D I A V O L U L

   Omul se încolăcise în jurul trupului său asemenea șarpelui de mânerul bastonului pe care îl purta pretutindeni. Avea mâinile trecute peste umerii săi, cu unghiile înfipte în carne din cauza fricii, iar picioarele ei micuțe, pe care le susținea din spatele genunchilor, căutau să se cațere și mai mult pe trupul său. Părea atât de firavă în nimic altceva în afară de combinezonul subțire ce abia îi ajungea până la mijlocul coapselor, iar împletitura părului se răsfirase și trandafirul din ea căzuse pe suprafața lacului. Dacă nu ar fi fost în situația de față, Diavolul poate că ar fi dat mai multă atenție pieptului său dezgolit de care Rhoda stătea atât de lipită, de felul în care palmele ei păreau torțe vii, de obrazul ei ce se freca de al lui în încercarea de a nu privi apa...

   Cerule, trecuseră secole de când nu mai fusese atins. Secole în care pielea lui nu mai intrase în contact cu alta, atâta amar de vreme în care nu mai simțise căldura unui trup muritor! Apropierea de Rhoda îl înnebunea, iar dacă răceala ca de gheață a lacului nu l-ar fi înconjurat până când chiar și el începuse să tremure, și-ar fi pierdut controlul. Știa mai bine decât oricine chinurile prin care trecea fata acum. Deși nu erau semne vizibile pe corp, în interiorul ei se dădea o luptă groaznică între delir și realitate, între nebunie și rațiune. Avea impresia că i se topea carnea pe oase, iar durerea nu era deloc falsă. Urma să își piardă mințile dacă apa nu ar fi vindecat-o mai repede, și în cele din urmă, moartea ar fi fost inevitabilă.

   Rhoda își înfipse și mai adânc unghiile în spatele său, până când simți sângele șiroindu-i ca niște picături de apă. Tremura ca o frunză în bătaia vântului, iar ochii ei de culoarea mierii erau acum tulburi. Diavolul îi ridică bărbia cu două degete înmănușate – ar fi vrut să o atingă, însă nu putea risca și a doua oară – și o forță să îl privească în ochi, deși părea că vede prin interiorul ființei sale.

   Încercă să ignore felul în care buzele ei cărnoase tremurau.

   — Rhoda, trebuie să intrăm în apă ca să te vindeci, îi spuse serios.

   Poate că nu ar fi trebuit să o anunțe, fiindcă acum se înspăimântă și mai tare.

   — Totul o să fie bine, continuă el, încercând să o liniștească. Te țin eu.

   Fata se încolăci și mai strâns în jurul său, până când îi simți curbura sânilor lipită de pieptul său, până când fu nevoit să o sprijine cu o mână  de spate și cu cealaltă de dos. Își sprijini fruntea de umărul său și oftă. Diavolul nu mai așteptă nicio secundă și își îndoi ușor genunchii, până când apa începu să îi cuprindă cu totul. Își trecu mâna pe spatele ei și așteptă până când simți că Rhoda rămâne fără aer. Când ieșiră la suprafață, nu fu nevoie să o întrebe cum se simte, întrucât rămăsese fără vlagă în brațele sale, numai respirațiile și bătăile haotice ale inimii asigurându-l că încă mai era în viață. Se îndreptară spre mal și își feri privirea de trupul ei ce se făcuse una cu materialul ud al combinezonului; în schimb, își luă mantia de pe pământ și o înfășură cât de bine putu în ea. Se încălță în grabă și își trase cămașa peste cap, apoi o luă iar în brațe și se întoarse spre conac. Rhoda tremura mai rău decât la început și se gândi că oamenii erau niște creaturi atât de slabe, încât abia își puteau determina singuri destinul și depindeau mereu de cineva.

   Îl amuza cum viața și puterile sale depindeau de soarta patetică a unei muritoare.

   Intră în conac pe o ușă ferită de privirile curioase după ce trecu pe lângă masa din grădină pe care lady Dacia așesaze mâncărurile. Urcă spre primul etaj, unde se afla numai dormitorul său și, mai nou, al Rhodei, apoi intră în cameră și o așeză pe fată în patul lui mult prea mare pentru o singură persoană. Îi luă mantia în care se încolăcise ca un copil și preț de un moment rămase neclintit. Furoul ei era fleașcă și se gândi să o cheme pe lady Dacia să o dezbrace, dar apoi alungă nervos ideea din minte, căci mai mult ca sigur Aureus și Avaya urmau să dea sfoară-n țară despre cele întâmplate și nu mai voia să fie privit cu acei ochi perverși. Dar apoi nu ar fi putut să o dezbrace nici el; fata era o războinică și s-ar fi enervat imediat. Oftă obosit și trase cuvertura peste trupul ei micuț, învelind-o până la bărbie. Se îndreptă spre lavoar și luă de acolo un prosop, apoi se așeză la marginea patului și îi despleti părul, începând să-l frece cu mișcări ușoare pentru a-l usca. Rhoda părea că este într-un somn adânc, deși își mai deschidea ochii din când în când și îl privea printre genele dese și negre. Se aplecă spre ea și-și lipi buzele de urechea ei.

   — De ce ai venit tocmai acum? Nu am nevoie de tine în viața mea, îi șopti, șovăind.

   Îi inspiră adânc mirosul de mărgăritar, care rămăsese impregnat în pielea ei chiar și după baia în apa rece a lacului, și gemu copleșit de propriile gânduri. Se îndepărtă de ea înainte să facă ceva necugetat și se privi în oglindă. Ochii și nările începuseră iar să îi sângereze și dâre roșiatice i se prelingeau pe sub materialul dur al măștii. Strânse furios în mâini marginea chiuvetei și își izbi pumnul de oglindă, spărgând-o în sute de cioburi îmbibate în sângele său. Cletis apăru de nicăieri și începu să își încolăcească coada în jurul piciorului său, cerșind atenție. Diavolul se aplecă și îl mângâie după urechi, micuțul motan torcând satisfăcut de tratamentul primit.

   Se duse spre șifonier și își luă alte schimburi, urmând să își prindă mantia cu o broșă sângerie în dreptul pieptului și prinse bastonul în mâna stângă. Când se întoarse spre pat, Rhoda îl privea cu ochi mari, adâncită în așternuturi, iar Cletis se așezase în poala ei, privindu-și parcă victorios stăpânul.

   — Nu pleca de aici până nu mă întorc, îi spuse Diavolul. Mâine dimineață te duci acasă.

   Când își făcu simțită prezența în salonul companionilor săi de la parter, Zavian sări de pe masă și făcu o plecăciune adâncă în fața sa. Lady Dacia își așeză pămătuful deoparte și își împreună mâinile în față, cu privirea plecată, convinsă că are să fie pedepsită. Aureus, în schimb, îl analiza zâmbind și nu avea nicio intenție din a-și îndepărta picioarele de pe colțul mesei. Avaya se făcea că nici măcar nu îl observase, alegând să se joace cu o boabă de strugure.

   — Ah, chiar la timp, lordul meu! râse majordomul. Verișoara ta nu vrea să recunoască faptul că a pierdut pariul. Se face că nu știe despre ce e vorba.

   — Ce pariu? întrebă Diavolul, îndreptându-se spre fereasta rotundă din celălalt capăt al încăperii.

  — Acum 52 de ani am reînnoit pariul nostru de secole întregi! Eu am pariat pe faptul că anul acesta are să se întâmple, iar Avaya nu vrea să îmi facă treburile timp de o lună, așa cum ne-a fost înțelegerea! Zavian a fost de față.

   — Cred că eram prea ocupat să pândesc șoarecii din bucătărie atunci, pentru că, din câte îmi aduc aminte, eu am pariat pe anul ăsta! replică cel menționat.

   — Ha! făcu Avaya, îndreptând un deget spre majordom. Ți-am spus eu, șarlatan bătrân ce ești! Nu are rost să mă faci mincinoasă de față cu toată lumea.

   Bătrâna își curăță gâtul și le atrase atenția.

   — De fapt, milady, ați pariat pentru anii următori. Poate sunt eu în vârstă, însă lucrul acesta nu l-am uitat.

   Avayei îi pică fața și o privi cu ochi mijiți, parcă vrând să își înfigă ghearele în părul alb al femeii și să o învețe că nu trebuie să o trădeze. Diavolul, încă cu spatele întors la ei, își dădu ochii peste cap și își plimbă ochii pe fiecare persoană din încăpere.

   — Cel care a pariat pe anul acesta a fost Cullen, le spuse impasibil.

   Toți tăcură brusc și îl priviră de parcă nu le-ar fi venit să creadă, mai ales că lordul niciodată nu dăduse atenție pariurilor copilărești pe care le făceau de fiecare dată când se plictiseau. Un chiuit se auzi tocmai din bucătărie și Cullen dădu buzna în salon cu cea mai fericită mină pe care o purtase până atunci. Era plin de făină pe față și în păr, iar peste umăr stătea aruncat un cârnat lung.

   — Vreți să spuneți că îmi faceți toată treaba timp de o lună? întrebă extaziat.

   Aureus își molfăi buzele nemulțumit.

   — Câte o lună de fiecare ar veni, bombăni acesta.

  Bucătarul începu să facă un dans haios și o trase pe lady Dacia spre el, învârtind-o de parcă ar fi fost la un bal. Bătrâna începu să râdă, deși fața ei îi trăda nervozitatea.

   Avaya își întoarse ochii furioși spre Diavol.

   — Vrei să murim de foame patru luni de zile?! Nu o să mai avem nici măcar musafiri.

   Diavolul ridică neinteresat din umeri și privi iar pe fereastră, unde o trăsură se oprise în fața conacului. Musafirii începeau să vină mai des acum, poate vestea balului din Tarzivona ajunsese în toate ținuturile cunoscute. Însă, spre nemulțumirea lui, lady Serafina coborî cu aerul ei veșnic superior, purtând pe umeri o blană deasă de vulpe, iar pe degete îi străluceau multe diamante scumpe. Părul blond, ondulat și lung până la șolduri, alături de perechea de ochi întunecați și trupul zvelt, făcură ca privirile câtorva lorzi ce se plimbau să se întoarcă spre ea. De fiecare dată când venea la cvartir reușea să provoace vâlvă printre rândurile musafirilor, însă acum prezența ei era un chin pentru Diavol.

   Se întoarse spre masă.

   — Atunci trebuie să facem următorul pariu! spusese Aureus. Să vedem când o să se rupă blestemul.

   Avaya se bosumflă.

   — Dar Rhoda se întoarce acasă... se plânse ea, punându-și bărbia în palmă.

   — N-aș prea crede. Nu ți-a spus vărul tău că are de gând să o închidă în turn?

   Ochii Avayei se măriră peste măsură și își roti capul spre Diavol, privindu-l furioasă.

   — Nici să nu îndrăznești! Vine o fată drăguță în cvartir după zeci de ani și vrei să o ții departe de mine? Mai bine mă închizi cu ea!

   — Nici nu știi ce plăcere mi-ar face, îi răspunse acesta. Aureus, mâine dimineață o conduci pe Rhoda în Kelec.

   Tot amuzamentul de pe chipul majordomului pieri și se ridică în picioare, privindu-l descumpănit.

   — Nu poți fi serios! Dar... eu... puterile mele. O să mor după trei zile! O să leșin, o să fiu ca un pește pe uscat...

   — E un ordin, Aureus. Acum nu-ți mai plânge de milă și du-te să întâmpini musafirii.

   — Alții?

   Zavian îl privi zeflemitor pe Aureus cum ieșea din salon cu umerii lăsați și îi făcu batjocoritor cu ochiul.

   — Cu ce vă pot sta la dispoziție, lordul meu? îl întrebă politicos.

   — Pregătește trăsura și asigură-te că drumul spre Tarzivona e curat.

   — Cu cea mai mare atenție, lordul meu, spuse și părăsi încăperea.

   Diavolul încercă să pătrundă în grădină pentru a lua mâncărurile de pe masă și a i le duce Rhodei fără să se facă remarcat, însă ochii de vultur ai Serafinei îl țintiră și se trezi îndată cu ea agățată de brațul său.

   — Lordul meu, ce mult mi-ați lipsit! chițăi ea. Nici nu aveți idee cât de mult m-am rugat de tata să ne întoarcem la cvartir. Dar sunt singura lui fetiță și îmi face toate poftele, mai ales că speră să-mi găsesc un soț potrivit pentru mine.

   — Lady Serafina, o salută el plictisit, încercând să ignore acele cuvinte deloc subtile pe care începuse să le audă de câțiva ani încoace. Cum a fost drumul?

   Femeia începu să râdă și își flutură mâna.

   — Pădurea are aceleași șiretlicuri, bineînțeles, însă am ajuns cu siguranță. Ce s-a întâmplat între timp aici? Cvartirul pare neobișnuit de... vesel.

   Diavolul se opri și îi desprinse mâna de pe cotul său, privind-o serios în ochii ei vicleni. Lady Serafina era zâmbăreață și împrăștia vorbe calde pe oriunde se ducea, încercând să își facă prieteni importanți prin intermediul frumuseții sale orbitoare, însă el știa mai bine ce șarpe veninos se ascundeau în spatele acelor buze sângerii.

   — Nimic care să te preocupe, draga mea Serafina.

   Plecă de lângă ea fără ca măcar să o mai privească, în contrast cu dățile trecute. Poate de aceea femeia icni și rămase cu gura căscată în urma lui. Diavolul ieși în grădină și luă cât de mult putu din mâncărurile neatinse, apoi se îndreptă spre dormitorul său, unde Rhoda îl aștepta tăcută.

●°●

Am o nouă lucrare de fantezie — Pumnalul Hotului — pentru cei care sunt interesați să citească 😄 O să revin curând cu noi capitole.