Ne aflam pe bancheta din spate asa cum s-a întâmplat și ieri, doar că, de data asta eram si cu Sachiko. Ea nu spunea nimic, nici măcar nu privea într-un loc anume, ci doar stătea cu ochii ațintiți în telefon.
Eu. Priveam pe geam oamenii incărcați cu suferință și de xină, adică creștinismul, acel "dumnezeu" nu e decât o falsă ființă, bagă frica în toată lumea că dacă nu te spovedești și îți spui păcatele vei ajunge în Iad.
Mi-a fost de ajuns să văd momentul în care atunci când intri în biserică, parcă îți șoptește să îți dai bereta jos, părul ca mai apoi scalpul și după carnea.
Acest Fals-Dumnezeu nu face decât să ne spună despre cât de măreț e el, că e invincibil, că el ne poate controla, ne bagă în cap poruncile fără logică. Nu cred în el și celelalte religii false, pentru că sunt false. El nu poate dovedi biblia, Îl discriminează pe Satan.
Satan este bun, El este foarte înțelegător și blând cu cei care I se dedică.

Sunt trezită din gândurile mele atunci când motorul mașinii se oprește din a mai toarce.

—Am ajuns, vocea dură a profesorului nostru ne împinge cât se poate de tare spre ideea de a ieși din mașină.

Un "yey" ce de abia poate fi auzit vine din partea lui Sachiko care, în timp ce își dă căștile jos se uită pe furiș undeva pe la pantalonii lui. Fără supărare, dar e o idioată. Una mare.
Imediat ce cobor merg la portbagaj de unde îmi iau valiza și ghiozdanul.

...

După ce am reușit să împărțim dulapul în mod egal cu Sachiko m-am pus în patul meu privind tavanul alb inmaculat. Mă simțeam epuizată de-a binelea, și nu înțeleg de ce.

E seară.
E 20:39

—Vreau fistic, vocea monotonă a colegei mele de cameră mă face să îmi rotesc mecanic capul spre aceasta.

—Nu cred că ar vrea cineva să meargă.

—Cine a zis că vreau să fiu însoțită? Voi merge singură.

—Nu cred că ți-ar da voie domnul Sukuna să ieși din casă.

—Domnul Sukuna, mă ironizează ea, nu am nevoie să fiu dădăcită. Voi merge singură fară ca să îmi dea el acordul.

Iese pe ușă lăsându-mă în întunericul ce era așternut în întreaga cameră, las un oftat să îmi părăsească buzele uscate  în încercarea de a intra în universul meu, da e fără folos.
Mă simt pustie. E o senzație ce de multe ori o simt, de multe ori o trăiesc, de multe ori mă las purtată de ea până adorm.
Îmi închip pleoapele și apoi le deschid. Vreau să dorm dar în același timp nu o pot face, ceva mă ține treză. Poate cafeaua de dimineață, însă am băut doar jumătate și nu cred că cofeina a fost destul de mare pentru o zi întreagă.

—Samu!! vocea înfundată a lui Sachiko mă face să mă dau jos din pat imediat.

  Deschid ușa și scot capul pentru a vedea motivul pentru care sunt deranjată din procesul meu de adormire.

—Da?

—Poți merge tu după fistic? Eu nu mai pot, mi-a venit rău brusc și nu mai am chef.

Încerc să rezist impulsului din a-mi da ochii peste cap și răspund sec.

—Imediat...vin imediat.

Închid ușa, aprind becul, și scot la nimereală o pereche de blugi și un tricou ce părea a fi gri spalacit din ce am văzut înainte să îl arunc undeva în spatele meu.

Imediat ce reușesc să închid și ultimul nasture îmi prind părul cu clama de păr ce stă veșnic pe mâna mea dreaptă. Îmi mai privesc o dată cicatricea de pe umăr  ce mi-a făcut-o mama cadou înainte de a dispărea undeva prin oraș, nu, asta sună ciudat, cred că mai bine ar fi, undeva prin lume.

Dau să deschid din nou acea ușă însă e deschisă inaintea mea de nimeni altul decât Sukuna, mă privea fără vre-o emoție.

—Credeam că nu mai vii, vocea aspră îmi dă scântei pe sub piele care încep să mă ardă.

Nu spun nimic, ci doar plec capul. Oftează teatral și se ferește din ușa pentru a-mi crea cale liberă.

...

In timp ce intrăm în magazin câteva vânzătoare pun ochii pe el fiind parcă desprinse de realitate si de clienții ce încep să se enerveze și să își scaneze singuri produsele. E ceva amuzant aici.
Sukuna nici nu se chinuie să își mute privirea sau să își întoarcă capul câtre acestea ci doar stă drept și merge înainte ca și cum nimeni nu ar exista. Toți mă privesc ca și cum aș fi soția sau iubita lui, deaorece el are o înălțime de aproximativ 1,95 iar eu sunt o minioană pe lângă el având 1,72.

—Dute și ia coș, nu am chef să mai fac drumuri de acest tip mereu.

Mă conformez plecând imediat după un coș de cumpărături, imediat ce ies din magazin las ca aerul răcoros să îmi răcorească pielea stafidită.
Când mă întorc îl văd pe profesor cum analizează o sticlă de vin rose. Se poate numi profesor atunci când are aproape toate viciile? Eu nu cred.
Privesc la el cum analizeaza în continuare sticla de alcool iar zâmbetul ce dezvelește niște colți mult prea mari pentru un om și de asemenea dantura era la fel de perfectă si inmaculată.
Îndată ce mă observă își retrage zâmbetul și mai alege încă două sticle, una de coniac si cealaltă de J&B. Preia coșul de cumpărături din mâinile mele neinteresat.

—Ce zicea să luăm?

—Fistic.

—Ia mai multe chestii, ți-am spus motivul. Dulciuri, chestii si orice vreți, nu mă interesează.

Tac, ne știind ce să spun. Iau trei pungi de fistic pe care le pun undeva în coș și scot telefonul pentru a o apela pe colega mea.

—Doarme. N-are rost să o suni, vocea ironică mă scoate din sărite așa că bag afurisitul de telefon înapoi în buzunarul din spate pufăind cât se poate de subtil.

Merge înaintea mea luând tot ce prinde de prin fiecare raion, oare la casa de marcat care va fi prețul?
Merg cu pași mărunți în urma lui dând scroll pe rețelele de socializare, dar totul se blochează din cauza internetului prost din magazin.

...

—Și un pachet de țigări Marlboro.

Stăteam cu patru sacoșe în mână privind cum caserița se uită și ea mirată la prețul de plată enorm ce se află pe calculator, imdiat ce îi înmânează pachetul cu țigări acesta nu face decât să plătească cu telefonul și să ia și celelalte cinci sacoșe.

După ce așeazăm pungile în portbagaj acesta scoate o țigară și o aprinde printr-o singură mișcare, imediat focul albăstrui al brichetei atinge botul țigării stârnește un fum toxic ce nu înțeleg cum de îl poate inhala cu o lejeritate impresionantă.
Mă surprinde holbând-mă la el așa că îmi arată semn spre pachetul de țigări.

—Vrei?

—Nu mulțumesc, spun în timp ce înghit în sec.

—Cred că prietenei tale iar fi plăcut o țigară, rostește mai mult ca degajat trăgând din țigară.

—De unde știți? mă încrunt vizibil confuză de vorbele lui.

—Oh, eu știu cam tot ce mișcă pe acolo nu doar că frumoasa ta prietenă fumează de patru ani și vorbește cu toți idioții din școală, cam și ăsta e și motivul din care am refuzat ca ea să fie repartizată la mine, chiar nu voiam ca în apartamentul meu să vină cu toți hăndrălăii posibili.

—Nu știam asta, răspund în timp ce încerc să înghit nodul ce mi sa format în gât.

—Schimbând subiectul. Vreau să te întreb ceva, și te rog, fii sinceră.

—Da?

—De ce căutai ieri la Daddy A? spune în timp ce lasă ca fumul să iasă încet printre buzele lui cârnoase.

Nu știam că să îi răspund, amintiri mi se derulau în minte, amintiri care mă zdruncinau puternic.

—După cearta cu dumneavostră, mama a dispărut pur și simplu, am fost nevoită să fac asta din cauza chitanțelor ce au venit, iar eu din ce știam, mama nu avea bani lăsați prin casă.

—Înțeleg, e greu în asemenea situații. Oricum, am avut câteva discuții cu patronul, totul e ok.

—Vă mulțumesc.

—Te rog, nu mai folosi "dumneavoastră" și alți termeni de politețe, mă face să mă simt bătrân, îmi poți vorbi ca unui prieten, spune în timp ce mai inhalează încă un fum din țigara pe jumătate fumată.

—Presupun că ăsta e și motivul pentru care ați fost dispus să îmi oferiți o țigară.

—Îți puteam da și tot pachetul, pufnește el întrun râs.

Nu fac decât să îi răspund cu un surâs ca mai apoi să intrăm amàndoi în mașină.

...

De îndată ce coborâm mergem direct spre intrarea în bloc ce era închisă.
Se controlează în buzunarele blugilor negri.

—Fir-ar...

Apelează la un număr numai de el știut iar în câteva momente o voce grețos de pițigăiată răspunde de la celălalt capăt al firului.

—Alo? Cu cine vorbesc?

—Bună seara, Cecilia. Mi-ai putea deschide ușa? Nu am cheile la mine.

—Desigur!

Bipăitul apartului ca semn de deschidere ne face pe amândoi să ne mișcăm în același timp.

—Ține ușa puțin. Am uitat sacoșele.

Deschide mașina ce spre norocul nostru este parcată foarte aproape.
Țineam ușa privind cum acesta merge liniștit spre mașină, insă imediat ce lasă ca întunericul să îl acopere, ochii lui devin de un roșu elecctric lucind ca în filele de groază, tatuajele de pe față devin și acestea roșii trimițându-mi fiori puternici pe șira spinării eram de-a dreptul terifiată.
Picioarele mele încep să o ia la fugă lăsând ca ușa de fier să se închidă lent în urma mea.
Urcam scările mai mult ca grăbită încercând să ajung cât de repede în cameră. Imediat ce zăresc ușa neagră a apartamentului apăs pe clanță grăbită iar spre norocul meu era deschisă.
În mintea mea ceream ajutorul Tatălui Satan pentru a scăpa de aici, din problema asta.

Inchid ușa după mine și mă prăbușesc acolo lăsând ca bătâile inimii să mi se linișteasca. Mă ridic și îmi dau adidașii jos.
Când ușa se deschide simt cum cad jos cu fața spre ușa care lasă ca Sukuna să se ivească.
Îl priveam terifiată, extrem de terifiată, acesta doar se apleacă de asupra mea privindu-mă direct în ochi.

—C-c-ce ești?! Vampir?! Vârcolac?!

—Nu scumpo, sunt un demon, rostește el lăsànd ca un zâmbet diabolic să i se aștearnă pe chipul său, îmi mângâia coapsa câutând locul perfect pentru a-mi suci piciorul.

—N-nu...

—Ce ai face dacă acum te-aș omorâ? mă întreabă schimbând subiectul cât se poate de vizibil.

—O-o-omoară-mă!
N, care nu cred că va mai fi îndreptat vre-o dată.
Țipătul ca din gură de șarpe îmi părăsește gâtlejul înainte ca tot din jurul meu să devină.....

Negru.

......