Samina zâmbi larg, furându i un sărut lui Yansha.

    Admira piscina interioară. Era mare și voluminoasă. Podeaua era din marmură, dansa alături de pereți imaculați de un azuriu întrepătruns de alb. Apa suna cristalin, era lină, caldă și totuși dulce cu un miros de trandafir în tandem cu lavanda.

    Închise ochi, așezându și picioarele la marginea bazinului. Începu sa se joace cu ele în tocmai ca un copil firav.

    Nuanța mai albastră decât ochii ei o vrăjea. O făcea să vrea să sară la fund, să înoate tot mai adânc, să nu mai iasă...

    Yansha o prinse in brate sărutând o, o luă cu grijă în apă ținând o aproape de corpul lui. Tânăra îi mângâie pieptul dezgolit, împlinită că l a convins să se schimbe de costum.

    — Sigur știi să înoți?

    — De ce ai îndoieli?

    — Dai din picioare de parcă ai fi pește ce a fost scos din apă.

    Samina făcu o grimasă, urmată de un botic mofturos, își trase corpul mult mai aproape de el.

    În ciuda faptului că avea dreptate, nu dorea să recunoască. Îi plăcea apa, dar în același timp nu doreasă se înece. Oftă. Oftatul îl transformă în căscat și îi sărută pieptul.

    — Ai pielea așa fină...

    Șoptind, se îndepărtă de corpul lui, înotând cum înoată peștele pe nisip până la o plută gonflabilă din centrul piscinei. Yansha o privea amuzat, înotă spre ea lin cu un surâs. Nu îi strica să se relaxeze.

    — Yoshi?

    — Da? Întrebă sărutându i podul palmei.

    — Mă simt ciudat aici... Îmi place, dar mă simt ciudat... Am citit că dacă naști în apă durerile nu vor fi atât de mari, așa e?

    — N am născut ca sa știu răspunsul...

    Samina chicoti, rostogolindu se jos de pe plută. Gândul ei era să stea dreaptă în apa de adâncime medie și să înoate până la el. N a fost să fie... Bruneta căzu adânc în apa azurie.

    — Samina!

*

Veneția.

Unul dintre cele mai frumoase orașe ale Italiei. Traversate de gondole ce călăreau apele.

Totul era liniștit. Vântul adia vag, iar turiști admirau clădirile în modul cel mai tradițional posibil. Din gondolă.

Asta, până arunca i o privire mai departe. Orașul construit pe apă era liniștit. Liniștit în momentele în care Kayla Davis nu îl vizita.

Dacă priveai atent îți în direcția gondolei unde se afla ea alături de Leonard, îi puteai observa rânjetul subtil de pe buzele rujate. Iar dacă priveai mult mai atent, observai cu ușurință panica acută de pe fața lui Leo înainte de a sări în apă.

Câteva secunde nici el, nici Samina nu erau de găsit. Doar bulele de aer ieșeau la suprafață fără ei.

Leonard știa să înoate, învățase de mic, de când locuia în California. Dar Samina? Samina nu știa. Iar Kayla știa asta, de aceea o împinde accidental pe copila de doisprezece ani în apă.

Samina nu avea să moară de una singură. Iar Kayla s a hotărât să o ajute. Toată averea lui Harry era lăsată fetei printr un testament, obsolut totul. După ce avea să moară răzgâiata mică bani aveau să îi revină ei. Dar până atunci? Până atunci totul era într un cont din Norvegia administrat de Albert Fish.

Leo ieși din apă după secunde ce le au părut ore. Atât lui cât și Saminei.

Kayla făcu în așa fel încât isprava să pară un simplu accident. Și totuși, Samina nu era de aceeași părere.

Copila tremura de frig. Apa era mai mult decât rece. Își dădu tricoul ud jos, cu siguranță i ar fi fost mult mai cald dacă nu îl purta. Rămase într o bustieră simplă, neagră. Încă purta doliu, în ciuda faptului că Maxim murise cu un an în urmă.

Leo se aplecă și o așeză cu grijă pe banca gondolei, apoi îi puse peste umeri o pătură ce o găsi prin gondolă. Mai apoi își dădu la dându i hanoracul jos, era un și înghețat.

Se așeză în spatele Saminei privind o tăcut, cu o admirație dulce.

— Cum adică "greșeală" , femeie? M ai aruncat din barcă!

— Este o gondolă.

— Gura, panaramo!

Îi strigă copila cu o ură pură, iar de aici au început certuri ca la ușa cortului.

Deși, Leo nu părea să le audă. Privea fascinat la gâtul Saminei și la lacrima firavă ce i se scurse din păr. Alunecă ușor printre omoplați prin șănțulețul spatelui firav. Pe sub bustieră și pătura mică. Lacrima de apă asemenea unui picur de rouă într o dimineață de vară obositoare se strecura printre omoplați apoi mai jos pe pielea fină asemenea unui șoricel într o cursă cu obstacole. Până când căzu. Căzu pe dosul palmei lui. Făcând astfel o bubuitură precum sunetul de tobe. Nimeni nu auzi. Nimeni nu auzi cu excepția lui...

El era atent, fascinat și minunat, nu auzea și nu vedea nimic altceva.

Cutremurat de o pasiune obsesivă ce încet, creștea în el și înflorea, duse podul palmei la gură. Își trecu limba peste mâna măslinie gustând stropul de apă ce se prelinse din părul negru, mătăsos.

Avea gust dulceag, onorabil și chiar îmbătător. Exact ca ea.

Restul zilei nu și o amintea. Tot ce știe este că seara, în camera de hotel, o ținea pe Sam în brațe în timp ce dânsa plângea în hohote. Nu știa de ce, dar nu dorea să afle. Dorea doar să o alină și sa o țină la piept.

Nu avea de unde ști că ea plângea de foame, cum se înfometase în ultimele luni și cum, în acea seară, își strânse pentru prima oară o sfoară în jurul abdomenului. O strânse cu putere...

*

    — Trăiești!

    Yansha era mai mult decât ușurat, arăta de parcă cineva i a luat toată durerea umanitați de pe umeri. Începu să îi umple fața și pieptul de săruturi.

     — Nu dau eu ortu' popi așa ușor... Șuieră gâdilată de firele lui de păr.

     Yoshi ridică capul încruntat din pielea ei, îi sărută prelung buzele înainte de a o prinde în brațe.

    — Nu mai ai voie la piscină cât ești însărcinată, ești ca un balon gonflabil ce se scufundă... Clar? Clar. Și nu îmi pasă dacă tu susții contrariul.