Mă aflu pe bancheta din spate a mașinii lui, suntem legați de lanțurile tăcerii ce nu dă vre-un semn că dorește să ne părăsească. Gândurile mele sunt ca o tornadă care nu se mai termină, e infinită, e un infern.

Ochii lui mă mai privesc din când în când  în oglinda ce mă reflectă pe mine privind nostalgică geamul.
Oare de ce am intrat în asta? De ce am căutat-o pe mama când eu stiu mult prea bine că ea face asta mereu? De ce fac asta? De ce sunt atât de naivă? De ce sunt atât de proastă? De ce fac asta? De ce? De ce mă las călcată în picioare când în adâncul meu vreau să mă opun? De ce eu mereu trebuie să fiu josnică și jalnică? De ce eu?
Și alți De ce? continuă să mi se repete în minte, mă simt jalnic, mă simt fără vlagă.

Mă simțeam epuizată. Repet, fără vlagă. De aprcă cineva ar fi scos cu forța sufletul din mine și printr-un absurd, aș putea să îmi folosesc doar creierul, dar nu m-ar ajuta cu nimic, așa că pur și simplu aș stagna și mârâi în continuu ca un zombi și aș arăta ca o legumă deoarece îmi lipsește spiritul.
Esența, mai bine zis. De fapt și de drept tot ce reprezentam eu era o carcasă pustie și prăfuită. Doar ambalaj. Nu dădeai de esență, și nu puteai descoperi o comoară, un geniu, o divinitate ascunsă în spatele măștii de tocilară, copil nedorit și multe alte lucruri negative.
În fond și la urma urmei toți suntem niște carcase goale la un moment dat. Nu știu cum naiba poate esența să ne fugă pur și simplu să ne lase așa, fără sa-i pese de ceea ce ne face. Ești o proastă! Acum e toamnă, un anotimp care ne dezbracă de tot ce am adunat în timpul ăsta, ca mai apoi să ne îmbrace cu ce e mai bun și să ne dea iar pe mâna distrugerii ca să ne fută din nou și din nou.

Mă simt obosită, super obosită, și totuși e ora 13:57, e amiază. Tot ce vreau acum e doar să stau dracului pe canapeua aia împuțită din camera de zi citind una dintre frumoasele cărți de la autorii mei preferați Poe și Dazai Osamu, pur și simplu îmi place modul lor de a scrie de a îmbina cuvintele, emoțiile, tot.

—Cred că știi deja despre acel proiect și alte chichițe care mai mult ca sigur le-ai aflat de pe panou, asta dacă te-ai chinuit măcar puțin să mergi până acolo. Mâine la ora trei vreau să fii gata cu bagajele tale și altele, Sachiko te va ajuta, având în vedere că voi două sunteți cele care a-ți fost repartizate la  mine. Mai multe vom vorbi mâine, sunt sigur că după cele întâmplate nici unul dintre noi nu are dispoziția necesară pentru a discuta despre acte, școală, legi și altele, își întoarce capul spre mine luându-mi privirea în a lui, ne-am înțeles?

Aprob scurt din cap ca mai apoi să deschid portiera fiind gata să cobor.

—Da. Vă mulțummesc pentru tot! O zi bună! răspunsul ca unui copil de clasa a patra mă face să mă simt jenată în interiorul meu, nu spune nimic ci doar îmi zâmbește cu colțul gurii prietenos și să aplece puțin capul semn că la fel.

Inchid portiera și merg repede în apartament încă cu gândul la cele întâmplate, atunci îmi reamintesc un detaliu ce mi-a scăpat. A zâmbit, domnul morocănos a zâmbit! O fi de bine?

Mă las jos pe canapeaua de care vorbeam mai devreme și iau cartea ce mi-am achiziționnat-o zilele trecute,Amurg o carte profundă după părerea mea.
În minte mi se reda piesa Do i wanna know? Arctic Monkeys, o atmosferă frumoasă, relaxantă, unde sunt eu în propriul meu univers creat de mine, plin de stele, desprins de lumea asta murdară și nedreaptă. O urăsc, mă urăsc, și nu mă refer la aspectul meu fizic, pentru că am un corp suplu cu forme nu exagerat de mari dar cât să atragă atenția unora, îmi urăsc interiorul, sufletul, e plin de lucruri negre, rele, întunecate și multe lucruri de care imi este frica sa recunosc, însă Satan mereu m-a înțeles și ajutat să scap din această pustietate ce mă măcina în mod repetat, El m-a scos la suprafață.
Atunci când ești de partea Lui viața ta nu va fi perfectă dar cu siguranță mai bună, cu mai puține chinuri, cu mai puține probleme.

În timp ce pun semnul de carte la pagina 57 mă ridic și merg la mine în cameră pentru a-mi pregăti bagajul. Mă pufnește râsul dintr-un motiv necunoscut și deschid ușa dulapului luând cam tot ce am nevoie pentru șapte luni. Haine pentru vreme rece, haine pentru vreme caldă, și, lenjerie intima, bustiere si un sutien. Chiar dacă aveam sânii mărișori eu tot purtam bustiere, sutienele sunt enervante, și totuși le suport.

Imediat ce închid valiza o pun undeva după ușă și îmi arunc caiete și manuale în afurisitul ăla de ghiozdan.

Am terminat toate pregătirile în fix două ore și jumătate, și nu pot spune că sunt cine știe ce fetișcană ca să spun Vai ce greu am terminat! Acum să văd cu ce mă voi îmbrăca! Vreau ca profesorul meu tânăr și atrăgător să rămână impresionat de vestimentația mea de curvă.

Eh, virgine cu hormonii luați razna și neuronii prăjiți, niște obsedate. De exemplu Aspen sau Eva, pe lângă faptul că sunt niște bârfitoare, mai sunt și niște pițipoance "virgine" dar totuși o fac cu toți băieții si profesorii din liceu și oraș. Bine...cu excepția lui Sukuna, pe el nu prea cred că îl vor păcăli arătându-și sânii mari și siliconați atunci când se apleacă sau se așează în bancă. Știu, nici nu îl cunosc pe profesorul meu de matematică însă alura lui dură și misterioasă dă de înțeles că nu se dă în vânt după eleve pline de silicon sau în general, și cred că tratează foarte corect situația.

Revenind la subiectul Bagaje și pregătiri.

Pe mâine mi-am ales ceva simplu, un tricou alb larg și blugi negri cu talie inalta.

Și în situația întâlnirilor la fel, alea se machiază strident ca naiba și după codițele lungi de un metru ce și le fac la ochi nu ies perfecte și iar se mai machiază juma' de oră.

Apoi vine problema cu îmbrăcămintea, au unele colecții de pe la toate brandurile scumpe și tot nu se pot decide și apoi din cauza asta o să scrie săracului băiat Scuze dar nu pot veni, a intervenit ceva si nu mai pot veni. Lăsăm pe altă dată.
Eee a interveni machiajul, ce dracu? Unii băieți vor doar să te vadă pentru că o fac din iubire și alții o fac pentru că îți vor corpul si asta-i adevarul.

........