viteza cu care bate. Căldura gleznei era infimă pe lângă flăcările ce păreau să-mi fi cuprins întreg corpul. Totuși, am rămas nemișcată.

ㅤㅤㅤ— Eu...

ㅤㅤㅤ— Ești beată, Emma. Încearcă să te odihnești.

ㅤㅤㅤM-am întins mai bine și am oftat prelung. Cum își imaginează că aș putea să dorm după asemenea confesiune? Nu mai precizez că el este atât de aproape și-mi ține picioarele. Cum aș putea să dorm când îl simt lângă mine după atât timp? N-am cum. Însă, cumva în tot haosul pe care-l stârnește în mine cu prezența lui, îmi aduce și o oarecare liniște. Pleoapele îmi devin mai grele cu cât căldura corpului lui rămâne pregnantă și oricât mă lupt să rămân trează și în alertă, cedez instinctului de a-mi închide ochii.

Sper că v-a plăcut noul capitol!

6424 de cuvinte!

Pe data viitoare, dragii mei!